ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2420/2023

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a la data de 16.02.2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB. și CC. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, au solicitat: - anularea în tot a Ordinului nr. 86/13.01.2022 al Procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația împotriva Ordinului nr. 547/08.12.2021; - anularea în parte a Ordinului nr. 547/08.12.2021 al Procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, respectiv prevederile art. 4 și art. 6 din acest ordin; - calcularea și plata drepturilor salariale reprezentând diferențele rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 până la 8.12.2018 (unde 8.12.2018 reprezintă data de la care angajatorul a dispus recalcularea și plata diferențelor salariale conform art. 4 și 6 din Ordinul nr. 547/2021) sau, după caz, până la data la care contestatorilor li s-au recunoscut prin hotărâre judecătorească definitivă o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, având în vedere că în speță a intervenit recunoașterea dreptului de către debitor și, în consecință, renunțarea la prescripție.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 1275 din data de 05.07.2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB. și CC. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 1275 din data de 05.07.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că, instanța de fond a plecat de la o premisă total eronată, întrucât, în conformitate cu Ordinul nr. 547/08.12.2021, reclamanților le-a fost recunoscut expres de către pârât dreptul la o salarizare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 1 august 2016, ceea ce s-a supus termenului de prescripție de 3 ani a fost doar obligația de plată a drepturilor salariale, art. 4 din ordinul contestat dispunând doar cu privire la "recalcularea și plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea prezentului ordin". Cu privire la "motivele străine cauzei" arată că instanța de fond a dedicat paginile 10 și 11 din sentință înlăturării unor prezumtive aserțiuni cu privire la incidența plafonării salariale prevăzute la art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și reflectată în Ordinul nr. 547/2022 la art. 2. Or, recurenții-reclamanți nu au solicitat decât anularea parțială art. 4 și art. 6 din Ordinul nr. 547/08.12.2021, nu și a articolului 2 din Ordin, care se referă la incidența art. 38, alin. (6). Așadar, criticile aduse actului administrativ prin acțiunea dedusă judecății țin de recunoașterea dreptului și incidența prescripției, iar nu de plafonarea la maxim în plată (aceasta făcând obiectul unei alte acțiuni distincte). Referitor la incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenții-reclamanți consideră că, instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile de drept material atunci când a constatat că în speță nu a intervenit recunoașterea dreptului prin emiterea Ordinului nr. 547/08.12.2021 al Procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție prin care s-a dispus că "începând cu data de 01.08.2016, procurorii, procurorii militari, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, ofițerii și agenții de poliție judiciară și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, în condițiile prezentului ordin". Sintagma "în condițiile prezentului ordin" din finalul art. 1 din Ordinul nr. 547/2021 nu determină ca dreptul recunoscut să existe doar ca "vocație" sau "principiu general", cum le numește instanța de fond, ci face referire directă doar la obligația de plată a dreptului, obligație de plată care a fost limitată în mod nelegal doar pentru o perioadă de trei ani calculată de la data emiterii actului administrativ sus-menționat. Odată recunoscut un drept, printr-un act administrativ, autoritatea publică nu mai primește în plus un drept discreționar cu privire la perioada de timp în care poate plăti remunerația ce reflectă acest drept întrucât, după cum am arătat în contestația la ordin, a intervenit implicit renunțarea la prescripție, în conformitate cu dispozițiile art. 2506 alin. (4) din C. civ. "Recunoașterea dreptului, făcută printr-un act scris, precum și constituirea de garanții în folosul titularului dreptului a cărui acțiune este prescriptibilă sunt valabile, chiar dacă cel care le-a făcut nu știa că termenul de prescripție era împlinit. In aceste cazuri sunt aplicabile regulile de la renunțarea la prescripție". Per a contrario, nimic nu împiedica autoritatea publică să recunoască dreptul doar începând cu 8 decembrie 2018, întrucât în privința hotărârilor judecătorești, data de la care este dreptul și implicit obligația de plată sunt recunoscute este reținută expres în titlul executoriu și nu este neapărat limitată la data de 1 august 2016. Printr-o altă critică, recurenții-reclamanți au învederat faptul că, prin sentința nr. 1221/2022 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2022, având