ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3775/2023

Ședința publică din data de 12 septembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub număr de dosar x/2021 reclamantul INSPECTORATUL DE POLITIE JUDEȚEAN BRAȘOV, în temeiul art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A. anularea procesului-verbal de contravenție nr. x/19.03.2021 încheiat de IPJ Brașov-Biroul rutier, prin care a fost sancționat contravențional pârâtul.

În motivarea cererii sale, invocând dispozițiile art. 108 din C. proc. civ. în susținerea competenței teritoriale a Tribunalului Brașov de a soluționa cauza, reclamantularată că se află în imposibilitate de a identifica domiciliul real al pârâtului, contravenientul fiind cetățean străin, aspect care duce la imposibilitatea punerii în executare a procesului-verbal de contravenție.

La termenul de judecată din data de 18.01.2023, curatorul pârâtului a invocat necompetența instanței în soluționarea cauzei, raportat la dispozițiile art. 1o alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 1070 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., apreciind că Tribunalul București este competent să judece litigiul, având în vedere că domiciliul pârâtului nu este cunoscut.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Hotărârea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 81/CA pronunțată la data de 01.02.2023 în dosar nr. x/2021 Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de curatorul pârâtului A. și, în consecință a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BRAȘOV, în contradictoriu cu pârâtul A., citat prin publicitate, reprezentat de av.curator B., cu sediul în jud. Brașov, în favoarea TRIBUNALULUI BUCUREȘTI.

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a reținut, în esență că, potrivit disp.art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, iar aceste dispoziții reglementează o competență teritorială exclusivă, de la care părțile nu pot deroga, instanța competentă teritorial în materia contenciosului administrativ fiind instanța de la domiciliul pârâtului, atunci când calitatea de reclamant aparține unei autorități publice, instituții publice sau asimilată acestora. Totodată, a reținut că, potrivit disp. 1072 din C. proc. civ., instanța română este competentă să soluționeze cauza, iar pârâtul este cetățean străin, cu domiciliul în străinătate, disp.legale stabilind competența după materie în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, respectiv în favoarea Tribunalului București.

Reținând că este vorba de competența teritorială exclusivă, în baza art. 132 alin. (1), (3) noul C. proc. civ., Tribunalul Brașov a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Ca urmare a declinării competenței, dosarul a fost înregistrat la data de 02.03.2023 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, sub același număr.

Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 2098/2023 pronunțată la data de la 19.04.2023 Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis la rându-i excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a reținut, în esență că dispozițiile art. 1072 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, întrucât sunt situate în Cartea a VII-a a C. proc. civ., ce reglementează, potrivit art. 1065 din același Cod, competența internațională a instanțelor române în procesele de drept privat cu elemente de extraneitate, în măsura în care prin tratatele internaționale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede altfel, iar dispozițiile Cărții a VII-a din C. proc. civ. se aplică exclusiv în procesele de drept privat cu elemente de extraneitate, ceea ce nu este cazul procesului de față, care este un proces de drept public, respectiv de drept contencios administrativ.

S-a reținut că, pentru situațiile în care nu pot fi aplicate prevederile din art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, trebuie să se recurgă la dispozițiile din C. proc. civ. ce reglementează competența teritorială, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, demers permis de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, Tribunalul București a arătat că, pentru ipoteza în care domiciliul pârâtului persoană fizică nu este cunoscut (cum este cazul de față, adresa de domiciliu menționată în actul administrativ contestat nefiind una valabilă), sunt aplicabile dispozițiile art. 108 din C. proc. civ. și, cum pârâtul nu are domiciliul cunoscut, reclamantul a sesizat o instanță competentă, respectiv Tribunalul Brașov, de la sediul reclamantului, instituție publică.

S-a mai reținut deopotrivă de către Tribunalul București că, și, dacă s-ar aprecia că sunt incidente dispozițiile art. 1072 C. proc. civ., raportat la speța de față, sunt aplicabile dispozițiile alin. (1) al acestuia articol și nu cele ale alin. (2), menționându-se că dispozițiile alin. (2) se aplică doar în situația în care nu se poate stabili instanța competentă potrivit prevederilor de la alin. (1), ceea ce nu este cazul, deoarece alin. (1) face trimitere atât la dispozițiile privind competența din C. proc. civ. cât și la cele din legea specială, norma legală folosind conjuncție "și", nu conjuncția "sau". Or, cum dispozițiile Legii nr. 554/2004 se completează cu dispozițiile C. proc. civ., în situația în care competența instanței de contencios administrativ nu se poate determina în raport de domiciliul pârâtului (acesta nefiind pe teritoriul României), atunci devin incidente regulile generale de competentă prevăzute de C. proc. civ.

