ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4080/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4080/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 21 septembrie 2022
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27 mai 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Structura centrală, având gradul profesional de comisar șef de poliție, a solicitat anularea:
(i) Ordinului nr. 63 din 21 februarie 2019 al Procurorului sef al D.N.A., acțiunea formulată vizând numai prevederile art. 2 alin (1) din ordinul contestat, respectiv modalitatea de stabilire și cuantumul salariului funcției de bază pentru funcția de șef birou în cadrul acestei unități de parchet, funcție în care reclamantul a fost numit începând cu data de 01 martie 2019;
(ii) Ordinului nr. 188 din 17 aprilie 2019 al Procurorului șef al D.N.A., prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată împotriva Ordinului nr. 63 din 21 februarie 2019.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 856 din data de 27 noiembrie 2019, Curtea de Apel București a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În susținerea căii de atac recurentul-reclamant a învederat, în esență, că hotărârea primei instanțe este rezultatul unei greșite aplicări a prevederilor Legii nr. 153/2017, instanța de fond reținând, în opinia recurentului, în mod eronat că "actul administrativ unilateral emis de pârâta este legal, fiind făcută o corectă aplicare a legii referitor la art. 22 alin. (3) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru raportat atât la trimiterea făcută la Capitolul I lit. A) nr. crt. 6, cât și la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4".
Recurentul-reclamant citează dispozițiile art. 22 alin. (3) din Anexa V - Familia ocupațională de funcții bugetare Justiție și Curtea Constituțională la Legea nr. 153/2017 și ale art. 10 alin. (1) din aceeași Anexă V, arătând, totodată, că, la Capitolul I din cadrul aceleiași Anexe V, în tabelul de la lit. B), în dreptul liniei a 4-a, coloana a 5-a a acestui tabel, se găsește menționat nivelul maxim al indemnizației de încadrare pentru procurorii de la parchetele de pe lângă judecătorii, respectiv de 16.429 RON, fiind menționat și coeficientul de 6,57.
Din coroborarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Anexa V cu prevederile din Capitolul I menționat, rezultă că nivelul indemnizației de încadrare maximă prevăzută de lege pentru prim-procurorul adjunct al parchetului de pe lângă judecătorie este determinată prin aplicarea coeficientului de majorare de 8 % asupra valorii de 16.429 RON, rezultând astfel valoarea de 17.743 RON.
Mai arată recurentul-reclamant că trimiterea pe care legiuitorul o face este la indemnizația de încadrare în ansamblu și nu numai la sporul procentual acordat procurorului pentru funcția de conducere, norma legală fiind cât se poate de clară.
Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Anexa la Legea-cadru nr. 153/2017, nivelul salariului de bază pentru specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție este prevăzut în Anexa V la Capitolul I, lit. B), nr. crt. 4 din Tabel.
Însă, în ceea ce îl privește, având funcția de șef birou, recurentul arată că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 22 alin. (3) teza a II-a din aceeași Anexă V, care prevăd că "Șefii de birou din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism beneficiază de indemnizația de încadrare corespunzătoare funcției de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie."
Din analiza coroborată a acestor două prevederi legale, rezultă că legiuitorul a diferențiat salarizarea ofițerilor de poliție judiciară și a specialiștilor din cadrul D.N.A., după cum aceștia ocupă sau nu funcții de conducere nominalizate, respectiv "șef de birou" sau "șef de serviciu".
Astfel, prin raportare la caracterul lipsit de orice echivoc al dispozițiilor art. 22 alin. (3) teza a II-a din Anexa V la Legea nr. 153/2017, susține că indemnizația de încadrare de bază corespunzătoare funcției de șef de birou din cadrul D.N.A. trebuie stabilită potrivit cu indemnizația de încadrare corespunzătoare funcției de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie.
Totodată, recurentul-reclamant arată că, în spețe similare ce fac obiectul dosarelor nr. x/2019 și nr. y/2019, Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamanților, a anulat Ordinele de soluționare a contestațiilor administrative și Ordinele inițiale cu privire la modalitatea de stabilire a cuantumului indemnizației de încadrare pentru funcția de șef de birou și a obligat D.N.A. să emită noi Ordine prin care să stabilească indemnizația de încadrare a reclamanților la nivelul indemnizației de încadrare corespunzătoare funcției de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, conform art. 22 alin. (3) din Anexa V la Legea nr. 153/2017.
