ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.09.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1711/2022

HOTĂRÂRE
21.09.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1711/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 21 septembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 18.09.2019, sub numărul x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. și pe intervenientul forțat C., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 euro cu titlu de daune morale si la plata sumei de 5000 euro cu titlu de despăgubiri patrimoniale, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința 2081/05.08.2020, Tribunalul Ilfov a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 13.740,02 RON, reprezentând daune materiale, suma de 150.000 euro, reprezentând daune morale, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, de la data scadenței, 03.10.2018, până la data achitării efective a debitului principal; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.

Prin decizia civilă nr. 1933/A/09 noiembrie 2021 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă A. și a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă. A fost schimbată în parte sentința apelată în sensul obligării pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 30.000 de euro, la cursul valutar BNR de la data plății.

Împotriva acestei soluții a formulat cale extraordinară de atac A., care a arătat că înțelege să invoce motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a III-a din C. proc. civ. respectiv, "s-a dat mai mult decât s-a cerut".

Prin decizia civilă nr. 193 din 4 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta-reclamantă A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. și intimatul-intervenient C., împotriva deciziei civile nr. 1933/09.11.2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Recurenta-revizuentă a susținut că, în condițiile în care în procedura revizuirii, așa cum prevede art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., concluziile părților și concluziile revizuentei au vizat doar admisibilitatea cererii prin prisma motivului de revizuire invocat, analizarea fondului și respingerea cererii de revizuire ca nefondată încalcă vădit principiile fundamentale, respectiv dreptul la apărare, reglementat prin art. 13 C. proc. civ. contradictorialitatea, reglementat prin art. 14 alin. (6) C. proc. civ. și dreptul la un proces echitabil, reglementat prin art. 6 C. proc. civ.

Deși instanța de apel a respins expres ambele motive de apel, motivând temeinic această respingere, totuși a admis apelul formulat. A arătat că soluția este una vădit nelegală, instanța și-a depășit limitele învestirii, reapreciind probatoriul administrat (desi acest lucru nu a fost solicitat de partea căreia i-a fost admisă calea de atac) și a soluționat apelul în baza unor criterii subiective, părtinitoare și chiar discriminatorii.

În consecință, recurenta-revizuentă a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei recurate și admiterea cererii de revizuire ca fiind admisibilă.

Intimata nu a depus întâmpinare.

Înalta Curte, făcând aplicarea dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, pe care o apreciază ca întemeiată pentru următoarele considerente:

Recursul vizează decizia civilă nr. 193 din 4 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care s-a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta-reclamantă A., împotriva deciziei civile nr. 1933/09.11.2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. și intimatul-intervenient C..

Se reține că, prin decizia civilă nr. 1933/A/09 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a soluționat, cu caracter definitiv, acțiunea în pretenții promovată de reclamanta A., fiind dedus judecății un litigiu în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă.

Dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Textul de lege anterior evocat cuprinde litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

Așadar, hotărârile pronunțate într-un litigiu având ca obiect pretenții izvorâte dintr-un contract de asigurare sunt supuse numai apelului, motiv pentru care pentru acțiunile introduse după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., cum este acțiunea în speță, hotărârea curții de apel este definitivă.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării, rezultă că decizia civilă nr. 1933/A/09 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (5) C. proc. civ., nici decizia pronunțată în revizuire nu poate fi atacată cu recurs, fiind definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Potrivit principiului legalității căii de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva deciziei civile nr. 193 din 4 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva deciziei civile nr. 193 din 4 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-09-21
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1704/2022
Ședința publică din data de 21 septembrie 2022 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, la data de 18.09.2019, reclamanta A. a
ÎCCJ 2022-02-23
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 383/2022
Ședința publică din data de 23 februarie 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 09.08.2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B
ÎCCJ 2023-05-24
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1361/2023
Ședința publică din data de 24 mai 2023 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 17.12.2018, reclamantul A., în contradictoriu cu
ÎCCJ 2022-10-19
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2120/2022
RON către reclamantul E. și suma de 100.000 RON către reclamanta D., cu titlu de daune morale, a respins în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată și a luat act că reclamanții solicită cheltuieli de judecată pe cale separată. Î
ÎCCJ 2021-05-19
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1225/2021
Ședința publică din data de 19 mai 2021 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 25.02.2019, sub nr. x/2019, reclama
Sursă