ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2897/2023

Ședința publică din data de 26 mai 2023

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilănr. 2081 din 30.03.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională Antidrog și a obligat pârâta să furnizeze reclamantului informațiile de interes public solicitate de acesta prin cererea înregistrată la pârât sub numărul x/15.10.2020, respectiv cuantumul maxim al salariilor de bază, soldelor de funcție, salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare din cadrul pârâtei pentru clasele de salarizare de la nr. 1 la 110, astfel cum se aflau în plată în data de 31.01.2017.

Agenția Națională Antidrog a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii se arată că prin decizia civilă nr. 165/2022 (necomunicată) s-a respins ca nefondat recursul Agenției Naționale Antidrog împotriva sentinței civile nr. 2081, pronunțată la data de 30 martie 2021 de către Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu reclamantul A..

Prin această sentință rămasă definitivă a fost admisă cererea de chemare în judecată a reclamantului și a fost obligată pârâta Agenția Națională Antidrog să furnizeze reclamantului informațiile de interes public solicitate, respectiv cuantumul maxim al salariilor de bază, soldelor de funcție, salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare din cadrul pârâtei, pentru clasele de salarizare de la nr. 1 la 110, astfel cum se aflau în plată în data de 31.01.2017.

Revizuenta a arătat în cadrul procesului că nu s-au aplicat clasele de salarizare prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010, că informațiile solicitate nu sunt deținute de instituție, aceasta neavând obligația de a deține respectivele informații și a detaliat modalitatea de stabilire a salariilor.

Instanța a apreciat că revizuenta nu a comunicat reclamantului informațiile de interes public solicitate, acesta fiind, de fapt, interesat de nivelul maxim al salariului de bază, soldelor de funcție și salariilor de funcție și indemnizațiilor lunare de încadrare din cadrul Agenției Naționale Antidrog.

Totodată, instanța a mai reținut că nu a comunicată, modalitatea concretă de salarizare existentă și cuantumul existent la nivel maxim în plată aferent fiecărei funcții din cadrul instituției în data de 31.01.2017, cu referire la clasele de salarizare indicate de reclamant.

Astfel, revizuenta consideră că hotărârea a cărei revizuire se solicită este potrivnică sentinței civile nr. 4045/11.06.2021 a Tribunalului București, secția a II a contencios administrativ și fiscal, definitivă prin decizia civilă nr. 40/13.01.2022 (necomunicată), dată de Curtea de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, în care reclamant a fost tot A., iar pârât Ministerul Afacerilor Interne.

Reclamantul a solicitat în dosarul nr. x/2020 ca instanța să dispună obligarea Ministerului Afacerilor Interne la comunicarea listei cu cuantumul maxim al salariilor de bază, soldelor de funcție, salariilor de funcție și indemnizațiilor lunare de încadrare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru clasele de salarizare de la 1 la 110, cum se aflau în plată la data de 31.01.2017, existând și alte solicitări. Capătul de cerere sus-menționat se referă la aceleași informații solicitate și în dosarul nr. x/2020, în care pârât a fost Agenția Națională Antidrog.

Prin sentința rămasă definitivă în dosarul nr. x/2020 s-a respins acțiunea reclamantului A., ca neîntemeiată, instanța reținând că scopul Legii nr. 544/2001 este de a asigura accesul cetățenilor la informațiile de interes public, informații deținute de autoritatea publică, iar nu de a determina instituțiile publice să aplice, într-o manieră particulară, anumite dispoziții legale, în vederea întocmirii unei evidențe particularizate pe care o persoană dorește să o dețină în cauză. Instanța a apreciat că Ministerul Afacerilor Interne a răspuns solicitării reclamantului în sensul că nu deține o astfel de listă, neexistând o obligație de întocmire a unei astfel de evidențe, aducându-i la cunoștință modalitatea efectivă de stabilire a salariilor, prin aplicarea și indicarea dispozițiilor legale incidente. Astfel, instanța a concluzionat că reclamantul a primit răspuns, care nu a vătămat interesul său de informare, deoarece dreptul la informare nu are în vedere întocmirea unor situații ipotetice, care nu fac obiectul activității instituției, în vederea emiterii unui răspuns de cercetare.

În opinia revizuentei, reclamantul, în cadrul dosarelor civile mai sus menționate, a solicitat aceleași informații nu doar de la Ministerul Afacerilor Interne, ci și de la Agenția Națională Antidrog, instituție ce aparține Ministerului Afacerilor Interne. Mai exact, reclamantul a formulat aceeași acțiune împotriva Ministerului Afacerilor Interne, atât cu titlu general, în cadrul dosarului civil nr. x/2020, cât și cu titlu particular, la nivelul unei unități subordonate, ca parte a întregului reprezentat în cadrul dosarului civil nr. x/2020

Revizuenta consideră că ipoteza hotărârilor potrivnice reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are ca scop protejarea autorității de lucru judecat ca efect al hotărârii judecătorești, nefiind admis ca o hotărâre definitivă să fie contrazisă de o hotărâre ulterioară, care să statueze între aceleași persoane și cu privire la aceeași pricină.

