ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4087/2022

Ședința publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 22 ianuarie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Universitatea Babeș-Bolyai și Ministerul Educației și Cercetării, anularea Ordinului nr. 4116/10.07.2018 privind aprobarea Procedurii operaționale privind recrutarea și selecția personalului privind recrutarea și selecția personalului în vederea ocupării posturilor în afara organigramei, înființate pentru implementarea unor proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile pentru Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca emisă de Ministerul Educației Naționale și obligarea pârâților la plata în solidar a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 61 din 10 iunie 2020, Curtea de Apel Cluj:

- a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării și Universitatea "Babeș-Bolyai";

- a anulat Ordinul nr. 4116/10.07.2018 privind aprobarea Procedurii operaționale privind recrutarea și selecția personalului în vederea ocupării posturilor în afara organigramei, înființate pentru implementarea unor proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile pentru UBB din Cluj-Napoca, emis de pârâtul Ministerul Educației și Cercetării;

- a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 2.050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 au declarat recurs pârâta Universitatea "Babeș-Bolyai" și pârâtul Ministerul Educației și Cercetării.

3.1. Prin recursul formulat de pârâta Universitatea "Babeș-Bolyai", întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă UBB a criticat soluția primei instanțe, susținând că, în mod eronat, judecătorul fondului a calificat Ordinul MEN nr. 4116/10/07.2018 ca fiind un act administrativ cu caracter normativ, în opinia titularului căii de atac acest act fiind unul administrativ individual, apt să creeze, să modifice ori să stingă drepturi subiective și obligații în favoarea sau în sarcina uneia sau mai multor persoane predeterminate.

Arată recurenta UBB că actul a cărui anulare s-a solicitat a fost emis la cererea sa, iar prevederile ordinului vor fi aduse la îndeplinire doar de către Universitatea Babeș-Bolyai, fiind reglementată în cuprinsul acestui act o procedură operațională internă, astfel cum au mai fost adoptate în realitate asemenea proceduri, de către instituții/autorități publice. Face trimitere recurenta UBB la jurisprudența instanței supreme în privința calificării unui act administrativ ca fiind cu caracter individual și la proceduri adoptate în aceeași manieră de către CSM. În consecință, susține recurenta-pârâtă că cererea ar fi fost inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile, obligatorie potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În privința calității de persoană vătămată a reclamantului din prezenta cauză, a susținut recurenta UBB că nu se justifică o astfel de cerință, întrucât condițiile de concurs au fost aceleași pentru toți candidații, iar la dosar nu există nicio dovadă că Procedura operațională aprobată prin Ordinul nr. 4116/2018 ar încălca principiile transparenței, tratamentului egal, nediscriminării și utilizării eficiente a fondurilor publice. A mai arătat recurenta UBB că această procedură a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 16 alin. (10

6

) din Legea nr. 153/2017, iar H.G. nr. 286/2011 reprezintă regulamentul cadru, prin urmare norma generală, în timp ce procedura aprobată prin Ordinul nr. 4116/2018 este procedura specială, ce nu încalcă principiile transparenței, tratamentului egal și nediscriminării ți utilizării fondurilor publice, această procedură fiind legală.

Afirmă recurenta UBB că, în opinia sa, nu se poate reține o derogare a acestei proceduri de la prevederile H.G. nr. 286/2011, în realitate fiind vorba despre temeiuri de drept diferite, întrucât această procedură are ca temei de drept prevederile art. 16 alin. (10

6

) din Legea nr. 153/2017, în timp de H.G. nr. 286/2011 are ca temei de drept prevederile art. 26 alin. (4) și (7) din Legea nr. 153/2017.

A mai criticat recurenta UBB soluția primei instanțe și din perspectiva efectelor pe care le-ar produce nepublicarea unui act normativ în Monitorul oficial, judecătorul fondului stabilind că este nelegal actul nepublicat, în timp ce recurenta-pârâtă susține că sancțiunea este aceea a inaplicabilității, întrucât, în lipsa publicării, un astfel de act nu intră în vigoare și, în consecință, nu produce efecte juridice.

3.2. Recurentul-pârât Ministerul Educației și Cercetării și-a întemeiat recursul de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând instanței de control judiciar să dispună casarea sentinței pronunțate de prima instanță și, în rejudecare, să respingă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, întrucât hotărârea fondului este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Aceasta deoarece, în opinia recurentului MEC, Ordinul nr. 4116/2018 este un act administrativ cu caracter individual, adresându-se unui subiect de drept determinat, persoana juridică UBB, o astfel de calificare juridică fiind în consens cu jurisprudența menționată, respectiv Decizia ICCJ nr. 1476/2012.

