ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4530/2022

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 20.02.2020, sub nr. x/2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO. și PP. în contradictoriu cu pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au formulat plângere împotriva Deciziei nr. 635 din data de 06.12.2019 emisă de procurorul șef adjunct al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism precum și împotriva adresei nr. 233,234/J/III/12/20.01.2020 prin care a fost soluționată contestația împotriva deciziei mai sus menționate, iar prin hotărârea ce o va pronunța a solicitat instanței să dispună: a) anularea deciziei și obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor salariate și la plata diferențelor restante, ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare de la data scadenței fiecărui venit lunar și până la data plății efective, b) precum și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să prevadă: Art. 1 La data de 01 decembrie 2019, drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate și personalului conex acestuia, se calculează având în vedere. valoarea de referință sectorială de 484,18 RON Art. 2 începând cu data de 01 ianuarie 2018, drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate se calculează prin aplicarea unui cuantum total al sporurilor de 45%.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1200 din 20 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-au respins excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes a acțiunii ca neîntemeiate. S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., Q., R., S., T., P., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO. și PP., în contradictoriu cu pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. S-a anulat Decizia nr. 635 din 06.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și adresa nr. 233,234/J/III/12/2019 din 20.01.2020 emisă de pârâtă cu privire la reclamanți. A fost obligată pârâta la emiterea unei noi Decizii de salarizare cu privire la fiecare reclamant cu luarea în considerare la data de 01.12.2019 a unei valori de referință sectorială de 484,18 RON și începând cu data de 01 ianuarie 2018, cu calcularea drepturilor salariale ale personalului de specialitate prin aplicarea unui cuantum total al sporurilor de 45%. A fost obligată pârâta să recalculeze drepturile salariale ale reclamanților, în modalitatea mai sus arătată și să plătească fiecăruia dintre reclamanți diferențele restante, sume actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism, solicitând admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ., pentru următoarele motive de nelegalitate: - greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii promovate de reclamanții F., QQ., W., EE. și NN., întrucât în cauză nu sunt aplicabile considerentele deciziei nr. 22/14.09.2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, precum și ale deciziei nr. 54/25.06.2018 pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; - în prezenta cauză reclamanții nu sunt funcționari publici, nu au învestit instanța specializată în litigii de muncă, iar acțiunea lor este îndreptată împotriva unui act administrativ, cererea de chemare în judecată fiind întemeiată pe dispozițiile art. 7 alin. (1) din Anexa V a Legii nr. 153/2017, text ce prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile; - Adresa nr. x, 234/J/III/12/2019 din 20.01.2020, anexată acțiunii introductive de instanță, a vizat contestațiile formulate de o parte a personalului auxiliar de specialitate din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism împotriva deciziei nr. 635/2019 și a ordinului nr. 629/2019, între semnatarii respectivelor contestații neregăsindu-se și reclamanții F., QQ., W., EE. și NN.; - în mod nelegal prima instanță a respins excepția lipsei de interes a reclamanților de a solicita anularea deciziei contestate, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să prevadă calcularea drepturilor salariale ale personalului auxiliar de specialitate și personalului conex, începând cu 01.12.2019, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 484,18 RON, precum și excepția lipsei de obiect a pretențiilor reclamanților privind obligarea pârâtei la recalcularea și plata, începând cu 01.12.2019, a drepturilor salariale lunare prin raportare la valoarea de referință sectorială de 484,18 RON, întrucât prin ordinul nr. 629/04.12.2019 emis de procurorul șef adjunct al D.I.I.C.O.T. (depus la dosarul cauzei) s-a dispus ca, începând cu 01.12.2016, personalul auxiliar de specialitate, personalul conex și alte categorii de personal din cadrul D.I.I.CO.T. se salarizează avându-se în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON; - raportat la dispozițiile art. 430 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., în mod greșit judecătorul fondului a respins excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 388/04.02.2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, precum și a sentinței civile nr. 773/12.11.2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019; - prima instanță a nesocotit dispozițiile art. 10 din O.U.G. nr. 114/2018, care a prevăzut o plată a diferențelor salariale eșalonată; - în mod nelegal prima instanță a obligat pârâta la calcularea drepturilor salariale "prin aplicarea unui cuantum total al sporurilor" de 45%, considerentele reținute în motivarea soluției conravenind celor statuate de înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 15/28.06.2021; - contrar opiniei primei instanțe, legiuitorul nu obligă la acordarea unor sporuri în procent de 45% din salariul de bază, aceasta reprezentând limita maximă ce poate fi calculată pentru un salariat, însă dispozițiile legii obligă ca, pe un ordonator de credite, limita sporurilor să fie de 30% din suma salariilor de bază. Tocmai depășirea acestui procent ar reprezenta o încălcare a dispozițiilor Legii nr. 153/2017 și ar atrage răspunderea disciplinară sau patrimonială a persoanelor vinovate, potrivit legii, iar nu neacordarea nivelului maxim al unor sporuri (însumând 45%) la salariul de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul Direcției: - conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz; - au fost invocate, în aceste sens, deciziile nr. 310/07.05.2019 și nr. 697/31.10.2019 pronunțate de Curtea Constituțională și soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 15/28.06.2021. Față de cele expuse, s-a solicitat admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ., casarea în tot a sentinței civile nr. 1200/20.11.2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, rejudecarea litigiului și respingerea acțiunii.