În susținerea afirmațiilor și în dovedirea existenței autorității de lucru judecat față de care a fost pronunțată, în dosarul civil nr. x/2020, o hotărâre potrivnică, revizuenta arată că, potrivit Anexei I, Capitolul II ct. 1 din H.G nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Agenția Națională Antidrog este o structură ce aparține Ministerului Afacerilor Interne, între cele două entități existând o relație de tipul întreg-parte, fiind organizată la nivel de direcție, în subordinea Ministerului Administrației și Internelor.

Astfel fiind, revizuenta apreciază că, în măsura în care prin sentința civilă nr. 4045/11.06.2021 a Tribunalului București rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 40/13.01.2022 pronunțată în dosarul civil nr. x/2020 instanța de judecată a stabilit că informațiile solicitate de reclamant Ministerului Afacerilor Interne nu pot fi comunicate în sensul Legii nr. 544/2004 privind informațiile de interes public, pronunțarea unei hotărâri contrare într-un litigiu intentat împotriva unei structuri integrate a Ministerului Afacerilor Interne duce la încălcarea ordinii juridice, fapt ce justifică retractarea soluției potrivnice.

Așadar, cât timp Agenția Națională Antidrog este parte integrantă a Ministerului Afacerilor Interne, se poate afirma că între cele două litigii există tripla identitate obiect-cauză-părți, hotărârea civilă pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul civil nr. x/2020 încălcând autoritatea de lucru judecat stabilită prin sentința civilă nr. 4045/11.06.2021, definitivă prin decizia civilă nr. 40/13.01.2022 pronunțată de aceeași instanță.

Rațiunea pentru care s-a instituit cazul de revizuire adus are la bază în special în posibilitatea unei bune executări. Or, cât timp pentru aceleași pretenții, formulate de același reclamant, împotriva aceleiași persoane sunt pronunțate hotărâri potrivnice, legiuitorul a dat posibilitatea revizuirii soluției ce o contrazice pe prima. În concret, în cauza de față, deși exista o hotărâre definitivă care stabilea că ministerul nu trebuie să comunice informațiile ce au făcut obiectul dosarelor civile, instanța de judecată a dispus contrariul obligând nu întregul Minister, ci o structură integrantă a acestuia la comunicarea acelorași informații.

Ca atare, fiind dovedită tripla identitate definitorie pentru constatarea autorității de lucru judecat între cele două pricini, revizuenta arată că cea de-a doua hotărâre nu trebuia să fie pronunțată, încălcarea efectului autorității de lucru judecat a hotărârii definitive anterioare afectând eficiența justiției și prestigiul acesteia, încălcând o prevedere de ordine publică.

Se mai precizează că, apărările formulate în cadrul litigiilor menționate au arătat, în principiu, că nu s-au aplicat clasele de salarizare, că nu se dețin informațiile solicitate și nu există o obligație legală de deținere, că furnizarea informațiilor ar presupune un efort suplimentar atribuțiilor de serviciu, în vederea întocmirii situației dorite de solicitant.

De asemenea, se arată că în dosarul nr. x/2020 instanța a respins acțiunea, iar în dosarul nr. x/2020 a admis cererea de chemare în judecată.

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal, respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de revizuentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că cererea de revizuire este nefondată.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte are în vedere faptul că revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se dovedește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia, producând efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate.

Totodată, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa.

Revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi promovată doar pentru motivele și în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 - 11 C. proc. civ.

Motivele de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de lege și impun, pentru fiecare caz în parte, îndeplinirea unor condiții specifice de admisibilitate, în lipsa cărora cererea de revizuire nu poate fi primită.

Revizuenta a invocat în susținerea cererii de revizuire, motivul prevăzut de dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (...) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;".

Revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile judecătorești în cauză să fie potrivnice și să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat și are în vedere situația în care prin cea de-a doua hotărâre, pronunțată în una și aceeași pricină, între aceleași persoane și având aceeași căutate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarîetate de hotărâri reprezintă "constatarea cu întârziere a autorității lucrului judecat".

Pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., deci, este necesar ca hotărârile potrivnice să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat, revizuirea neputând fi admisă atunci când, între decizia instanței de recurs și celelalte hotărâri invocate de revizuent nu există contrarietate, întrucât acestea nu conțin elementele caracteristice pentru existența lucrului judecat - "una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate".

Prin hotărâri definitive potrivnice se înțeleg acelea care s-au pronunțat în dosare separate, prin hotărârea din cel de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultat din hotărârea în primul dosar.

Prin "una și aceeași pricină" se înțelege întrunirea condițiilor triplei identități, de obiect, de cauză și de părți, cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluționarea celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi, consecința în acest caz fiind, potrivit art. 513 alin. (4) teza a Ii-a C. proc. civ., anularea celei de a doua hotărâri.

