ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3293/2023

Ședința publică din data de 15 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 08.07.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și ANAF, DGRFP Brașov, Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice, Serviciul Verificări Fiscale Brașov:

- anularea Deciziei nr. 123/29.05.2020 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor prin care s-a decis suspendarea soluționării contestației formulate de reclamant împotriva Deciziei de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar in cadrul verificării situației fiscale personale nr. x/29.11.2019 emisă în baza Raportului de verificare a situației personale nr. x/29.11.2019, acte emise de către pârâta de ordin 2;

- obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a contestației formulate împotriva deciziei amintite;

- suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/29.11.2019 până la soluționarea pe fond a acțiunii ce va fi promovată în măsura în care contestația va fi respinsă.

Prin sentința nr. 131/2020 din 19 octombrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia:

- a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și în consecință:

- a anulat Decizia nr. 123/29.05.2020 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor privind soluționarea contestației administrative formulată de reclamantul A. împotriva Deciziei de Impunere nr. x/29.11.2019 emisă de pârâta de ordinul 2 Direcția Generală de Control Venituri Persoane Fizice, Direcția Persoane Fizice cu Risc Fiscal, Serviciul Verificări Fiscale Brașov și a obligat pârâta de ordinul 1 să soluționeze pe fond contestația reclamantului;

- a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a Deciziei de Impunere nr. x/29.11.2019 emisă de Direcția Generală de Control Venituri Persoane Fizice, Direcția Persoane Fizice cu Risc Fiscal, Serviciul Verificări Fiscale Brașov, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală de Control Venituri Persoane Fizice, Direcția Persoane Fizice cu Risc Fiscal, Serviciul Verificări Fiscale Brașov din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov;

- a obligat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală să plătească reclamantului suma de 3.000 RON cheltuieli de judecată parțiale.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurate, cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâta ANAF a susținut că instanța de fond a reținut în mod greșit că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 și că simpla sesizare a organelor de urmărire penală nu justifică măsura suspendării soluționării contestației fiscale.

Textul de lege impune două condiții cumulative și anume să existe o sesizare penală, formulată de organul care a efectuat activitatea de control (dovedită în cauză prin înregistrarea sesizării penale nr. 9533/04.05.2020, adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba de către Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice), și ca infracțiunile pentru care s-a formulat sesizarea penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce se va da în procedura administrativă.

Menționează că sesizarea penală viza un prejudiciu adus bugetului de stat în sumă de 4.914.659 RON, reprezentând impozit pe venit și accesorii aferente acestuia, valoare ce se regăsea integral în Decizia de impunere nr. x/29.11.2019, iar referitor la interdependența de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă, susține că, în mod contrar celor reținute de instanța de fond, aceasta constă în faptul că, în urma verificărilor efectuate, organele fiscale au constatat că în speță se pune problema utilizării unor fonduri din surse necunoscute, cu consecințe asupra obigațiilor bugetului de stat.

În opinia recurentei-pârâte ANAF, poate exista o singură constatare a faptei, care cade în competența exclusivă a instanței penale, datorită caracterului infracțional al faptei. Chiar dacă inspecția fiscală este abilitată să constate nereguli privind modalitatea de îndeplinire a obligațiilor fiscale de către contribuabil, odată ce neregula fiscală trece în sfera penală (ascunderea bunului ori a sursei impozabile), singurul organ abilitat să efectueze o constatare care să producă efecte juridice este organul judiciar penal în urma administrării unui probatoriu. Organele fiscale nu dețin atribuții specifice organelor de urmărire penală, neputând stabili dacă tranzacțiile sunt sau nu reale.

Precizează că, potrivit doctrinei, prezumția de dobândire licită a averii are un caracter relativ, putând fi răsturnată în cazul în care există date potrivit cărora este posibil ca averea dobândită să aibă caracter ilicit, persoana fizică având posibilitatea să dovedească caracterul netemeinic al acestei susțineri.

Pe cale de consecință, invocând decizii din jurisprudența instanțelor naționale și a CJUE, recurenta-pârâtă ANAF a concluzionat că suspendarea soluționării contestației fiscale este corect dispusă conform art. 277 alin. (1) din Codul de procedură fiscală și că acțiunea este neîntemeiată.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, solicitând în principal, admiterea excepției nulității recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant A. prin întâmpinarea depusă în cauză, Înalta Curte constată că este neîntemeiată și urmează să o respingă, întrucât, în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 din C. proc. civ., argumentele invocate de recurenta-pârâtă ANAF se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 același Cod.

II.2. În ceea ce privește fondul recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumente de fapt și de drept relevante.

Instanța de control judiciar reține că potrivit art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală organul de soluționare a contestației administrative poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când "organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă".

Dispoziția legală relevată constituie o transpunere în cadrul procedurii administrativ fiscale a principiului de drept "penalul ține în loc civilul", fiind firesc, așa cum se susține și în jurisprudența constituțională referitoare la art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2015, care sunt aplicabile pentru identitate de rațiune, (Deciziile nr. 1.237/2008, nr. 56/2013 ale Curții Constituționale), ca soluționarea contestației formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. Aceasta, deoarece hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Din cele ce preced, rezultă, contrar susținerilor recurentei, că pentru intervenția acestei măsuri procesuale, spre deosebire de reglementarea anterioară, se impun a fi îndeplinite cumulativ trei condiții:

- organele penale să fie sesizate, în condițiile art. 132 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, de către organul care a efectuat activitatea de control, în situația în care în cursul inspecției fiscale s-au descoperit indicii privind săvârșirea unei infracțiuni;

- infracțiunea să fie în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare;

- constatarea infracțiunii cu privire la care există indicii să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

În privința celei de-a doua condiții, în mod corect s-a reținut de judecătorul fondului că prin decizia contestată nu se face nici o referire în cuprinsul acesteia, la vreun mijloc de probă privind baza de impozitare, în privința căruia să fie indicii privind săvârșirea unei infracțiuni, fiind făcute numai referiri generice la o posibilă faptă penală de evaziune fiscală.

Pe de altă parte, nefiind identificată în concret infracțiunea cercetată de organele de urmărire penală, nu se poate demonstrată obiectiv legătura aceste infracțiuni cu eventualele mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare.

Prin urmare, nu este îndeplinită o condiție a măsurii suspendării contestației administrative, scutind în consecință instanța de control judiciar de la analiza celorlalte cerințe legale, care chiar dacă ar fi îndeplinite nu sunt în măsură să fundamenteze în mod singular măsura dispusă prin Decizia nr. 123/29.05.2020, emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C.

În concluzie, constatându-se că nu este îndeplinită una dintre condițiile suspendării soluționării contestației, în mod legal s-a dispus anularea acestei măsuri prin hotărârea atacată, hotărârea instanței de fond fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta ANAF, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 131/2020 din 19 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 15 iunie 2023.