ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3619/2023

Ședința publică din data de 28 iunie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal la data de 25.05.2021 sub nr. de dosar x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Executări Silite Cazuri Speciale și Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Timișoara, solicitând instanței:

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 157 de la data de 29 martie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția lipsei interesului procesual al reclamantei, invocată de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

A fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.- Direcția Generală Executări Silite Cazuri Speciale, fiind dispusă anularea Deciziei de angajare a răspunderii sale solidare nr. x/24.08.2020, emisă Direcția Generală Executări Silite Cazuri Speciale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală;

Totodată, s-a dispus și anularea Deciziei nr. x/20.11.2020, emisă Direcția Generală Executări Silite Cazuri Speciale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală privind soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva Deciziei nr. x/24.08.2020 de angajare a răspunderii sale solidare.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței civile nr. 157 de la data de 29 martie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în termenul legal, au declarat recurs principal recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală și recurs incident recurenta-reclamantă A..

1.3.1. Recursul recurentei -pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara

Prin cererea de recurs întemeiată pe disp art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea căii de atac declarate în cauză, casarea sentinței civile atacate, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A., cu menținerea ca temeinice si legale a actelor fiscale atacate, reprezentate de a Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/24.08.2020 și Decizia nr. x/20.11.2020, emise de A.N.A.F. -Direcția Generală Executări Silite Cazuri Speciale.

În esență, în motivare, a arătat recurenta - pârâtă că modalitatea de comunicare a sentinței civile atacate este nelegală față de transmiterea conținutului hotărârii de la fond pe adresa de e-mail a părții procesuale pârâte.

În continuare, a criticat soluția primei instanțe care a reținut că actul administrativ fiscal nu conține obiectul, respectiv, cuantumul obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei, câtă vreme din cuprinsul actului administrativ fiscal rezulta, fără putință de tăgadă, că suma pentru care a fost emisă decizia de atragere a răspunderii solidare este în cuantum de 4.664.133,44 RON, sumă rămasă de executat din totalul sumei cuprinsă în dispozitivul sentinței penale nr. 37/31.01.2014, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 228/A/19.06.2015.

Organul fiscal a urmărit realizarea creanței stabilite prin sentința penală nr. 37/31.01.2014, acesta neputând stabili în sarcina reclamantei o altă sumă decât cea cuprinsă în titlul executoriu pe care încearcă să îl pună în executare, având în vedere faptul că debitorul bugetar a înstrăinat către reclamanta mai multe terenuri pe care le deținea în proprietate.

Astfel raportat la prevederile art. 46 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală, coroborat cu prevederile art. 26 alin. (4) lit. c) din același act normativ, în forma în vigoare la momentul emiterii actului supus cenzurii instanței de judecată, cuantumul și natura sumelor datorate, respectiv, obiectul actului administrativ fiscal este reprezentat de suma de 4.664.133,44 RON cuprinsă în titlul executoriu, respectiv sentința penală nr. 37/31.01.2014, cât a mai rămas de executat după întocmirea procesului-verbal de insolvabilitate pe numele debitorului bugetar B..

Prin Decizia nr. x/24.08.2020 s-a dispus angajarea răspunderii solidare a terțului A., în vederea realizării, în tot, a creanțelor bugetare în sumă de 4.664.133,44 RON datorate de către debitorul principal B..

Raportat la această stare de fapt, soluția de anulare a deciziei de atragere a răspunderii solidare, motivat de faptul că aceasta este nulă datorită lipsei obiectului actului fiscal este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor legale cuprinse în art. 24, 46 și 49 din codul de procedură fiscală, în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ.

Prin decizia nr. x/20.11.2020, organul fiscal a admis în parte contestația prealabilă a reclamantei în sensul că a diminuat valoarea prejudiciului stabilit prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/24.08.2020 de la suma de 4.664.133,44 RON la suma de 76.309 euro la care se adaugă contravaloarea bunurilor imobile dobândite prin donație de la debitorul B., ce se va stabili urmare evaluării acestor bunuri.

A mai precizat faptul că nu se putea cuantifica prejudiciul anterior amintit și nici nu era necesar atâta vreme cât reclamanta răspunde în solidar cu fratele său doar până la limita sumei de 4.664.133,44 RON, (5.151.201 RON-diminuați prin stingere) stabilită printr-un titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătoreasca definitivă.