Hotărârile pe care revizuenta le circumscrie cazului de revizuire reglementat de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., chiar dacă sunt date în soluționarea unor cauze având obiect/cauză asemănătoare, raporturile procesuale se desfășoară între părți diferite, care nu îndeplinesc condițiile reglementate de textul legal anterior citat.

Revizuenta circumscrie, așadar, noțiunii de contrarietate, astfel cum este reglementată de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., modalitatea diferită de soluționare a unor cauze similare, ceea ce nu poate fi primit, întrucât, relevant în aprecierea stării de contradicție este împrejurarea ca același litigiu, supus judecății a doua oară, și purtând între aceleași părți și având aceeași cauză, primește o altă rezolvare.

Or, în cauză, hotărârile pretins potrivnice nu întrunesc tripla identitate pe care o impun dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., soluțiile pronunțate nu sunt contrare unele altora, nu se exclud una pe alta, întrucât sunt pronunțate în litigii diferite și între părți diferite.

Între cauzele în care s-au pronunțat hotărârile pretins contrare s-ar putea, cel mult, afirma că există similitudini, asemănări, însă nu și identitatea cerută în mod expres prin dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., care se referă la existența unor hotărâri definitive potrivnice date în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate".

Or, scopul reglementării cazului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. este acela de a înlătura situațiile de încălcare a autorității de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, pronunțate între aceleași părți, și având același obiect și aceeași cauză, iar nu de a uniformiza practica judiciară într-o anumită materie.

Autoritatea de lucru judecat, astfel cum este reglementată de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală, și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, ipoteză valabilă în cauza dedusă judecății.

Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Astfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.

Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece dreptul la acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.

Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente esențiale ale judecății -respectiv obiect cauză și părți - care se impune în al doilea proces ce are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a fi contrazis.

Principiul corespunde necesității stabilității juridice și ordinii sociale, interzisă fiind repunerea în discuție a situațiilor juridice rezolvate definitiv. În această măsură, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, a determinat constant jurisprudența, să sancționeze o a doua cerere adresată justiției care, chiar și în condițiile lipsei identității obiectului celor două procese, scopul urmărit este acela de a readuce în discuția judecătorului o chestiune deja stabilită definitiv.

Or, ceea ce principiul autorității de lucru judecat interzice părților, precum și instanței de judecată să nege, să conteste, este rezultatul finit al unei judecăți, readucând-o în dezbaterea judiciară și pretinzând o altă soluție, și nicidecum o soluție pronunțată într-un cu totul alt litigiu, chiar similar.

La modul concret, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția existenței triplei identități de părți, obiect și cauză, în sensul că cele două cauze au părți diferite, respectiv în dosarul nr. x/2020 parte este Ministerul Afacerilor Interne, pe când în dosarul nr. x/2020 parte este Agenția Națională Antidrog.

Prin sentința civilă nr; 2081/2021 pronunțată la 30.03.2021 de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020. Agenția Națională Antidrog a fost obligată să furnizeze reclamantului A. cuantumul maxim al salariilor de bază, soldelor de funcție, salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare din cadrul Agenției Naționale Antidrog-, astfel cum se aflau. în plată în data de 31.01.2017.

Sentința civilă nr. 2081/2021 a rămas definitivă odată cu respingerea recursului Agenției Naționale Antidrog prin decizia civilă nr. 165/2022 pronunțată la 25.01.2022 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în același dosar.

Înalta Curte reține că Ministerul Afacerilor Interne și Agenția Națională Antidrog sunt persoane distincte, având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne potrivit cărora:

"Ministerul Internelor și Reformei Administrative este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică...", precum și cele ale art. 1 din H.G. nr. 461/2011 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale Antidrog care stabilesc că:

"Agenția Națională Antidrog, denumită în continuare Agenție, se organizează și funcționează la nivel de direcție, în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, având personalitate juridică."

Pentru a ne afla în prezența autorității de lucru judecat este necesar ca tripla identitate care caracterizează instituția autorității de lucru judecat să fie îndeplinită.

În cauza de față, nu este îndeplinită această condiție, astfel că nu există autoritate de lucru judecat, având în vedere faptul că în dosarul nr. x/2020 părți sunt A. și Ministerul Administrației și Internelor, iar în dosarul nr. x/2020 părți sunt A. și Agenția Națională Antidrog.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că decizia a cărei anulare se cere prin cererea de revizuire de față nu încalcă autoritatea lucrului judecat, sub niciun aspect - negativ sau pozitiv - în raport cu hotărârea judecătorească invocată de revizuentă, ca fiind potrivnică celei ce face obiectul revizuirii.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta Agenția Națională Antidrog împotriva sentinței civile nr. 2081/2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, ca nefondată.

Cu recurs la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2023.