ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2583/2022

Ședința publică din data de 10 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 iulie 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a solicitat:

(i) anularea Deciziei de impunere nr. x din 19.12.2017 privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecțiilor fiscale la persoane fizice, prin care organul de control fiscal a stabilit în sarcina societății reclamante obligația de a achita un impozit de 1.038.981 RON;

(ii) anularea Deciziei nr. 338/04.07.2018, privind soluționarea contestației înregistrate la ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor sub nr. x/16.01.2018.

Prin sentința civilă nr. 4921 din 27 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 4921 din 27 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, reclamanta susține încălcarea prevederilor art. 555 alin. (1) C. civ., respectiv a dreptului proprietarului de a dispune de bunul său, apreciind că, prin respingerea acțiunii și menținerea actelor fiscale atacate, instanța de fond a legitimat dreptul organului fiscal de a se substitui voinței proprietarului cedent și de a decide în locul acestuia care este obiectul tranzacțiilor supuse controlului fiscal.

În opinia recurentei-reclamante, argumentul instanței de fond cu privire la întocmirea ulterioară a adresei din 24.07.2012 încalcă dispozițiile art. 98 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 31/1990, considerând că declarația făcută în registrul acționarilor societății emitente are valoare de act juridic translativ de proprietate, deși ea reprezintă o simplă cerință de publicitate, întocmită pentru opozabilitate față de societate.

De asemenea, argumentul primei instanțe, referitor la neînregistrarea în registrul de intrări al A. a adreselor emise de B., interpretează și aplică greșit art. 273 și art. 278 alin. (1) C. proc. civ.. Câtă vreme aceste înscrisuri sub semnătură privată au fost recunoscute de societate, nu mai era necesară înregistrarea lor în registrul de intrări.

Arată recurenta-reclamantă că instanța de fond nu a luat în considerare adresele emise de B. motivat de lipsa mențiunilor privind numerele de ordine ale acțiunilor cesionate și a soldului inițial al acțiunilor. Or, acest argument nelegal echivalează cu sancționarea societății reclamante A. S.R.L. pentru omisiuni sau nereguli existente în registrele altei entități (A.) și încalcă principiul răspunderii juridice personale, prevăzut de art. 1357 C. civ.

În dosarul instanței de recurs s-a depus întâmpinare de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, fiind reiterate integral apărările din cuprinsul întâmpinării depuse în dosarul instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este fondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Situația de fapt care a condus la promovarea prezentului litigiu

Înalta Curte reține că, în perioada 06.11.2017 - 29.11.2017, organele de verificare fiscală au desfășurat o inspecție fiscală la societatea reclamantă, care a vizat perioada 01.07.2012 - 01.07.2013 și a avut ca obiectiv verificarea modului de calcul și plata impozitului obținut pe câștigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare de către persoana fizică B..

Prin Raportul de inspecție fiscală nr. x/19.12.2017 s-a reținut că persoana fizică B. a efectuat tranzacții cu acțiuni aparținând A. S.A., după cum urmează:

a) achiziții de acțiuni:

- contract cesiune din 18.12.2008 privind 13.483.765 acțiuni la preț unitar 0,37 USD/acțiune (1,2142 RON/acțiune);

- contract cesiune din 18.05.2009 privind 2.231.646 acțiuni la preț unitar 0,85EUR/acțiune (3,5635 RON/acțiune);

- contract cesiune din 06.07.2012 privind 890.000 acțiuni la preț unitar de 0,80 EUR/acțiune (3,5837 RON/acțiune).

b) vânzări de acțiuni:

- contract cesiune din 24.07.2012, prin care B. a vândut reclamantei A. S.R.L. un număr de 2.770.000 acțiuni la preț unitar de 3,5 RON/acțiune;

- contract de cesiune din 30.04.2013, prin care B. a vândut reclamantei A. S.R.L. un număr de 70.858 acțiuni la preț unitar de 3,5 RON/acțiune.

Aceste două contracte de vânzare de acțiuni nu conțin date referitoare la identificarea acțiunilor înstrăinate.

