Decizia nr. 1481/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 133/2019 a Tribunalului București

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., pentru obligarea acestuia la plata sumei de 462.038,3 euro (echivalentul a 2.152.590,26 RON), a dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume, calculate de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective. Prin sentința civilă nr. 133 din 28 ianuarie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 2547 din 28 septembrie 2020, Tribunalul Ilfov, secția Civilă, a admis în parte acțiunea reclamantului A., obligând pe pârâtul B. la plata către reclamant a sumei de 178.252 euro, în echivalent RON la data efectuării plății. A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale, ca neîntemeiat. Au fost respinse excepțiile netimbrării cererii și cea a prescripției dreptului material la acțiune invocate de pârât, ca neîntemeiate, și a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 9.695 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată în apel Prin decizia nr. 686A din 04 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul B.. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 148.252 euro, în echivalent RON la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recurs principal atât reclamantul A., cât și pârâtul B.. De asemenea, odată cu formularea întâmpinării la recursul pârâtului, reclamantul A. a declarat recurs incident. Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă în data de 26 ianuarie 2023 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 10. 4.1. Recursul principal declarat de recurentul-reclamant A. În susținerea cererii de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A. a arătat că instanța de apel, deși era obligată să răspundă expres la criticile invocate prin cererea de apel, nu a procedat în acest fel, ci a dat o argumentație globală, prin referire la motivarea făcută cu privire la motivele de apel invocate de către apelantul pârât. A învederat recurentul că instanța de apel a valorificat doar comunicările pe C. între reclamant și pârât, nevalorificând probele cu înregistrări audio, despre care a reținut că sunt obținute legal, deși înregistrările au fost făcute într-un spațiu public. In susținerea afirmațiilor făcute, recurentul a făcut trimitere la dispozițiile art. 255 C. proc. civ., precum și la minuta întâlnirii președinților secțiilor pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, care la pag 19-20 menționează că, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, admisibilitatea unei probe cu înregistrarea audio implică nu numai stabilirea caracterului legal sau ilegal al obținerii acesteia, dar și dacă ingerința în respectarea dreptului la viața privată a condus la încălcarea art. 8 al Convenției. În acest sens, trebuie să se analizeze coroborat dacă atingerea este "în conformitate cu legea", dacă aceasta a urmărit unul sau mai multe scopuri legitime definite în paragraful al doilea al articolului menționat, și dacă a fost "necesară într-o societate democratică" pentru atingerea acestor obiective. Nu în ultimul rând, în sarcina instanțelor naționale este prioritară respectarea garanțiilor de echitate a procedurii jurisdicționale. În consecință, instanța trebuie să verifice dacă procedura, în ansamblu, inclusiv modul în care au fost obținute probele, a fost corectă. Pentru a determina dacă procedura, în ansamblul ei, a fost corectă, trebuie să se țină seama de respectarea dreptului la apărare, trebuind, deci, să examineze dacă reclamantul a avut posibilitatea de a contesta autenticitatea probelor și de a se opune folosirii acestora. In plus, calitatea dovezilor trebuie să fie luată în considerare, inclusiv dacă împrejurările în care au fost obținute pun la îndoială fiabilitatea sau acuratețea acestora. În fine, recurentul a mai susținut că instanța de apel, în mod greșit și cu încălcarea dispozițiilor legale, a procedat la înlăturarea declarației martorei audiată în prezenta cauza, invocând o aplicare greșită a dispozițiilor art. 309 C. proc. civ. 4.2. Recursul principal declarat de recurentul-pârât B. În dezvoltarea primului motiv de recurs, subsumat pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că raționamentul instanței de apel a plecat de la premisa inexactă în acord cu care raporturile dintre părți ar fi specifice unui contract de împrumut, făcând o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1166, art. 1179, art. 1182, art. 1186, art. 1187 și art. 1188 C. civ. Toate aceste dispoziții de drept material au fost aplicate în mod greșit de către instanța de apel în condițiile în care, în speța de față, nu a avut loc niciodată acordul de voință al părților în sensul încheierii unui contract de împrumut. În acest sens, a subliniat că nu numai că recurentul-pârât nu și-a manifestat niciodată voința în sensul de a-și asuma vreo obligație specifică unui contract de