Totodată, Tribunalul București s-a considerat nelegal învestit și raportat la momentul invocării excepției necompetenței teritoriale în fața Tribunalului Brașov, respectiv la cel de-al doilea termen de judecată la care părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii, contrar dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ. și celor statuate de ÎCCJ în Decizia nr. 31/2019 pronunțată într-un recurs în interesul legii, reținând că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Față de aceste considerente, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și, în consecință, a dispus declinarea competenței de soluționare a plângerii formulate de petentul C., în contradictoriu cu intimatul IGPR-BIROUL POLIȚIE AUTOSTRADA A3, în favoarea Tribunalului Brașov.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate, de obiectul litigiului și de normele legale incidente cauzei, Înalta Curte stabilește competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Argumentele de fapt și de drept relevante

Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

În speță, conflictul privește competența teritorială de soluționare a cauzei și s-a ivit în soluționarea cauzei în primă instanță.

Prin cererea de chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 08.12.2021 sub nr. x/2021, reclamantul Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, în contradictoriu cu pârâtul A., cetățean străin, identificat cu pașaportul x nr. x eliberat la data de 08.06.2020, cu domiciliul în Turcia, orașul Edirne, a solicitat instanței anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. x încheiat la data de 19l93.2021 de către IPJ Brașov - Biroul Rutier.

În motivarea cererii sale, invocând, în susținerea competenței teritoriale a Tribunalului Brașov de a soluționa cauza, dispozițiile art. 108 din C. proc. civ., reclamantul a arătat că se află în imposibilitate de a identifica domiciliul real al pârâtului, contravenientul fiind cetățean străin, aspect care duce la imposibilitatea punerii în executare a procesului-verbal de contravenție.

Conform art. 131 C. proc. civ., "La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. ", iar potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.."Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii".

Din coroborarea textelor citate, Înalta Curtea constată că Tribunalul Brașov, învestit de reclamant, în temeiul art. 108 din C. proc. civ., raportat art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, era ținut a proceda din oficiu la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, așa cum și părțile puteau invoca necompetena materială și teritorială de ordine publică, doar la "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii", iar neinvocarea în termen a excepției de necompetență are ca efect consolidarea competenței instanței inițial sesizate, în condițiile operării unei prorogări legale de competență sui-generis.

În acest sens, Înalta Curte, în regulator de competență are în vedere motivele expuse de către Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 31/2019, pronunțată într-un recurs în interesul legii, potrivit cărora:

"64. Așadar, efectul neinvocării excepției de necompetență materială cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii este acela că instanța sesizată devine competentă să soluționeze cauza.

Chiar dacă în cadrul acestei decizii RIL este vorba despre necompetența materială, aceste rațiuni se aplică în mod corespunzător și necompetenței teritoriale de ordine publică, art. 130 alin. (2) și 131 alin. (1) C. proc. civ. menționând-o în egală măsură.

Verificând dacă necompetența teritorială a fost invocată " la primul termen de judecată" la care părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii în fața primei instanțe, respectiv în fața Tribunalului Brașov, constată Înalta Curte, în regulator de competență că, raportat la faptul că domiciliul pârâtului nu este cunoscut, instanța încuviințând citarea prin publicitate conform art. 167 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., "primul termen de judecată", în sensul reglementat de dispozițiile anterior menționate, a fost termenul din 14 septembrie 2022, când procedura a fost legal îndeplinită cu ambele părți din proces, cu reclamantul conform art. 229 C. proc. civ., prin doamna consilier D., ce s-a prezentat la termenul din 04.05.2022 și astfel se consideră că " ea cunoaște și termenele de judecată ulterioare", și cu pârâtul cetățean străin A., prin doamna curator B., prezentă în ședința publică de la respectivul termen, pârâtul fiind deopotrivă citat și prin afișare la sediul instanței, pe portal.

Așadar, la termenul din 14 septembrie 2022 instanța era obligată să-și verifice competența, conform dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., acesta fiind deopotrivă și momentul la care părțile puteau invoca necompetența materială sau teritorială, invocarea excepției de necompetență ulterior acestui moment nemaifiind posibilă, având loc o consolidare a competenței procesuale în mod definitiv în privința instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea.

Ori, verificând încheierea de ședință de la acest termen de judecată, se constată că instanța nu și-a îndeplinit obligația de a verifica și a stabili dacă este competentă general, material și teritorial să judece principa, astfel cum impun dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. și, de asemenea, niciuna dintre părți nu a invocat necompetențate materială sau teritorială a Tribunalului Brașov de a soluționa litigiul, conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Abia la cel de-al 5-lea termen de judecată și după ce instanța constată că " nu sunt chestiuni prealabile și acordă cuvântul în probațiune", curatorul pârâtului invocă necompetența teritorială a Tribunalului Brașov, apreciind că Tribunalul București este competent în soluționarea cauzei potrivit art. 10 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 1070 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., solicitând declinarea competenței în favoarea acestuia, însă, momentul în care a fost invocată necompetența se află în afara cadrului legal antemenționat, motiv pentru care competența teritorială a rămas câștigată în favoarea primei instanțe sesizate, respectiv Tribunalului Brașov.

