ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1361/2023

Ședința publică din data de 24 mai 2023

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 17.12.2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 430.000 euro, din care suma de 30.000 euro reprezentând daune materiale și suma de 400.000 euro reprezentând daune morale. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2128/24.06.2021, Tribunalul Ilfov, secția civilă a admis în parte cererea.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.880 euro cu titlu de daune materiale și suma de 40.000 euro cu titlu de daune morale.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 11.900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâta.

Prin decizia civilă nr. 723 A din 6 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A., în contradictoriu cu apelantul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 2128/24.06.2021, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția civilă în dosarul nr. x/2018.

A respins, ca neîntemeiată, cererea apelantei-pârâte privind cheltuielile de judecată.

Totodată, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: a majorat cuantumul sumei stabilite cu titlu de despăgubiri pentru daune morale la 100.000 de euro, a majorat cuantumul sumei stabilite cu titlu de cheltuieli de judecată la 16.569,8 RON.

A menținut în rest dispozițiile sentinței apelate și a obligat apelanta-pârâtă la plata către apelantul-reclamant a sumei de 3.275,5 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

În temeiul art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, a dispus obligarea reclamantului la plata către stat a sumei de 24.152,5 RON, reprezentând taxă de timbru datorată pentru cererea de chemare în judecată și neplătită în primă instanță.

Împotriva deciziei civile nr. 723 A din 6 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pârâta B. S.A. a formulat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.

În argumentarea incidenței dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut următoarele:

Critica vizează nemotivarea hotărârii recurate, potrivit exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. coroborat cu art. 6 par.l C.E.D.O., dar și cu alte principii fundamentale ale procesului civil.

O critică majoră care sta la baza soluției la care a ajuns instanța de apel rezidă și în aceea că motivarea hotărârii recurate reflectă fie faptul că aceasta nu a stabilit corect situația de fapt la care să aplice legea, fie prezintă motive vădit contradictorii, or, așa cum constant statuează jurisprudența în ipoteza în care casează hotărârile pe astfel de motive, o asemenea situație face imposibilă chiar exercitarea controlului judiciar.

Practic, se susține, că hotărârea recurată, este nemotivată în privința apelului pârâtei, pe aspectul daunelor morale.

De asemenea, în condițiile în care specificitatea cauzei dedusă judecății impune raportarea la jurisprudență, legea neoferind criterii obiective (astfel, art. 50 pct. 1 lit. d) din Norma CSA nr. 23/2014 stipulează că daunele morale, în caz de vătămare corporală a unor persoane, se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România), motivarea deciziei instanței de apel în sensul în care în loc să se raporteze la jurisprudența națională (de regulă, la medie) a preferat să nu aibă în vedere la soluționarea cauzei nici una dintre hotărârile judecătorești arătate în cuprinsul motivelor de apel, reprezintă în fapt o motivare lacunară a cauzei deduse judecații.

In același context, recurenta solicită a se verifica faptul că instanța de apel nu a făcut nici o referire la motivele sale de apel, fapt ce denotă o încălcare a principiului dreptului la apărare, prevăzut de art. 13 C. proc. civ., art. 24 din Constituție și art. 6 par.l și 3 din CEDO, a principiului egalității armelor ce intră în conținutul dreptului la apărare și al garanțiilor sale, potrivit art. 6 par.l și 3 din CEDO, precum și a principiului dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ., art. 6 par.l CEDO.

Cu toată compasiunea pentru victimă, trebuie avută în vedere situația reală, concretă, particulară a acesteia și motivul/scopul pentru care legea îi acordă acesteia dreptul la daune morale în cuantum de 100.000 euro.

Astfel, instanța de apel a reținut în hotărârea pronunțată următoarele elemente: pârâta nu ar fi produs probe din care să rezulte că reclamantul și-a agravat propria sănătate acceptând să circule fără a avea centura de siguranță cuplată; consecințele pe plan psihic ale evenimentului rutier respectiv, evenimentul traumatizant, raportarea la un tratat științific care nu a fost o probă ce a fost administrată în cadrul procesului civil, în contradictorialitate, nefiind pusă in discuția părților.

Recurenta susține că are în vedere, așadar, o motivare exhaustivă a hotărârii din apel, față de faptul că reclamantul nu a mai propus sau administrat probe noi astfel încât hotărârea trebuia să țină cont doar de probele administrate deja în fața instanței de fond.

Or, așa cum s-a subliniat recent de către practica judiciara, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ar atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., însă, legiuitorul a prevăzut pentru astfel de situații un motiv distinct de casare, pentru a nu mai fi necesar ca partea interesată să dovedească existența unei vătămări, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; în același timp, s-a apreciat că "acest motiv de casare este de ordine publică".

Pe de alta parte, în condițiile în care pentru daunele morale nu există dispoziții legale stricte privind cuantificarea, nici criterii obiective, dar nici bareme prestabilite, așa cum există în unele țări din UE, singurele criterii sunt cele legate de practica judiciară pronunțată în cauze similare de către instanțele de control judiciar.

Așa cum s-a arătat deja, instanța de prim control judiciar a făcut apel în motivare la o serie de probe care nu au fost administrate în cauză, negând sau reinterpretând altele, care au fost dispuse în condiții de legalitate și ale căror concluzii nu le-a reținut. De altfel, deși exista practică judiciară depusă în cauză, instanța nu a evocat-o în nici un fel în motivarea hotărârii sale, citând, însă, dintr-un tratat de psihoterapie a traumei referințe generale, fără legătură directă cu speța de față.

Recurenta a susținut și incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, recurenta a apreciat că soluția judecătorului din apel este greșită, ca urmare a unei interpretări eronate a mai multor norme legale, inclusiv a neobservării regulilor privind concursul dintre norma generală și norma specială.

