ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4435/2023

Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în data de 31.08.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Primarul Comunei Mogoșoaia și Consiliul Local Mogoșoaia a solicitat suspendarea Hotărârii Consiliului Local nr. 59/02.07.2021 privind aprobarea Documentației topo cadastrale-Documentație tehnică pentru reconfigurarea parcelelor în vederea dezvoltării urbanistice a terenurilor agricole prin schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic cu modificarea geometriei, poziționării și a suprafeței parcelelor, de pregătire a terenului în Sectorul Zero, comuna Mogoșoaia, județul Ilfov, Hotărârii Consiliului Local nr. 60/02.07.2021 privind aprobarea Regulamentului privind «configurarea parcelelor în vederea dezvoltării urbanistice a terenurilor agricole prin schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic cu modificarea geometriei, poziționării și a suprafeței parcelelor și de pregătire a terenului în Sectorul Zero, comuna Mogoșoaia, județul Ilfov în suprafață totală de 1.168,51 hectare din cadrul unității administrativ-teritoriale Mogoșoaia, județul Ilfov și Hotărârii Consiliului Local nr. 61/02.07.2021 privind împuternicirea unor reprezentanți ai comunei Mogoșoaia în vederea semnării Convențiilor bilaterale cu proprietarii terenurilor în scopul reconfigurării parcelelor în vederea Convențiilor bilaterale cu proprietarii terenurilor în scopul reconfigurării parcelelor în vederea dezvoltării urbanistice a terenurilor agricole prin schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic cu modificarea geometriei, poziționării și a suprafeței parcelelor și de pregătire a terenului în Sectorul Zero, comuna Mogoșoaia, județul Ilfov până la pronunțarea instanței de fond, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 118 din data de 17.01.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Primarul Comunei Mogoșoaia și Consiliul Local Mogoșoaia, ca neîntemeiată. Au fost admise cererile de intervenție accesorie în favoarea pârâților formulate de B., Județul Ilfov și C.. A fost obligată reclamanta să plătească pârâților suma de 6.000 RON, cheltuieli de judecată (onorariul avocațial redus). 1.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispozițiilor art. 488 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței nr. 118/17.01.2022, urmând să se dispună, în baza art. 20 (3) teza 1 din Legea nr. 554/2004, admiterea cererii de suspendare a celor trei acte administrative astfel cum a fost formulată cu obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată. 2. Soluția atacată În ședința publică din data de 11.05.2022, petenții Consiliul Local Mogoșoaia și Primarul Comunei Mogoșoaia, D., având calitatea de intimați-pârâți în cadrul dosarului nr. x/2021, au formulat cerere de recuzare a completului 8 recurs noul C. proc. civ. al Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal. În motivare, petenții au arătat că în data de 13.04.2022 pe rolul Completului 8 Recurs noul C. proc. civ. al secției a IX-a a Curții de Apel București au avut termen de judecată atât dosarul nr. x/2021 cât și dosarul nr. x/2021 Având în vedere faptul că sunt identice atât obiectul celor două dosare, cât și motivele de pretinsă nelegalitate invocate de reclamanți pentru admiterea cererii de suspendare a efectelor actelor administrative criticate, au apreciat că prin soluția dispusă în data de 18.04.2022 în dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel București, Completul 8 Recurs noul C. proc. civ. al secției a IX-a a Curții de Apel București și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția care urmează a fi dispusă în prezentul dosar, modalitatea în care va fi soluționată și această cauză fiind previzibilă. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 și art. 44 din C. proc. civ. și art. 6 C.E.D.O. La același termen de judecată, petenții au precizat verbal cererea de recuzare, în sensul că aceasta privește numai pe domnii judecători E. și F.. Președintele completului de judecată, domnul judecător F., și domnul judecător E. au declarat că se abțin de la soluționarea cauzei. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 din C. proc. civ. Prin încheierea din data de 23.05.2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-au respins cererile de abținere și recuzare, ca neîntemeiate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din data de 23.05.2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs recurenții-pârâți Consiliul Local Mogoșoaia și Primarul Comunei Mogoșoaia, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., raportat la art. 53 alin. (1) și (3) teza a II a din C. proc. civ. S-a arătat că prin încheierea atacată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității relative, respectiv dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 din C. proc. civ., art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., cât și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, deși cei doi magistrați recuzați și-au exprimat anterior părerea cu privire la pricină prin soluționarea dosarului nr. x/2021, în mod greșit s-a apreciat că nu există îndoieli privind