ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1851/2025

Ședința publică din data de 23 octombrie 2025

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la 23 ianuarie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., obligarea acesteia la încetarea acțiunilor de proferare a unor afirmații denigratoare și nereale la adresa sa, atât în mediul privat, cât și în spațiul public, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii de 500 RON/zi; obligarea pârâtei la plata sumei de 246.500 RON (reprezentând contravaloarea în RON a sumei de 50.000 euro, 1 euro = 4.93 RON), cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității, reputației, precum și pentru încălcarea dreptului la viață privată al reclamantului; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de proces.

Pârâta B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată. Totodată, a solicitat repunerea în dreptul de a depune întâmpinare, întrucât înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată au fost depuse la 23 mai 2023, fiind încărcate în dosarul electronic la 6 iunie 2023, din acest motiv aflându-se în imposibilitatea de a depune întâmpinare în condițiile legii.

Prin sentința nr. 1334 din 12 decembrie 2023, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins, ca neîntemeiate, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., precum și cererea reconvențională formulată de pârâta B.. A respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată. A luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 1334 din 12 decembrie 2023 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă a declarat apel reclamantul A., solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 1148 A din 8 noiembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1334 din 12 decembrie 2023 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B.. A schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a admis, în parte, cererea de chemare în judecată. A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale. A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 3.100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță, din care 3.000 RON, onorariu de avocat, și 100 RON, taxă judiciară de timbru. A menținut, în rest, dispozițiile sentinței apelate. A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.050 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, din care 2.000 RON, constând în onorariu de avocat, și 50 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva deciziei nr. 1148 A din 8 noiembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta B., susținând, în esență, că probatoriul a fost greșit interpretat, în mod eronat reținându-se că, încă din anul 2023, intimatul nu a răspuns e-mailuri-lor sale.

Recurenta a afirmat că, în realitate, intimatul a adoptat această atitudine pasivă în scopul evitării acumulării unor probe împotriva sa, care ar fi putut fi folosite în prezentul proces. Contrar acestui comportament defensiv, recurenta afirmat că intimatul a continuat să abordeze apropiați ai săi, în încercarea de a o denigra în fața lor.

Conform susținerilor sale, de la pronunțarea hotărârii atacate, recurenta a încetat să-l contacteze pe intimat prin intermediul poștei electronice, rezumându-se să formuleze plângeri penale împotriva acestuia, a concubinei sale, a martorei C., precum și împotriva băncii D..

Recurenta a contestat afirmațiile intimatului, privitoare la pretinsul ajutor acordat pe parcursul relației pe care au avut-o, învederând că niciun document din dosarul de executare și nici situația financiară a părții adverse nu atestă o astfel de împrejurare, întrucât societățile comerciale la care acesta a fost acționar sunt falimentare sau se află în procedura insolvenței.

Pe de altă parte, a susținut că nici în contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu E. S.A. nu s-a menționat efectuarea, de către intimat, a vreunei plăți în scopul stingerii datoriilor recurentei, încercarea acestuia de a o denigra, raportat la un contract de împrumut încheiat cu D., eșuând.

Semnalând o posibilă imixtiune a intimatului în relațiile personale ale recurentei, de natură să-i discrediteze imaginea, recurenta a expus aspecte referitoare la paternitatea minorei F., precum și la atitudinea parentală a părții adverse față de alți copii ai săi.

Prin întâmpinare, intimatul a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În susținerea excepției, intimatul a afirmat că recurenta nu a criticat decizia instanței de apel, ci s-a limitat să afirme că probele nu au fost corect analizate. Referitor la motivele de recurs, intimatul a susținut că acestea cuprind elemente de fapt, ce au survenit ulterior pronunțării instanței de apel, precum și reiterări parțiale, preluate din actele de procedură anterior formulate în cauză (întâmpinare și concluzii scrise), legate de probațiune, respectiv de netemeinicia hotărârii recurate, care sunt incompatibile cu calea extraordinară de atac a recursului.

În măsura în care instanța va aprecia că nu se impune aplicarea sancțiunii nulității, prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., intimatul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, menționând, în esență, că, în mod corect a fost atrasă răspunderea civilă delictuală a recurentei și s-a dispus obligarea acesteia la prejudiciul cauzat, în temeiul dispozițiilor art. 1357 C. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta a combătut apărările intimatului, solicitând respingerea excepției nulității recursului. Aceleași susțineri au fost integrate și în concluziile scrise depuse la dosar.