În opinia recurentei - pârâte prejudiciul, văzut ca element al răspunderii solidare, este reprezentat de valoarea bunurilor prin care debitorul și-a micșorat patrimoniul cauzându-și astfel insolvabilitatea, bunuri ce au fost dobândite de terțul dobânditor cu rea-credință, adică cunoscând că prin acceptarea donației debitorul scoate aceste bunuri de la urmărirea creditorilor săi. Acest prejudiciu nu este unul determinat, ci determinabil, atât timp cât valoarea nu poate fi determinată decât la momentul valorificării bunurilor, singura cunoscută fiind limita superioară a acestuia reprezentată de valoarea creanței debitorului principal.

Organul de executare silită nu poate cere evaluarea decât cu privire la bunurile asupra cărora se întinde executarea silită, ori în speță bunurile ce au făcut obiectul donației se află în proprietatea unui terț, executarea silită împotriva acestuia putând fi dispusă doar în temeiul titlului executoriu reprezentat de Decizia de angajare a răspunderii solidare.

Totodată, în mod eronat instanța de fond a reținut că prin nedeterminarea sumei pentru care răspunde reclamanta, executarea silită s-ar extinde asupra tuturor bunurilor din patrimoniul acesteia, din moment ce s-a stabilit in mod clar că prejudiciul este reprezentat doar de valoarea bunurilor obținute prin donație de la fratele său.

Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea cererii de recurs.

1.3.2. Recursul incident al recurentei - reclamante A.

Declarația de recurs a recurentei - reclamante este întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. și vizează considerentele sentinței civile atacate în prezenta cauză, respectiv ultimele paragrafe ale paginii 20, paragrafele de la pagina 21 - 22, primele 7 paragrafe de la pagina 23, paragrafele de la pagina 30 și primele trei paragrafe al paginii 31 din hotărâre.

A susținut că recursul promovat de către organul fiscal este nemotivat, impunându-se a fi anulat, în baza art. 489 C. proc. civ., recurenta, prin formularea generală a unor critici, nu a indicat în mod precis care ar fi motivele de nelegalitate pentru care a solicitat casarea sentinței atacate, lăsând impresia că a formulat un apel, iar nu un recurs. Simpla invocare a art. 488 pct. 8 C. proc. civ. nu răspunde acestei exigențe, atât timp cât nu sunt precizate expres dispozițiile legale de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greșit de instanța fondului.

Recurenta-pârâtă a invocat nelegalitatea comunicării sentinței atacate, ignorând să indice vătămarea care i s-a produs, atât timp cât a reușit să redacteze o motivare a recursului și atât timp cât nu a solicitat o repunere în termenul de formulare a unor motive suplimentare. Dincolo de faptul ca recurenta reclamă încălcarea dispozițiilor legale care reglementează modalitatea de comunicare a sentinței, respectiv pe adresa de email a părții, pe care ea însăși a indicat-o, a ignorat dispozițiile art. 174 alin. (1) C. proc. civ.,Actul de procedură este lovit de nulitate daca prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia".

Prin calea de atac formulată recurenta încearcă să inducă ideea că în procedura prealabilă actul administrativ fiscal nu ar fi fost modificat în sensul neindicării precise a sumei pentru care i s-a atras răspunderea solidară.

Considerentele primei instanțe reprezentate de: ultimele două paragrafe de la pagina 20 a sentinței atacate, de paragrafele de la pagina 21 a sentinței atacate, de paragrafele de Ia pagina 22 a sentinței atacate și de primele șapte paragrafe de la pagina 23 a sentinței atacate sunt greșite, raportat la normele de drept material referitoare la dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, inclusiv în materie penală, conform jurisprudenței CEDO, impunându-se înlăturarea lor, atât timp cât exced argumentelor pe care își fundamentează soluția de anulare a actului administrativ fiscal si a deciziei de soluționare a contestației administrative prealabile.

Toate considerentele instanței de fond mai puțin primul paragraf de la pagina 30 a sentinței atacate și de primele trei paragrafe de la pagina 31 a sentinței atacate, pe lângă faptul că sunt greșite, pentru că nu corespund adevărului, se impun a fi înlăturate ca fiind de natură să aducă un prejudiciu reclamantei A., raportat la încălcarea regulilor de procedură referitoare la necesitatea respectării contradictorialității si a obligației instanței de a-si întemeia hotărârea numai pe motive de fapt si de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii, având vocația de a se bucura de autoritate de lucru judecat, conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ., dar și pentru că exced argumentelor pe care își fundamentează soluția anulare a actului administrativ fiscal și a deciziei de soluționare a contestației administrative prealabile.