împrumut, dar nu a avut loc niciodată nici întâlnirea voințelor celor două părți din speța dedusă judecații, neexistând nici ofertă de a contracta, nici o acceptare a acesteia. Astfel, una dintre condițiile esențiale care ar fi putut da naștere la obligații în sarcina părților, respectiv acordul de voință, lipsește. În continuare, cu referire la probele valorificate de instanța de apel, recurentul-pârât a arătat că, opus celor reținute de curtea de apel în sensul că listarea conversațiilor C. purtate în limba engleză (n.n. fiind atașate traduceri) nu ar fi fost contestată de părți, în cuprinsul întâmpinării formulate în fața primei instanțe a arătat, în mod expres, că nu poate fi avută în vedere corespondența electronică pretins purtată între părți, întrucât înregistrarea conversațiilor C. s-a făcut cu încălcarea legii și a bunelor moravuri. O altă încălcare evidentă a dispozițiilor legale, respectiv ale art. 329 C. proc. civ. constă în reținerea instanței de apel potrivit căreia "(...) acest început de dovadă (n.n. convorbirile C.) se coroborează cu dovezile de tradițiune deja evocate (n.n. extrasele de cont) ca și cu prezumțiile care pot fi trase din coroborarea acestora". Or, în speța de față, dovada cu martori în mod evident nu poate fi primită, valoarea obiectului pricinii fiind mai mare de 250 de RON, astfel încât instanța de apel și-a fundamentat soluția pe un text de lege prohibit la aplicare în mod expres. Printr-un alt motiv de recurs, recurentul-pârât a invocat aplicarea greșită a normelor de drept material care reglementează prescripția extinctivă a dreptului la acțiune (art. 2.500 - 2531 C. civ.). În motivarea respingerii excepției prescripției, instanța de apel a arătat faptul că prescripția dreptului la acțiune nu ar curge de la data împrumutului, ci fie de la termenul prevăzut în contract, fie de la termenul stabilit pe cale judecătorească în condițiile art. 2162 C. civ.. Or, în cauza de față, dat fiind faptul că termenul de restituire nu a fost stabilit nici contractual, dar nici pe cale judecătorească, instanța de apel a conchis că prescripția acțiunii în restituire nu ar fi curs anterior sesizării instanței de judecată, declarând astfel imprescriptibilă acțiunea în restituirea împrumutului, în cazul în care perioada de timp pentru care a fost acordat împrumutul nu a fost stabilită convențional. Faptul că, în realitate, acțiunea în restituirea împrumutului nu este imprescriptibilă, precum și faptul că, în situația unui împrumut a cărui termen de restituire nu a fost stabilit nici convențional, nici pe cale judecătorească, termenul de prescripție începe să curgă de la data acordării împrumutului, a fost stabilit, cu autoritate de lucru judecat, în practica instanței supreme, sens în care face trimitere la decizia nr. 2004/2016 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. Ca atare, se susține că recurentul-reclamant avea la îndemână o acțiune prin care putea să solicite instanței să stabilească un termen de restituire, doar că această acțiune nu este imprescriptibilă, ci trebuia formulată în trei ani de la data încheierii contractului, după care ar fi avut o acțiune în restituire, prescriptibilă în trei ani de la data la care se fixase termenul de restituire. Referitor la obligarea recurentului-pârât la plata dobânzii legale, acesta a susținut că soluția instanței de apel este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 2503 alin. (1) C. civ., considerând că, în condițiile în care dreptul la acțiune în ceea ce privește debitul principal s-a prescris, este prescris și dreptul de a solicita dobânda legală. Prin ultimul motiv de recurs, subsumat pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât a învederat că decizia curții de apel cuprinde motive contradictorii, reținându-se, pe de o parte, că acesta ar fi recunoscut, prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe, primirea sumei de bani de la reclamant iar, pe de altă parte, că, nefiind o veritabilă recunoaștere, această susținere nu poate fi scindată prin raportare la dispozițiile, art. 349 alin. (2) C. proc. civ.. Pe de altă parte, în alineatul imediat următor, instanța de apel a procedat tocmai la scindarea susținerilor sale atunci când a statuat în sensul că: "Totuși, privită în sine, recunoașterea tradițiunii materiale a sumei de bani poate fi reținută și fără a scinda mărturisirea judiciară calificată, căci această remitere rezultă din extrasele de cont depuse la dosarul cauzei". Concluzionând, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune și înlăturarea dispoziției de obligare a acestuia la plata sumei de 148.252 euro, precum și a dobânzii legale aferente acestei sume, de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective. 4.3. Recursul incident declarat de recurentul-reclamant A. Prin cererea de recurs incident, recurentul-reclamant a dezvoltat aceleași motive de recurs ca în memoriul de recurs principal.

