ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1636/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 20 iunie 2019, reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției au solicitat: 1. modificarea (anularea) parțială a Ordinului Ministrului Justiției nr. 1415/C/19.03.2019 - anexa 8, referitoare la aceștia, în ceea ce privește: indemnizația de încadrare brută lunară; cuantumul sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase; cuantumul sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității și venitul brut total și, în consecință, emiterea unui nou ordin de salarizare în ceea ce îi privește prin care să se dispună: - stabilirea drepturilor salariale, începând cu data de 01 ianuarie 2019, prin raportare la drepturile salariale cuvenite în luna decembrie 2018, determinate în funcție de o valoare de referință sectorială de 484,169 RON (și nu în funcție de cele achitate efectiv, care au fost determinate în funcție de o valoare de referință sectorială de 463,5 RON); 2. modificarea (anularea) parțială a Ordinului Ministrului Justiției nr. 1415/C/19.03.2019 - anexa 8, începând cu data de 01 ianuarie 2019 a unui nou ordin de încadrare cu luarea în considerare a unei indemnizații brute lunare în raport de vechimea efectivă în funcție, emiterea unui ordin de încadrare în funcția de asistent judiciar corespunzător unei vechimi efective în funcție de peste 18 ani, cu coeficientul corespunzător unei vechimi în funcție de peste 20 ani, gradația 5 și indemnizația corespunzătoare acestei vechimi, precum și în raport de sporurile de risc și suprasolicitare neuropsihică, de confidențialitate, de condiții vătămătoare și periculoase (toxicitate) cuvenite, față de nivelul maxim aflat în plată în cadrul autorității judecătorești pentru aceeași funcție/grad/treaptă cu cei care beneficiază de un nivel de salarizare superior, precum și la plata diferențelor drepturilor salariate rezultate până la zi.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 663 din 28 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâți; - a admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției; - a modificat în parte OMJ nr. 1415/C/19.03.2019 anexa 8 referitoare la reclamanți; - a obligat pârâtul la emiterea unui nou ordin începând cu 01 ianuarie 2019 în privința reclamanților, cu luarea în considerare a unei indemnizații brute lunare în raport de vechimea efectivă în funcție, cu coeficientul corespunzător unei vechimi în funcție de peste 20 de ani, gradația 5 și indemnizația corespunzătoare acestei vechimi, prin raportare la drepturile salariale cuvenite în luna decembrie 2018 determinate în funcție de o valoare de referință sectorială de 484,169 RON.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 663 din 28 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, în sensul respingerii, în principal, ca inadmisibilă, a acțiunii formulate de intimații-reclamanți iar, în subsidiar, ca rămasă fără obiect în ceea ce privește utilizarea valorii de referință sectorială de 484,169 RON și, ca neîntemeiată, în ceea ce privește vechimea efectivă în funcție. Referitor la soluția instanței de fond privind respingerea excepțiilor, recurentul-pârât a învederat că în litigiile dintre salariați și angajatori, având ca obiect drepturile salariale solicitate de aceștia, ordonatorii principali de credite nu au calitate procesuală pasivă, întrucât raportul juridic existent între ordonatorii de credite nu este rezultatul unui raport juridic de muncă, iar în acest sens a invocat și Decizia nr. 13/13.06.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016. În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligația de a emite noi ordine de salarizare cu o indemnizație de încadrare recalculată, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,169 RON, recurentul-pârât a arătat că a emis Ordinul nr. 4988/C/2019, prin care a fost recunoscută valoarea de referință sectorială solicitată de intimații-reclamanți prin acțiune, astfel că se impune respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect. Pe de altă parte, recurentul-pârât a susținut că soluția instanței de fond cu privire la acest capăt de cerere este oricum netemeinică și nelegală întrucât prima instanță și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art. 1 alin. (1) raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care intimații-reclamanți au ales să se adreseze instanței prin acțiunea în despăgubiri, întemeiată pe art. 19 din același act normativ. Astfel, prima instanță a omis să aplice dispozițiile speciale cu privire la răspunderea administrativ-patrimonială conținute în Legea nr. 554/2004 și a făcut aplicarea regulilor generale cuprinse în dispozițiile Codului muncii și ale C. civ. referitoare la răspunderea pentru paguba cauzată prin fapta ilicită a autorității publice, respectiv a Ministerului Justiției. Nu în ultimul rând, în ceea ce privește acordarea sporului pentru vechimea în specialitatea funcției din sistemul justiției, corespunzător vechimii efective în funcția de asistent judiciar, recurentul-pârât a învederat că principiul egalizării stabilit prin Legea nr. 71/2015 nu înseamnă acordarea unor drepturi care nu au temei în legislația incidentă în materia salarizării asistenților judiciari și înfrânge principiile salarizării potrivit funcției și gradului avute, edicate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794/2016. În contextul prezentării istoricului legislativ al salarizării asistenților judiciari, recurentul-pârât a arătat că rațiunile pentru care legislația excludea asistenții judiciari de vechimea în funcție (sporul de fidelitate) au fost legate de faptul că asistenții judiciari reprezintă o categorie de personal distinctă de cea a magistraților, cu un statut diferit, care justifică și o salarizare diferită, iar stabilirea sistemului de salarizare, respectiv acordarea unor drepturi salariale unei categorii sau alteia de personal bugetar, este atributul exclusiv al legiuitorului, singurul în măsură să aprecieze criteriile care fundamentează un anumit sistem salarial.