ca obiect contestația altor reclamanți împotriva aceluiași Ordin nr. 547/2021, instanța de fond a decis în sensul "Admite în parte cererea. Anulează Ordinul nr. 72/13.01.2022. Anulează în parte art. 4 și art. 6 din Ordinul nr. 547/08.12.2021 în sensul înlăturării de la art. 4 a mențiunii "cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani, calculat în raport de data emiterii prezentului ordin" urmând ca la recalculare și plată să fie avută în vedere data de 1 august 2016 menționată la ort. 1 din ordin, respectiv a înlăturării de la art. 6 a mențiunii "cu respectarea termenului de prescripție prevăzut de lege". Respinge ca neîntemeiată solicitarea reclamanților de acordare a drepturilor și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 prin înlăturarea plafonării instituite de art. 38 din lege. Hotărârea judecătorească astfel pronunțată este executorie. Deși jurisprudența nu este izvor de drept în sistemul juridic românesc, arată că tocmai modul neunitar de soluționare a unor cauze similare au condus la astfel de discrepanțe în salarizarea magistraților, ceea ce a determinat discriminări în ceea ce privește atât cuantumul lunar al indemnizațiilor, dar și perioada pentru care diverse drepturi au fost recunoscute acestora prin hotărâri judecătorești sau acte administrative.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție nu a formulat întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 15 decembrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 05 aprilie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenții-pârâți, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat și va fi admis, pentru următoarele considerente: Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care au solicitat anularea în tot a Ordinului nr. 86/13.01.2022 al Procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația împotriva Ordinului nr. 547/08.12.2021; anularea în parte a Ordinului nr. 547/08.12.2021 al Procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, respectiv prevederile art. 4 și art. 6 din acest ordin; calcularea și plata drepturilor salariale reprezentând diferențele rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 până la 8.12.2018 (unde 8.12.2018 reprezintă data de la care angajatorul a dispus recalcularea și plata diferențelor salariale conform art. 4 și 6 din Ordinul nr. 547/2021) sau, după caz, până la data la care contestatorilor li s-au recunoscut prin hotărâre judecătorească definitivă o valoare de referință sectorială de 605,225 RON. Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, că egalizarea la nivelul maxim salarial aflat în plată se face doar în cadrul instituțiilor sau autorităților publice, la nivelul aceluiași ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, și nu la nivel național, raportat la autoritatea care exercită controlul metodologic și funcțional al activității. Astfel, stabilirea nivelului de salarizare în funcție de nivelul maxim de salarizare nu poate fi realizat prin raportare la autorități publice distincte, în sensul art. 3 1 alin. (1) 3 din O.U.G. nr. 57/2015, care nu sunt aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Astfel, prin criticile subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că hotărârea primei instanțe cuprinde motive contradictorii având în vedere că "a constatat că pârâtul nu a recunoscut dreptul acestora la o salarizare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON și obligația de plată a acestora, începând cu data de 1 august 2016, ci cu data de 8 decembrie 2018 (termenul de prescripție de 3 ani, raportat la data emiterii ordinului)", aspecte ce sunt în contradicție cu art. 1 al Ordinului nr. 547/08.12.2021 care în mod expres și neechivoc precizează că: "Începând cu data de 01.08.2016, procurorii, procurorii militari, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, ofițerii și agenții de poliție judiciară și specialiștii din cadrul DNA se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, în condițiile prezentului ordin". Prin cea de-a doua critică subsumată aceluiași motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că hotărârea primei instanțe cuprinde motive străine cauzei având în vedere că "în sentință instanța de fond a dedicat paginile 10 și 11 înlăturării unor prezumtive aserțiuni cu privire la incidența plafonării salariale prevăzute la art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și reflectată în Ordinul nr. 547/2022 la art. 2", în timp ce pe calea contestației s-a solicitat anularea parțială a art. 4 și art. 6 din Ordinul nr. 547/08.12.2021, nu și a art. 2 din același ordin. Înalta Curte constată că, ipoteza obligației de plată a drepturilor salariale, începând cu data de 8 decembrie 2018 cu privire la care s-a avut în vedere termenul de prescripție de 3 ani, raportat la data emiterii ordinului 08.12.2021, precum și analizarea incidenței plafonării salariale prevăzute la art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 nu fac parte din categoria motivelor contradictorii în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ci se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, motiv pentru care, sentința atacată va fi analizată numai din perspectiva acestui din urmă motiv de casare. Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin Ordinul nr. 547/08.12.2021 al procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție emis cu privire la reclamanți s-au stabilit următoarele aspecte relevante cauzei de față: "Art. 1 - începând cu 01 august 2016 procurorii, procurorii militari, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, ofițerii și agenții de poliție judiciară și specialiștii din cadrul DNA se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, în condițiile prezentului ordin; Art. 2 - începând cu 01 ianuarie 2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; Art. 3 - în cazul personalului menționat la art. 1 căruia i-a fost recunoscută valoarea de referință sectorială în valoare de 605,225 RON prin hotărâre judecătorească, recalcularea și plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea prezentului ordin se vor face în conformitate cu dispozitivul hotărârii judecătorești; Art. 4 -în cazul personalului menționat la art. 1 căruia i-a fost recunoscută valoarea de referință sectorială în valoare de 605,225 RON pe cale administrativă, recalcularea și plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea ordinului se vor face cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani, calculat în raport de data emiterii prezentului ordin. Art. 6 - plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea prezentului ordin se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Public, cu respectarea termenului de prescripție prevăzut de lege." Într-adevăr, pentru emiterea ordinului sus-menționat, intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a avut în vedere sentința civilă nr. 737/21.09.2020 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 941/18.10.2021 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă; sentința civilă nr. 879/08.02.2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020; sentința civilă nr. 659/19.02.2021, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020 și decizia civilă nr. 4060/08.09.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020; decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1029/21.12.2016, în raport de care a recunoscut o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 1 august 2016, însă în mod greșit s-a menționat că în cazul personalului căruia i-a fost recunoscută valoarea de referință sectorială în valoare de 605,225 RON pe cale administrativă, recalcularea și plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea ordinului se vor face cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani, calculat în raport de data emiterii prezentului ordin (art. 4) precum și faptul că s-a limitat plata diferențelor salariale ce decurg din recunoașterea acestui drept doar pentru o perioadă de trei ani calculată de la data emiterii actului administrativ sus-menționat (art. 6). Obligația la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente și la plata acestor drepturi salariale, raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON a fost dedusă deja judecății așa cum rezultă din cuprinsul ordinului contestat pe această cale, însă ordinul de salarizare trebuie să corespundă drepturilor salariale deja stabilite cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile reținute în acest sens, precum și de dispozițiile legale în raport de care au fost stabilite aceste drepturi. Înalta Curte constată că, reglementarea succesivă și necorelată din domeniul salarizării a condus în timp la diferențe salariale ce au determinat legiuitorul să intervină pentru înlăturarea inechităților și discriminărilor. În acest scop, a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin care a fost modificată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, act normativ prin care s-a urmărit evitarea discriminărilor salariale între titularii funcțiilor publice salarizate potrivit Legii-cadru nr. 284/2010, cu consecința egalizării, la nivelul cel mai înalt în plată, a drepturilor salariale ale persoanelor aflate în situații similare în cadrul aceluiași ordonator de credite. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 a fost publicată în Monitorul oficial nr. 434 din 9 iunie 2016, iar prin art. 3 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 20/2016 s-a stabilit, inițial, că "începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit ia nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Intenția de înlăturare a inechităților (deci și recunoașterea lor) este explicită și din expunerea de motive a O.U.G. nr. 20/2016, prin care se reține că "... în sectorul public sunt o serie de disfuncționalități, cum ar fi: niveluri diferite de salarizare pentru persoane exercitând aceeași funcție și aceleași atribuții, în cadrul ii ori în instituții de același fel din cadrul unui sector; salarii egale exercitând aceeași funcție și aceleași atribuții, dar cu vechime în muncă diferită... ". Trebuie subliniat că formularea din cuprinsul art. 3 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 20/2016, respectiv aceea că salarizarea se va face la "nivelul maxim al încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective", nu comportă nicio condiționare, incluzând și indemnizațiile stabilite prin hotărâri judecătorești, cu atât mai mult cu cât acestea sunt în plată efectiv, iar din considerentele respectivelor hotărâri rezultă că stabilirea indemnizației s-a făcut în baza unor acte normative cu aplicabilitate generală, respectiv O.G. nr. 3/2006 și, respectiv O.G. nr. 10/2007. Drept urmare, activitatea de egalizare a veniturilor la nivelul fiecărui ordonator principal de credite ar fi trebuit să presupună stabilirea celei mai ridicate indemnizații pentru fiecare funcție, inclusiv cu luarea în considerare a hotărârilor judecătorești prin care a fost stabilit cuantumul indemnizațiilor, urmată de aducerea tuturor indemnizațiilor la nivelul cel mai mare. Cu privire la speța dedusă judecății, relevant este faptul că, în cuprinsul Ordinului nr. 547/08.12.2021 se menționează că s-au avut în vedere dispozițiile Deciziei nr. 794/15.12.2016 pronunțată de Curtea Constituțională. Prin Decizia nr. 794/15.12.2016, publicată în M.O. nr. 1029/21 decembrie 2016, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 3 1 alin. (1^2) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale. În cuprinsul deciziei, Curtea Constituțională a reținut că, prin O.U.G. nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/20I5, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim. Așadar, Curtea Constituțională a constatat că, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, salariul de bază sau indemnizația de încadrare urma să fie același, respectiv aceeași, stabilită la nivel maxim. Prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a statuat în sensul că pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Curtea Constituțională a concluzionat în sensul că efectul neconstituționalității art. 3 1 alin. (1) 2 din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 43/2016) este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 3 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică. De asemenea, relevantă este și Decizia nr. 36 din data de 4 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2018 în cadrul căreia s-a dat o interpretare dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, cu următorul conținut: "Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." În cadrul acestei decizii s-a reținut că: 73. "...dispozițiile art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situații profesionale identice, dar care nu au obținut hotărâri judecătorești prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizații de încadrare diferite (mai mici) față de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătorești, generând diferențe în stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă. De altfel, dispozițiile de lege criticate lipsesc de sens și, practic, anulează voința legiuitorului și rațiunea esențială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în Preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, prin raportate la nivelul maxim, și de a elimina inechitățile existente." 74. Așadar, revenind la sesizarea dedusă analizei în prezenta cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție, în primul rând, reamintește, cu titlu de principiu, faptul că forța obligatorie a deciziilor Curții Constituționale prevăzută de art. 147 alin. (4) din Constituția României se atașează dispozitivului și considerentelor pe care se întemeiază raționamentul din punct de vedere juridic. În acest sens este relevant faptul că, potrivit Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină soluția adoptată, în verificarea conformității textelor legale analizate cu prevederile Constituției României. Astfel, Curtea Constituțională reține că atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept. 75. Chiar dacă în decizia prezentată mai sus Curtea Constituțională a interpretat un alt text de lege decât cel supus prezentei dezbateri, totuși, se observă că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim a fost adoptată de legiuitor, începând cu data de 9 aprilie 2015, prin introducerea art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, astfel că toate considerentele expuse de instanța constituțională se verifică și în privința acestui text de lege. 76. Prin urmare, a accepta o interpretare contrară ar însemna să fie golit de conținut raționamentul avut în vedere în decizia mai sus citată și să fie negat rolul Curții Constituționale de așezare a interpretărilor legale în acord cu Legea fundamentală. 