În raport de natura ordinului contestat, de act administrativ individual, a reiterat recurentul MEC excepția tardivității formulării acțiunii, potrivit prevederilor art. 7 alin. (3) și art. 11 din Legea nr. 554/2004, solicitând instanței să constate prescrierea dreptului la acțiune, iar pe cale de consecință să respingă acțiunea ca tardiv formulată.

A mai criticat recurentul-pârât soluția primei instanțe și sub aspectul efectelor pe care le produce nepublicarea ordinului contestat în Monitorul oficial, arătând, în acest sens, că un act administrativ cu caracter individual, cum este cel în cauză, nu este supus publicării, potrivit prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 24/2000. Consideră recurentul MEC că este suficientă publicarea ordinului pe pagina de internet a instituției organizatoare a concursului (UBB), iar scopul publicării concursului a fost atins, intimatul reclamant înscriindu-se la acest concurs, astfel că nu se poate vorbi de nerespectarea principiului transparenței.

Pe fondul cauzei, a susținut recurentul MEC că prima instanță s-a aflat în eroare prin trimiterile pe care le-a făcut la prevederile H.G. nr. 286/2011, întrucât temeiul legal în baza căruia a fost emis ordinul atacat îl reprezintă Legea nr. 153/2017, fiind incidente, totodată, prevederile H.G. nr. 325/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea condițiilor de înființare a posturilor în afara organigramei și a criteriilor pe baza cărora se stabilește procentul de majorare salarială pentru activitatea prestată în proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, act normativ ce reprezintă normele speciale în domeniu.

Susține recurentul MEC faptul că scopul ordinului îl constituie angajarea pe perioadă determinată, pe posturi aflate în afara organigramei universității, pentru activitățile realizate în cadrul unui proiect cu finanțare din fonduri europene, iar în cauză actul administrativ individual a intrat în circuitul civil, a produs efecte juridice, în sensul că o persoană a fost angajată în proiect, a desfășurat activități specifice și a fost salarizată.

Intimatul reclamant A. a formulat întâmpinare distinctă pentru fiecare dintre cele două recursuri, solicitând respingerea ca nefondate a acestora și menținerea soluției pronunțate în primă instanță, ca fiind legală și temeinică.

4.1 În combaterea recursului declarat de pârâta UBB a arătat intimatul-reclamant că nici în recurs partea adversă nu a făcut dovada comunicării actului administrativ contestat, pentru a putea invoca încălcarea vreunui termen de contestare, iar considerentele primei instanțe, în pronunțarea soluției de respingere a excepției tardivității, nefiind contestate, au intrat în autoritatea lucrului judecat. În privința termenului de contestare și a naturii juridice a ordinului atacat, a susținut intimatul-reclamant că acest act administrativ are un caracter normativ, întrucât se adresează unui număr nedeterminat de persoane, în mod abstract, independent de identitatea acestor persoane, fiind susceptibil să se aplice unui număr indefinit de situații.

Afirmând că ordinul contestat este un act administrativ cu caracter normativ, a făcut trimitere intimatul-reclamant la considerentele Deciziei CCR nr. 840/2017, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României, opinând intimatul că situația este una identică cu cea reflectată în decizia menționată.

Pornind de la calificarea ordinului contestat ca fiind un act administrativ normativ, a invocat intimatul-reclamant prevederile art. 7 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând".

Cu privire la calitatea de persoană vătămată, se afirmă prin întâmpinare că prima instanță a reținut corect că intimatul a făcut dovada îndeplinirii acestei condiții, întrucât a participat la concursul ce a avut la bază tocmai ordinul contestat în cauză.

A susținut intimatul-reclamant că a fost viciat concursul desfășurat, întrucât s-a derulat o singură probă, cea a interviului, contrar prevederilor art. 5 alin. (2) lit. e), art. 24 alin. (1) și (5) din Regulamentul cadru aprobat prin H.G. nr. 286/2011, fiind menționată, în legătură cu relevanța probelor de concurs, hotărârea CEDO pronunțată în cauza C-243/18, (paragrafele 57-59).

În privința obligației de publicare a ordinului, a invocat intimatul-reclamant prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, susținând că un act administrativ normativ nepublicat nu își poate produce efectele juridice, sancțiunea fiind nulitatea, iar nu inexistența, cum a susținut recurenta UBB. Se mai arată în întâmpinare că prima instanță s-a pronunțat în limitele investirii, examinând nulitatea ordinului contestat, sub toate aspectele de nelegalitate reclamate, fără a fi învestită cu excepția inexistenței actului administrativ.