Precizează că sentința pronunțată în dosarul nr. x/2019 a rămas definitivă prin decizia nr. 6207 din 5 decembrie 2019 a ÎCCJ-SCAF, care a confirmat legalitatea modalității de stabilire a indemnizației de încadrare pentru funcția de șef birou în cadrul D.N.A., așa cum a solicitat și recurentul.
În atare situație, în speță, devin aplicabile prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care: "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă."
Nu în ultimul rând, arată că instanța de fond nu a ținut cont că, prin întâmpinarea formulată în fața acestei instanțe, D.N.A. a recunoscut faptul că salariul recurentului-reclamant a fost stabilit "prin analogie, pentru ofițer de poliție judiciară șef birou s-a aplicat indemnizația maximă pentru un ofițer de poliție judiciară cu funcție de execuție cu vechimea în muncă maximă ...".
Apărările formulate în cauză
Legal citată, intimata-pârâtă Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală nu a depus întâmpinare în dosarul de recurs.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având drept obiect principal cererea de anulare a Ordinului nr. 63 din 21 februarie 2019 al Procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, prin care, începând cu 01.03.2019, au fost stabilite drepturile sale salariale.
Prima instanță a constatat, în esență, că emitentul ordinului nr. 63/21.02.2019 a aplicat corect dispozițiile art. 22 alin. (3) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017, raportat atât la trimiterea făcută la aplicarea Capitolului I lit. A) nr. crt. 6, cât și la aplicarea Capitolului I lit. B) nr. crt. 4, acțiunea reclamantului fiind respinsă pentru considerentele arătate în cuprinsul sentinței civile nr. 856 din 27 noiembrie 2019.
Legalitatea aspectelor statuate de prima instanță a fost contestată de reclamantul A. prin recursul promovat, iar Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile aduse de acesta modului în care instanța de fond a interpretat și aplicat dispozițiile art. 22 alin. (3) tezele a II-a și a III-a, coroborate cu art. 10 alin. (1) lit. b) din Anexa V la Legea nr. 153/2017 și lit. B) din Capitolul I al Anexei V la Legea nr. 153/2017, vizând modul de stabilire a indemnizației de încadrare în funcția de "șef birou", nefiind, astfel, incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurent.
Din această perspectivă, instanța de control judiciar reține că, ulterior pronunțării sentinței recurate, prin Decizia nr. 31 din 17 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 734 din 27 iulie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a constatat că:
Potrivit O.U.G. nr. 43/2002, act normativ prin care a fost înființată Direcția Națională Anticorupție, ofițerii și agenții de poliție judiciară își desfășoară activitatea în baza detașării, la propunerea nominală a procurorului-șef al instituției, prin ordin al ministrului administrației și internelor.
Detașarea este considerată în interesul serviciului și se acordă pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii, cu acordul acestor agenți și ofițeri.
Pe toată perioada detașării, ofițerii și agenții de poliție au drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru această categorie profesională, potrivit statutului lor.
Conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 120/2018 (O.U.G. nr. 78/2016), ofițerii și agenții de poliție își desfășoară activitatea în mod identic cu cei din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în baza detașării, la solicitarea procurorului-șef al instituției, de către ministrul afacerilor interne, tot pentru o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii din 3 în 3 ani, în baza acordului acestora.
Și O.U.G. nr. 78/2016 prevede în mod expres la art. 7 alin. (7) că ofițerii și agenții de poliție detașați au drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru această categorie profesională, beneficiind, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 11 și 23 din O.U.G nr. 27/2006.
Actul normativ reprezentat de O.U.G nr. 27/2006 cuprindea reglementări cu privire la salarizarea judecătorilor, procurorilor și a altor categorii de personal din sistemul justiției, dispoziții care au fost abrogate, păstrate fiind, printre altele, prevederile art. 11 și ale art. 23 la care face trimitere O.U.G. nr. 78/2016 și care se referă la drepturile cuvenite beneficiarilor în cazul delegării și detașării (diurna, decontarea cheltuielilor de cazare și a celor de transport).
