ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2878/2023

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justitiei, a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Ordinului nr. 1853/C din data de 23.03.2021 emis de Ministerul Justiției și anexa la acesta, și a adresei nr. x/2021 emisă la data de 03.06.2021 de soluționare a contestației și obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare începând cu data de 13.05.2016 care să includă în indemnizația lunară coeficientul corespunzător vechimii efective în funcție (sporul de fidelitate) astfel cum s-a dispus prin sentința civilă nr. 550/10.06.2020 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosar nr. x/2019 definitivă prin decizia civilă nr. 162/20.01.2021, după cum urmează: - în intervalul 13.05.2016-30.06.2020 să se stabilească indemnizația de încadrare în raport de vechime în muncă (15 - 20 de ani) și vechime efectivă în funcția de asistent judiciar de 15-20 ani, - începând cu data de 01.07.2020, să se stabilească indemnizația de încadrare în raport de vechime în muncă peste 20 de ani și vechime efectiva în funcția de asistent judiciar de peste 20 ani. De asemenea, a solicitat și obligarea pârâtului la stabilirea noilor indemnizații cuvenite la nivelul maxim aflat în plată pe aceeași funcție/gradație și vechime în funcția de asistent judiciar, în cazul în care cuantumul rezultat ca urmare a reîncadrării salariale conform celor anterior menționate este inferior celui aflat în plată în condiții identice de gradație/vechime în funcție.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1980 din 20 decembrie 2021, a admis în parte cererea formulată de reclamantă, a anulat adresa nr. x/03.06.2021 și Ordinul nr. 1853/C/23.03.2021 în ceea ce privește indemnizația lunară cuvenită începând cu 01.01.2018 și a obligat pârâtul să emită reclamantei unui nou ordin cu luarea în considerare a sporului de fidelitate - spor pentru vechimea în specialitatea funcției din sistemul justiției, în ceea ce privește indemnizația lunară cuvenită, începând cu 01.01.2018, cu respectarea dispozițiilor sentinței nr. 550/10.06.2020 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia civilă nr. 162/20.01.2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, respingând în rest cererea, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond atât reclamanta A., cât și pârâtul Ministerul Justiției au declarat recurs. Recursurile sunt întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 3.1. Recurenta-reclamantă A., prin recursul formulat a solicitat admiterea în integralitate a cererii, în sensul obligării pârâtului să emită unui nou ordin cu luarea în considerare a sporului de fidelitate - spor pentru vechimea în specialitatea funcției din sistemul justiției, în ceea ce privește indemnizația lunară cuvenită, începând cu 13.05.2016, cu respectarea dispozițiilor sentinței nr. 550/10.06.2020 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia civilă nr. 162/20.01.2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești. 3.2. Recurentul-pârât Ministerul Justiției, prin motivele de recurs arată că au fost încălcate dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, aplicabile în materia salarizării asistenților judiciari. Potrivit acestora: "Asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu indemnizația lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 ta 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani.". Așa cum rezultă din preambulul ordinului contestat, acesta a fost emis în baza prevederilor Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor masuri fiscal-bugetare,(..) precum și ale Ordonanței de urgență nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene. Legiuitorul a exclus asistenții judiciari de la acordarea sporului pentru o vechime cumulată în această funcție, tocmai în ideea că aceștia sunt numiți pe o perioadă determinată de 5 ani, fiind deci un mandat limitat, singurele tranșe de vechime în funcție aplicabile fiind de la 0 la 3 ani respectiv, de la 3 la 5 ani. Ca atare, refuzul de emitere a ordinului de salarizare cu luarea în calcul a vechimii însumate în specialitate nu este unul nejustificat, ci întemeiat pe dispozițiile legale incidente în materia salarizării asistenților judiciari. Astfel, potrivit art. 110 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "asistenții judiciari sunt numiți de ministrul justiției, la propunerea Consiliului Economic și Social, pe o perioadă de 5 ani, dintre persoanele cu o vechime în funcții juridice de cel puțin 5 ani". La momentul adoptării Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, s-a apreciat că se poate avea în vedere acordarea unui drept specific doar pentru perioada aferentă vechimii în funcție pe care un asistent judiciar o poate îndeplini în sistem: respectiv de la 3 la 5 ani, faptul că același asistent judiciar obține ulterior un alt mandat de 5 ani nefiind relevant atât timp cât fidelizarea este incompatibilă cu noțiunea de mandat limitat în timp. Astfel, înainte de anul 2010, sporul de