ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6207/2019

Ședința publică din data de 5 decembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtă Direcția Națională Anticorupție, anularea Ordinului nr. 13/25.01.2019 al Procurorului șef adjunct al D.N.A., respectiv prevederile art. 2 din ordinul contestat, respectiv modalitatea de stabilire și cuantumul salariului funcției de bază pentru funcția de șef birou în cadrul acestei unități de parchet (funcție în care a fost numit începând cu data de 15 octombrie 2011) și a Ordinului nr. 35/12.02.2019 al Procurorului șef adjunct al D.N.A. se soluționare a contestației.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 246 din 10 iunie 2019, a anulat Ordinul nr. 35/12.02.2019 de soluționare a contestației și în parte Ordinul nr. 13/25.01.2019, în ceea ce privește art. 2 paragraful 1 și a obligat pârâta Direcția Națională Anticorupție să emită un nou ordin prin care să stabilească indemnizația de încadrare a reclamantului la nivelul indemnizației de încadrare corespunzătoare funcției de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, conform art. 22 alin. (3) din Anexa 5 la Legea nr. 153/2017.

Totodată, a obligat pârâta Direcția Națională Anticorupție să plătească reclamantului eventualele diferențe salariale dintre indemnizația efectiv încasată, astfel cum a fost stabilită prin Ordinul nr. 13/25.01.2019, și indemnizația stabilită potrivit art. 22 alin. (3) din Anexa 5 la Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2019 și până la data emiterii noului ordin.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Națională Anticorupție, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului său, pârâta arată, în esență, că prin sentința civilă criticată instanța fondului a acordat reclamantului indemnizația de încadrare corespunzătoare funcției de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, deși reglementările legii salarizării stabilesc explicit că această majorare cu privire la vechimea în funcția de conducere a procurorilor nu se acordă în cazul ofițerilor de poliție judiciară și a specialiștilor DNA.

În ceea ce privește primul motiv de casare, recurentul pârât susține că prima instanță a făcut o confuzie majoră, întrucât reclamantul beneficiază deja, chiar prin ordinul nr. 13/25.01.2019, de indemnizația de încadrare corespunzătoare funcției de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie.

Ceea ce a solicitat reclamantul este majorarea indemnizației în funcție de vechimea în această funcție de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, întrucât la acest moment este limitată la 0-3 ani, prin lege.

Instanța de fond nu a făcut nicio trimitere la această împrejurare, lipsind considerentele pro sau împotriva acestei cereri.

Practic, prin sentința civilă atacată, instanța fondului a statuat o situație de fapt care există deja, așa încât în dispozitiv există și o contradicție între admiterea acțiunii și obligarea DNA la plata a ceea ce reclamantul deja încasează.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul pârât susține că instanța fondului a făcut o greșită aplicare a prevederilor din Anexa V din Legea nr. 153/2017.

În esență, recurentul pârâta arată că la emiterea ordinului contestat de reclamant în cauza de față au fost avute în vedere dispozițiile art. 22 alin. (3) teza I din Anexa V la Legea nr. 153/2017, unde se prevede expres că salariul de bază pentru polițiștii judiciari și specialiștii DNA se stabilește conform Cap. I lit. B) nr. crt. 4.

Prin trimiterea generică la Cap. I lit. B) nr. crt. 4 legiuitorul a dorit asimilarea cu salariul unui procuror cu grad de judecătorie cu vechimea în muncă (gradație) stabilită pe orizontală și cu vechimea în funcție stabilită pe verticală, prevederi ce trebuie coroborate cu nota de subsol care la pct. 1 prevede "Prin "vechime în funcție", în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție".

Din interpretarea acestor texte rezultă că legiuitorul a dorit stabilirea salariului unui ofițer de poliție judiciară DNA/DIICOT numai în funcție de vechimea în muncă (pe orizontală), adică cel prevăzut în rubrica "bază 0-3 ani".