Pornind de la modalitatea în care este reglementată funcționarea activității ofițerilor și agenților de poliție în cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, se desprinde concluzia că această categorie profesională își desfășoară activitatea cu limitare în timp, ca efect al detașării, cu păstrarea tuturor drepturilor și obligațiilor cuprinse în Legea nr. 360/2002.
Legea nr. 360/2002 cuprinde reglementări cu privire la cariera polițiștilor, la drepturile și îndatoririle acestora, modul de acordare a recompenselor, răspunderea juridică și sancțiunile aplicabile.
În egală măsură, în secțiunea a 2-a a cap. I din Legea nr. 360/2002 se regăsesc dispoziții referitoare la gradele profesionale recunoscute polițiștilor, la încadrarea acestora în categorii și grade profesionale, încadrări în funcție de care se stabilește politica de salarizare.
Stabilirea acestor coeficienți de ierarhizare este necesară pentru calculul drepturilor salariale, astfel cum sunt cuprinse în Legea-cadru nr. 153/2017.
Cap. II din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde reglementări specifice personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională.
Art. 4 din cap. II din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare au dreptul la un salariu lunar compus din salariul de funcție, salariul gradului profesional deținut, gradații și, după caz, salariul de comandă, indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și din alte drepturi salariale.
În cazul acestor categorii profesionale este stabilită o diferențiere a salariilor în funcție de un număr de 7 gradații, în raport cu timpul servit în calitate de personal militar, polițist ori funcționar cu statut special din sistemul administrației penitenciare.
Niciunde în cuprinsul anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 nu există vreo referire la noțiunea de vechime în funcție și, pe cale de consecință, la diferențe salariale generate de această vechime.
Salarizarea diferențiată în funcție de vechimea în funcție se regăsește doar în cazul magistraților și al persoanelor asimilate acestora, potrivit legii, astfel cum este reglementată în anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, categorii din care nu fac parte persoanele vizate prin întrebarea instanței de trimitere.
Salarizarea agenților și ofițerilor de poliție judiciară din cadrul celor două structuri speciale de parchet este reglementată prin trimiterile făcute de legiuitor la drepturile salariale cuvenite unui procuror cu grad de judecătorie.
Această categorie a polițiștilor, al cărei salariu a fost determinat prin trimitere la salariul de bază corespunzător celui reglementat pentru funcția de procuror cu grad de judecătorie, nu beneficiază decât de variațiile salariului de bază în funcție de indemnizația stabilită pentru vechimea de 0-3 ani, întrucât nu există nicio normă care să dea relevanță vechimii în funcția de ofițer ori agent de poliție, acumulată în cele două structuri de parchet.
Prin exercitarea activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție ori Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, agenții și ofițerii de poliție detașați la acestea nu pot acumula vechime în funcția vizată de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, rămânând din perspectiva textului legal cu o vechime de "0" ani, ci acumulează o vechime relevantă pentru funcția de poliție deținută, calculată potrivit timpului servit în această calitate, adică cele 7 gradații prevăzute în anexa nr. VI la aceeași lege.
Faptul că prin nota de subsol nr. 1 la tabelul prevăzut în cap. I lit. B) din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că prin "vechime în funcție", în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție denotă că ierarhizarea salarizării în funcție de această vechime nu se poate aplica decât categoriilor de personal expres prevăzute, nu și categoriilor de personal a căror salarizare se stabilește prin "trimitere" la coeficientul de ierarhizare.
Mențiunea expresă a legiuitorului privind înțelegerea noțiunii de "vechime în funcție" trebuie interpretată în sensul limitării la funcțiile special și limitativ prevăzute în nota de subsol anterior evocată.
Concluzionând, nu se poate vorbi, în cazul personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, despre o încălcare a principiului ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța muncii desfășurate, această categorie de personal beneficiind, pe orizontală, de gradația rezultată din cap. I lit. B) nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, iar pe verticală, de gradația rezultată din art. 11 alin. (4) din anexa nr. VI la aceeași lege.
Nu se poate interpreta că trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la "vechimea în funcție", se aplică și acestei categorii profesionale, întrucât o astfel de interpretare ar reprezenta o adăugare la lege, ceea ce nu este permis în acest context.