Instanța de apel a nesocotit criterii legale care au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri, încălcând dispozițiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Norma Ordinului nr. 14/2011 și art. 50 alin. (1) din Norma C.S.A. nr. 23/2014, care stipulează că daunele morale, în caz de vătămare corporală a unor persoane, se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

De asemenea, s-a nesocotit și jurisprudența CEDO și nu s-a observat faptul că despăgubirea morală acordată echivalează cu o îmbogățire fără justă cauză, fiind nerezonabilă și artificial amplificată pe considerentul că este suportată de asigurător, aspect care este de natură a încălca și principiul nediscriminării.

În cauză dedusă judecății instanța de apel nu s-a raportat deloc la jurisprudența relevantă în materie, cuantificarea daunelor morale realizându-se exclusiv în baza propriilor aprecieri pur subiective, fără o raportare concretă la toate deciziile jurisprudențiale invocate în apărare.

După redarea art. 53 din Legea nr. 136/1995, recurenta a susținut că instanța de apel a nesocotit jurisprudența în această materie privind despăgubirile în caz de prejudiciu personal nepatrimonial cuvenit victimelor accidentelor de circulație.

Aceasta nu a apreciat deloc criteriul jurisprudențial și nu a analizat jurisprudența națională precum, nici măcar cea indicată de către recurentă, așa cum impun dispozițiile art. 50 alin. (1) lit. f) din Ordinul CSA nr. 23/2014, dar și deciziile înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așa cum s-a arătat, cu toate că stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudicii aduse integrității corporale a unei persoane presupune o apreciere subiectivă din partea judecătorului, acesta trebuie să aibă în vedere și anumite criterii obiective, printre care și necesitatea acoperirii în mod just dar echitabil și echilibrat al prejudiciului, aspect subliniat și în Cauza cauza Tolstoy Miloslovsky vs. Regatul Unit, pronunțată de CEDO în data de 13 iulie 1995.

De asemenea, a apreciat recurenta, instanța de apel a ignorat o probă care, odată formulată și administrată în fața instanței, a condus la o concluzie ce trebuia avută în vedere la momentul stabilirii despăgubirilor, și anume aceea că reclamantul a contribuit la amplificarea consecințelor accidentului rutier, neasigurându-se cu centura de siguranță, situație în care sunt aplicabile prev. art. 1371 C. civ. în acest sens a fost invocat art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/1995.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile netimbrării și nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat, în sinteză, respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din 18 ianuarie 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, niciuna dintre părți neînțelegând să își exercite acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 24 mai 2023.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului de recurs este sancționată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., recurenta criticând, în realitate, de modul de cuantificare a daunelor morale.

Astfel, criticile recurentei vizează probele administrate, evaluarea acestora de instanța de apel, situația de fapt (ex: neasigurarea intimatului cu centura de siguranță, evaluarea comportamentului acestuia), aspecte ce nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate invocate.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, ca și asupra concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

În acest context, se observă că, în sprijinul criticilor formulate, nu au fost aduse argumente de nelegalitate prin care să se combată în mod concret și efectiv considerentele reținute de instanța de apel, astfel încât susținerile expuse de recurentă cu privire la situația de fapt stabilită în urma analizei probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare nu pot forma obiectul unei analize, în această etapă procesuală.

Prin criticile formulate, recursul aduce în dezbatere, în esență, problematica stabilirii unui anumit cuantum al daunelor morale pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial. Or, cuantumul daunelor morale, stabilit de instanța de apel, conform circumstanțelor particulare ale cauzei, reprezintă o chestiune de temeinicie, iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

Criticile prin care recurenta urmărește reevaluarea probatoriului administrat în fazele anterioare și stabilirea unei alte situații de fapt, precum și redimensionarea cuantumului prejudiciului moral nu pot face obiectul prezentei căi de atac extraordinare, în care se cercetează doar conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, analiza aspectelor de netemeinicie fiind atributul instanțelor devolutive.

Prin urmare, criticile privind cuantumul daunelor morale nu sunt suficiente dacă nu s-au indicat încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate.

Simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenta-pârâtă, reiterarea unor situații de fapt, trimiterile la doctrina și jurisprudența în materie, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

Oricum, chiar dacă recurenta-pârâtă invocă incidența art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma CSA nr. 23/2014, potrivit căruia, la stabilirea daunelor morale se ține seama de legislația și jurisprudența din România, instanța supremă reține că jurisprudența din România nu obligă instanțele naționale decât în măsura în care hotărârile sunt pronunțate în cadrul celor două mecanisme de unificare a practicii judiciare, reprezentate de recursul în interesul legii și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În același sens pot fi evocate și dispozițiile art. 1 C. civ. din conținutul cărora rezultă că hotărârile judecătorești pronunțate în cauze similare nu constituie izvor de drept.

În aceste condiții, criticile referitoare la nerespectarea jurisprudenței relevante în materia daunelor morale vizează exclusiv temeinicia deciziei recurate, nefiind astfel susceptibile de a fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, recurenta-pârâtă tinde, în realitate, la o restabilire a situației de fapt, iar împrejurarea că se indică o serie de dispoziții legale (art. 49 pct. 1 lit. f) din Norma Ordinului nr. 14/2011, art. 50 alin. (1) din Norma C.S.A. nr. 23/2014, art. 1371 C. civ., art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/1995), fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Prin urmare, se constată că recurenta-pârâtă a indicat formal motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., întrucât aceasta s-a rezumat strict la a-și exprima nemulțumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile anterior menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. - reprezentată legal prin Fondul de Garantare a Asiguraților, în calitate de administrator interimar, împotriva deciziei civile nr. 723 A din 6 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2023.