ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3616/2023

Ședința publică din data de 28 iunie 2023

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 15 martie 2018, sub număr unic de dosar x/2018, reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara, a solicitat anularea Deciziei nr. 79/16.02.2018 privind soluționarea contestației, anularea Deciziei de impunere nr. x/02.08.2017, emisă în baza Raportului de Inspecție fiscală nr. x/01.08.2017 și anexele aferente întocmite de către organele de control pe perioada inspecției fiscale.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 126 din 04 iunie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive;

- a respins excepția inadmisibilității;

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele ANAF - Direcția Generală de soluționare a contestațiilor și AJFP Timiș (continuatoarea în drepturi și obligații a fostei Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Timișoara);

- a anulat în parte Decizia nr. 79/16.02.2018, emisă de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Decizia de impunere nr. x/02.08.2017, emisă de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Timișoara (actuala AJFP Timiș), pentru suma de 17.424.992 RON, reprezentând contribuții obligatorii și impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor;

- a respins în rest acțiunea;

- a obligat pârâtele în solidar la plata cheltuielilor de judecată parțiale în cuantum de 25.470 RON.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 126 din 04 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ, a declarat recurs reclamanta societatea A. S.R.L. prin administrator judiciar B., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei pe fond cu consecința admiterii în tot a cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 3872 de la data de 23.06.2022 a admis recursurile declarate de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timișoara - Serviciul pentru Contribuabili Mijlocii împotriva sentinței civile nr. 126 din 04 iunie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

A casat, în parte, sentința recurată și, în rejudecare:

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timișoara - Serviciul pentru Contribuabili Mijlocii, ca neîntemeiată, menținând, în rest, dispozițiile sentinței atacate.

A respins recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, reclamanta S.C. A. S.R.L., la data de 28.09.2022, solicitând admiterea căii extraordinare de atac și, pe cale de consecință, schimbarea în tot a deciziei revizuite în sensul respingerii cererilor de recurs ale pârâtelor și menținerea sentinței civile de la fondul cauzei.

Motivul de revizuire invocat a fost cel prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.., în esență, revizuenta arătând că înțelege să critice decizia din recurs, întrucât, în opinia sa, instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu au fost solicitate de recurentele - pârâte, fiind incidentă, astfel, teza a I-a a motivului de revizuire prevăzut de pct. 1 al art. 509 C. proc. civ.

Astfel, a arătat revizuenta că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu au fost contestate de către recurentele - pârâte, depășind astfel limitele învestirii.

În același sens, a invocat revizuenta principiul disponibilității specific procesului civil și autoritatea de lucru judecat a considerentelor hotărârilor judecătorești, în cazul în care părțile nu contestă aspectele reținute de către instanță, acestea dobândesc caracter definitiv și nu mai pot fi ulterior repuse în discuție.

A precizat că, în cazul în care părțile nu contestă în cadrul căilor de atac formulate anumite chestiuni puse în discuția părților, reținute și tranșate în cadrul considerentelor hotărârii de la fondul cauzei, acestea dobândesc caracter de autoritate de lucru judecat, instanța superioară fiind ținută să respecte limitele cu care a fost investită în cadrul căii de atac declarate.

În speța de față, recurentele -pârâte nu au adus niciun argument și nu au atacat sentința pronunțată de către instanța de fond cu privire la puterea de lucru judecat a celor statuate prin sentința nr. 339/2016 emisă de către Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. x/2016, context în care analiza efectuată de către instanța de recurs a depășit limitele investirii.

A mai precizat aceeași revizuentă că obiectul dosarului menționat mai sus a vizat anularea deciziei de impunere emisă de către organele fiscale pentru același tip de obligații fiscale, pentru perioada anterioară datei de 01.07.2015, fiind reluate în cadrul revizuirii o serie de susțineri subsumate situației de fapt expuse și la fondul pricinii.

Esențial, în opinia revizuentei, este faptul că prima instanță a reținut puterea de lucru judecat a celor stabilite prin hotărârile pronunțate în cadrul Dosarului nr. x/2016, considerente care nu au fost recurate de către organele fiscale prin recursurile declarate, dobândind astfel autoritate de lucru judecat.

A mai precizat că instanța de control judiciar nu era investită să analizeze aspectele relative la aplicabilitatea prevederilor art. 2 din Legea nr. 209/2015, procedând diferit a depășit limitele investirii, motiv pentru care părțile pot formula revizuire în temeiul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Ca atare, instanța de recurs a dat mai mult decât s-a cerut în sensul că a analizat puterea de lucru judecat reținută de către instanța de fond, cu toate că nu a fost învestită cu o astfel de cerere.