Eronat s-a reținut de către Tribunalul Brașov că primul termen de judecată la care părțile au fost legal citare și au putut pune concluzii a fost termenul din 18.01.2023, în condițiile în care curatorul pârâtului s-a prezentat încă din data de 14 septembrie 2022, având posibilitatea de a lua la cunoștință de actele și lucrările dosarului și de a formula apărări, aspectul privind cuantumul onorariului neîmpiedicând instanța să-și verifice competența, astfel cum impun dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. și nici părțile de a invoca excepția necompetenței, raportat la momentul prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de dezbateri din data de 18.01.2023, Tribunalul Brașov nu și-a îndeplinit obligația de a verifica din oficiu dacă este competent general, material și teritorial să judece pricina, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., reținerea necompetenței teritoriale de către acesta fiind consecința invocării de către curatorul pârâtului, după depășirea termenului prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Or, invocarea necompetenței ulterior acestui moment, nu mai este posibilă, având loc o consolidare a competenței procesuale în mod definitiv în privința instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod corect, a reținut Tribunalul București că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., declinând competența în favoarea primei instanțe învestite.

Chiar și în situația în care s-ar aprecia că necompetența teritorială a fost invocată în termenul legal reglementat de art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., tot Tribunalului Brașov îi revine competența teritorială de soluționare a litigiului, raportat la dispozițiile art. 108 C. proc. civ., ce reglementează exact " cazul pârâtului cu domiciliul sau sediul necunoscut", coroborat cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care prevăd că " "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile […] C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte."

Având în vedere că pârâtul nu are domiciliul cunoscut (adresa de domiciliu menționată în actul administrativ contestat nefiind una valabilă), sunt aplicabile dispozițiile art. 108 din C. proc. civ. care prevăd că "Dacă domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului este necunoscut, cererea se introduce la instanța în a cărei circumscripție se află reședința sau reprezentanța acestuia, iar dacă nu are nici reședința ori reprezentanța cunoscută, la instanța în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, sediul, reședința ori reprezentanța, după caz."

Astfel cum în mod corect și Tribunalul București a reținut, dispozițiile art. 1072 din C. proc. civ., nu sunt incidente în cauză, întrucât sunt situate în Cartea a VII-a a C. proc. civ., ce reglementează, potrivit art. 1065 din același Cod, competența internațională a instanțelor române în procesele de drept privat cu elemente de extraneitate, în măsura în care prin tratatele internaționale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede altfel.

Așadar, dispozițiile Cărții a VII-a din C. proc. civ. se aplică exclusiv în procesele de drept privat cu elemente de extraneitate, ceea ce nu este cazul procesului de față, care este un proces de drept public, respectiv de drept contencios administrativ.

Deopotrivă, față de dispozițiile art. 1066 din C. proc. civ., ce reglementează "competența întemeiată pe domiciliul sau sediul pârâtului", Înalta Curte constată, de asemenea, că dispozițiile Cărții a VII-a, din care face parte și articolul 1072, în raport de care Tribunalul Brașov și-a declinat competența, nu sunt incidente în cauză, acestea impunând condiția ca pârâtul să aibă "domiciliul, iar în lipsa domiciliului, reședința obișnuită . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .pe teritoriul României la data introducerii cererii".

Ori, motivul pentru care reclamantul a introdus cererea de chemare în judecată, solicitând anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției emis pe numele pârâtului a fost tocmai faptul că IPJ Brașov se află în imposibilitate de a afla domiciliul real al contravenientului cetățean străin, căruia i-au fost consemnate în procesul-verbal datele de identificare din pașaport, unde acesta figura cu domiciliul în Turcia, orașul Edirne, aceste date fiind insuficiente pentru a se începe executarea silită împotriva acestuia.

Constatând, așadar, că prevederile art. 10 alin. (3) teza II din Legea nr. 554/2004 nu pot fi aplicate, pe considerentul că domiciliul pârâtului persoană fizică nu este cunoscut, trebuie să se recurgă la dispozițiile din C. proc. civ., ce reglementează competența teritorială, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, demers permis de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în speța de față fiind incidente dispozițiile art. 108 C. proc. civ., ce reglementează exact cazul pârâtului cu domiciliul necunoscut.

Astfel, reținând că domiciliul pârâtului din prezenta cauză este necunoscut, iar acesta nu are nici reședință cunoscută, în condițiile în care reclamantul Inspectoratul de Poliție Județean Brașov își are sediul în Municipiul Brașov, județ Brașov, Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza în fond este Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, conform art. 108 din C. proc. civ., raportat la art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. art. 108 din C. proc. civ., raportat la art. 28 din Legea nr. 554/2004, dar și art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., va stabili competența teritorială de soluționare în primă instanță a cauzei având ca obiect cererea formulată de reclamantul Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov în contradictoriu cu intimatul A. în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența teritorială de soluționare a cauzei având ca obiect cererea formulată de reclamantul Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov în contradictoriu cu intimatul A. în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 12 septembrie 2023.