Ofițerii de poliție judiciară, fiind funcționari publici (cu statut special) au beneficiat și beneficiază în anul 2019 după principiul "similar în plată" pentru funcții, grad, gradații egale și aceleași condiții de muncă, de sporul de stabilitate, adică sporul care se acordă pentru vechimea continuă în aceeași instituție (spor acordat la 2, 3, 4, 5, 6, 7 ani vechime în aceeași unitate în procent de 5%, 8%, 11%, 14%, 17% și 20%»), ceea ce demonstrează că legiuitorul nu a dorit să "asimileze" cele două funcții (magistrat și ofițer de poliție judiciară DNA/DIICOT), ci numai să echivaleze salariile de bază ale ofițerilor de poliție judiciară, dar cu limitarea la salariul de bază al unui procuror cu grad de judecătorie, în funcție de gradația corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă.

Totodată, recurentul pârât arată că în spețe similare, Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamanților, astfel că pentru toate aceste considerente, pe larg dezvoltate în cererea de recurs, solicită casarea hotărârii, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând recursul de față, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge în consecință.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că intimatul reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea Ordinului nr. 13/25.01.2019 al Procurorului șef adjunct al D.N.A., respectiv prevederile art. 2 din ordinul contestat, respectiv modalitatea de stabilire și cuantumul salariului funcției de bază pentru funcția de șef birou în cadrul acestei unități de parchet (funcție în care a fost numit începând cu data de 15 octombrie 2011) și a Ordinului nr. 35/12.02.2019 al Procurorului șef adjunct al D.N.A. se soluționare a contestației.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 246 din 10 iunie 2019, a anulat Ordinul nr. 35/12.02.2019 de soluționare a contestației și în parte Ordinul nr. 13/25.01.2019, în ceea ce privește art. 2 paragraful 1 și a obligat pârâta Direcția Națională Anticorupție să emită un nou ordin prin care să stabilească indemnizația de încadrare a reclamantului la nivelul indemnizației de încadrare corespunzătoare funcției de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, conform art. 22 alin. (3) din Anexa 5 la Legea nr. 153/2017.

Totodată, a obligat pârâta Direcția Națională Anticorupție să plătească reclamantului eventualele diferențe salariale dintre indemnizația efectiv încasată, astfel cum a fost stabilită prin Ordinul nr. 13/25.01.2019, și indemnizația stabilită potrivit art. 22 alin. (3) din Anexa 5 la Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2019 și până la data emiterii noului ordin.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că emitentul ordinului nr. 13/25.01.2019 a aplicat greșit prevederile Anexei nr. V din Legea nr. 153/2017, acțiunea reclamantului fiind admisă pentru considerentele arătate în cuprinsul sentinței civile nr. 246 din 10 iunie 2019.

Astfel cum rezultă din cele mai sus prezentate, o primă critică a recurentului pârât la adresa hotărârii atacate este grefată pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., concluzie la care recurentul a ajuns pentru că, potrivit propriei sale aprecieri, în dispozitiv ar exista o contradicție între admiterea acțiunii și obligarea DNA la plata a ceea ce reclamantul deja încasează.

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., este casabilă hotărârea ce nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, apreciind recurentul pârât că în cauză este incidentă ipoteza existenței unor motive contradictorii.

În practica instanțelor de control judiciar s-a reținut constat că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., atunci când există o contradicție între soluția pronunțată și considerentele ce stau la baza acestea sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției.

Se poate lesne observa faptul că niciuna din ipotezele anterior menționate nu se regăsește în speță, nefiind nicăieri statuat în cuprinsul considerentelor sentinței atacate faptul că reclamantul ar beneficia de indemnizația pretinsă, pentru a se stabili că soluția de admitere a acțiunii este redundantă.

În consecință, Înalta Curte constată că este nefondată critica recurentului pârât la adresa legalității sentinței civile nr. 246 din 10 iunie 2019 din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Aceeași concluzie rezultă și cu privire la cel de al doilea motiv de casare, hotărârea atacată reflectând o corectă aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, reprezentate de Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017.

Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Anexa V la Legea nr. 153/2017, salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B) nr. crt. 4.