Identificarea acțiunilor înstrăinate s-a realizat de către vânzătorul B. în cuprinsul a două adrese către A. S.R.L., având înscrise data de 24.07.2012 și, respectiv, 30.04.2013, în cuprinsul cărora face referire la acțiunile cesionate, identificate prin trimitere la contractele de achiziție a acestor acțiuni din 18.05.2009 și 06.07.2012.

Prin Decizia de impunere nr. x/19.12.2017 s-a determinat profitul din tranzacțiile încheiate de persoana fizică B. potrivit următorului calcul: 2.840.858 acțiuni x 3,5 RON/acțiune (prețul de vânzare) - 2.840.858 acțiuni x 1.2142 RON/acțiune (prețul de achiziție) = 6.493.633 RON, pentru care s-a stabilit un impozit pe venit în cuantum de 1.038.981 RON, impus în sarcina societății reclamante.

Pentru a dispune în acest sens, organul fiscal a luat în calcul, la determinarea venitului din transferul dreptului de proprietate, contractul de cesiune din data de 18.12.2008, prin care cesionarul B. a achiziționat un număr de 13.483.765 acțiuni Elvila cu valoarea nominală de 1,2142 RON/acțiune, prețul cesiunii prevăzut în anexa la contract fiind de 0,37 USD/acțiune, contract înscris în Registrul acționarilor la poziția 41, la data de 09.02.2009. Plecând de la premisa că acțiunile înstrăinate prin contractele de cesiune din anii 2012-2013 sunt cele achiziționate prin contractul încheiat în anul 2008, organul fiscal a procedat la calcularea diferenței dintre prețul de achiziție a acțiunilor și prețul de vânzare al acestora și, pentru diferența aferentă, a stabilit existența și valoarea impozitului pe câștigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare și a constatat că reclamantei îi revenea obligația de a calcula, reține și vărsa acest impozit conform art. 66-67 din Codul fiscal.

Organul fiscal nu a luat în considerare declarațiile persoanei fizice B., cuprinse în adresele din 24.07.2012 și 30.04.2013, referitoare la identificarea, prin trimiterea la proveniență, a acțiunilor care au făcut obiectul cesiunii către reclamantă.

Motivele au fost următoarele: (i) acțiunile A. S.A. nu au fost numerotate conform prevederilor legale, neexistând posibilitatea identificării lor; (ii) persoana fizică B., în calitate de cedent, nu putea să cesioneze, la data de 24.07.2012, acțiuni Elvila dobândite la data de 06.07.2012, deoarece transmiterea dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare s-a efectuat la data de 03.09.2012, acest contract de achiziție de acțiuni fiind înscris în Registrul Acționarilor A. S.A. la această dată; (iii) adresele emise nu au fost înregistrate la reclamantă în registrul său de intrări.

Recurenta-reclamantă a formulat contestație împotriva deciziei de impunere, aceasta fiind respinsă prin Decizia nr. 338/04.07.2018, emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF.

II.2. Prevederile legale incidente

Potrivit art. 66 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal:

"(1) Câștigul/pierderea din transferul titlurilor de valoare, altele decât titlurile de participare la fondurile deschise de investiții și părțile sociale, reprezintă diferența pozitivă/negativă dintre prețul de vânzare și prețul de cumpărare pe tipuri de titluri de valori, diminuată, după caz, cu costurile aferente tranzacției. În cazul tranzacțiilor cu acțiuni primite de persoanele fizice cu titlu gratuit, în cadrul Programului de privatizare în masă, prețul de cumpărare la prima tranzacționare va fi asimilat cu valoarea nominală a acestora. În cazul tranzacțiilor cu acțiuni cumpărate la preț preferențial, în cadrul sistemului stock options plan, câștigul se determină ca diferență între prețul de vânzare și prețul de cumpărare preferențial, diminuat cu costurile aferente tranzacției.

(2) În cazul transferului dreptului de proprietate asupra titlurilor de participare la fondurile deschise de investiții, câștigul se determină ca di erență pozitivă între prețul de răscumpărare și prețul de cumpărare/subscriere. Prețul de răscumpărare este prețul care i se cuvine investitorului la retragerea din fond. Prețul de cumpărare/subscriere este prețul plătit de investitorul persoană fizică pentru achiziționarea titlului de participare.

