ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5115/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată la data 15.06.2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Națională Anticorupție solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei Direcția Naționale Anticorupție - Structură centrală la: -anularea în parte a Ordinului nr. 547 din 08.12.2021 emis de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție - Structură centrală, -emiterea unui nou ordin de salarizare a procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Structură centrală, prin care să se dispună: - majorarea VRS-ului în cuantum de 605,225 Iei începând cu data de 01 august 2016 (și nu cu 01.01.2018 cum greșit s-a dispus) și în continuare; - constatarea incidenței în cauză a prevederilor art. 2.537 pct. 1 coroborate cu cele prev. de art. 2.541 alin. (2) C. civ. referitoare Ia întreruperea termenului și începerea unui nou termen de prescripție, precum și a prevederilor art. 2.506 alin. (4) C. civ., conform cărora "Recunoașterea dreptului, făcută printr-un act scris, precum și constituirea unei garanții în folosul titularului dreptului a cărui acțiune este prescriptibilă sunt valabile, chiar dacă cel care le-a făcut nu știa că termenul de prescripție era împlinit, în aceste cazuri sunt aplicabile regulile de la renunțarea la prescripție" (dispoziții prin care legiuitorul a instituit un regim juridic aparte recunoașterii dreptului făcută prin act scris, fiind aplicabile regulile de la renunțarea la prescripție, dispozițiile art. 2507 C. civ. permițând în mod expres renunțarea la prescripția împlinită); - aplicarea noului VRS necondiționată de dispozițiile prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 întrucât valoarea salariilor stabilite prin Legea 153/2017 a avut în vedere o raportare greșită a angajatorilor, respectiv un VRS pe care instanțele l-au apreciat nelegal și față de care s-a dispus prin hotărâri definitive și executorii a fi majorat. In acest sens, dispozițiile art. I alin 3 și art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153 din 2017 trebuie interpretate în sensul că aceste dispoziții nu se aplică în cazul majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești. - actualizarea cu indicele de inflație - acordarea dobânzii legale cât și cea penalizatoare la drepturile salariale restante pentru perioada anterioară emiterii ordinelor de acordare a drepturilor salariale, respectiv diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie, pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine sau decizii, conform dispozițiilor ICCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel cum s-a dispus prin Decizia nr. 75/2020 în dosarul nr. x/2020. - emiterea și comunicarea unei noi adeverințe pentru actualizarea pensiei de serviciu conform prev. art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în raport de noua bază de calcul rezultată prin aplicarea VRS - ului de 605,225 RON fără reținerea plafonării prev. de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, actualizare ce urmează să opereze începând cu data de 1.08.2016 și nu cu 8.12.2018, astfel cum s-a dispus prin ordinul contestat.

Hotărârea instanței de fond: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentinț nr. 821 din 125 din 26 ianuarie 2023, a admis excepția lipsei calității procesuale active și, pe cale de consecință, a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Cererea de recurs: Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A. solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe, invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamanta a susținut că hotărârea instanței de fond încalcă normele dreptului material aplicabile în materia drepturilor salariale ale magistraților pensionați, întrucât, printr-o interpretare greșită, a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că orice persoană, fizică, dacă îndeplinește condiția de a se considera vătămată într-un drept ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ, tipic sau asimilat, adresat ei înseși sau altui subiect de drept, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.(...). Susține recurenta că, prevederile Legii nr. 554/2004, menționate mai sus, consacră regula contenciosului subiectiv, în sensul că un act administrativ poate fi anulat numai dacă se dovedește că a produs reclamantului o vătămare într-un drept ori într-un interes legitim. Reclamanta arată că vătămarea interesului se apreciază prin raportare la noțiunea de interes legitim privat în cadrul contenciosului subiectiv, deoarece, conform art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, prin interes legitim privat se înțelege posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat. Totodată, reclamanta a apreciat că este titulara unor drepturi subiective și interese legitime private [art. 2 alin. (1) lit. a)") din Legea nr. 554/2004] și, ca atare, poate formula acțiune în contencios administrativ, pornind de la premisa lezării unui interes legitim privat, că a probat vătămarea interesului legitim [art. 8 alin. (1A1) din Legea nr. 554/2004; Decizia Curții Constituționale nr. 66 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 4 martie 2009]. Ca atare, în greșit instanța fondului a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Apărările formulate în cauză: Prin întâmpinare,intimata-pârâtă Direcția Națională Anticorupție solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală. În esență, a arătat că, în mod temeinic și legal a reținut instanța de fond că recurenta nu are calitate procesuală activă în promovarea acțiunii de anulare a Ordinului nr. 54/08.12.2021, deoarece acesta este un act administrativ care privește raporturile juridice dintre magistrații în funcție și ordonatorul principal de credite. Astfel, apreciază intimata că motivele reținute de instanța de fond la pronunțarea sentinței civile nr. 125/26.01.2023 în dosarul x/2022 au atributele temeiniciei și legalității în raport de obiectul cererii cu care instanța a fost învestită.