Însă, situației reclamantului îi unt aplicabile dispozițiile art. 22 alin. (3) teza II din același act normativ, potrivit cărora "șefii de birou din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism beneficiază de indemnizația de încadrare corespunzătoare funcției de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, iar șefii de serviciu de indemnizația de încadrare corespunzătoare funcției de prim-procuror în cadrul parchetului de pe lângă judecătorie".

Din cele două alineate rezultă cu claritate faptul că legiuitorul a diferențiat salarizarea ofițerilor de poliție judiciară și a specialiștilor din cadrul DNA/DIICOT după cum aceștia ocupă sau nu funcțiile de conducere nominalizate, respectiv șef de birou sau șef de serviciu.

În cazul ofițerilor de poliție judiciară și a specialiștilor ce nu exercită funcții de conducere, salarizarea se face în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Anexa V la Legea nr. 153/2017, care fac trimitere la cap. I lit. B) nr. crt. 4., drepturile salariale ale acestora plecând de la nivelul indemnizației procurorului de la parchetul de pe lângă judecătorie, urmând a fi aplicate majorările prevăzute de lege la această bază.

În cazul ofițerilor de poliție judiciară și a specialiștilor din cadrul DNA/DIICOT ce ocupă funcția de șef birou în aceste structuri, salarizarea este cea aferentă funcției de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie.

Raportat la caracterul lipsit de echivoc al prevederilor art. 22 alin. (3) teza a II din Anexa V la Legea nr. 153/2017, în mod legal a reținut prima instanță că indemnizația de bază corespunzătoare funcției de șef birou în cadrul Serviciului Tehnic al D.N.A - trebuie stabilită la nivelul indemnizației de încadrare corespunzătoare funcției de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie.

Indemnizația de încadrare corespunzătoare funcției de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie este cea prevăzută de art. 10 alin. (1) din Anexa V a Legii nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia "Judecătorii și procurorii care ocupă funcții de conducere beneficiază de indemnizația de încadrare maximă corespunzătoare nivelului instanței sau parchetului unde exercită funcția de conducere, majorată după cum urmează: (...)", în cazul prim-procurorului adjunct de la parchetul de pe lângă judecătorie majorarea fiind de 8% fața de nivelul indemnizației maxime de încadrare corespunzătoare nivelului unei asemenea unități de parchet, fapt prevăzut la lit. b) a aceluiași articol/alineat.

Coroborând aceste prevederi legale, în mod întemeiat a reținut prima instanță că indemnizația de bază corespunzătoare funcției de șef birou pe care reclamantul o deține în cadrul D.N.A, se impunea fi calculată prin aplicarea cap. I lit. B) și art. 10 alin. (1) din Anexa V a Legii nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează modul de stabilire al indemnizației pentru prim-procurorul adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, astfel încât să fie respectate prevederilor art. 22 alin. (3) din același act normativ referitoare la indemnizația șefului de birou polițist judiciar.

În consecință, stabilirea salariului reclamantului intimat nu în sesnul prevederilor art. 22 alin. (3) teza II din Anexa V a legii de salarizare ci, prin analogie, pentru un ofițer de poliție judiciară cu funcție de execuție cu vechimea în funcție maximă (...) care a fost majorată cu 8% conform art. 10 alin. (1) lit. b) din Secțiunea 2, Cap. VIII al Anexei V din lege, reflectă cu evidență încălcarea normelor legale aplicabile în cauză.

În fine, Înalta Curte constată că jurisprudența la care face referire recurentul pârât în prezenta cale de atac vizează drepturile pretinse de ofițeri de poliție judiciară cu funcții de execuție, context în care afirmația recurentului, în sensul că interpretarea DNA cu privire la salarizarea șefilor de birou și șefilor de serviciu din cadrul DNA/DIICOT ar fi fost validată în practica instanțelor, este lipsită de suport.

Față de aceste considerente recursul de față va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de pârâta Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței nr. 246 din 10 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 decembrie 2019.