(3) În cazul transferului dreptului de proprietate asupra părților sociale, câștigul din înstrăinarea părților sociale se determină ca diferență pozitivă între prețul de vânzare și valoarea nominală/prețul de cumpărare. Începând cu a doua tranzacție, valoarea nominală va fi înlocuită cu prețul de cumpărare, care include și cheltuielile privind comisioanele, taxele aferente tranzacției și alte cheltuieli similare justificate cu documente.

(4) Determinarea câștigului potrivit alin. (1)-(3) se efectuează la data încheierii tranzacției, pe baza contractului încheiat între părți.

(4

2

)Determinarea câștigului/pierderii potrivit alin. (1)-(3) revine fiecărui intermediar, societate de administrare a investițiilor, în cazul răscumpărării de titluri de participare la fondurile deschise de investiții, sau plătitor de venit, după caz, la fiecare tranzacție."

Art. 67 alin. (1) din același cod stabilește că:

"(1) Veniturile sub formă de dividende, inclusiv sumele primite ca urmare a deținerii de titluri de participare la fondurile închise de investiții, se impun cu o cotă de 16% din suma acestora. Obligația calculării și reținerii impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor către acționari sau asociați. Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata. În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acționarilor sau asociaților până la sfârșitul anului în care s-au aprobat situațiile financiare anuale, impozitul pe dividende se plătește până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor."

Potrivit art. 6 din O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, "Organul fiscal este îndreptățit să aprecieze, în limitele atribuțiilor și competențelor ce îi revin, relevanța stărilor de fapt fiscale și să adopte soluția admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză.", iar potrivit art. 7 alin. (2) din același act normativ, "organul fiscal este îndreptățit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obțină și să utilizeze toate informațiile și documentele necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului. În analiza efectuată, organul fiscal va identifica și va avea în vedere toate circumstanțele edificatoare ale fiecărui caz".

Relevante în prezenta cauză sunt și dispozițiile art. 93 alin. (2) și (3), art. 97 și art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora:

Art. 93 - " (2)Acțiunile vor cuprinde: a) denumirea și durata societății; b) data actului constitutiv, numărul din registrul comerțului sub care este înmatriculată societatea, codul unic de înregistrare și numărul Monitorului Oficial al României, Partea a IV-a, în care s-a făcut publicarea; c) capitalul social, numărul acțiunilor și numărul lor de ordine, valoarea nominală a acțiunilor și vărsămintele efectuate; d) avantajele acordate fondatorilor. (3)Pentru acțiunile nominative se vor mai menționa: numele, prenumele, codul numeric personal și domiciliul acționarului persoană fizică; denumirea, sediul, numărul de înmatriculare și codul unic de înregistrare ale acționarului persoană juridică, după caz.

Art. 97 - "În cazul în care nu a emis și nu a eliberat acțiuni în formă materială, societatea, din oficiu sau la cererea acționarilor, le va elibera câte un certificat de acționar cuprinzând datele prevăzute la art. 93 alin. (2) și (3) și, în plus, numărul, categoria și valoarea nominală a acțiunilor, proprietate a acționarului, poziția la care acesta este înscris în registrul acționarilor și, după caz, numărul de ordine al acțiunilor".

Art. 98 - "(1) Dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative emise în formă materială se transmite prin declarație făcută în registrul acționarilor și prin mențiunea făcută pe titlu, semnată de cedent și de cesionar sau de mandatarii lor. Dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative emise în formă dematerializată se transmite prin declarație făcută în registrul acționarilor, semnată de cedent și de cesionar sau de mandatarii lor. Prin actul constitutiv se pot prevedea și alte forme de transmitere a dreptului de proprietate asupra acțiunilor."

În același sens, dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 885/1995 dispun că:

"În registrul de acțiuni se înregistrează, în ordine cronologică, toate modificările în deținerea proprietății asupra acțiunilor, indiferent de natura juridică a transmiterii proprietății - cesiune, succesiune și altele".