Cu privire la încălcarea principiului ierarhiei normelor și al legalității, arată intimatul-reclamant că prevederile Legii nr. 153/2017 și ale H.G. nr. 325/2018 nu stipulează faptul că recurenții au dreptul să modifice, să adauge alte condiții care ar încălca prevederile H.G. nr. 286/2011, după cum s-a întâmplat în cauza de față, Ordinul MEN nr. 4116/2018 fiind emis cu încălcarea prevederilor Regulamentului cadru aprobat prin H.G. nr. 286/2011, contrar normei de tehnică legislativă consacrate de art. 16 alin. (4) din Legea nr. 24/2000.

Nici argumentul recurentei UBB referitor la autonomia universitară ce ar permite adoptarea unei astfel de proceduri nu poate fi primit, în accepțiunea intimatului-reclamant, fiind incidente prevederile art. 123 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, cu modificările și completările ulterioare.

4.2 În întâmpinarea formulată față de recursul declarat de pârâtul MEC, a reiterat intimatul-reclamant argumentele sale privitoare la necomunicarea actului administrativ contestat, natura juridică a acestuia, nepublicarea sa în Monitorul oficial și încălcarea principiului ierarhiei normelor și al legalității, astfel că nu se impune reluarea acestora în cuprinsul prezentei decizii.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând recursurile în raport de criticile formulate, probele administrate și temeiurile de drept indicate, Înalta Curte reține caracterul lor fondat pentru considerentele arătate în continuare.

Înalta Curte observă că sunt comune criticile recurenților referitoare la excepția tardivității plângerii prealabile și a inadmisibilității acțiunii, ambele părți având în vedere, în susținerea acestor excepții, caracterul ordinului contestat, acela de act administrativ individual.

Contrar soluției pronunțate de prima instanță, Înalta Curte împărtășește argumentele recurenților-pârâți, reținând că aceasta este calificarea corectă a actului administrativ atacat în prezenta cauză, Ordinul nr. 4166/2018 fiind, într-adevăr, un act administrativ cu caracter individual. Temeiul de drept în virtutea căruia a fost adoptat ordinul examinat, respectiv prevederile art. 16 alin. (10

6

) din Legea nr. 153/2017, arată că "Pentru personalul încadrat cu contract individual de muncă pe durată determinată potrivit alin. (10), ocuparea posturilor se face în baza unei proceduri interne de recrutare și selecție, aprobată prin decizie a ordonatorului principal de credite, care să respecte cel puțin principiile transparenței, tratamentului egal și nediscriminării și utilizării eficiente a fondurilor publice. ".

O astfel de procedură a fost aprobată prin Ordinul MEN nr. 4166/2018, adresându-se unui subiect de drept determinat, respectiv Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, vizând posturi din afara organigramei, prevăzute pentru proiecte derulate cu finanțare europeană.

Este evident că această procedură privește exclusiv organizarea internă a Universității Babeș-Bolyai, adresabilitatea normelor aprobate prin ordinul contestat nefiind raportată la posibilitatea oricărei persoane interesate de a participa la formele de recrutare și selecție organizate de instituția publică, ci la individualizarea angajatorului și la definirea unui grup determinat de persoane cărora li se aplică această procedură, respectiv cele care se înscriu la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor solicitate de UBB și acced în aceste posturi.

Un act administrativ cu caracter normativ este caracterizat prin faptul că acesta cuprinde reguli generale de conduită, impersonale și de aplicabilitate repetată, în vederea aplicării la un număr nedeterminat de subiecți, în acest sens fiind și jurisprudența instanței supreme, în care s-a statuat că "o astfel de calificare are la bază definirea actelor normative ca fiind acea categorie de acte juridice care conțin o regulă, adică un act de aplicabilitate repetată, asupra unor subiecți de drept nedeterminați și a actelor individuale ca fiind acea categorie de acte care urmărește stabilizarea unei situații juridice precise în raport cu un număr relativ restrâns și determinat de subiecți de drept.