În speța de față, a susținut că toate considerentele expuse în motivare din decizia Curșii Constituționale care a stabilit în jurisprudența sa că reaua-credință nu se prezumă, ci trebuie dovedită prin informațiile culese de organul judiciar însărcinat cu supravegherea executării măsurii și că considerentele reținute în legătură cu prevederi din materia dreptului procesual penal își găsesc aplicarea și în materia procedurii fiscale, exced cadrului procesual de față.

A mai precizat că prezintă incidență în cauză art. 6 par. 1 din CEDO procedura de atragere a răspunderii solidare în dreptul fiscal este similară celei din dreptul penal.

Totodată, a mai invocat recurenta - reclamantă încălcarea principiului contradictorialității.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului incident față de temeiurile de drept de la art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. invocate în cuprinsul căii de atac.

1.4. Apărările formulate în cauză

Odată cu cererea de recurs incident recurenta - reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul organului fiscal prin care a solicitat respingerea cererii de recurs a acestei părți procesuale, cu consecința menținerii ca legale și temeinice a soluției primei instanțe.

2.1. Procedura de soluționare a recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul principal declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală și recursul incident declarat de recurenta - reclamantă A. sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte, analizând critica privind nemotivarea cererii de recurs formulată de către recurenta - reclamantă în cadrul întâmpinării de la dosar a reținut că recurenta - pârâtă în cadrul căii de atac a dezvoltat motive care pot fi subsumate cazului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8, sens în care a și respins excepția de nulitate a recursului principal cu motivarea expusă în încheierea de amânare a pronunțării de la data de 23.06.2023 ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă.

Reluând aspectele relevante în cauză, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. x/24.08.2020, emisă în dosarul de executare nr. 974/2014, s-a decis angajarea răspunderii solidare a reclamantei A. pentru creanța bugetară datorată de către debitorul principal B. în sumă de 4.664.133,44 RON.

Această decizie a fost modificată prin Decizia nr. x/20.11.2020 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Executări Silite - Cazuri Speciale, prin care a fost admisă în parte contestația reclamantei împotriva Deciziei nr. x/24.08.2020 și s-a stabilit că "valoarea totală a prejudiciului pentru care va răspunde contestatoarea este format din 76.309 euro, reprezentând contravaloarea sultei, la care se va adăuga contravaloarea bunurilor imobile dobândite prin donație de la debitorul B. ce se va stabili urmare evaluării acestor bunuri".

Înalta Curte reține că reclamanta A. este sora domnului B., ambii fiind, anterior soluționării dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Arad, proprietarii imobilului situat în mun. Arad, str. x, jud. Arad, în cote egale, respectiv 1/2 părți din imobil aparținând reclamantei, iar cea de-a doua cotă de 1/2 aparținând fratelui său, B. .

Fratele reclamantei, domnul B., a fost cercetat în Dosarul nr. x/2010 al Direcției Naționale Anticorupție, secția de Combatere a Corupției, fiind dispuse mai multe măsuri asigurătorii în ceea ce-l privește pe acesta.

Prin sentința penală nr. 37/PI/31.01.2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2011, s-a dispus, în temeiul art. 353 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 163 C. proc. pen., menținerea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanțele din 08.03.2011 și 21.04.2011, până la concurența sumelor asupra cărora s-a dispus confiscarea, conform acestei hotărâri, precum și pentru plata prejudiciului cauzat părții civile Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

Totodată, prin aceeași Sentință penală nr. 37/PI/31.01.2014, Curtea de Apel Timișoara a obligat inculpatul la plata unor sume de bani către Statul Român, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

Sentința penală nr. 37/PI/31.01.2014 a Curții de Apel Timișoara a rămas definitivă prin decizia penală nr. 228/2015/19.06.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2014 (extras din dispozitiv la dosar inițial nr. x/2021 Curtea de Apel Timișoara), menținând hotărârea primei instanțe sub aspectul măsurilor asigurătorii luate împotriva inculpaților, implicit a pârâtului B..

