ÎCCJ, Decizia nr. 200/2023

Ședința publică din data de 9 octombrie 2023

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Cererea de revizuire

Prin acțiunea înregistrată la 27 aprilie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2022, revizuenții A. și B. au formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 439/A din 17 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, susținând, în esență, că aceasta este potrivnică sentinței civile nr. 698 din 4 aprilie 2018 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și a deciziei civile nr. 1283 din 24 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-as civilă, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2017.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Hotărârea recurată

Prin Decizia nr. 1572 din 22 septembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B. împotriva Deciziei nr. 439/A din 17 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

În motivare, s-a arătat că decizia a cărei anulare s-a solicitat pe calea revizuirii este o hotărâre pronunțată în apel, în soluționarea unei cauze ce are ca obiect o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 165/2013, având mențiunea "definitivă", în raport cu prevederile art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora hotărârile judecătorești pronunțate în această materie sunt supuse numai apelului.

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de o lună pentru exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, care, în speță, este data pronunțării acesteia, 17 martie 2022, iar nu de la data comunicării hotărârii respective, așa cum a susținut la termenul din 22 septembrie 2022 reprezentantului convențional al revizuenților.

În raport de data pronunțării hotărârii supusă revizuirii - 17 martie 2022, termenul legal pentru exercitarea căii de atac, calculat potrivit regulii prescrise de art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe luni, s-a împlinit la 17 aprilie 2022.

Cererea de revizuire a fost, însă, formulată peste termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv la 26 aprilie 2022, data expedierii e-mailului prin care a fost transmisă cererea de revizuire, sens în care instanța a constatat tardivitatea căii extraordinare de atac.

Recursul

Împotriva acestei decizii, la 21 aprilie 2023, revizuenții B. și C. (în calitate de moștenitor al defunctei A.) au formulat recurs.

În cuprinsul memoriului de recurs, au susținut că autoritatea de lucru judecat este încălcată de dispozitivul deciziei atacate, iar termenul de o lună se calculează de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Recurenții au susținut că interpretarea pe care o face instanța de revizuire textului de lege lipsește de substanță calea de atac; practic, partea ar fi trebuit să ghicească considerentele hotărârii, la momentul pronunțării deciziei, pentru a formula calea extraordinară de atac a revizuirii. Din această persepctivă, soluția pronunțată încalcă dreptul la apărare al recurenților.

Au făcut referire la art. 511 alin. (4) C. proc. civ., apreciind că nu se puteau raporta la data publicării dispozitivului deciziei recurate, pentru că era necesar să cunoască considerentele, având în vedere că în raport de acestea se poate aprecia încălcarea autorității de lucru judecat.

Deși cunosc practica Înaltei Curți de Casație și Justiție pe acest aspecte, recurenții apreciază că nu se poate constata tripla identitate doar prin dispozitiv, având în vedere că elementul cauză se regăsește în considerente.

Apreciază că nu se putea raporta doar la dispozitivul deciziei atacate cu revizuire pentru că nu ar fi putut identifica elementul cerut pentru invocarea unui altfel de motiv de revizuire.

În drept, au invocat art. 509 alin. (1) pct. 8 coroborat cu art. 513 alin. (5) și (6) și art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că recurenții și-au întemeiat cererea de recurs și pe pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., dar criticile se referă la greșita apreciere a instanței privind momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac; ca urmare, Înalta Curte va analiza aceste susțineri din perspectiva pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., fiindcă sunt vizate regulile de procedură civilă.

Astfel, acest motiv de recurs vizează situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, care reprezintă principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, etc.

Dispozițiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale; cu toate acestea, nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. este condiționată de producerea unei vătămări.

Înalta Curte reține că, prin cererea de revizuire formulată la 26 aprilie 2022 potrivit emailului aflat la fila x, A. și B. au solicitat anularea Deciziei nr. 439/A din 17 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, pe motiv că este potrivnică soluției adoptate prin decizia civilă nr. 698 din 4 aprilie 2018 a Tribunalului București și Deciziei nr. 1263 din 24 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Hotărârea judecătorească a cărei anulare s-a solicitat, respectiv Decizia nr. 439/A din 17 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a rămas definitivă la data pronunțării, astfel cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și a art. 35 alin. (1) - (4) din Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania

În consecință, data pronunțării Deciziei nr. 439/A din 17 martie 2022 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 17 martie 2022 și s-a împlinit la 17 aprilie 2022, care a fost o zi lucrătoare.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 26 aprilie 2022, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată în mod legal instanța de revizuire a reținut incidența în cauză a sancțiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceleași considerente, instanța va înlătura și susținerea recurenților referitoare la obligația motivării revizuirii în termenul de declarare, reținând că termenul de formulare al căii de atac extraordinare nu curge de la comunicarea ultimei hotărâri, cum greșit susțin recurenții, ci de la data rămânerii definitive a deciziei atacate, prin raportare la textele de procedură civilă invocate, care nu fac nicio distincție referitoare la considerentele hotărârilor.

De altfel, recurenții nu a contestat această situație de fapt; ceea ce invocă, în realitate, este că termenul de formulare al căii de atac extraordinare ar fi curs de la comunicarea ultimei hotărâri, întrucât formularea revizuirii este condiționată de însăși motivarea deciziei atacate, pentru a putea aprecia asupra considerentelor respectivei hotărâri judecătorești și asupra incidenței autorității de lucru judecat.

Acest susțineri sunt, de asemenea, nefondate.

Înalta Curte arată că sancțiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac. Or, se reține că recurenții revizuenți nu se pot prevala de faptul că nu și-au îndeplinit o anumită obligație procesuală - formularea în termenul legal a cererii de revizuire - pentru că ar fi avut nevoie să cunoască și considerentele hotărârii, în condițiile în care textul de lege care reglementează termenul este clar și nu face distincțiile de care se prevalează recurenții.

Fiind sesizată cu controlul de constituționalitate al dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Curtea Constituțională a constatat că acestea nu contravin prevederilor constituționale ale art. 21, art. 24 și art. 126 alin. (2), reținând că hotărârea atacată prin intermediul revizuirii - cale extraordinară de atac - nu este criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanța de judecată la data pronunțării.

De aceea, formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate și, pentru aceleași rațiuni, nu îngrădesc accesul liber la justiție al revizuentului.

Faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită. (a se vedea în acest sens Decizia nr. 524 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 922 din 16 noiembrie 2016 și Decizia nr. 536 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 969 din 21 octombrie 2020).

De asemenea, tot în jurisprudența sa, Curtea Constituțională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 și nr. 655/2014) a constatat că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit) s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde și reglementarea regimului căilor de atac, esențial fiind ca accesul la un tribunal și dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanța lor.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții B. și C. împotriva Deciziei nr. 1572 din 22 septembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2023.