Contrar celor susținute de recurentul-reclamant, Înalta Curte apreciază că astfel de dezlegări sunt aplicabile și ipotezei stabilirii indemnizațiilor de încadrare aferente salarizării funcției de conducere de specialist "șef birou" (iar nu doar salarizării specialiștilor cu funcții de execuție), întrucât tranșează aspecte relevante avute în vedere de instanța de fond drept temei pentru respingerea acțiunii în anulare a Ordinului nr. 63/21.02.2019, mai precis chestiunea coroborării dispozițiilor art. 22 alin. (3) tezele a II-a și a III-a și art. 10 alin. (1) lit. b) din Anexa V la Legea nr. 153/2017, pe de o parte, cu prevederile lit. B) din Capitolul I al Anexei V la Legea nr. 153/2017, pe de altă parte. De altfel, Înalta Curte observă că, în punctele 61 și 72 ale Deciziei nr. 31/2021, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept face trimitere la Decizia nr. 6207 din 5 decembrie 2019, despre care chiar recurentul-reclamant afirmă că dezleagă o situație similară cu a lui.
Față de prevederile art. 521 alin. (2) din C. proc. civ., în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanțele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material din cuprinsul Legii nr. 153/2017, incidente în cauză.
Astfel, instanța de control judiciar observă că indemnizația de încadrare maximă, stabilită conform prevederilor lit. B) din Capitolul I al Anexei V la Legea nr. 153/2017 (Indemnizația de încadrare pentru procurori), avută în vedere de prima instanță, implică, în calculul cuantumului acesteia, utilizarea criteriilor de ierarhizare a salarizării în raport de vechimea în funcție, criteriu ce, după cum s-a reținut și în Decizia nr. 31/2021, nu este aplicabil și salarizării specialiștilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (indiferent dacă aceștia au funcție de execuție sau de conducere).
Pe cale de consecință, interpretarea corectă a prevederilor art. 22 alin. (3) tezele a II-a și a III-a, coroborate cu art. 10 alin. (1) lit. b) din Anexa V la Legea nr. 153/2017, aplicabile specialiștilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție ce ocupă funcții de conducere, nu este cea a coroborării acestora cu prevederile lit. B) din Capitolul I al Anexei V la Legea nr. 153/2017 (Indemnizația de încadrare pentru procurori), cum eronat apreciază recurentul-reclamant, ci cea a aplicării mecanismului reglementat de art. 10 alin. (1) lit. b) din secțiunea a II-a a Capitolului VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, însă raportat la indemnizațiile de încadrare aferente categoriei de personal din care face parte recurentul-reclamant (ofițer de poliție judiciară din cadrul D.N.A.), conform deciziei obligatorii nr. 31/2021 pronunțată de ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chetiuni de drept.
Astfel, mecanismul în discuție reglementează, în cazul funcțiilor de conducere, o acordare a indemnizației de încadrare la valoarea maximă, majorată cu 10 %, ceea ce, în cazul recurentului-reclamant, ce face parte din categoria ofițerilor de politie judiciară, înseamnă o acordare a valorii maxime a indemnizației pentru un ofițer de poliție judiciară din cadrul D.N.A. (cu vechimea în funcție maximă stabilită conform Anexei nr. VI la Legea nr. 153/2017), majorată cu 8 %, conform art. 10 alin. (1) lit. b) din secțiunea a II-a a Capitolului VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017. Or, acesta a fost chiar mecanismul aplicat de intimata-pârâtă Direcția Națională Anticorupție, cu ocazia emiterii Ordinului nr. 63/21.02.2019.
În acest context, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de fond, prin care s-a dispus respingerea cererii de anulare a unui astfel de act administrativ, a fost dată cu interpretarea corectă a prevederilor art. 22 alin. (3) tezele a II-a și a III-a, coroborate cu art. 10 alin. (1) lit. b) din Anexa V la Legea nr. 153/2017 și cu aplicarea în mod corect, în cauză, a prevederilor lit. B) din Capitolul I al Anexei V la Legea nr. 153/2017 (Indemnizația de încadrare pentru procurori), în contextul în care norma de raportare corectă era cea reglementată de Anexa VI la Legea nr. 153/2017, motiv pentru care se impune respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 856 din 27 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2022.