Apărările formulate în cauză Intimații- reclamanți au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. În ceea ce privește excepția inadmisibilității, reiterată prin motivele de recurs, au invocat considerentele deciziei nr. 22/14.09.2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, precum și ale deciziei nr. 54/25.06.2018 pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. S-a solicitat respingerea excepției lipsei de interes în ceea ce privește acordarea sporului de 484,16 RON, întrucât recurenta pârâtă nu a respectat sentința civilă nr. 1905/16.06.2020. S-a solicitat respingerea excepției autorității de lucru judecată, întrucât cauzele invocate privesc acte administrative distincte, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 430 din C. proc. civ. Cu privire la cuantumul total al sporurilor de 45%, s-a precizat că la momentul pronunțării hotărârii recurate, nu era pronunțată decizia nr. 15/28.06.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție -Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Totodată, s-a arătat că nivelul sporurilor nu se află la nivelul maxim, așa cum prevede decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale, ajungând în prezent la un cuantum al sporurilor în cuantum de 30%, deși la nivelul familiei ocupaționale Justiție, nivelul sporurilor este în cuantum total de 45% (Curtea de Apel București, Curtea de Apel Mureș), iar pentru specialiștii I.T. la nivelul D.I.I.C.O.T. s-au acordat sporuri de 45%.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este întemeiat, în limitele și pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Reclamanții, prin cererea de chemare în judecată, au solicitat anularea deciziei nr. 635 din 06.12.2019 a procurorului șef adjunct al Parchetului de pe lângă ÎCCJ- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor salariate și la plata diferențelor restante, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare de la data scadenței fiecărui venit lunar și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să prevadă valoarea de referință sectorială de 484,18 RON, iar drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate să se calculeze prin aplicarea unui cuantum total al sporurilor de 45%. Prin Decizia nr. 635 din 06.12.2019 s-a decis că, la data de 1 decembrie 2019, drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate și personalului conex acestuia, astfel cum au fost stabilite conform Ordinului nr. 629 din data de 4 decembrie 2019 al procurorului șef adjunct al direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt cele prevăzute în anexele care fac parte din decizie. În ceea ce privește excepția lipsei de interes Înalta Curte constată, într-adevăr, că prin ordinul nr. 629/04.12.2019 emis de procurorul șef adjunct al D.I.I.C.O.T. (depus la dosarul cauzei) s-a dispus ca, începând cu 01.12.2016, personalul auxiliar de specialitate, personalul conex și alte categorii de personal din cadrul D.I.I.CO.T. se salarizează avându-se în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON. Astfel, valoarea sectorială de 484,18 RON a fost recunoscută reclamanților printr-un ordin anterior emiterii celui constatat în cauză, însă, acțiunea nu este lipsită de interes, sau de obiect, în raport de modul de formulare al capătului doi al cererii de chemare în judecată, respectiv, aplicarea unui cuantum total al sporurilor de 45% aplicat la o indemnizație calculată având în vedere o valoare de referință sectorială de 484,18 RON. Totodată, Înalta Curte ia act și de precizările intimaților reclamanți formulate în faza recursului, potrivit cărora capătul de cerere este lipsit de obiect, întrucât prin decizia nr. 515/9.12.2021 a procurorului - șef adjunct al D.I.I.C.O.T. s-a stabilit pentru personalul auxiliar de specialitate și conex o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 1.08.2016. Analizând motivele de recurs, Înalta Curte reține că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., invocat de recurenta - pârâtă, casarea unei hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat. Susținerile din motivele de recurs, în sensul că instanța de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 388 pronunțate la 04.02.2019 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, precum și a sentinței civile nr. 773 pronunțate la 12.11.2019 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, reprezintă o reluare a apărărilor de la fond, însă nesusținute cu argumente în recurs. Potrivit art. 430 din C. proc. civ., hotărârea judecătorească prin care se soluționează în tot sau în parte fondul procesului sau se statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat. Deși potrivit alin. (2) al aceluiași articol, autoritatea de lucru judecat se întinde atât asupra dispozitivului cât și asupra considerentelor pe care acesta se sprijină, în jurisprudență s-a statuat că se bucură de autoritate