77. Din acest motiv, opinia exprimată de instanța de trimitere în sensul că numai existența unor hotărâri judecătorești de acordare a unor majorări salariale unora dintre magistrați sau membri ai personalului auxiliar nu este suficientă pentru a atrage aplicabilitatea art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, în modalitatea stabilirii pentru întreg personalul din justiție a unei valori de referință sectorială majorate, nu poate fi împărtășită. 78. Astfel, a aprecia că nivelul maxim al salarizării nu poate include drepturile obținute prin hotărâri judecătorești definitive decât dacă au fost emise ordine de salarizare ar însemna să fie lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite consecința aplicării sau neaplicării prevederilor legale. Cu alte cuvinte, ar însemna ca neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive să producă consecințe juridice în sensul privării unor titulari de drepturile lor specifice. 79. Chiar dacă în cauză hotărârile judecătorești pronunțate pentru obținerea unor drepturi salariale au efecte doar între părțile ce au luat parte la judecată, totuși se observă că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și, respectiv, 11% acordate magistraților și personalului asimilat, în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 10/2007, nu vizează situații de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală. 80. Prin urmare, aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceasta fiind logica egalizării drepturilor salariale avute în vedere de legiuitor la edictarea textului legal a cărui interpretare se solicită. 81. Dacă s-ar da o altă interpretare, aceasta ar fi contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestei reglementări." În același sens este și Decizia nr. 55/13.09.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în M.Of. din data de 19 noiembrie 2021, decizie obligatorie erga omnes, potrivit art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., prin s-au statuat următoarele: "81. Prin urmare, în măsura în care în cadrul aceleiași familii ocupaționale este stabilit un anumit nivel al valorii de referință sectorială, acesta este aplicabil întregii familii ocupaționale, iar diferențierea veniturilor rezultă în mod exclusiv din utilizarea unor coeficienți de multiplicare caracteristici, care variază în raport cu funcția ocupată și cu celelalte criterii indicate de legiuitor. 82. Mai mult decât atât, analiza jurisprudenței naționale relevă, așa cum s-a arătat mai sus, că deja au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive, care au recunoscut dreptul magistraților la o indemnizație calculată pe baza valorii de referință sectorială de 605,225 RON, incidentă în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" și care îi vizează pe toți ordonatorii principali de credite din acest sistem. 83. Prin urmare, dacă în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" există deja astfel de hotărâri judecătorești, indemnizațiile de încadrare ale tuturor celorlalți magistrați trebuie stabilite la nivelul maxim aflat în plată, în aplicarea art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și a art. 3 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, pentru că hotărârile pronunțate au examinat prevederi legale cuprinse în acte normative cu aplicabilitate generală. 84. În raționamentul juridic expus, în prezent a devenit irelevant elementul salarial care a condus, în aprecierea instanțelor, la conturarea unei indemnizații de încadrare la nivelul maxim, în cadrul instituției în care își desfășoară activitatea magistrații cărora li s-a recunoscut dreptul ca, la baza veniturilor lor, să se afle valoarea de referință sectorială aplicabilă consilierilor de probațiune, aflați în aceeași familie ocupațională, dată fiind finalitatea aplicării normelor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, anume aceea a asigurării, în cadrul instituției, a indemnizației de încadrare sau a salariului de bază la nivelul celui maxim aflat în plată, și aceasta, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordinele de salarizare corespunzătoare, după cum s-a statuat prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 85. Așadar, în prezent urmează să se facă aplicarea prevederilor legale referitoare la egalizarea indemnizației de încadrare la nivelul celui maxim aflat în plată din cadrul instituției în care își desfășoară activitatea magistrații, iar această împrejurare este, prin ea însăși, suficientă pentru a releva inadmisibilitatea sesizării de față, întrucât mecanismul de unificare a jurisprudenței nu poate fi utilizat decât pentru a se obține interpretarea unitară a unor dispoziții legale, nu și în măsura în care aduce în dezbatere modalitatea în care acestea se aplică." În acest context, Înalta Curte constată că și pentru personalul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, indiferent dacă au obținut aceste drepturi prin hotărâri judecătorești sau pe cale administrativă, drepturile de salarizare trebuie calculate