Înalta Curte are în vedere și prevederile art. 555 alin. (1) C. civ., care dispun că:

"Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege."

II.3. Analiza recursului declarat de recurenta-reclamantă

Înalta Curte apreciază că prima instanță a făcut o greșită aplicare în speță a dispozițiilor legale anterior citate, care guvernează dreptul proprietarului de a dispune de bunul său, corelat cu dreptul organului fiscal de a aprecia relevanța stărilor de fapt fiscale și de a determina corect situația fiscală a contribuabilului.

În esență, recurenta-reclamantă și intimatele-pârâte au exprimat opinii diferite cu privire la identificarea acțiunilor înstrăinate de către proprietarul cedent B., reclamanta susținând că acestea au fost achiziționate prin contractele încheiate la datele de 18.05.2009 și 06.07.2012, astfel că, raportat la prețul de achiziție și la prețul de înstrăinare, nu există un câștig supus impozitării, iar organul fiscal apreciind că obiect al înstrăinării l-au reprezentat acțiunile cumpărate prin contractul din 18.12.2008, la un preț inferior prețului de vânzare încasat de B., astfel că diferența de valoare dă naștere obligației de plată a impozitului pe câștigul din transferul titlurilor de valoare.

Înalta Curte reține că acțiunile A. S.A. sunt acțiuni nominative, ordinare, emise în formă dematerializată, transmiterea dreptului de proprietate asupra lor putând fi realizat, conform art. 98 din Legea nr. 31/1990 și art. 4 din H.G. nr. 885/1995, prin declarație consemnată în registrul acționarilor de cedent și cesionar, cesiune, succesiune, alte forme prevăzute de legea civilă ori de actul constitutiv. În speță, transmiterea dreptului de proprietate de la B. la societatea reclamantă s-a realizat prin contractele de cesiune din 24.07.2012 și 30.04.2013, astfel că produc efectul translativ al dreptului de proprietate asupra acțiunilor, conform voinței părților și în condițiile textelor de lege amintite.

După cum a învederat recurenta-reclamantă, iar organul fiscal nu a contestat, contractele de cesiune și declarațiile pe proprie răspundere date de cedent cu privire la proveniența acțiunilor înstrăinate au fost înregistrate în Registrul acționarilor. Aceste înregistrări sunt conforme cu dispozițiile legale privitoare la transmiterea proprietății acțiunilor pentru categoria de acțiuni care a făcut obiectul celor două contracte și nu au fost contestate, anulate ori invalidate.

În concluzie, nu există o dispută asupra împrejurării transmiterii către reclamanta A. S.R.L. a dreptului de proprietate asupra unor acțiuni deținute de cedentul B., ci doar asupra identificării acestor acțiuni, în raport de actul de dobândire a lor de către cedent.

Întrucât acțiunile emise de A. S.A. nu au fost numerotate, organul fiscal a apreciat că acțiunile înstrăinate de B. nu se identifică indubitabil cu cele achiziționate la datele de 18.05.2009 și 06.07.2012. Or, Înalta Curte reține că numerotarea/numărul de ordine al acțiunilor nu este o formalitate prevăzută cu caracter obligatoriu, imperativ, de dispozițiile art. 93 alin. (3) și art. 97 din Legea nr. 31/1990, recurenta-reclamantă susținând în mod corect că mențiunea "după caz" din cuprinsul textelor de lege menționate (care indică elementele pe care trebuie să le conțintă acțiunile în formă materializată ori certificatele emise pentru acțiunile în formă dematerializată), lasă posibilitatea omiterii unora dintre elementele enumerate.

În contextul în care cedentul B. deținea acțiuni achiziționate prin trei contracte distincte, încheiate la nivelul anilor 2008, 2009 și 2012, iar acțiunile sunt emise în formă dematerializată și nu sunt numerotate, identificarea acelora ce fac obiectul înstrăinării către recurenta-reclamantă rezultă din declarațiile cedentului B., cuprinse în adresele emise la 24.07.2012 și 30.04.2013.

