ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4903/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea, înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia la data de 23.12.2019 A. în contradictoriu cu ANAF, DGRFP Brașov, Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice, Serviciul Verificări Fiscale Brașov și ANAF, AJFP Alba a solicitat, întemeiat pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 actualizată, coroborat cu art. 278 alin. (2) Codul de procedură fiscală, suspendarea executării actelor administrativ fiscale, constând în decizia de impunere nr. x/29.11.2019 și Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/29/11/2019, până la soluționarea în mod definitiv a contestației împotriva Deciziei de impunere nr. x/29.11.2019 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/29/11/2019; de asemenea a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată;.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 3/2020 din 15 ianuarie 2020 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba și în consecință; - a respins cererea formulată de A. în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba, ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; - a admis cererea formulată de A. în contradictoriu cu ANAF, DGRFP, Direcția Generală de Control Venituri Persoane Fizice, Serviciul Verificări Fiscale Brașov, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, actualizată, privind suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/29.11.2019 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/29/11/2019, până la pronunțarea instanței de fond, cu privire la contestația împotriva Deciziei de impunere nr. x/29.11.2019 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/29/11/2019; - a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată; - a obligat pârâta ANAF, DGRFP, Direcția Generală de Control Venituri Persoane Fizice, Serviciul Verificări Fiscale Brașov, la plata parțială a cheltuielilor de judecată către reclamantul A. în cuantum de 2500 RON, conform chitanței nr. x din 13.01.2020, corespunzătoare împuternicirii avocațiale seria x, nr. 32 din 23.12.2019.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, deoarece aceasta a apreciat, în mod eronat, că este îndeplinită cerința "cazului bine justificat" și a reținut, fără temei, că "organele fiscale au examinat efectiv elementele probatorii, explicațiile, informațiile furnizate de către reclamant". Astfel, pentru a verifica dacă este îndeplinită cerința cazului bine justificat, instanța a reținut o serie de motive privind nelegalitatea actului administrativ atacat, aspecte care țin de fondul dreptului dedus judecății prin acțiunea în anulare. Instanța de fond trebuia să facă o analiză sumară, or argumentele reclamantului sunt critici de nelegalitate ale actelor administrative, care nu sunt evidențiate la o cercetare aparentă, ci presupun în mod obligatoriu administrarea unor probe pe fondul cauzei, ceea ce excede prezentei. Concluzionând, pârâta arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) și lit. s) din Legea nr. 554/2004. Față de dispozițiile lit. s), pârâta arată că aspectul reținut, respectiv obligațiile fiscale stabilite suplimentar, de către instanța de fond cu privire la paguba iminentă nu este de natură să justifice faptul că s-ar produce reclamantei un prejudiciu greu sau imposibili de înlăturat în ipoteza anulării actului.

Apărările formulate de intimate Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recusrsului pentru nemotivare, solicitând, în principal, anularea recursului și, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Înalta Curte îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În acest sens Înalta Curte reține că soluția recurată, prin care a fost admisă cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/29.11.2019 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/29/11/2019 până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii având ca obiect anularea actului administrativ contestat, este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material, în cauză fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, condiții de natură a înlătura temporar regula executării imediate a actului administrativ contestat. În ceea ce privește prima condiție a suspendării astfel cum este definită de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv condiția existenței unui caz bine justificat de natură a infirma prezumția de legalitate a actului administrativ a cărei suspendare provizorie a fost dispusă, Înalta Curte nu va reține susținerile din recurs apreciind că prima instanță, în mod corect, a constatat îndeplinirea acestei condiții în prezenta cauză. Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a identificat împrejurările de fapt și de drept care sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative a căror suspendare se solicită. Aceste împrejurări de fapt constau în neluarea în calcul la întocmirea actelor administrative a probelor și înscrisurilor prezentate de către reclamant cu ocazia efectuării controlului potrivit Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/29.11.2019 . Reținând faptul că în cadrul verificării situației fiscale personale a reclamantului, activitate desfășurată în perioada 18.06.2018 - 28.10.2019 în vederea evidențierii impozitului pe venitul realizat în perioada 01.01.2014 - 31.12.2019, organul fiscal a solicitat o serie de documente justificative vizând operațiunile financiare ale reclamantului, în mod corect prima instanță a reținut că: "Susținerile inspectorilor fiscali privind neprezentarea de documente justificative de către reclamant și neluarea în considerare a înscrisurilor sub semnătură privată, explicațiilor, informațiilor furnizate de către reclamant pentru justificarea situației fiscale personale, reprezintă caz bine justificat, în sensul art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004 de suspendare până la pronunțarea instanței de fond, sub acest aspect, susținerile reclamantului privind faptul că, nu au fost luate în considerare probele pe care le-a propus, fiind întemeiate". Analizând, mențiunile din cuprinsul Raportului de Inspecție Fiscală rezultă cu evidență faptul că autoritatea fiscală și-a rezumat activitatea de inspecție pe lipsa unor documentele justificative nedepuse de către reclamant, iar nu pe analiza realității raporturilor fiscale dintre reclamant și societățile menționate: dosar fond "echipa de verificare fiscală a constatat faptul că, nu se face vorbire despre niciun document justificativ, nu se fac mențiuni că ar fi fost anexate documente justificative ...", dosar fond "Concluzia echipei de verificare fiscal - Deși prin răspunsurile la notele explicative și prin adresele depuse, persoana fizică face o mulțime de susțineri/afirmații nu se depune în susținere niciun fel de document justificativ … ", dosar fond,,.. persoana verificată și nici terțul nu au furnizat informații, clarificări și documente justificative prin care să se identifice transferul fondurilor și nu au făcut în niciun mod dovada fluxului între părți.". În mod corect prima instanță a reținut ca fiind o împrejurare de fapt de natură a reprezenta caz bine justificat neluarea în considerare a informațiilor și înscrisurilor esențiale în reținerea unei corecte situații fiscale. Aceste aspecte reprezintă, în opinia Înaltei Curți, argumente care susțin legalitatea sentinței atacate fiind un indiciu aparent temeinic de răsturnare a prezumției de legalitate fără a se analiza pe fond, conținutul actului administrativ. Referitor la condiția pagubei iminente definite prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și provizoriu, Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a constatat îndeplinirea acestei condiții. Recurenta-pârâtă a contestat această condiție a fi îndeplinită numai sub aspectul cuantumului sumei contestate. Dar cuantumul ridicat al sumei menționate în Deciziei de impunere nr. x/29.11.2019 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/29/11/2019 în sumă de 4.914.659 RON reprezintă numai un aspect al condiției pagubei iminente. În mod corect prima instanță a arătat împrejurările, din care rezultă efectele negative ale impunerii în condițiile înregistrării și a executării acestei sume, în raport de lipsa unei analize efective și concludente asupra tuturor aspectelor și documentelor care atestă situația fiscală a reclamantului. Față de cele expuse mai sus, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința pronunțată de instanța de fond.