ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 383/2022

Ședința publică din data de 23 februarie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 09.08.2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și cu intervenientul forțat C., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000.000 euro, cu titlu de daune morale, a sumei de 743 RON, cu titlu de daune materiale, a dobânzii legale calculate de la data punerii în întârziere a pârâtei și până la plata efectivă a despăgubirilor.

Prin sentința civilă nr. 2583 din 01 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2019, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și cu intervenientul forțat C., a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 371,5 RON, cu titlu de daune materiale; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 5.000 euro, cu titlu de daune morale și a obligat pârâta să plătească reclamantului dobânda legală ce se va calcula asupra debitelor principale, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la data achitării efective.

Prin decizia civilă nr. 922 din 25 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A., împotriva sentinței civile nr. 2583 din 01 octombrie 2020, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimații B. S.A. și C..

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul-reclamant apreciază că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dreptului material în ceea ce privește dobânda legală, considerând în mod eronat că dobânda legală va fi acordată de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești față de art. 23 alin. (6) din Legea nr. 132/2017. Totodată, susține că instanța de apel a interpretat greșit și dispozițiile art. 1.523 și 1.535 C. civ.

Astfel, recurentul-reclamant arată că interpretarea și aplicarea art. 21 și art. 23 din Legea 132/2017, în ceea ce privește penalitățile de întârziere, nu se pot face decât coroborat și vizează ipoteza în care asigurătorul RCA nu plătește de bunăvoie într-un termen de 10 zile de la data primirii hotărârii judecătorești definitive, penalitățile fiind în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere. Potrivit recurentului-reclamant, aceste penalități nu au natura juridică a unei dobânzi, nefiind un beneficiu nerealizat (lucrum cessans), ci reprezintă o formă de coerciție pentru asigurătorul care nu înțelege să plătească de bunăvoie despăgubirile stabilite prin hotărâre definitivă în termenul legal de 10 zile de la data primirii hotărârii judecătorești.

Recurentul-reclamant învederează și faptul că dobânda legală pe care a solicitat-o reprezintă beneficiul nerealizat și face parte din prejudiciul total.

În opinia sa, instanța de apel a confundat penalitățile de întârziere prevăzute de Legea nr. 132/2017 cu dobânda legată prevăzută de C. civ. în cadrul răspunderii delictuale pentru fapte ilicite extracontractuale, la care reclamantul creditor are dreptul, conform art. 1.385 alin. (1) C. civ., raportat la art. 1.523 alin. (2) lit. e), coroborat cu art. 1.531 și art. 1.535 C. civ.

O altă critică vizează faptul că instanța de apel a dat o interpretare greșită și art. 23 din Legea nr. 132/2017, considerând că dobânda curge de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, deși, în mod corect, conform art. 21 din același act normativ, penalitățile curg, nu de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, ci de la data împlinirii unui termen legal de 10 zile de la primirea/comunicarea hotărârii judecătorești definitive de către asigurător.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimații B. S.A. și C. nu au formulat întâmpinări.

Analizând recursul, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Așadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată deduse judecății, respectiv 9 august 2019, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce privește anumite categorii de litigii, printre care sunt regăsite și cele în materia asigurărilor.

Prin urmare, raportat la dispozițiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 922 din 25 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 922 din 25 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2022.