În ceea ce privește adresa datată 24.07.2012, organul fiscal a susținut, iar instanța de fond a confirmat temeinicia acestui argument, existența unor neconcordanțe între informațiile comunicate și data emiterii adresei. Mai exact, s-a susținut că, prin această adresă, se arată că din cele 2.770.000 acțiuni cesionate, un număr de 538.354 acțiuni provin din cele achiziționate de B. de la vânzătorul C., conform contractului din 06.07.2012, înregistrat în Registrul acționarilor la data de 03.09.2012; dar, arată intimatele-pârâte, nu se putea face mențiune, la data de 24.07.2012, despre o tranzacție operată în Registrul acționarilor la data de 03.09.2012.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, din aceeastă împrejurare rezultă că adresa este antedatată, de vreme ce face referire la un eveniment viitor datei de 24.07.2012. Cu toate acestea, ceea ce interesează sub aspect probatoriu este stabilirea voinței cedentului cu privire la obiectul cesiunii. Indiferent de data emiterii adresei (chiar în ipoteza întocmirii sale ulterioare, astfel cum susțin intimatele-pârâte, ori a existenței unei erori de ordin material cu privire la data înscrisă în cuprinsul său), instanța de recurs constată că cedentul a precizat și identificat fără dubiu acțiunile pe care le transmite cesionarei, iar voința sa, în calitate de titular al dreptului de proprietate, se impune atât organului fiscal, cât și instanței de judecată, în temeiul prerogativelor conferite de art. 555 C. civ. și art. 136 din Constituție.

Organul fiscal a susținut, de asemenea, că cedentul nu putea cesiona la data de 24.07.2012 acțiuni Elvila dobândite la data de 06.07.2012, deoarece transmiterea dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare s-a efectuat abia la data de 03.09.2012, prin înscrierea contractului de cesiune în registrul acționarilor A. S.A..

Referitor la această susținere, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 98 din Legea nr. 31/1990, coroborate cu art. 4 din H.G. nr. 885/1995 nu prevăd o unică modalitate de transmitere a dreptului de proprietate - și anume declarația făcută în registrul acționarilor, semnată de cedent și de cesionar, ci se referă și la alte forme de transmitere a dreptului de proprietate asupra acțiunilor, printre care se numără contractul de cesiune.

Chiar dacă s-ar aprecia că dispozițiile art. 98 din Legea nr. 31/1990 derogă de la dreptul civil comun, astfel că dreptul de proprietate asupra acțiunilor nu s-a transmis cumpărătorului B. la data încheierii contractului de cesiune - 06.07.2012, ci abia la data înscrierii acestuia în registrul acționarilor Elvila S.A. - 03.09.2012, Înalta Curte constată că, într-o astfel de viziune, din cele 2.770.000 acțiuni înstrăinate la 24.07.2012, un număr de 2.231.646 acțiuni fuseseră dobândite prin contractul de cesiune din 18.05.2009, așa încât numai pentru un număr de 538.354 acțiuni organul fiscal ar fi putut reține inexistența titlului la data înstrăinării, iar nu pentru întregul acțiunilor vândute, și anume 2.770.000 înstrăinate prin primul contract de cesiune, plus 70.858 acțiuni înstrăinate prin cel de-al doilea contract de cesiune.

Ca atare, apare nejustificată opțiunea organului fiscal de a afirma, contra voinței vânzătorului, că acțiunile înstrăinate, în întregul lor, erau cele dobândite de vânzător prin contractul de cesiune din 18.12.2008.

Cât privește cea de-a doua adresă semnată de B., din data de 30.04.2013, aceasta nu a fost criticată de organul fiscal și nici de instanța de fond sub aspectul conținutului său, ci numai din perspectiva unei pretinse inopozabilități bazată pe neînregistrarea în registrul de intrări al reclamantei, aspect asupra căruia vom reveni în cele ce urmează.