În temeiul acestor hotărâri, organul fiscal de executare silită cazuri speciale Timișoara a dispus executarea silită a debitorului principal B. pentru obligațiile bugetare în cuantum de 5.151.201 RON, iar urmare aplicării tuturor măsurilor de executare silită, debitorul principal a fost declarat insolvabil prin Procesul Verbal nr. x/20.12.2019 emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, pentru obligații restante în cuantum de 4.499.391 RON debit și 170.072 RON accesorii .

Recurentei - reclamante A., în calitate de terț poprit, i-a fost comunicată adresa de înființare a popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terți, fiind demarată de către organul de executare silită procedura de angajare a răspunderii solidare, în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală.

În cadrul dosarului de executare silită a fost analizată situația patrimonială a recurentei - reclamante, organul de executare silită constatând faptul că aceasta a dobândit în anul 2015, cu titlu de donație de la debitorul B. (fratele acesteia), bunuri imobile ce fac obiectul contractelor de donație nr. x/21.09.2015 și nr. y/24.09.2015 autentificate de BNP C..

În acest context, recurenta - reclamantă a fost obligată la plata sumei de 76309euro, reprezentând contravaloarea sultei, la care se va adăuga contravaloarea bunurilor dobândite prin donație de la debitorul B., ca urmare a extinderii procedurii de executare silită și cu privire la fapta prevăzută de art. 25 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală.

În cadrul contestației formulate de către recurenta-reclamantă în fața organelor fiscale a fost admisă în parte cererea acesteia tocmai cu motivarea că persoana responsabilă nu poate răspunde decât în limita prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, în speță nefiind stabilită valoarea bunurilor dobândite prin donație. Ca atare, valoarea totală a prejudiciului stabilit în sarcina persoanei responsabile A. va fi formată din suma de 76309euro, pentru fapta prevăzută la art. 25 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015, la care se adăuga valoarea bunurilor imobile dobândite prin donație de la debitorul B. ce se va stabili ca urmare a unei evaluări, pentru fapta prevăzută la art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015.

În cadrul demersului în fața instanței de judecată, a fost admisă cererea de chemare în judecată a recurentei - reclamante A., fiind anulată decizia de atragere a răspunderii solidare a acesteia precum și decizia de soluționare a contestației administrative fiscale cu motivarea că în dreptul reclamantei nu a putut fi demonstrată reaua - credință din care să rezulte că a avut reprezentarea că, în mod deliberat, a diminuat patrimoniul debitorului B. și respectiv cu motivarea că actul fiscal contestat nu cuprinde a doua componentă a obligației stabilite în sarcina reclamantei, constând în contravaloarea bunurilor imobile dobândite de reclamantă prin donație de la debitor.

Nemulțumită de soluția primei instanțe, recurenta - pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a formulat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cerere de recurs.

În ceea ce privește cererea de recurs a recurentei - pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală în care se invocă încălcarea normelor de drept material, Înalta Curte amintește că prin acest motiv de casare sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii.

O primă critică a recurentei - pârâte vizează încălcarea normei legale ce reglementează modalitatea de comunicare a sentinței civile de la fondul cauzei.

Înalta Curte apreciază că o asemenea alegație este lipsită de fundament cu motivarea că, deși nelegalitățile procedurale săvârșite la ultimul termen de judecată la care parte nu a fost prezentă, deși era legal citată, sau ulterior acestui moment pot fi invocate în calea de atac a recursului, partea care invocă aceste nelegalități trebuie să demonstreze totuși vătămarea care i s-a produs.

În speța de față, critica relativă la încălcarea normelor privind comunicarea hotărârii a fost formulată de către recurenta - pârâtă căreia sentința de la fond i s-a transmis prin e-mail dar și prin poștă, cu confirmare de primire, potrivit dovezii atașate la dosarului de fond. Prin urmare, deși acestei părți procesuale i s-a transmis sentința recurată prin e-mail, față de împrejurarea că hotărârea i-a fost comunicată și prin poștă, cu confirmare de primire, rezultă că nu poate face dovada vătămării care i s-ar fi produs, sens în care se impune respingerea acestui motiv de recurs.

Cu privire la criticile din recurs care vizează faptul că, în mod greșit, prima instanță a reținut că actul administrativ fiscal nu conține obiectul, respectiv, cuantumul obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei, Înalta Curte reține că și această alegație este nefondată.

