ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3634/2022

Ședința publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 20.11.2020, sub dosar nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscal - Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice, Direcția Persoane Fizice cu Risc Fiscal, a solicitat anularea actului administrativ fiscal emis de către pârâtă sub nr. x/15.10.2020 prin care s-a respins solicitarea reclamantului de reverificare a situației fiscale personale și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei la efectuarea operațiunii administrative constând în reverificarea situației fiscale personale a acestuia; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 66/2021 din 30 martie 2021., Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "A respins, ca nefondată, excepția inadmisibilității capătului de cerere vizând anularea adresei nr. x/15.10.2020, invocată de pârâtă.

A respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice, Direcția Persoane Fizice cu Risc Fiscal.

A respins cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.".

Împotriva sentinței nr. 66/2021 din 30 martie 2021 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Arată recurentul că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 144 Codul de procedură fiscală în sensul că doar acele informații noi, care sunt noi în sensul apariției pentru prima data a acestora ulterior încheierii verificării, pot constitui temei pentru solicitarea reverificării.

Susține acesta că legiuitorul nu a impus o astfel de condiție, singurul aspect prevăzut în mod expres fiind ca aceste informații să fie de natură să modifice rezultatele verificării fiscale anterioare.

Mai arată recurentul că instanța de fond, în mod greșit, nu a reținut incidența puterii de lucru judecat cu privire la sentinta nr. 3/2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2019, față de considerentele acțiunii, respectiv aspectul că înscrisurile prezentate de reclamant care nu au fost luate în considerare de organul fiscal, trebuiau analizate pentru o corectă stabilire a situației fiscale.

Apreciază recurentul că instanța de la fond putea motiva în sensul că deși acele înscrisuri nu au fost luate în considerare de organul fiscal, acestea nu puteau constitui înscrisuri noi, însă în acest sens instanța trebuia să indice temeiul legal care ar fi stat la baza unei atare motivări.

Împotriva recursului promovat de recurentul-reclamant a formulat întâmpinare intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, criticile recurentului nefiind întemeiate.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Înalta Curte apreciază că sentința pronunțată de instanța de fond este legală, Curtea de Apel Alba Iulia reținând în mod corect atât situația de fapt cât și prevederile legale incidente în speță, argumentele invocate de recurent în motivele de recurs nefiind de natură să conducă la reformarea sentinței primei instanțe.

Așadar, prin cererea înregistrată de reclamant sub nr. x/18.09.2020, în temeiul art. 128 și 144 Codul de procedură fiscală, a solicitat reverificarea situației personale pe motiv că au apărut date suplimentare de natură să modifice rezultatele verificării fiscale anterioare dispuse și care nu au fost analizate de inspectorii fiscali care au efectuat verificarea anterioară.

Prin adresa nr. x/15.10.2020 contestată în prezenta cauză, pârâta a reținut în esență că "înscrisurile și explicațiile care au fost înlăturate în mod nelegal de la analiză" nu se circumscriu înțelesului noțiunii de date suplimentare în sensul art. 144 din Legea nr. 207/2015, coroborat cu prevederile Ordinului ANAF nr. 675/2018, privind aprobarea metodelor indirecte de stabilire a veniturilor și a procedurii de aplicare a acestora, fila x.

Art. 144 Codul de procedură fiscală dispune în sensul că prin excepție de la prevederile art. 138 alin. (17), conducătorul organului fiscal central competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă de la data încheierii verificării fiscale și până la data împlinirii termenului de prescripție apar date suplimentare necunoscute organului fiscal la data efectuării verificării.

Decizia de impunere nr. x a fost emisă în temeiul art. 138 din Legea 207/2015 și conform Procedurii aprobate prin OPANAF 675/2018 privind aprobarea metodelor indirecte de stabilire a veniturilor și a procedurii de aplicare a acestora, ca urmare a verificării situației fiscale personale a persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit.

Potrivit Ordinului nr. 675/2018, reținut a fi incident în cauză potrivit considerentelor sentinței nr. 131/2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2020 în cadrul căruia instanța a obligat ANAF să soluționeze pe fond contestația reclamantului, dispozițiile art. 26 alin. (1) stabilesc în sensul că art. 144 din Codul de procedură fiscală, datele suplimentare, necunoscute organului fiscal la data efectuării verificării situației fiscale personale la o persoană fizică, pe care se fundamentează decizia de reverificare a unei anumite perioade, pot rezulta din situații cum sunt:

a) efectuarea unui control fiscal, potrivit Codului de procedură fiscală, la alt contribuabil;

b) informații obținute în orice alt mod, de natură să modifice rezultatele verificării fiscale anterioare.

Așadar, reverificarea reprezintă o excepție de la principiul unicității inspecției fiscale. Fiind o excepție, aceasta este posibilă numai în cazul "apariției unor date suplimentare necunoscute organului de inspecție fiscală la data efectuării inspecției fiscale, care influențează rezultatele acesteia".