de lucru judecat doar considerentele decisive (care fundamentează si explică dispozitivul) și cele decizorii (care conțin dezlegări ale unor chestiuni invocate de părți într-o manieră incidentală, ce sunt de natură să influențeze raporturile juridice). În absența unor critici concrete, Înalta Curte reține că nu a existat o dezlegare dată de o instanță cu privire la chestiunile litigioase deduse judecății în prezenta cauză, care să fi intrat în autoritatea lucrului judecat, din simpla verificarea a sentințelor atașate observându-se că este vorba despre contestarea unor decizii de salarizare distincte emise de autoritatea pârâtă, care, evident, reglementează situații juridice distincte. Referitor la critica din recurs cu privire la modul de soluționare a excepției inadmisibilității, Înalta Curte constată caracterul întemeiat al acesteia, urmând să caseze în parte sentința atacată sub acest considerent. Astfel, din înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată nu rezultă că reclamanții F., QQ., W., EE. și NN. au formulat contestație împotriva deciziei nr. 635/06.12.2019. Răspunsul nr. 233, 234/J/III/12/2019 din 20.01.2020, anexat acțiunii introductive de instanță, a vizat contestațiile formulate de o parte a personalului auxiliar de specialitate din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism împotriva deciziei nr. 635/2019 și a ordinului nr. 629/2019, între semnatarii respectivelor contestații neregăsindu-se și reclamanții F., QQ., W., EE. și NN.. Contrar aprecierilor primei instanțe, considerentele Deciziei nr. 22 din 14.09.2020 pronunțate de Î.C.C.J. în recurs în interesul legii și cele ale Deciziei nr. 54 din 25 iunie 2018 pronunțate de Î.C.C.J. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privesc acțiuni care au ca obiect obligarea angajatorilor la plata drepturilor salariale, astfel că acestea nu pot fi extinse, prin analogie, prezentei cauze. Reține Înalta Curte că art. 7 alin. (1) și alin. (2) Cap. VIII Anexa V la Legea nr. 153/2017 prevede următoarele: "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariate, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale (… ) Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2)împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București". Dispozițiile legale mai sus redate prevăd în mod expres că dreptul la acțiune, în contencios administrativ, se naște după ce s-a pronunțat autoritatea pârâtă asupra contestației (recursul grațios sau, după caz, ierarhic), adică de la comunicarea soluției acesteia asupra contestației. Acest drept se poate exercita în termen de 30 de zile. Cu alte cuvinte, potrivit aceluiași act normativ, procedura prealabilă condiționează acțiunea în contencios administrativ. Pe cale de consecință, pentru a putea declanșa acțiunea în fața instanței, reclamanții trebuie să facă dovada că au îndeplinit cerința legii (cerința impusă de art. 7 alin. (1) și alin. (2) Cap. VIII Anexa V la Legea nr. 153/2017) și au respectat procedura prealabilă, adică s-au adresat mai întâi organelor de conducere și abia după refuzul acestora, se pot adresa instanței de judecată. În acest sens sunt și prevederile conținute de art. 193 din C. proc. civ., potrivit cărora, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei procedurii prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Prin urmare, cum pentru reclamantele F., QQ., W., EE. și NN. nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, lipsind una dintre condițiile de sesizare a instanței de contencios administrativ, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va respinge acțiunea acestora, ca inadmisibilă. Analizând soluția curții de apel, din perspectiva criticilor întemeiate pre dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce privește privește cuantumul total al sporurilor de 45%, Înalta Curte constată că se impune, de asemenea, casarea sentinței. Problema de drept dedusă judecății a fost rezolvată într-un mod obligatoriu prin Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 202, prin care s-a statuat că: "În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale." Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit în mod definitiv și dincolo de orice dubiu că prin sintagma "fără a depăși limita prevăzută la art. 25", care se regăsește în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicția stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30% din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții. S-a mai statuat de asemenea că indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru. Un alt aspect relevant dezlegat de decizia amintită se referă la identificarea ordonatorului de credite care deține fondul de salarii la care se raportează limita de 30% a sporurilor acordate personalului auxiliar, respectiv dacă este ordonatorul principal de credite din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" (în jurisprudența atașată, Ministerul Justiției) sau ordonatorul secundar de credite (curțile de apel), statuându-se următoarele: "84. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligația de a limita sporurile acordate angajaților în funcție de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terțiari, așa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanței sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terțiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază și celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre acești ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferențe între sporurile ce se cuvin salariaților din aceeași categorie profesională, stabilite și acordate de ordonatori de credite diferiți, pot proveni din aplicarea legii la situații de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie același. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaților care fac parte din aceeași categorie de personal, dar care sunt angajați în cadrul altui ordonator de credite. 85. Responsabilitatea stabilirii și acordării drepturilor salariale în care sunt incluse și sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituții sau autorități publice. (...)" Nu poate fi reținută nici încălcarea principiului nediscriminării sau al plății egale pentru munca egală, invocate de reclamanți, raportat la considerentele deciziei nr. 15/2021 a ICCJ: "89. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite. 90. Prin urmare, instanța de contencios constituțional nu reține o încălcare a principiului egalității în cazul unor diferențe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greșită prima orientare jurisprudențială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situații de discriminare pe cale judiciară și repararea, în consecință, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% și în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea), care desfășoară activitate în condiții similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătorești, fie în baza unei decizii administrative. 91. De principiu, pot exista situații concrete în care disponibilul bănesc la nivelul unui ordonator secundar de credite permite acordarea pentru fiecare salariat aflat în aceeași situație a unor sporuri care pot să atingă limita maximă cumulată a sporurilor, cu respectarea încadrării în plafonul impus de lege pentru acel ordonator, pe când în cazul altui ordonator secundar, disponibilul să nu îi permită stabilirea sporurilor acordate până la nivelul maxim de 45% pentru fiecare salariat. 92. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primește fiecare salariat aparținând aceleiași categorii profesionale. 93. Într-o astfel de situație, legea îngăduie apariția unor astfel de diferențe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispozițiile deciziilor Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, și o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară. 94. Mai mult, în această privință, în jurisprudența recentă a Curții Constituționale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor și al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. O asemenea soluție legislativă ține de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 și 16 din Constituție și nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunțată în soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19) 95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiași categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiți, să existe diferențieri în funcție de sumele de bani aflate la dispoziția acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situații de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influența nivelul de determinare al sporurilor, apariția unei eventuale situații de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluționare a recursului în interesul legii." Raportat la aceste considerente, instanța de fond a realizat o greșită aplicare a prevederilor art. 25 și art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 și ale art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017, cu privire la admiterea cererii reclamanților privind acordarea unui cuantum total al sporurilor de 45%, sentința urmând a fi reformată și sub acest aspect. Pe cale de consecință, criticile privind nelegalitatea sentinței în raport de încălcarea dispozițiilor art. 10 din O.U.G. nr. 114/2018, care prevăd plata eșalonată a sumelor restante izvorâte din stabilirea greșită a drepturilor salariale, nu se mai impun a fi analizate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința atacată și, în rejudecare, va respinge, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanții care nu au introdus plângere prealabilă, și va respinge, ca nefondat, capătul de cerere formulat de ceilalți reclamanți cu privire la acordarea unui cuantum total al sporurilor de 45%.