imparțialitatea acestora. Chiar magistrații au formulat cerere de abținere apreciind că au soluționat un dosar cu conținut identic. S-a arătat că s-a făcut dovada acelor împrejurări care justifică părților temerea privind atingerea adusă imparțialității instanței și s-a dovedit că cei doi magistrați și-au spus deja părerea în cauză, însă instanța care a analizat cererea de recuzare a adus o motivare care a prejudiciat recurenții, dovadă fiind însăși pierderea procesului în recurs. Cât timp nu este înlăturată orice îndoială cu privire la imparțialitatea instanței, sunt încălcate considerentele obligatorii ale deciziei nr. 14/2021 pronunțată în recurs în interesul legii de 1CCJ, fiind invocate pasajele 90-93 din decizie. Prin urmare, cu încălcarea art. 42 alin. (1) punctul 1 și 13 din C. proc. civ. și a art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., cât și a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a reținut că cererea ar fi fost neîntemeiată, impunându-se admiterea recursului, casarea încheierii și a deciziei civile nr. 1495 din 25.05.2022 și trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de recurs, în vederea soluționării acestuia de un complet compus prin excluderea celor doi magistrați. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a arătat că, dacă instanța va aprecia că art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 din C. proc. civ. nu sunt norme de procedură, ci de drept substanțial, s-a solicitat ca argumentele susținute anterior să fie avute în vedere în analiza motivului de recurs privind încălcarea normelor de drept material.

Apărările formulate în cauză Intimații - reclamanți și intimații - intervenienți și nu au formulat întâmpinări în cauză.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâți este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante În cadrul dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel București, la termenul din 13.04.2022 au fost formulate concluzii pe excepții și pe fondul cauzei, iar la data de 18.04.2022, Completul 8 Recurs noul C. proc. civ. al secției a IX-a a Curții de Apel București a respins excepția nulității recursului, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, a admis recursul, a casat sentința recurată și, în rejudecare, a dispus suspendarea executării HCL nr. 59/02.07.2021, HCL 60/02.07.2021 și HCL 61/02.07.2021 până la pronunțarea instanței de fond. În motivarea cererii de recuzare s-a arătat că atât dosarul nr. x/2021, cât și prezenta cauză, au același obiect, respectiv cereri de suspendare a hotărârilor consiliului local, iar motivele de nelegalitate invocate în ambele dosare sunt identice, respectiv, existența unui presupus conflict de interese în care s-ar afla anumiți consilieri locali care au votat hotărârile atacate, precum și Primarul Comunei Mogoșoaia, încălcarea prevederilor art. 139 alin. (2) din Codul Administrativ privind adoptarea cu majoritate calificată de două treimi din numărul consilierilor aflați în funcție a hotărârilor care privesc transferul dreptului de proprietate al bunurilor imobile, lipsa motivării hotărârilor precum și încălcarea flagrantă a dreptului de proprietate al proprietarilor care dețin terenuri în zonă. Înalta Curte reține că potrivit prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 din C. proc. civ., invocate ca temei al cererilor: "Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situații: 1. când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece. Punerea în discuția părților, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) și (5), nu îl face pe judecător incompatibil (...) 13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa". Având în vedere că pe calea recursului se invocă încălcarea de către prima instanță a unor norme de procedură prin intermediul cărora legiuitorul a instituit cadrul legal pentru exercitarea dreptului procedural de recuzare, Înalta Curte apreciază că motivele invocate se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit cărora: "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității". Prealabil analizării motivelor de recurs se impune a se preciza, în raport de dispozițiile art. 53 alin. (2) din C. proc. civ., că recursul este permis doar în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de recuzare, iar nu și asupra modului în care prima instanță a dispus asupra cererilor de abținere. Din această perspectivă, Înalta Curte va respinge ca neavenite motivele formulate referitoare la încălcarea considerentelor deciziei nr. 14/2021 pronunțate în recurs în interesul legii. De altfel, se constată că recurenta face o trimitere generală la paragrafele 90 - 93 din respectiva hotărâre care se referă la distincția dintre instituția abținerii și cea a recuzării, fără a indica în concret norme de drept material sau substanțial încălcate, iar instanța de control judiciar nu constată nelegalitatea sentinței prin modalitatea în care curtea de apel a analizat unitar cele două cereri, întemeiate pe aceleași motive. Astfel, s-a reținut că motivele de recuzare vizează împrejurarea că domnii judecători E. și F. au soluționat dosarul nr. x/2021, cu același obiect și pentru aceleași motive de