Așadar, cele două categorii de acte administrative trebuie diferențiate atât în funcție de obiectul lor, cât și în raport de criteriul determinabilității persoanelor cărora li se aplică, întrucât acestea nu prevăd reglementări de principiu și nu au o aplicabilitate generală, nu se adresează și nu produc efecte erga omnes, ci urmăresc stabilizarea unei situații juridice precise în favoarea unui număr restrâns și bine definit de subiecte de drept." (I. C. civ..J, secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 2110/2012, www.x.ro)

Prin urmare, actele individuale produc efecte, de regulă, față de o persoană, sau uneori față de mai multe persoane, nominalizate expres în conținutul acestor acte, iar în cauza de față, ordinul atacat aprobă o procedură destinată unui subiect de drept determinat, indicat în cuprinsul actului, întrunind, așadar, prin prisma efectelor pe care le produce, elementele specifice unui act administrativ cu caracter individual.

În consecință, Înalta Curte reține că Ordinul MEN nr. 4116/2018 este un act administrativ cu caracter individual, însă această calificare a naturii juridice a actului administrativ nu determină o reformare a soluției pronunțate de prima instanță cu privire la excepțiile de tardivitate a plângerii prealabile și de inadmisibilitate a acțiunii. Aceasta deoarece, pornind de la calificarea actului contestat ca fiind unul individual, exista obligația emitentului de a-l aduce la cunoștința persoanelor interesate, iar de la data efectuării publicității specifice acestui tip de act se putea calcula termenul în care trebuia parcursă procedura plângerii prealabile și, ulterior, sesizarea instanței de contencios administrativ competente.

Prin urmare, va fi menținută soluția primei instanțe asupra excepțiilor invocate în cauză, cu motivarea corespunzătoare din prezenta decizie.

Recurenta-pârâtă a formulat critici în referire la calitatea de persoană vătămată a intimatului-reclamant, pe care Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, întrucât, astfel cum corect a stabilit prima instanță, titularul acțiunii judiciare a participat la concursul organizat în baza procedurii aprobate prin ordinul pe care îl contestă, în urma căruia a pretins că a fost vătămat în drepturile și interesele sale legitime, fapt ce-i justifică în cauză calitatea definită la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, examinând criticile comune ale recurenților-pârâți, reține Înalta Curte caracterul neîntemeiat al cererii de chemare în judecată, astfel că va fi reformată soluția primei instanțe pentru considerentele expuse în continuare.

Intimatul-reclamant a invocat încălcarea principiilor publicității, ierarhiei normelor și legalității, nelegalitatea modalității de desfășurare a concursului, iar prima instanță a analizat legalitatea ordinului prin raportare la actul normativ superior reprezentat de H.G. nr. 286/2011, fără a avea în vedere conformitatea actului administrativ contestat cu norma primară, Legea nr. 153/2017, deși aceasta era indicată în temeiurile de drept ale ordinului în discuție.

În temeiul prevederilor art. 16 alin. (10

5

) din Legea nr. 153/2017, a fost adoptată H.G. nr. 325/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea condițiilor de înființare a posturilor în afara organigramei și a criteriilor pe baza cărora se stabilește procentul de majorare salarială pentru activitatea prestată în proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, act normativ avut în vedere la elaborarea Ordinului nr. 4116/2018.

Este corect a se reține, de plano, că existența H.G. nr. 325/2018 nu determină inaplicabilitatea H.G. nr. 286/2011, act normativ ce stabilește principiile generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, însă ceea ce o omis prima instanță să observe este faptul că H.G. nr. 286/2011 cuprinde o reglementare mult mai amplă decât cea cerută de Legea nr. 153/2017, pentru acest caz particular al personalului angajat pe posturi în afara organigramei, pentru derularea de proiecte cu fonduri europene.

Împrejurarea potrivit căreia prevederile din Legea nr. 153/2017 pentru aprobarea procedurii interne de recrutare și selecție în vederea ocupării posturilor în afara organigramei, pentru desfășurarea activității în proiectele cu fonduri europene trimit la un minim de cerințe pe care trebuie să-l respecte procedura supusă aprobării determină verificarea respectării acestor cerințe, fiind excesiv a se examina îndeplinirea tuturor cerințelor instituite prin H.G. nr. 286/2018, cât timp norma primară stabilește modalitatea de aprobare a procedurii, prin decizie a ordonatorului de credite, precum și minimul de principii ce trebuie respectate, pentru a fi legală procedura în discuție.

Potrivit prevederilor art. 78 din Legea nr. 24/2000, "(O)rdinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora."