fidelitate al asistenților judiciari nu era reglementat, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților (Capitolul 3 - Salarizarea și alte drepturi ale magistraților consultanți), respectiv Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției {Capitolul 4, art. 16 și art. 17) nu prevedeau acordarea sporului de fidelitate. Legea-cadru nr. 284/2010 nu s-a aplicat niciunei categorii de salariați (deci nici asistenților judiciari) în ceea ce privește stabilirea salarizării, aceasta făcându-se prin aplicarea dispozițiilor legale în vigoare în anul 2009, respectiv O.U.G. nr. 27/2006, precum și ale Legii-cadru nr. 330/2009, în temeiul legilor anuale de salarizare. Așadar, începând cu data de 1 ianuarie 2011, în temeiul prevederilor Legii nr. 284/2010, s-a realizat reîncadrarea personalului în funcție, grad și gradație, pe clase de salarizare. În conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr- 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 01 iulie 2017, s-au menținut în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor. în temeiul alin. (3) al aceluiași articol, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor s-au majorat cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017 iar, în conformitate cu alin. (6), în situația în care indemnizațiile de încadrare au fost mai mari decât cele stabilite potrivit Legii - cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, s-au acordat cele stabilite pentru anul 2022. Așa fiind, legiuitorul a stabilit, în mod expres, prin dispozițiile art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII din Anexa V la Legea - cadru nr. 153/2017, care este nivelul maxim aplicabil asistenților judiciari. Astfel, tranșa maximă în care pot fi încadrați asistenții judiciari, conform legii corespunde tranșei de vechime în funcție 3-5 ani. În susținerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară, precum și decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Apărările formulate în cauză Recurentul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă, ca tardiv declarat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinarea recurentului-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de reclamanta A. este tardiv, iar recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției este fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește recursul formulat de recurenta-reclamantă A. Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ. Este adevărat că potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ. "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel." Însă, în cauză sunt incidente dispozițiile legii contenciosului administrativ care la art. 20 alin. (1) stipulează că: "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare". Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința atacată a fost comunicată la data de 1 aprilie 2022, iar recursul a fost înregistrat la data de 28 aprilie 2022, prin e-mail, depășindu-se, așadar, termenul legal de 15 zile prevăzut de textul legal sus citat. Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat: "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen." Recurenta nu a solicitat repunerea în termen, astfel cum dispun prevederile art. 186 alin. (3) C. proc. civ. Cum în cauză, recurenta nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea, în termen, a căii de atac, se va constata că recursul este tardiv formulat și, în temeiul art. 496 C. proc. civ.. coroborat cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge, ca atare. În ceea ce privește recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta A. îndeplinește funcția de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Hunedoara. Prin sentința civila nr. 550/10.06.2020 pronunțată de Tribunalul Argeș, in dosarul nr. x/2019, astfel cum a fost schimbata prin decizia civila nr. 162/20.01.2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-au dispus următoarele: "Obligă pârâtul Tribunalul Hunedoara să plătească reclamantelor (A.) diferențele de drepturi salariale rezultate din acordarea vechimii în funcție corespunzătoare pentru specialitatea funcției în sistemul justiției(sporul de fidelitate), începând cu data de 13.05.2016, până la includerea în indemnizația lunară a acestui drept, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, la care se va calcula dobânda legală penalizatoare de la data scadenței fiecărui venit și până la data plății efective. Obligă Ministerul Justiției să includă în indemnizațiile lunare ale reclamantelor procentul corespunzător vechimii în funcția efectivă, pentru ca ordonatorul terțiar de credite să poată face plata lunară a acestui drept." Recurentul-pârât și-a întemeiat unul din motivele de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este greșită. Începând cu data de 1 ianuarie 2011, în temeiul prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 precum și ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, s-a realizat reîncadrarea personalului în funcție, grad, gradație, pe clase de salarizare, iar