nelegalitate, fiind invocate dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 din C. proc. civ. cu raportare la dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Textul de lege al dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., invocat ca temei al cererii privește condiția ca judecătorul să-și fi exprimat exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece. Reține Înalta Curte că normele care reglementează incompatibilitatea sunt de strictă interpretare și aplicare, astfel că antepronunțarea trebuie să vizeze chiar cauza dedusă judecății, iar nu soluția pronunțată în alt dosar, în condițiile în care nu există identitate de părți. În aceste condiții, se constată că invocarea unei jurisprudențe constante a instanței, precum și dezlegarea aceleiași probleme de drept cu ocazia soluționării unei cauze cu același obiect, dar cu părți diferite nu se încadrează în textul de lege mai sus expus. În ceea ce privește motivele privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 42 pct. 13 din C. proc. civ., Înalta Curtea reține că acest text reglementează un caz de incompatibilitate a judecătorului în care există elemente, altele decât cele reglementate expres prin art. 42 pct. 1-12 din C. proc. civ., ce nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa. Referitor la cele două dimensiuni ale principiului imparțialității, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a reținut că: "imparțialitatea magistratului, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate subiectivă, și un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate obiectivă (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 1 octombrie 1982, pronunțată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragraful 30). […]imparțialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, în schimb, aprecierea obiectivă a imparțialității constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naștere unor suspiciuni de lipsă de imparțialitate (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 24 mai 1989, pronunțată în Cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, paragraful 47)." În raport de principiile ce se desprind din jurisprudența C.E.D.O. (dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1, prin soluționarea cauzei de o "instanță independentă și imparțială"), Înalta Curte reține că în jurisprudența Curții s-a avut în vedere problema aparenței de imparțialitate în situația în care un judecător participă la două proceduri cu privire la aceleași fapte (Indra împotriva Slovaciei, pct. 51-53), soluția referindu-se, însă, la împrejurarea că unul dintre magistrații care a examinat a doua procedură (privind reabilitarea) se pronunțase deja asupra aceluiași fapt (lipsa nemotivată de la serviciu) cu privire la același reclamant, ipoteză care nu este incidentă în cauză, în care judecătorul nu este chemat să-și reaprecieze propriile dezlegări. Judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, soluționează litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale oricărui proces, respectiv cel al legalității, care constituie o cerință obiectivă într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției. Concret, în cadrul procedurii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța are de analizat îndeplinirea cerințelor prevăzute de textul de lege, inclusiv condiția pagubei iminente, condiție care, în mod evident, se analizează în funcție de situația particulară a fiecărui reclamat Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 7 din C. proc. civ.: "(1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din același Cod: "Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile", obligativitatea de respectare a principiului legalității decurgând primordial din prevederile constituționale care statuează că justiția se înfăptuiește în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege, (art. 124-129 din Constituția României). Or, recurenții -pârâți nu au adus dovezi pentru a contrazice prezumția de imparțialitate a judecătorilor, în timp ce existența unei practici judecătorești conturate și, deci, previzibile pentru părți, nu a fost avută în vedere, nici de legiuitor și nici în jurisprudența CEDO referitoare la respectarea garanțiilor impuse de art. 6, ca motiv de incompatibilitate. Astfel cum a reținut și prima instanță, legiuitorul a definit cu precizie situațiile obiective care generează incompatibilitatea judecătorului pe motivul pronunțării anterioare a acestuia asupra unor chestiuni de fapt și de drept, condiția esențială pentru atragerea stării de incompatibilitate fiind aceea ca dezlegarea dată să se refere la cauza pendinte. Prin raportare atât la prevederile C. proc. civ. referitor la regimul incompatibilităților (art. 41 și urm.), cât și la criteriile proprii de natură să garanteze misiunea judecătorului (independența și imparțialitatea, cea dintâi fiind condiția celei de-a doua) stabilite de Curtea Europeană, în lumina art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O., Înalta Curte apreciază că nu se poate reține în cauză dovedirea vreunui caz de incompatibilitate Se constată, astfel, că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.