Prin rezoluție, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului în ședința publică din 23 octombrie 2025, cu citarea părților.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas cu prioritate, în pronunțare, asupra excepției nulității recursului, invocate de către intimat prin întâmpinare, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Examinând recursul prin prisma excepției de nulitate, invocate de intimat prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (...) lit. d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat." Alin. 3 al aceluiași articol prevede că, "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și lit. c) -e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Art. 487 din același act normativ stipulează în sensul că "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Din perspectiva dispozițiilor art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității pentru nemotivarea recursului se aplică atât în contextul în care memoriul de recurs nu conține vreo critică la adresa hotărârii atacate, precum și în situația în care motivele expuse nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488.

Motivarea recursului trebuie circumscrisă caracterului specific al acestei căi extraordinare de atac, și presupune nu doar indicarea unuia dintre cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., ci și expunerea unor argumente pertinente, care să opună elemente de nelegalitate ale judecății realizate de instanța care a pronunțat hotărârea atacată.

Suplimentar celor expuse, Înalta Curte notează că obligația de motivare a recursului presupune o adaptare a criticilor recurentului la soluția instanței care a pronunțat decizia recurată, astfel că o motivare care nu se raportează la dezlegările în drept ale deciziei atacate atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În cauză, recursul poartă asupra deciziei nr. 1148A din 8 noiembrie 2024, prin care Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1334 din 12 decembrie 2023 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B.. A schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, obligând pârâta la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, a cheltuielilor de judecată indicate în dispozitiv, menținând, în rest, dispozițiile sentinței apelate.

Acțiunea civilă dedusă judecății de către reclamantul A. a vizat atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei B., pentru atingerea adusa vieții sale private, prin proferarea în spațiul public a unor afirmații denigratoare, de natură să-i afecteze drepturile la imagine, reputație și onoare.

Raportat la obiectul cauzei, analiza în apel a presupus verificarea modalității în care instanța de fond a identificat și examinat faptele ilicite, precum și maniera în care dispozițiile legale incidente au fost aplicate la situația de fapt dedusă judecății.

Înalta Curte constată că, prealabil, instanța de apel a remarcat că se impune efectuarea unei distincții între obiectul cererii de chemare în judecată și motivarea în fapt a acesteia, motivare care, în cauză, față de specificul răspunderii civile delictuale, presupunea indicarea afirmațiilor sau a celorlalte fapte concrete imputate intimatei sau, cel puțin, referirea la înscrisurile prezumtiv edificatoare în ceea ce privește aserțiunilor apreciate ca fiind ilicite.

Constatând că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a indicat anumite fapte concrete, relevate de înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată, a analizat criticile din apel pornind de la modalitatea în care prima instanță le-a structurat.

Concret, curtea a redat în considerentele deciziei recurate pasaje din corespondența purtată de părți în mediul online, considerată relevantă din perspectiva examinată (cea a atingerii aduse onoarei, demnității și reputației reclamantului), și a constatat că o asemenea ipoteză, pe acest palier de analiză, nu se confirmă în cauză, dat fiind comportamentul, limbajul și virulența inadmisibilă, folosite de reclamant în conversațiile avute cu pârâta, indiferent care a fost partea inițiatoare a schimbului de replici.

Referitor la e-mail-urile transmise de către pârâtă martorei C., instanța de apel a remarcat că acestea nu au un conținut denigrator, afirmațiile folosite nefiind de natură să contureze faptele ilicite și, pe cale de consecință, încălcarea drepturilor la onoare și la reputație.

Cu privire la postările de către pârâtă, pe paginile G. și de H., a unor articole, susțineri și comentarii cu privire la calitatea îndoielnică a anumitor servicii prestate de către reclamant, a unor fotografii cu casa în care acesta locuiește și a unei hotărâri ilizibile, curtea a apreciat că nu relevă un conținut care să depășească limitele dreptului la libertate de opinie, aflat în concurs cu dreptul la onoare al reclamantului.

Cu toate acestea, postarea unor fotografii ale casei reclamantului, alături de alte activități cotidiene ale sale, au fost considerate că evidențiază un comportament nefiresc al pârâtei, de supraveghere/urmărire a părții adverse, denotând o imixtiune în viața privată. Coroborând aceste aspecte cu conținutul și frecvența e-mail-urilor transmise de către pârâtă reclamantului (chiar și după ce acesta și-a limitat interacțiunile cu partea adversă), și analizându-le prin prisma dispozițiilor art. 74, art. 75 și art. 252 C. civ., instanța de apel a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, reglementate de art. 1357 din același act normativ, care deschid dreptul la reparație pentru prejudiciul cauzat prin săvârșirea unei fapte ilicite.

Curtea a notat că fapta ilicită constă în atingerea adusă dreptului la viață privată al reclamantului, prejudiciul cauzat acestuia fiind de ordin moral, vinovăția rezultând din modul de acțiune al pârâtei, care și-ar fi asumat consecințele, întrucât nu a invocat nicio cauză exoneratoare de vinovăție, legătura de cauzalitate fiind prezumată, în acord cu jurisprudența națională și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului invocate.