În cuprinsul art. 16 alin. (10

6

) din Legea nr. 153/2017 se face trimitere la necesitatea respectării principiilor transparenței, tratamentului egal, nediscriminării și utilizării eficiente a fondurilor publice, principii care au fost respectate în modalitatea de reglementare a procedurii de recrutare și selecție personal pentru posturile din afara organigramei, înființate pentru implementarea unor proiecte cu finanțare europeană la Universitatea Babeș-Bolyai.

Referindu-se la aceste principii în cadrul normei de la art. 16 alin. (10

6

) din Legea nr. 513/2017, legiuitorul a înțeles a face trimitere la definițiile date lor în cuprinsul aceleiași reglementări, înțelegându-se, astfel, că ele privesc sistemul de salarizare, astfel încât procedura de recrutare personal în cazul particular al posturilor în afara organigramei, pentru proiecte derulate cu fonduri europene, îndeplinește cerința legalității în situația în care sunt respectate principiile la care face referire textul de lege examinat.

De altfel, în cuprinsul prevederilor H.G. nr. 286/2011 nu sunt definite principiile transparenței, nediscriminării, tratamentului egal și utilizării eficiente a fondurilor publice, astfel că nu se impunea a se verifica legalitatea Ordinului nr. 4116/2018 decât prin raportare la cerințele impuse în norma primară ce reprezintă temeiul de drept al adoptării respectivului act administrativ, adică art. 16 alin. (10

6

) din Legea nr. 153/2017.

Or, după cum se observă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, intimatul-reclamant nu a invocat încălcarea acestor principii, ci a adus în discuție alte pretinse vicii de nelegalitate ale Ordinului nr. 4116/2018, rezultate din nerespectarea principiilor publicității, ierarhiei normelor și legalității, acestea fiind analizate de prima instanță.

În examinarea pretinsei încălcări a principiului publicității actului administrativ contestat se reține că ordinul în discuție a fost publicat pe site-ul Universității "Babeș-Bolyai", fiind permisă această modalitate de aducere la cunoștința persoanelor interesate a unui act administrativ cu caracter individual, iar intimatul-reclamant nu a dovedit producerea niciunei vătămări ca urmare a modului în care s-a publicat Ordinul MEN nr. 4116/2018.

În referire la încălcarea principiului ierarhiei normelor și legalității, astfel cum s-a arătat anterior, prima instanță și-a întemeiat raționamentul său pe examinarea comparativă a ordinului atacat cu norma superioară reprezentată de H.G. nr. 286/2011, norma cadru în materia principiilor generale de ocupare a unui post vacant în sectorul bugetar plătit din fonduri publice, fără a observa că norma primară, respectiv Legea nr. 153/2017, reglementează modalitatea în care se pot aproba proceduri interne de selecție și recrutare pentru persoanele prevăzute la alin. (10) al art. 16, iar prevederea de la acest articol, alin. (10

6

) are un caracter derogatoriu de la regulamentul-cadru adoptat prin H.G. nr. 286/2011. În consecință, legalitatea ordinului de aprobare a procedurii interne este respectată în situația în care sunt îndeplinite cerințele stipulate în norma ce constituie temeiul de drept în virtutea căruia a fost adoptat actul respectiv.

În ceea ce privește nerespectarea principiului transparenței, invocat de intimatul-reclamant în criticile vizând nelegalitatea modalității de desfășurare a concursului, reține Înalta Curte că nu pot fi validate argumentele intimatului-reclamant din cererea de chemare în judecată, întrucât caracterul legal al Ordinului de aprobare a procedurii de selecție organizate de recurenta UBB este determinat de îndeplinirea cerințelor prevăzute la art. 16 alin. (10

6

) din Legea nr. 153/2017, toate celelalte aspecte reliefate în cererea de chemare în judecată fiind excedentare acestei verificări.

În consecință, constatând că au fost respectate prevederile legale ce reglementează modalitatea de adoptare a procedurii interne de selecție și recrutare a personalului necesar pentru derularea de proiecte derulate cu finanțare europeană, Înalta Curte va reține legalitatea ordinului de aprobare a acestei proceduri, fapt pentru care va reforma soluția primei instanțe în sensul casării în parte a hotărârii recurate și, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Educației și Cercetării și Universitatea Babeș-Bolyai împotriva sentinței civile nr. 61 din 10 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, va casa în parte sentința civilă atacată și va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, fiind menținută soluția primei instanțe cu privire la excepția inadmisibilității cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Educației și Cercetării și Universitatea Babeș-Bolyai împotriva sentinței civile nr. 61 din 10 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința civilă atacată și, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Menține soluția de respingere a inadmisibilității cererii, pentru tardivitatea plângerii prealabile.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2022.