ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2479/2023

Ședința publică din data de 11 mai 2023

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 4087 din 21 septembrie 2022, a admis recursurile declarate de pârâții Ministerul Educației și Cercetării și Universitatea Babeș-Bolyai împotriva sentinței nr. 61 din 10 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a casat în parte sentința civilă atacată și, rejudecând, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Totodată, a menținut soluția de respingere a inadmisibilității cererii, pentru tardivitatea plângerii prealabile.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, că hotărârea primei instanțe este legală, în cauză nefiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocate.

În privința ordinului contestat, instanța de recurs a reținut că acesta este un act administrativ cu caracter individual, însă această calificare a naturii juridice a actului administrativ nu determină o reformare a soluției pronunțate de prima instanță cu privire la excepțiile de tardivitate a plângerii prealabile și de inadmisibilitate a acțiunii.

Pe fondul cauzei, caracterul neîntemeiat al cererii de chemare în judecată și a apreciat că se impune reformarea sentinței atacate.

Astfel, s-a reținut că reclamantul nu a invocat încălcarea principiilor prevăzute în Legea nr. 153/2017, ci a adus în discuție alte pretinse vicii de nelegalitate ale Ordinului nr. 4116/2018, rezultate din nerespectarea principiilor publicității, ierarhiei normelor și legalității, acestea fiind analizate de prima instanță.

În examinarea pretinsei încălcări a principiului publicității actului administrativ contestat, instanța de recurs a reținut că ordinul în discuție a fost publicat pe site-ul Universității "Babeș-Bolyai", fiind permisă această modalitate de aducere la cunoștința persoanelor interesate a unui act administrativ cu caracter individual, iar intimatul-reclamant nu a dovedit producerea niciunei vătămări ca urmare a modului în care s-a publicat Ordinul MEN nr. 4116/2018.

În referire la încălcarea principiului ierarhiei normelor și legalității s-a reținut că legalitatea ordinului de aprobare a procedurii interne este respectată în situația în care sunt îndeplinite cerințele stipulate în norma ce constituie temeiul de drept în virtutea căruia a fost adoptat actul respectiv.

În ceea ce privește nerespectarea principiului transparenței, invocat de intimatul-reclamant în criticile vizând nelegalitatea modalității de desfășurare a concursului, s-a reținut că nu pot fi validate argumentele părții din cererea de chemare în judecată, întrucât caracterul legal al Ordinului de aprobare a procedurii de selecție organizate de recurenta UBB este determinat de îndeplinirea cerințelor prevăzute la art. 16 alin. (10

6

) din Legea nr. 153/2017, toate celelalte aspecte reliefate în cererea de chemare în judecată fiind excedentare acestei verificări.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul A., invocând prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură.

În motivarea căii de atac contestatorul a reiterat atât situația de fapt, cât și criticile invocate în cererea de recurs, susținând, în esență, că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

În ceea ce privește nepublicarea Ordinului pe site-ul Universitatea " Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, a arătat că acesta a reprezentat, în acțiunea dedusă judecății, unul din motivele de nelegalitate ale ordinului contestat, respectiv că nu a fost publicat niciunde în intervalul 11.07,2019 -19,07.2019 în care s-a desfășurat concursul la care a participat și astfel a fost încălcat principiul publicității, iar prima instanță a reținut acest aspect.

A susținut că în cadrul deciziei pronunțate în recurs se reține că acest ordin ar fi fost publicat pe site-ul Universității "Babeș Bolyai", deși nu există niciun document la dosar care să confirme acest aspect, făcând trimite și la vizualizările pe site-ul Universității și la faptul că PDF-ul postat pe site apare creat și modificat la data de 16.01.2020, fiind evident că site-ul a fost modificat pro causa, așa încât dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

În fine, în opinia contestatorului, făcând trimitere la jurisprudență în ceea ce privește art. 304 pct. 7 din vechiul C. proc. civ., cu referire la contradicția între considerente, această eroare se poate îndrepta pe calea contestației în anulare, în cauză considerentele deciziei atacate fiind în totală contradictție.

În concluzie, a solicitat admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată.

Prin întâmpinare, intimata Universitatea Babeș-Bolyai a solicitat respingerea contestației în anulare, arătând, în esență, că dezlegarea dată recursului nu are legătură directă cu publicarea ordinului contestat, pe site-ul Universității, întrucât cauza cererii de chemare în judecata era anularea Ordinului nr. 4116/10.07.2018 pentru nepublicarea în Monitorul Oficial al României, fiind considerat de reclamant act administrativ cu caracter normativ, ceea ce a fost greșit.

Astfel, a apreciat că dezlegarea recursului nu este rezultatul unei greșeli materiale, acesta a luat cunoștință de ordinul atacat, fiind publicat pe site-ul Universității, fără a dovedi sau invoca vreo vătămare, or, convingerea instanței de recurs nu poae fi considerată eroare materială, iar reaprecierea probelor nu poate fi cerută pe această cale.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Art. 503 din C. proc. civ., prevede:

"(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...)

În cauză, contestatorul a invocat prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., susținând că este incidentă ipoteza greșelii materiale.

Dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială, se referă la situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale și sunt de strictă interpretare, având un câmp limitat de aplicare.

Noțiunea de "eroare materială"a fost analizată în doctrină și jurisprudență prin opoziție cu greșeala de judecată, arătându-se că textul legal vizează erori cu caracter formal, procedural sau situații în care se confundă sau se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate sau a textelor de lege invocate în motivarea hotărârii.

Altfel spus, eroarea materială trebuie să fie evidentă și să vizeze confundarea unor elemente sau date materiale esențiale ale cauzei care au condus la pronunțarea unei soluții greșite.

În cauză, contestatorul face trimitere la faptul că în mod greșit instanța de recurs a reținut că acest ordin ar fi fost publicat pe site-ul Universității "Babeș Bolyai", deși nu există niciun document la dosar care să confirme acest aspect, prin urmare a apreciat că a fost încălcat principiul publicității, având ca efect, în opinia acestuia, interpretarea greșită a probelor administrate în cauză sub acest aspect.

Se observă astfel că partea reiterează criticile din recurs, urmărind reanalizarea probelor existente la dosar și reinterpretarea dispozițiilor legale incidente.

Or, aceste aspecte nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici vizând pretinse erori de judecată.

Din modul de redactare, dar și din conținutul motivelor contestației în anulare, contestatorul tinde la anularea unei hotărâri pentru că, în opinia sa, nu a fost bine soluționată cauza, or, o astfel de abordare nu poate fi primită.

În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanțe substanțiale și imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea c. România și Stanca Popescu c. România), ceea ce nu este cazul în speță.

Prin urmare, aceste aspecte nu se încadrează în sintagma "erori materiale", care să se circumscrie temeiul de drept invocat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 coroborat cu art. 503 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 4087 din 21 septembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.