ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5865/2019

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea formulată la data de 28 martie 2016 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C A. Piatra Mare S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba suspendarea executării silite a Deciziei de impunere nr. x/17.12.2015 și a Raportului de inspecție fiscală x/17.12.2015 emise de pârâtă, până la soluționarea pe fond a cererii de anulare a acestor acte. Prin sentința nr. 76/2016 din 19 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. Piatra Mare S.A. în contradictoriu cu aceste pârâte. A fost admisă cererea formulată de reclamanta S.C. A. Piatra Mare S.A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba și, în consecință, a fost dispusă suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/17.12.2015 și a Raportului de inspecție fiscală x/17.12.2015 emise de pârâtă, până la soluționarea pe fond a cererii de anulare a acestor acte. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba Iulia, fiind invocate în susținerea cererii de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. Prin decizia nr. 34 pronunțată în data de 10 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba împotriva sentinței civile nr. 76/19.05.2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare. În rejudecare a fost administrată proba cu înscrisuri.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 72/2019 pronunțată în data de 13 iunie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. Piatra Mare S.A. în contradictoriu cu aceste pârâte, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba, a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. Piatra Mare S.A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba și în consecință, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/17.12.2015 și a raportului de inspecție fiscală x/17.12.2015, emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba-Iulia, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiate. Susține că motivarea unei hotărâri judecătorești presupune stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, precum și raționamentul logico-juridic care a stat la baza soluției adoptate. Recurenta arătat că, în mod eronat, instanța de fond a hotărât suspendarea executării actelor administrativ-fiscale, făcând o apreciere și interpretare greșită în ceea ce privește existența cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. S-a precizat că nu poate fi argumentat cazul bine justificat prin invocarea unor aspecte care țin de legalitatea unui act, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul unei acțiuni în anulare. Arată instituția pârâtă că argumentele contestatoarei cu privire la efectul împlinirii termenului de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale nu poate justifica o suspendare a actului administrativ. Totodată menționează că executarea unui act administrativ nu poate fi considerat, prin ea însăși, ca producătoare a unei pagube iminente, întrucât nu rezultă din probele administrate că această vătămare este ireparabilă pentru reclamantă.

Apărări formulate în cauză Intimatele-pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov au depus întâmpinări și, fără a invoca excepții, au solicitat admiterea recursului promovat.

Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 august 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 26 noiembrie 2019, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentei-pârâte, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează. Intimata-reclamantă S.C. A. Piatra Mare S.A. a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x/17.12.2015 și a raportului de inspecție fiscală x/17.12.2015 până la soluționarea pe fond a cererii de anulare a acestor acte. Prin decizia nr. 391/19.07.2016, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de reclamantă, împotriva deciziei de impunere nr. x/17.12.2015, emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. x/17.12.2015, de către A.J.F.P. Alba - Activitatea de Inspecție Fiscală, pentru suma totală de 1.778.042 RON, reprezentând impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice în suma de 1.047.419 RON, cu dobânzi aferente în suma de 573.176 RON și penalități aferente în sumă de 157.447 RON, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la data la care contestatarul sau organul fiscal va sesiza organul de soluționare competent că motivul care a determinat suspendarea a încetat cu caracter definitiv, în condițiile legii. Prima instanță a admis cererea reclamantei, apreciind, în esență, că sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, și aceasta este și concluzia instanței de control judiciar. Înalta Curte precizează că, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile formulate de recurentă nu evidențiază faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii. Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea judecătorească va cuprinde: "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Motivarea este esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii. În cauză, hotărârea pronunțată de instanța de fond satisface cerințele prevăzute de dispozițiile legale menționate, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția pronunțată. Înalta Curte apreciază ca nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Se reține că, în cauză, cererea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care prevede că, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizare, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau autorității ierarhice superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Codul de procedură fiscală impune, pe lângă respectarea celor două condiții, depunerea unei cauțiuni, conform dispozițiilor art. 278 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, obligație pe care reclamanta a îndeplinit-o până la soluționarea cererii. Suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității. Atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare din punct de vedere legal a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. În plus, instituția juridică analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Pe de altă parte, actul administrativ se bucură de prezumție de legalitate, de autenticitate și veridicitate, trăsături care constituie fundamentul caracterului executoriu, rezultând principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este însuși titlu executoriu, suspendarea executării fiind condiționată de existența unor cazuri bine justificate și pentru prevenirea unor pagube iminente. În considerarea celor două principii incidente în materia actelor administrative al legalității actului și al executării acestuia din oficiu, suspendarea executării constituie o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege. Pentru suspendarea executării unui act administrativ nu este suficient doar ca partea interesată să susțină că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, ci trebuie să prezinte indicii pe baza cărora să se poată realiza o analiză în concret a cazului bine justificat și a iminenței unei pagube, în raport cu natura și amploarea măsurii dispuse prin actul contestat și datele economice ale contribuabilului. La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumentele juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actelor administrative aflate în litigiu. Totodată, Înalta Curta reține că în cadrul cererii de suspendare a executării nu se poate analiza pe fond raportul juridic dedus judecății. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. În concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. În jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite de fapt sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ. Înalta Curte constată că este îndeplinită condiția cazului bine justificat. Astfel se constată că în cauză s-a pronunțat sentința nr. 29/2017 a Curții de Apel Brașov, prin care pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a fost obligată să soluționeze contestația administrativ-jurisdicțional fiscală împotriva celor două acte care fac obiectul cererii de suspendare în speță și a anulat Decizia nr. 391/21.07.2016, prin care s-a suspendat soluționarea contestației și a obligat instituția să soluționeze contestația. Această soluție întărește ideea existenței unor indicii de nelegalitate a actelor a căror suspendare a executării se solicită. Deși nu este definitivă, această sentință are putere de lucru judecat relativă și constituie un argument în sensul existenței cazului bine justificat, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Aparența de nelegalitate a unui act administrativ trebuie să rezulte din acele împrejurări de fapt sau de drept care se constituie în indicii de nelegalitate și care rezultă dintr-o simplă analiză, fără a presupune dovedirea unor veritabile motive de nelegalitate. Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, dispozițiile legale incidente și susținerile părților, Înalta Curte apreciază că cerința existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în cauză, aparența de nelegalitate fiind susținută cu prisosință în cauză, fiind confirmată susținerea reclamantei referitoare la existența efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Referitor la condiția pagubei iminente, în sensul art. 2 alin. (1), lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că executarea creanței în suma de 1.778.042 RON, (compusă din 1.047.419 RON impozit pe veniturile din dividende, 573.176 RON dobânzi/majorări de întârziere și 157.447 RON penalități de întârziere), comunicate prin actele contestate, poate perturba activitatea societății reclamante și este de natură a produce acesteia dificultăți în desfășurarea activității în domeniul hotelier. În consecință, reținându-se că motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. nu sunt incident, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.