În ceea ce privește cererea de recurs pendinte, Înalta Curte reține că, în esență, aceasta cuprinde nemulțumiri referitoare la situația de fapt dedusă judecății, precum și la modalitatea de evaluare a probațiunii în cauză, aspectele relevate de către recurentă evidențiind relația conflictuală dintre părți, precum și încercarea sa de a contracara anumite acțiuni sau afirmații pretins denigratoare ale acestuia.

Fără a indica motivul de casare căruia criticile invocate prin cererea de recurs i se circumscriu (dintre cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ.), sub un prim aspect, recurenta a afirmat că atitudinea defensivă a intimatului a fost adoptată în scopul evitării acumulării unor probe, care l-ar fi putut incrimina și care ar fi putut fi folosite în prezentul proces.

Totodată, a susținut că acțiunile defăimătoare ale recurentului continuă și în prezent, prin intermediul unor persoane interpuse, motiv pentru care a procedat la formularea unor plângeri penale atât împotriva acestuia, a concubinei sale, precum și a martorei C..

Recurenta a contestat afirmațiile intimatului, privitoare la ajutorul financiar pretins acordat pe parcursul relației intime pe care au avut-o, învederând că niciun document din dosarul de executare și nici situația financiară a părții adverse nu atestă o astfel de împrejurare, întrucât societățile comerciale la care acesta a fost acționar sunt falimentare sau se află în procedura insolvenței.

Similar, a menționat că nici în contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu E. S.A. nu s-a menționat efectuarea, de către intimat, a vreunei plăți în scopul stingerii datoriilor recurentei, încercarea acestuia, de a o denigra, raportat la un contract de împrumut încheiat cu D., eșuând.

Semnalând o posibilă imixtiune a intimatului în relațiile personale ale recurentei, de natură să-i discrediteze imaginea, recurenta a expus aspecte referitoare la paternitatea minorei F., precum și la atitudinea parentală a părții adverse față de alți copii ai săi.

Raportând aceste critici evocate în recurs la considerentele hotărârii curții de apel, Înalta Curte constată că o încadrare a lor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. nu este posibilă.

Înalta Curte, examinând comparativ considerentele instanței de apel și motivele de recurs invocate de către recurentă, rezumate în cele ce preced, constatată că acestea din urmă nu doar că nu au fost încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., dar nici nu conțin critici care să poată fi circumscrise cazurilor de casare reglementate limitativ prin acest text legal.

Dimpotrivă, formulate fiind prin ignorarea specificului căii extraordinare de atac a recursului, motivele de recurs cuprind aspecte ce vizează relațiile dintre părți, situația de fapt dedusă judecății, dar și probațiunea administrată, nefiind raportate la judecata realizată în apel, din perspectiva dispozițiilor legale aparținând materiei răspunderii civile delictuale, aplicabile cauzei, care au fost avute în vedere la soluționarea cauzei, și în baza cărora recurenta a fost obligată la repararea prejudiciului moral.

În aceste condiții nu este posibil a se declanșa examinarea legalității deciziei recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., dat fiind că partea recurentă nu a combătut considerentele hotărârii atacate prin care au fost dezlegate aspecte legalitate, ci exclusiv chestiuni de netemeinicie rezultate din interpretarea probelor administrate și care concurează la stabilirea situației de fapt.

Formularea unei critici de nelegalitate ar fi presupus indicarea normelor de drept material/procedural pretins încălcate, precum și argumentarea susținerilor privitoare la modalitatea de interpretare/aplicare a acestora de către instanța de apel.

Înalta Curte subliniază că nu orice nemulțumire a părții cu privire la hotărârea atacată duce la exercitarea controlului de legalitate în baza art. 488 C. proc. civ., fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de acest text de lege, în considerarea particularității sale, de cale extraordinară de atac de reformare, care impune formularea unor critici de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele expuse de instanță în fundamentarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește una dintre cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., iar în cauză nu s-a impus invocarea din oficiu a unor motive de casare de ordine publică, potrivit art. 489 alin. (3) din acest act normativ, va anula recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 1148 A din 8 noiembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Față de culpa procesuală reținută, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe recurentă la plata către intimatul A. a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la complexitatea cauzei și la volumul activității apărătorului ales, în baza dovezilor de plată reprezentate de factura din 31 martie 2025, emisă de I. - Cabinet de Avocat, precum și a extrasului de cont aferent, generat de J. la 10 aprilie 2025.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 1148 A din 8 noiembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurentă la plata către intimat a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă redusă conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.