Înalta Curte apreciază că prezintă relevanță în cauză următoarele dispoziții legale:

Art. 663 C. proc. civ. care conțin reglementarea generală în materia executării silite cu privire la creanța urmărită silit, astfel:

(1) Executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă.

(2) Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.

(3) Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.

(4) Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Art. 26 alin. (4) Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015) "(4) Decizia prevăzută la alin. (1) [respectiv decizia de atragere a răspunderii solidare] cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, și următoarele:

a) datele de identificare a persoanei răspunzătoare;

b) datele de identificare a debitorului principal;

c) cuantumul și natura sumelor datorate;

d) termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligația debitorului principal;

e) temeiul legal și motivele în fapt ale angajării răspunderii, inclusiv opinia organului fiscal motivată în drept și în fapt cu privire la punctul de vedere al persoanei.

Art. 46 alin. (2) Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015), "(2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie cuprinde următoarele elemente:

a) denumirea organului fiscal emitent;

b) data la care a fost emis și data de la care își produce efectele;

c) datele de identificare a contribuabilului/plătitorului și, dacă este cazul, datele de identificare a persoanei împuternicite de contribuabil/plătitor;

d) obiectul actului administrativ fiscal;

e) motivele de fapt;

f) temeiul de drept;

g) numele și calitatea persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;

h) semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, precum și ștampila organului fiscal emitent;

i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația;

j) mențiuni privind audierea contribuabilului/plătitorului.

Prin urmare, analizând conținutul actului administrativ atacat, soluția asupra contestației administrative precum și motivarea curții de apel cu privire la fondul cauzei, prin raportare la textele de lege incidente în cauză, Înalta Curte reține că soluția de anulare a actului administrativ fiscal atacat pe motiv că acesta nu cuprinde a doua componentă a obligației stabilite în sarcina recurentei - reclamante, constând în contravaloarea bunurilor imobile dobândite de reclamantă-terț poprit prin donație de la debitor, este legală.

În consecință, din perspectiva susținerilor recurentei - pârâte potrivit cărora actul administrativ fiscal ar cuprinde, cel puțin elementele care permit stabilirea obiectului titlului executoriu, Înalta Curte constată că sintagma de "contravaloarea imobilelor primite de A. prin donație de la debitor" nu se circumscrie noțiunii înscrise de norma de drept de la art. 663 alin. (3) C. proc. civ. care definesc caracterul exigibil al unei creanțe, pentru ca aceasta să poată fi pusă în executare silită, nici măcar prin prisma tezei a II-a care menționează că titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.

În același timp, în mod corect apreciat prima instanță că, din perspectiva dispozițiilor legale de la la art. 26 alin. (4) lit. c) și art. 46 alin. (2) lit. d) Codul de procedură fiscală actul emis de către recurenta - pârâtă nu cuprinde un element esențial cum ar fi obiectul acestuia, care a fost indicat doar în mod generic, iar decizia de atragere a răspunderii solidare nu conține o precizare clară a cuantumului și a naturii sumelor datorate de terțul poprit A..

Faptul că în mod generic se face trimitere în cuprinsul actului administrativ fiscal la cele două imobile care au fost primite de recurenta - reclamantă prin donație de la fratele său, nu înseamnă că organul fiscal a bifat exigenta legală impusă de norma de procedură privind executarea silită și a oferit "elementele care permit stabilirea" obiectului titlului executoriu.

Totodată, Înalta Curte va înlătura critica organului fiscal potrivit căreia prejudiciul este cel este reprezentat de valoarea bunurilor prin care debitorul și-a micșorat patrimoniul cauzându-și astfel insolvabilitatea deoarece, în speța de față, prejudiciul este prezentat de suma de bani înscrisă în hotărârea penală, diminuată ca urmare a întocmirii procesului-verbal de constatare a insolvabilității debitorului B. pentru suma de 4.664.133,44 RON, iar nu de valoarea bunurilor cu care acesta și-a micșorat patrimoniul.

Prin urmare, în mod corect a apreciat prima instanță că este nulă decizia de soluționare a contestației dar și decizia de atragere a răspunderii solidare, așa cum a fost modificată, ca urmare a admiterii contestației fiscale, care nu cuprinde obligația stabilită în sarcina reclamantei din perspectiva indicării în mod generic a contravalorii imobilelor primite prin donație de la debitor, fără ca organul fiscal să procedeze la o evaluare a acestora.