în ceea ce privește asistenții judiciari, reîncadrarea s-a realizat avându-se în vedere art. 16 din Capitolul VIII, Anexa VI la Legea cadru. Conform alin. (1) al acestui articol "Asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu o indemnizație de încadrare stabilită pe baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți la cap. I nr. crt. 1 din prezenta anexă, aferenți unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani." Cum dispoziții similare se regăsesc și în cuprinsul art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017 a considerat pârâtul că nu există niciun temei legal pentru stabilirea indemnizațiilor asistenților judiciari în raport de vechimea efectivă în funcție. Așa cum rezultă din preambulul ordinului contestat, acesta a fost emis în conformitate cu dispozițiile Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, cu modificările și completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 99/2016, O.U.G. nr. 9/2017 și ale art. 14, 22, 25, 38, 39 și Anexei V din Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 34 din O.U.G. nr. 114/2018, ținând seamă și de Decizia CCR nr. 794/2016. În ceea ce privește salarizarea asistenților judiciari, reține instanța de control judiciar că dispozițiile art. 16 din capitolul VIII secțiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc: (1) Asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu indemnizația lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani. (2) Asistenții judiciari beneficiază în mod corespunzător de drepturile prevăzute la art. 24 și 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare. (3) Indemnizațiile de încadrare și celelalte drepturi ale asistenților judiciari se stabilesc prin ordin al ministrului justiției. Din interpretarea coroborată a acestor dispozițiilor legale rezultă că legea de salarizare unitară prevede expres că există numai două tranșe de vechime ce pot fi acordate asistenților judiciari, anume de la 0-3 ani respectiv de la 3-5 ani. Înalta Curte are în vedere și că aceste dispoziții ale art. 16 alin. (1) din capitolul VIII, secțiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice au format obiectul excepției de neconstituționalitate ridicată în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche, iar prin decizia nr. 458 din 1 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1108 din 22 noiembrie 2021, Curtea Constituțională a respins această excepție, reținând la pct. 21-24 din decizie următoarele aspecte: (...) 21. Curtea a reținut, în esență, că prevederile de lege criticate reprezintă expresia opțiunii legiuitorului în materia salarizării asistenților judiciari, situată în marja sa de apreciere, permisă de dispozițiile art. 16 din Constituție. Legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele Felicia Mihăieș împotriva României și B. împotriva României, paragraful 15. 22. În același timp, diferența de tratament juridic în raport cu judecătorii este justificată și de faptul că asistenții judiciari, deși participă la constituirea completului de judecată, îndeplinesc doar un rol consultativ în înfăptuirea actului de justiție, neputându-se pune un semn de egalitate între activitatea desfășurată de aceștia și cea a judecătorilor. Cu toate acestea, recunoscând importanța activității desfășurate de asistenții judiciari și ținând cont și de obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile ce le revin acestora, legiuitorul a înțeles să stabilească un nivel al indemnizației corespunzătoare celei a judecătorului cu grad de judecătorie, prevăzută în anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani. Această reglementare nu contravine principiului egalității în drepturi, care nu are semnificația omogenității, astfel că situații obiectiv diferite justifică și uneori chiar impun un tratament juridic diferențiat. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (de exemplu, Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999). 23. În consecință, prevederile de lege criticate nu încalcă dispozițiile art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi prin raportare la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 24. De asemenea, acceptarea criticilor formulate cu privire la omisiunea legiuitorului de a reglementa salarizarea asistenților judiciari în raport cu vechimea efectivă în funcție ar echivala cu transformarea Curții Constituționale în legiuitor pozitiv. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale menționate, Înalta Curte apreciază că recurentul-pârât nu putea stabili o încadrarea prin raportare la alte tranșe de vechime decât cele stabilite prin lege, recurenta-reclamantă nefiind îndreptățită la "sporul de fidelitate" în baza Legii nr. 153/2017, astfel că acordarea acestuia nu este posibilă, drepturile salariale prevăzute în Ordinul nr. 1853/C din 23 martie 2021 fiind corect calculate. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca tardiv formulat, va admite recursul declarat de pârât, va casa atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.