În sensul dispozițiilor anterior enunțate, este corectă aserțiunea instanței de fond în sensul că textul de lege are în vedere informații noi, de orice natură, necunoscute organului de inspecție la data efectuării verificărilor și nu înscrisuri care au fost înlăturate de organul fiscal, întrucât a apreciat că nu probează existența sumelor deținute de reclamant.

Din această perspectivă, Înalta Curte nu poate valida alegațiile recurentului precum că "instanța a apreciat, în contra prevederilor legale sau mai bine spus dincolo și peste textul de lege, că doar acele informații noi, care sunt noi în sensul apariției pentru prima dataă a acestora ulterior încheierii verificării pot constitui temei pentru solicitarea unei reverificări" sau că "singura condiție impusă în mod expres de legiuitor este aceea ca astfel de informații să fie de natură să modifice rezultatele verificării fiscal anterioare", acestea fiind rezultatul unor interpretări personale a normelor legale în discuție.

Așadar, cum în mod corect a apreciat instanța de fond, reverificarea unui contribuabil presupune în principiu o imposibilitate obiectivă pentru organul fiscal de a cunoaște acea informație de natură a justifica reverificarea, astfel că, dacă informațiile existau la data verificării situației fiscale personale, dar ele nu au făcut obiectul analizei în stabilirea veniturilor, cum este și cazul de față, nu se poate pune problema în nici un caz a existenței unor date suplimentare de natură să determine o altă procedură de verificare a situației fiscale a contribuabilului pentru aceeași perioadă fiscală și același impozit.

Ca urmare, susținerile recurentului din cererea de reverificare nr. x/18.09.2020 că a prezentat "înscrisuri și/sau explicații și care au fost înlăturate în mod nelegal de la analiza" sau că " organul fiscal a refuzat să ia în considerare toate contractele de împrumut prezentate de către subsemnat și, totodată organul fiscal a refuzat să ia în considerare evenimentul nunta 2004" din cuprinsul cererii de chemare în judecată, pagina nr. 18, nu se circumscriu înțelesului noțiunii de "date suplimentare" în sensul art. 144 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu prevederile O.P.A.N.A.F. nr. 675/2018 privind aprobarea metodelor indirecte de stabilire a veniturilor și a procedurii de aplicare a acestora.

Totodată, recurentul reclamant A. nu a adus elemente noi necesare dispunerii unei reverificării, ci este nemulțumit de rezultatul verificării situației fiscale personale și încearcă prin diferite mijloace să elimine efectele Deciziei de impunere privind impozitul stabilit suplimentar în cadrul verificării situației fiscale personale nr. x/29.11.2019, emisă în baza Raportului de verificare fiscală nr. x/29.11.2019.

Mai mult, recurentul reclamant A. și-a exercitat dreptul de a contesta actul administrativ fiscal în cauză, conform prevedrilor art. 268, Capitolul I Titlul VIII-Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Or, în cadrul acestei contestații reclamantul poate formula apărări și cu privire la documentele și informațiile pe care organul fiscal le-a luat sau nu în considerare la stabilirea bazei impozabile, în aplicarea dispozițiilor art. 21 din Ordinul nr. 675/2018.

Neîntemeiate sunt și susținerile recurentului cu privire la faptul că "în mod greșit a reținut instanța de fond că nu suntem în prezenta puterii de lucru judecat cu privire la sentința nr. 3/2020 pronunțată de către Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia nr. 4903/2020 pronunțată de către ICCJ la data de 05.10.2020 față de considerentele acțiunii noastre de la fond pentru care puterea de lucru judecat a fost invocată, respectiv pentru faptul că înscrisurile prezentate de către subsemnatul si care nu au fost luate în considerare de organul fiscal trebuiau analizate pentru corectă stabilire a situației fiscale" pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea formulată de reclamantul A. ce a format obiectul dosarului nr. x/2019 s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea Deciziei de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar prin verificarea situației fiscale personale nr. x/29.11.2019 prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare.

Prin sentința nr. 3/15.01.2020 definitivă prin decizia nr. 4903/05.10.2020, instanța de judecată a admis cererea de suspendare si a dispus suspendarea Deciziei de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar prin verificarea situației fiscale personale nr. x/29.11.2019 până la soluționarea cauzei privind contestația împotriva actului administrativ fiscal.

Așadar, instanța de judecată, examinând sumar actele dosarului, fără a fi posibilă antamarea fondului în această etapă a procedurii, a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate reglementate de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv cazul bine justificat si paguba iminentă, în raport de conținutul actului administrativ fiscal care se contestă.

Astfel, în mod corect, instanța de fond a reținut că litigiu privind suspendarea deciziei de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar prin verificarea situației fiscale personale nr. x/29.11.2019 nu a analizat situația de fapt si de drept a situației fiscale privind pe A. pentru a se constata că există în prezenta cauză putere de lucru judecat.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 66/2021 din 30 martie 2021 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 iunie 2022.