Validarea raționamentului instanței de recurs ar însemna că în cadrul controlului efectuat în calea de atac a recursului analiza sentinței pronunțate de către instanțele inferioare s-ar putea realiza inclusiv cu privire la aspecte care nu au fost criticate. Or, este evident că un astfel de raționament este nelegal și contravine în mod expres art. 430 din C. proc. civ.

În cazul de față, instanța de recurs a încălcat principiul disponibilității specific procesului civil, consacrat prin prevederile art. 9 alin. (2) coroborate cu prevederile art. 20 și ale art. 22 alin. (6) C. proc. civ., sancțiunea actului emis în acest caz fiind nulitatea.

A invocat în susținerea cererii de revizuire practică judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Decizia nr. 221 din data de 15 februarie 2017 pronunțată de secția a II-a civilă cu referire la principiul disponibilității.

În concluzie, a solicitat admiterea revizuirii formulate împotriva deciziei civile nr. 3782/23.06.2022, pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, și pe cale de consecință, a solicitat schimbarea soluției, iar în rejudecare, a solicitat respingerea recursurilor.

Intimata Administrația Județeană a Finanțelor Timiș a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, cu motivarea că revizuenta prin cererea sa a interpretat extensiv noțiunea prevăzută de textul de lege de la art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. "a dat mai mult decât s-a cerut".

Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca fiind neîntemeiată deoarece este o cale de atac care poate fi exercitată în cazurile și cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

În cauză s-a derulat procedura de regularizare a cererii de revizuire și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Analizând cererea de revizuire formulată, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva normelor legale incidente și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatlor, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 1. s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Astfel, pentru a fi incident acest motiv de revizuire în varianta plus petita, este necesar ca pronunțarea instanței să vizeze un "lucru care nu s-a cerut" noțiune care trebuie interpretată ca referindu-se la cererea concretă, la cererile accesorii sau subsidiare, iar nu la diferitele argumente care susțin sau combat aceste cereri sau soluții de admitere doar în parte a unei căi de atac.

Examinând cererea de revizuire în speță, se constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ... Astfel, instanța de fond și de recurs s-au pronunțat asupra cererilor deduse judecații, în limitele învestirii, ținând seama de obiectul acțiunii și de motivele de casare invocate de recurentele - pârâte.

Cele trei ipoteze prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supuse judecații și ceea ce instanța a hotărât.

Nemulțumirea revizuentei este exprimată față de considerentele hotărârii atacate, în sensul că au fost analizate argumentele neinvocate de către recurente și că nu a fost respectată autoritatea de lucru judecat prevăzută de art. 430 C. proc. civ.

Criticile revizuentei nu pot face obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de atac prin prisma motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.., care are în vedere pronunțarea ultra, extra sau minus petita în raport de pretențiile deduse judecații (care alcătuiesc fondul cauzei), și nu în raport de motivele, argumentele invocate în cadrul acțiunii sau ale căii de atac.

Prin urmare, nu este aplicabil acest text atunci când se invocă analizarea argumentelor neinvocate sau interpretarea eronată ori ignorarea probelor administrate, în viziunea revizuentei, sau analizarea altor argumente decât cele invocate de către părți.

Se constată că instanța de recurs a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., decizia atacată conținând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară și concisă, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate.

Înalta Curte reține că instanța nu era obligată să răspundă tuturor argumentelor invocate de recurente în susținerea recursului lor și nici tuturor apărărilor intimatei, motivarea unei hotărâri nefiind o problemă de volum, ci una de esență, de conținut.

Or, considerentele hotărârii susțin argumentele pentru care instanța a concluzionat că recursul se impune a fi admis.

Mai mult, se constată că, prin criticile formulate, revizuenta tinde să obțină o reanalizare a situației de fapt și a probatoriului administrat în cauză care să conducă la o rejudecată a fondului acțiunii în anularea deciziei de impunere emise de organele fiscale, or, o asemenea conduită nu este îngăduită de calea de atac extraordinară a revizuirii.

Sub acest aspect, se cuvine a fi reiterat faptul că revizuirea pentru plus petita nu conferă instanței de revizuire competența de a examina considerentele hotărârilor pronunțate în unul și același litigiu, în stadii procesuale diferite cum este, în speță, sentința civilă de la fond și hotărârea pronunțată în recurs.

În realitate, prin criticile formulate, revizuenta tinde la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, sub aspectul constatării caracterului întemeiat al cererii de chemare în judecată prin care s-au criticat actele administrative fiscale emise de pârâte.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudența sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat (...). O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța de recurs pronunțându-se în limitele învestirii sale, și asupra a ceea ce i s-a supus spre analiză, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L.- în insolvență - prin administrator judiciar B. împotriva Deciziei nr. 3782 din 23 iunie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2023.