ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 179/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 179/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2023
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, la data de 08.02.2022, sub nr. dosar x/2022, petenta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu IPJ Brașov a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție nr. x/06.01.2022, prin care a solicitat anularea procesului-verbal și exonerarea sa de plata amenzii contravenționale, pentru motive de netemeinicie.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 4033 din data de 17.05.2022, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată de intimată prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de petenta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu IPJ Brașov, în favoarea Judecătoriei Buftea.
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Brașov a constatat, din examinarea caracterului juridic al dispoziției legale a art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, că acesta este o normă atributivă de competență teritorială absolută, de ordine publică, astfel cum rezultă din prevederile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care, controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. (1).
În conformitate cu actul atacat, locul săvârșirii contravenției este la sediul petentei, raportat la conținutul constitutiv al contravenției. Fapta de a nu comunica anumite date este săvârșită la sediul societății care a săvârșit-o, respectiv comuna Afumați.
2.2. Prin sentința civilă nr. 14719/2022 din data de 05.10.2022, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.
Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalte Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Buftea a reținut că fapta imputată petentei constă în aceea că nu a comunicat, în termen, la cererea poliției rutiere, identitatea persoanei căreia i-a încredințat vehiculul spre a fi condus pe drumurile publice, conform art. 105 pct. 10 din O.U.G. nr. 195/2002. Astfel, contravenția săvârșită este una de tip omisivă instantanee, respectiv omisivă, deoarece conținutul său constitutiv este întrunit printr-o inacțiune a subiectului de drept, iar instantanee, deoarece se consumă și se epuizează la termenul la care contravenientul trebuia să-și îndeplinească îndatorirea legală, așa cum a fost stabilită de agenții intimatului.
În ceea ce privește locul săvârșirii contravenției și locul constatării sale, instanța reține că acesta nu este locul unde a fost săvârșită fapta de către conducătorul auto (DN1 la km 148+600m), dar nici sediul social al petentei (com. Afumați, jud. Ilfov), ci este locul unde petenta trebuia să-și execute obligația prescrisă de lege – sediul intimatului. De asemenea, fapta a fost constatată tot la sediul intimatului, unul dintre agenții constatatori din cadrul acestei instituții publice reținând că petenta nu și-a îndeplinit obligațiile prescrise de lege în timpul prevăzut de normele legale, consumându-se fapta.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.
Conflictul negativ de competentă între cele două instanțe a fost generat de aspectul competenței teritoriale, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Norma de competență cuprinsă în art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, dreptul comun în materie contravenționala, prevede că plângerea se judecă la judecătoria în a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția.
În speță, prin procesul-verbal de contravenție PBVX nr. x/06.01.2022, întocmit de intimat, petenta a fost sancționată contravențional, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 39 din O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că, la data de 21.11.2021, în calitate de deținător al autoturismului BMW, cu numărul de înmatriculare x, nu a comunicat la termenul solicitat identitatea persoanei care, la data de 29.10.2021, ora 11:17, a condus autoturismul susmenționat pe DN1, la km 148+600m din direcția Predeal către Brașov, date solicitate prin adresa cu nr. x/01.11.2021.
Potrivit art. 39 din O.G. nr. 195/2002 "Proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice poliției rutiere, la cererea acesteia și în termenul solicitat, identitatea persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice".
Acest act normativ, în raport de norma stabilită prin O.G. nr. 2/2001, conține o normă derogatorie de competență a judecării plângerilor formulate împotriva proceselor-verbale ce sancționează fapte privind circulația pe drumurile publice.
Astfel, potrivit art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, "Împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta."
Locul constatării faptei este cel înscris în cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat, indiferent dacă fapta contravențională este reprezentată de o acțiune sau omisiune.
În speță, petenta a fost sancționată pentru refuzul de a comunica la sediul intimatei datele de identificare ale utilizatorului autovehiculului aflat în proprietatea sa, conform adresei nr. x/01.11.2021, faptă care a determinat încadrarea în prevederile art. 39 din O.U.G. nr. 195/2020, astfel încât locul săvârșirii faptei omisive nu este domiciliul petentei, ci sediul organului constatator, unde petenta avea obligația să comunice relațiile solicitate pentru lămurirea situației.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Brașov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe petenta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov în favoarea Judecătoriei Brașov.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 ianuarie 2023.