la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând de la data de 1 august 2016, sens în care se impune anularea art. 4 al Ordinului nr. 547/08.12.2021 conform căruia: "în cazul personalului menționat la art. 1 căruia valoarea de referință sectorială în sumă de 605,225 RON îi este recunoscută pe cale administrativă, recalcularea și plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea prezentului ordin se vor face cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani, calculat în raport de data emiterii prezentului ordin". Cu privire la dispoziția de plată a diferențelor salariale rezultate din aplicarea Ordinului nr. 547/08.12.2021, "cu respectarea termenului de prescripție prevăzut de lege" (art. 6 al ordinului), Înalta Curte va avea în vedere faptul că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudența sa că drepturile salariale constituie un bun patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției EDO (Aubert și alții și 8 alte cauze c. Franței, hotărârea din 9 ianuarie 2007, cereri nr. 31501/03, 31870/03, 13045/04, 13076/04, 14838/04, 17558/04, 30488/04, 45576/04 et 20389/05; Pine Valley Developments Ltd și alții c. Irlanda, hotărâre din 29 novembre 1991 § 51; Dangeville c. Franța, hotărâre din 16 aprilie 2002, § 48; Lecarpentier c. Franța, cerere nr. 67847/01, §§ 37-38, hotărâre din 14 februarie 2006). De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere și modificările legislative referitoare la plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar care au prevăzut o anumită procedură prin prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și, în raport de care legiuitorul recunoaște implicit existența unor drepturi de natură salarială, iar acest drept odată recunoscut nu poate fi limitat prin aplicarea unui termen de prescripție - așa cum în mod greșit s-a menționat în art. 6 al Ordinului nr. 547/08.12.2021. În acest context, Înalta Curte constată că atât timp cât valoarea de referință sectorială în sumă de 605,225 RON a fost recunoscută începând cu data de 1 august 2016 (art. 1 al ordinului), în mod greșit s-a dispus ca "plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea prezentului ordin se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Public, cu respectarea termenului de prescripție prevăzut de lege", având în vedere că termenul de prescripție se referă la termenul în care se stinge prin prescripție dreptul material la acțiunea dacă nu a fost exercitat. Or, în cauza dedusă judecății, emiterea unui act administrativ prin care se recunosc drepturi salariale începând cu data de 01 august 2016 are semnificația unei recunoașteri exprese, în sensul art. 2507 C. civ., iar ca efect al renunțării la o prescripție împlinită, renunțătorul pierde dreptul de a opune prescripția în contra reclamației judiciare a titularului dreptului la acțiune. În aceeași ordine de idei, recunoașterea unui drept salarial are ca finalitate plata acestuia, începând cu data manifestării unilaterale de voință a debitorului. Cu alte cuvinte, momentul recunoașterii dreptului și cel de la care începe plata acestuia sunt indisolubil legate, între ele existând o relație de tip cauză - efect, astfel că cele două momente trebuie să coincidă. Pe cale de consecință, recunoașterea dreptului are drept efect și plata acestuia din momentul recunoașterii, respectiv 1 august 2016, motiv pentru care se impune anularea parțială a ordinului nr. 547 din data de 08 decembrie 2021 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv a art. 4 și art. 6 din actul administrativ, în sensul recalculării și plății diferențelor salariale rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 01 august 2016 și nu cu 3 ani anterior datei emiterii ordinului contestat. În ceea ce privește calcularea și plata drepturilor salariale reprezentând diferențele rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON, Înalta Curte constată că această obligație va începe cu data de 01.08.2016 până la 8.12.2018, unde data de 8.12.2018 reprezintă data de la care angajatorul a dispus recalcularea și plata diferențelor salariale conform art. 4 și 6 din Ordinul nr. 547/2021. Așa fiind, Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, aspect în raport de care se impune admiterea recursului, casarea hotărârii și, rejudecând admiterea acțiunii formulată de reclamanți.

Temeiul de drept al soluției. Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând va admite acțiunea formulată de reclamanți, va anula Ordinul nr. 86/13.01.2022 al Procurorului-sef al Direcției Naționale Anticorupție prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația împotriva Ordinului nr. 547/08.12.2021, va anula în parte Ordinul nr. 547/08.12.2021 al Procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, respectiv prevederile art. 4 și art. 6 din acest ordin, va obliga intimatul-pârât la calcularea și plata drepturilor salariale reprezentând diferențele rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 până la 8.12.2018.