Apărările formulate în cauză În cauză intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare.

Alte aspecte procesuale relevante în cauză La data de 11 martie 2022 recurentul-pârât a depus note scrise prin care a învederat că în contextul în care a emis Ordinul nr. 4988/C/29.11.2019 și Ordinul nr. 3344/C/2020 prin care a fost recunoscută valoarea de referință sectorială solicitată de intimații-reclamanți prin acțiune, Tribunalul Bistrița-Năsăud asigurând aducerea la îndeplinire a acestuia, prin plata diferențelor salariale, se impune respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției este fondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente: În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată întemeiate criticile, însă în următoarele limite: Criticile recurentului-pârât privind soluția instanței de fond de respingere a excepției inadmisibilității și a excepției lipsei calității procesuale pasive, sunt nefondate. Astfel, referitor la excepția inadmisibilății, instanța de recurs reține, pe de o parte, că recurentul-pârât nu a arătat în concret motivele pentru care consideră ca fiind nelegală soluția instanței de fond cu privire la această excepție iar, pe de altă parte, are în vedere că raționamentul instanței de fond privind respingerea acestei excepții, în raport de incidența dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este unul valid, în condițiile în care obiectul acțiunii judiciare se referă la singurul act administrativ în vigoare la momentul formulării acțiunii, ce era emis pentru stabilirea drepturilor din punct de vedere salarial, respectiv Ordinul nr. 1415/C/2019 al Ministerului de Justiție. În consecință, în mod corect prima instanță a respins excepția inadmisibilității. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, în raport de obiectul concret al cauzei, care vizează în principal, anularea parțială a unui act administrativ emis de pârât, precum și de dispozițiile art. 36 din C. proc. civ., potrivit cărora "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond", Înalta Curte constată că, în mod judicios, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției. În ceea ce privește fondul cauzei, Înalta Curte are în vedere că ulterior pronunțării hotărârii atacate, recurentul-pârât a procedat la emiterea Ordinului nr. 4988/C/29.11.2019 și a Ordinului nr. 3344/C/24.08.2020, relevantă în cauză fiind Anexa nr. 5. B. referitoare la intimații-reclamanți, prin care a fost recunoscută valoarea de referință sectorială solicitată de intimații-reclamanți prin acțiune, respectiv 484,18 RON, Tribunalul Bistrița-Năsăud asigurând aducerea la îndeplinire a acestuia, prin plata diferențelor salariale. În consecință, instanța de control judiciar constată ca rămas fără obiect capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului Ministerul Justiției de a emite noi ordine de salarizare cu o indemnizație de încadrare recalculată, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,169 RON. În ceea ce privește acordarea sporului pentru vechimea în specialitatea funcției din sistemul justiției, corespunzător vechimii efective în funcția de asistent judiciar, Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin începând cu 01 ianuarie 2019 în privința reclamanților, cu luarea în considerare a unei indemnizații brute lunare în raport de vechimea efectivă în funcție, cu coeficientul corespunzător unei vechimi în funcție de peste 20 de ani, gradația 5 și indemnizația corespunzătoare acestei vechimi. Astfel, reclamanții A., B., C. și D. ocupă funcția de asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Bistrita-Năsăud începând cu data de 30 iunie 2000, de peste 18 ani, respectiv 2007, respectiv de peste 12 ani și, prin Ordinul 1415/C/19.03.2019, anexa 8, pârâtul a stabilit drepturile salariale cuvenite acestora începând cu data de 01 ianuarie 2019, în aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (4) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, intimații-reclamanți considerând că încadrarea acestora și cuantumul sumelor din ordin sunt eronate prin prisma faptului că nu s-a ținut cont de vechimea efectivă în funcția de asistent judiciar - în sensul aplicării majorării indemnizației cu coeficientul aferent vechimii efective în funcție. Instanța de control judiciar reține că aplicarea dispozițiilor Legii 153/2017, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 82/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a realizat în 3 etape. Cea de a treia etapă privește perioada anilor 2019-2022, reglementată prin art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017. Pentru această perioadă salariile de bază vor fi determinate utilizând salariile de bază și majorările salariului de bază stabilite prin lege, inclusiv în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, și salariile de bază avute în luna decembrie 2018. Astfel, în perioada 2019-2022, se preconizează acordarea unei creșteri anuale a salariilor de bază, fiecare creștere reprezentând 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018. Începând cu anul 2019, celelalte drepturi salariale prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 (sporuri, indemnizații, majorări etc.) vor fi determinate prin aplicarea procentelor prevăzute în conținutul legii și în anexe asupra