Prin urmare, este nelegală aprecierea organului fiscal asupra obiectului contractelor de cesiune încheiate între recurenta-reclamantă și B., contrară voinței vâzătorului cedent. Chiar dacă organul fiscal are dreptul de a aprecia relevanța stărilor de fapt fiscale și de a analiza circumstanțele încheierii unei tranzacții, în scopul determinării corecte a situației fiscale a contribuabilului, în speța de față această atribuție a fost exercitată în mod excesiv, printr-o intervenție nepermisă în raporturile contractuale ale părților și substituirea voinței vânzătorului cu privire la însuși obiectul contractelor de cesiune.

Înalta Curte mai observă că, și în situația în care s-ar aprecia că numerotarea acțiunilor nenominative era obligatorie conform legii, această obligație ar fi revenit A. S.A., prin organele de conducere, iar nu societății reclamante cesionare, care nu avea vreun drept de a solicita luarea unei astfel de măsuri de către Elvila S.A., înainte de a deveni acționar. Consecințele neîndeplinirii pretinsei obligații de numerotare a acțiunilor nu pot fi acelea de identificare a acțiunilor vândute prin voința organului fiscal, contrară voinței înstrăinătorului, care rezultă din împrejurările cauzei. În lipsa numerotării acțiunilor, organul fiscal trebuia să aibă în vedere alte date relevante de identificare a acțiunilor înstrăinate, cum este cazul voinței înstrăinătorului, exprimate în cuprinsul declarațiilor care însoțesc contractele de cesiune.

Cât privește argumentul organului fiscal, confirmat de instanța de fond, referitor la neînregistrarea în registrul de intrări al recurentei-reclamante a adreselor emise de B. la 24.07.2012 și 30.04.2013, respectiv la lipsa formalității datei certe a acestor adrese, Înalta Curte îl apreciază a fi nerelevant, pentru aceleași considerente expuse anterior, cu privire la interpretarea efectelor produse de aceste acte. Astfel, indiferent de data întocmirii sau dobândirii datei certe, cele două adrese au valoarea unor declarații ale cedentului B. cu privire la obiectul înstrăinărilor, identificând acțiunile pe care le-a înstrăinat către cesionară.

Formalitatea datei certe are efect de opozabilitate față de alte persoane decât cea care le-a întocmit (conform art. 278 C. proc. civ.), în speță opozabilitatea adreselor emise de B. prezentând interes în raport de recurenta-reclamantă, în calitate de persoană obligată la calcularea, reținerea la sursă și vărsarea eventualului impozit pe câștigul din transferul titlurilor de valoare. Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că sunt corecte susținerile recurentei-reclamante, în sensul că neînregistrarea adreselor în registrul său de intrări nu are relevanță în speță, câtă vreme aceasta, în calitate de cesionară, le recunoaște și afirmă că le-a cunoscut, procedând în consecință la efectuarea calculului necesar pentru determinarea și reținerea la sursă a eventualului impozit pe câștigul din transferul titlurilor de valoare.

Concluzionând, Înalta Curte apreciază că stabilirea, prin decizia de impunere contestată, menținută prin decizia de respingere a contestației, a impozitului pe câștigul din transferul titlurilor de valoare și obligarea reclamantei la vărsarea acestei sume, s-a făcut cu greșita aplicare a prevederilor art. 66-67 din Codul fiscal, raportat la art. 555 C. civ., art. 6 și art. 7 din Codul de procedură fiscală, precum și art. 93-98 din Legea nr. 31/1990. Pe cale de consecință, este nelegală sentința instanței de fond, care a concluzionat greșit asupra legalității actelor administrativ fiscale contestate, fiind necesară reformarea hotărârii de către instanța de control judiciar.

Pentru toate aceste considerente, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., va casa sentința recurată și, în rejudecare, va admite cererea de chemare în judecată, anulând Decizia de impunere nr. x din 19.12.2017 privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecțiilor fiscale la persoane fizice, emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice, precum și Decizia nr. 338 din 04.07.2018 privind soluționarea contestației, emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4921 din 27 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice.

Anulează Decizia de impunere nr. x din 19.12.2017 privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecțiilor fiscale la persoane fizice, emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice, precum și Decizia nr. 338 din 04.07.2018 privind soluționarea contestației, emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 mai 2022.