Apărările formulate în cauză În data de 08 martie 2023, recurentul-pârât a formulat întâmpinare la recursul principal declarat de recurentul-reclamant, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În 13 martie 2023, recurentul-reclamant a formulat întâmpinare la recursul principal declarat de recurentul-pârât, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. Totodată, în data de 31 martie 2023, ambii recurenți au formulat cerere de renunțare la judecata recursurilor declarate în cauză, atașând tranzacția încheiată între părți, la data de 14 martie 2023.

Procedura de filtru Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor. Prin raport, s-a reținut că, în opinia raportorului, părțile au deschisă calea de atac a recursului, recursurile sunt formulate în termenul legal și îndeplinesc cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c), d) și e) din C. proc. civ., sub sancțiunea nulității. S-a mai reținut că recursul declarat de recurentul-pârât este legal timbrat, în timp ce recurentul-reclamant nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, precum și că urmează ca instanța să aprecieze asupra cererilor de renunțare la judecata recursurilor formulate de către ambii recurenți. În măsura în care se va trece peste cererile de renunțare la judecată, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilității în principiu a recursurilor și să aprecieze cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurenți în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere, cu prioritate, excepția nulității recursului, invocată de recurentul-pârât B. prin întâmpinare. Completul de filtru nr. 10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea către părți, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor a fost comunicat părților în 29 mai 2023. Recurentul-reclamant a formulat punct de vedere la raport, prin care a solicitat să se ia act de cererile de renunțare depuse la dosar. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție II.1. Examinând recursul principal declarat de recurentul-reclamant A., în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția netimbrării, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 – 7 din C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON." De asemenea, art. 33 alin. (1) din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează în sensul că instanța va pune în vedere reclamantului, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de aceasta și de a transmite dovada achitării taxei în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. În același timp, dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alin. (2) sunt sancționate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea. În speță, prin adresa emisă de instanță în data de 06 februarie 2023 și comunicată în 10 februarie 2023 (potrivit procesului-verbal de înmânare de la fila x), recurentului-reclamant i s-a pus în vedere ca, în termen de 10 zile de la comunicare, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 9.116,54 RON, precum și faptul că are posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la comunicarea taxei datorate, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 sau cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (2) coroborat cu art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Recurentul-reclamant nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și nici nu a formulat cerere de ajutor public judiciar, ori cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru. Întrucât recurentul-reclamant nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de către instanță, în temeiul prevederilor art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, coroborate cu art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este legal timbrat, astfel încât se impune sancțiunea anulării acestuia. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamantul A.. II.2. Asupra cererilor de renunțare la judecata recursului principal declarat de recurentul-pârât B., respectiv a recursului incident declarat de recurentul-reclamant A., Înalta Curte reține următoarele: Ulterior depunerii cererilor de recurs, în data de 31 martie 2023, ambii recurenți au formulat cerere de renunțare la judecata recursurilor declarate în cauză, atașând tranzacția încheiată între părți, la data de 14 martie 2023. Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, în conținutul căruia intră și dreptul părților de a face acte procedurale de dispoziție cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaște ori stabili aceste drepturi. În raport cu dispozițiile art. 463 C. proc. civ., având în vedere poziția exprimată, în proces, atât de către recurentul-pârât, cât și de recurentul-reclamant, cu privire la căile de atac pe care le-au exercitat, Înalta Curte urmează să ia act de renunțarea reclamantului A. la judecata recursului incident precum și de renunțarea pârâtului B. la judecarea recursului principal, ambele declarate împotriva deciziei nr. 686A din 04 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018.