salariului de bază, rezultând cuantumul acestora care va fi acordat anual. Creșterea respectivă și data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat, cu respectarea principiului sustenabilității financiare, prevăzut de art. 6 lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017. Potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari, ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. Ordinul contestat de reclamanți vizează a treia etapă de aplicare a Legii 153/2017, care privește acordarea unei majorări de 1/4 din diferența dintre indemnizația de încadrare stabilită pentru anul 2022 și cea din luna decembrie 2018, în cazul reclamanților fiind avută în vedere o vechime de 3-5 ani, aceștia solicitând realizarea încadrării salariale prin raportare la vechimea totală în funcție, respectiv de peste 18 ani, respectiv de peste 12 ani. Reține Înalta Curte, că în ceea ce privește salarizarea asistenților judiciari, dispozițiile art. 16 din capitolul VIII secțiunea a 3-a din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc: (1) Asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu indemnizația lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani. (2) Asistenții judiciari beneficiază în mod corespunzător de drepturile prevăzute la art. 24 și 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare. (3) Indemnizațiile de încadrare și celelalte drepturi ale asistenților judiciari se stabilesc prin ordin al ministrului justiției. Din interpretarea acestor dispozițiilor legale rezultă că legea de salarizare unitară prevede expres că există numai două tranșe de vechime ce pot fi acordate asistenților judiciari, anume de la 0-3 ani respectiv de la 3-5 ani. Totodată, Înalta Curte are în vedere și că aceste dispoziții ale art. 16 alin. (1) din capitolul VIII, secțiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice au format obiectul excepției de neconstituționalitate ridicată în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, iar prin Decizia nr. 458 din 01 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1108 din 22 noiembrie 2021, Curtea Constituțională a respins această excepție, reținând la pct. 21-24 din decizie următoarele aspecte: (...) 21. Curtea a reținut, în esență, că prevederile de lege criticate reprezintă expresia opțiunii legiuitorului în materia salarizării asistenților judiciari, situată în marja sa de apreciere, permisă de dispozițiile art. 16 din Constituție. Legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României, paragraful 15. 22. În același timp, diferența de tratament juridic în raport cu judecătorii este justificată și de faptul că asistenții judiciari, deși participă la constituirea completului de judecată, îndeplinesc doar un rol consultativ în înfăptuirea actului de justiție, neputându-se pune un semn de egalitate între activitatea desfășurată de aceștia și cea a judecătorilor. Cu toate acestea, recunoscând importanța activității desfășurate de asistenții judiciari și ținând cont și de obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile ce le revin acestora, legiuitorul a înțeles să stabilească un nivel al indemnizației corespunzătoare celei a judecătorului cu grad de judecătorie, prevăzută în anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani. Această reglementare nu contravine principiului egalității în drepturi, care nu are semnificația omogenității, astfel că situații obiectiv diferite justifică și uneori chiar impun un tratament juridic diferențiat. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (de exemplu, Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999). 23. În consecință, prevederile de lege criticate nu încalcă dispozițiile art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi prin raportare la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 24. De asemenea, acceptarea criticilor formulate cu privire la omisiunea legiuitorului de a reglementa salarizarea asistenților judiciari în raport cu vechimea efectivă în funcție ar echivala cu transformarea Curții Constituționale în legiuitor pozitiv. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Astfel, interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale incidente în cauză este una incorectă, motivul de recurs privind aplicarea eronată a dispozițiilor legislației aplicabilă în materia salarizării asistenților judiciari, respectiv Legea nr. 153/2017 care a stat la baza emiterii ordinului contestat, fiind incident în cauză. Înalta Curte nu poate reține nici trimiterile pe care reclamanții le-au făcut la o serie de hotărâri judecătorești privind alți asistenți judiciari, prin care li s-ar fi recunoscut acestora vechimea în specialitatea de asistent judiciar, în condițiile în care pentru acordarea acestor drepturi a fost aplicat mecanismul egalizării nivelului salarial în sistemul bugetar astfel cum a fost stabilit prin O.U.G. nr. 83/2014 și Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, iar nu prevederile Legii nr. 153/2017, aplicabile în cauză. Pentru toate acestea, în baza art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, va casa în parte sentința recurată în sensul că va fi respinsă cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată, urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței atacate. PENTRU ACESTE MOTIVE,