Procedura de soluționare a recursului: În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 1 februarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând hotărârea atacată și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va constata că recursul reclamantei este fondat, având în vedere argumentele care succed: Așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, prin promovarea acțiunii în justiție, reclamanta, în calitate de fost procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție -Structura centrală, a tins, ca finalitate juridică la obligarea pârâtei privind emiterea și comunicarea unei noi adeverințe pentru actualizarea pensiei de serviciu conform prev. art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în raport de noua bază de calcul rezultată prin aplicarea VRS - ului de 605,225 RON fără reținerea plafonării prev. de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, actualizare ce urmează să opereze începând cu data de 1.08.2016 și nu cu 8.12.2018, astfel cum s-a dispus prin ordinul contestat. Prin argumentele expuse în Ordinul nr. 547/08.12.2021 emis de către procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, s-a decis salarizarea procurorilor, procurorilor militari, personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, ofițerilor și agenților de poliție judiciară, specialiștilor având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, astfel cum a fost detaliat la pct. 1-7 din Ordin, în temeiul art. 85 din Legea nr. 304/2005 privind organizarea judiciară, republicată, art. 74 alin. (1) și (2) și art. 87 alin 1 din Legea nr. 303/2004, art. 3 alin. (3) și art. 28 alin. (8) din O.U.G. nr. 48/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, cu modificările și completările uletrioare. Reclamanta a solicitat anularea în parte a acestui act administrativ, respectiv a prevederilor de la art. 4 și art. 6, și calcularea/plata drepturilor salariale reprezentând diferențele rezultate din aplicarea valorii de referiță sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 01.08. 2016, dar și referitoare la incidența disp. art. 38 alin. (6) din legea nr. 153/2017. Cu privire la motivele de recurs care vizează greșita admitere a excepției lipsei calității procesuală activă, recurenta-reclamantă a susținut că, instanța de fond validând faptul că acesteia i-a încetat calitatea de magistrat prin pensionare, în anul 2011, anterior emiterii Ordinului nr. 547/08.12.2021, contestat în prezenta cauză, aceasta nu justifică calitatea cerută de lege pentru contestarea acestui ordin, astfel că, în mod greșit, s-a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Recurenta- reclamanta, pentru a-și justifica legitimarea procesuală în contencios administrativ și, în continuare, justețea pretențiilor sale, s-a prevalat și de dipozițiile 85 alin. (2) din legea nr. 303/2004 și H.G. nr. 1275/2005 pentru aprobarea normelor metotologice de aplicare a prevederilor legii nr. 303/2004. Soluția de admitere a excepției lipsei calității procesual active de prima instanță, nevalidată de instanța de recurs, s-a întemeiat, în principal, pe faptul că, în baza Legii 303/2004, reclamanta poate pretinde un drept propriu la recalcularea pensiei ocupaționale, având ca bază de calcul/referință indemnizația unui magistrat în funcție, nu are legătură cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 153/2017, ci exclusiv cu modul de aplicare a prevederilor art. 84 din Legea nr. 303/2004, în legătură cu raporturi juridice de altă natură decât cele reglementate prin Legea nr. 153/2017. Atare considerente nu pot fundamenta soluția întrucât, tocmai de aceea legiutorul a reglementat, prin art. 85 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, instituția actualizării pensiei de serviciu. Astfel, potrivit art. 85 alin. (2) din aceeași lege "Pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, precum și pensiile de urmaș prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime. În urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul își poate păstra pensia aflată în plată." Ca atare, având în vedere, pe de o parte, prevederile legii contenciosului administrativ care definesc persoana vătămată, respectiv interesul legitim privat [art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004], și, pe de altă parte, dispozițiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate, se poate deduce calitatea procesuală activă a reclamantei. Mai mult decât atât, văzând și prevederile art. 32 și urm. din C. proc. civ. este evident că există identitate între persoana reclamantei și cel care este titular al dreptului, precum și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde ca este obligat în raportul juridic suspus judecății. Rezultă că aceste prevederi legale constituie temeiul de drept în raport de care, Înalta Curte constată că reclamanta are calitatea procesuală activă, asumată de către aceasta printr-o manifestarea de voință, constând în pornirea acțiunii în justiție, cu expunerea în cuprinsul cererii de chemare în judecată a elementelor de fapt și de drept, prin care să justifice atât calitatea sa, cât și cea a pârâtului. Raportat considerentelor expuse, în baza art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496 și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că soluția care se impune este aceea a admiterii recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.