Mai mult decât atât, pretinsul caracter determinabil al obiectului titlului executoriu nu se relevă în cauză câtă vreme organul fiscal nu a precizat nici data în funcție de care se face evaluarea imobilelor primite de recurenta - reclamantă, respectiv data donației, data emiterii deciziei de soluționare a contestației sau data executării silite.

În raport de toate aceste considerente, apreciind că sentința civilă de la fondul cauzei conține o argumentație solidă și a fost emisă cu respectarea normelor de drept material incidente în cauză, Înalta Curte va respinge cererea de recurs principal formulată de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, nefiind identificate motive care să conducă la reformarea acesteia în cadrul prezentului demers procesual.

În același timp, procedând la analiza cererii de recurs incident formulată în cauză de recurenta - reclamantă A., care, în definitiv, este de acord cu soluția primei instanțe cu singura solicitare de înlăturare a unor considerente reținute în motivarea de la fondul cauzei, Înalta Curte o apreciază ca nefondată.

Astfel, considerentele sentinței civile atacate în prezenta cauză, respectiv ultimele paragrafe ale paginii 20, paragrafele de la pagina 21 - 22, primele 7 paragrafe de la pagina 23, paragrafele de la pagina 30 și primele trei paragrafe al paginii 31 din hotărâre nu încalcă nici normele de procedură de natură a atrage sancțiunea nulității și nici normele de drept material incidente în cauză.

În realitate, recurenta - reclamantă pe calea recursului incident exprimă o nemulțumire față de raționamentul expus de prima instanță în fundamentarea soluției emise la fondul cauzei, însă aceste critici nu se pot subsuma motivelor de casare invocate ca și temei de drept al căii de atac incidentale, nefiind identificată încălcarea normelor de procedură și a celor drept material care să conducă la reformarea sentinței civile atacate din perspectiva dorită de partea procesuală.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia recurentei - reclamante i se aplică în cauză sancțiune penală de natură a atrage incidența art. 6 par. 1 din CEDO, Înalta Curte va reține că reclamanta, în condițiile în care actul de atragere a răspundere solidară ar fi fost menținut de prima instanța, ar fi răspuns în cadrul laturii civile ce rezultă din dosarul penal, reclamanta, sub nicio formă, nu a primit ca urmare a punerii în executare a titlului executoriu - hotărârea penală, o sancțiune în materie penală. Cu toate acestea, dimpotrivă, actul administrativ fiscal a fost desființat în cadrul judecății de primă instanță sens în care rămâne ca lipsită de fundament critica părții.

Susținerile părții recurente - reclamante relative la reaua-credință vor fi, cu aceeași ocazie, înlăturate cu motivarea că Decizia nr. 439/2016 a Curții Constituționale invocată de prima instanță în motivare are în vedere interpretarea noțiunii de rea -credință așa cum a fost aceasta efectuată de instanța de control constituțional prin crearea unei analogii dintre materia penală și cea fiscală, expunând în esență concluzia că reaua-credință nu se prezumă ci trebuie dovedită.

Astfel, se relevă cu claritate faptul că recurenta - reclamantă efectuează o confuzie, prima instanță nu a reținut în niciun moment că partea ar fi fost de rea-credință, tocmai prin considerentele criticate de aceasta pe calea recursului incident, arătând că organului fiscal îi revenea atributul a demonstra faptul că partea ar fi avut reprezentarea, în mod deliberat, că diminuează patrimoniul debitorului B., conducând la insolvabilitatea lui.

Totodată, criticile privind încălcarea principiului contradictorialității nu se confirmă, A. a fost invitată, atât în cadrul etapei soluționării contestației administrative, să-și expună punctul de vedere iar, ulterior, a fost citată în fața instanței, cu copie a apărărilor și a înscrisurilor depuse de partea procesuală adversă, întreg procesul fiind expresia respectării principiilor specifice procedurii civile și fiscale.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de recurs incident în raport de faptul că motivele invocate de parte nu sunt de natură a conduce la înlăturarea argumentației expuse de prima instanță care este rezultatul identificării corecte a situației de fapt, a analizării înscrisurilor existente la dosar, în raport de dispozițiile legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul principal declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală si recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A., ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală si recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 157 din 29 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2023.