ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5248/2020

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanta Universitatea "Babeș-Bolyai" a solicitat în contradictoriu cu pârâta Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman - Ministerul Educației Naționale, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/14.02.2017 și a creanței aferente acesteia în valoare de 120.901,90 RON, precum și anularea Deciziei înregistrată sub nr. x/02.05.2017 privind soluționarea contestației.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 45 din 28 februarie 2018, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta Universitatea "Babeș-Bolyai", în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta Universitatea "Babeș-Bolyai", a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. După prezentarea situației de fapt, în motivarea recursului se arată că hotărârea cuprinde motive contradictorii, ceea ce atrage casarea acesteia conform art. 488 alin. (1) pot. 6 C. proc. civ. Astfel, recurenta susține că instanța de fond a reținut în considerentele sentinței civile pronunțate, însă fără a-și fundamenta respingerea acțiunii faptul că, în conformitate cu prevederile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, actul administrativ care este supus controlului judiciar este Decizia privind soluționarea contestației administrative. Cu alte cuvinte, motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate prin intermediul cererii de chemare în judecată ar fi trebuit să se raporteze strict la actul administrativ care face obiectul controlului judiciar. Deși instanța de fond critică faptul că s-au adus critici prioritar procesului-verbal de constatare a neregulilor, în expunerea de considerente își întemeiază silogismul judiciar în special pe cuprinsul acestui proces-verbal de constatare, iar referitor la decizia de soluționare a contestației precizează doar că este corespunzător motivată atât în fapt cât și în drept. Recurenta mai consideră că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, ceea ce atrage casarea acesteia conform at. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În contractul de finanțare nr. x, la art. 2 alin. (4) se prevede faptul că perioada de sustenabilitate a proiectului este de trei ani de la finalizarea implementării acestuia, iar în Ghidul solicitantului privind condițiile generale (2014) la art. 4.4.5 se prevede, în ceea ce privește sustenabilitatea proiectului, faptul că "este esențial ca, în calitate de solicitant, încă din etapa de pregătire a proiectului să aveți o strategie clară pentru continuarea proiectului după finalizarea finanțării nerambursabile ". Rezultă că atât solicitarea, cât și aprobarea și respectiv acordarea unor fonduri europene nerambursabile în vederea implementării unui proiect nu are ca și obiectiv strict perioada de implementare a respectivului proiect ci și perioada ulterioară finalizării implementării lui, întrucât motivul principal al aprobării unei finanțări europene este angajamentul îndeplinirii de către beneficiar a scopurilor (general și special) proiectului prevăzute în cererea de finanțare/contractul de finanțare și perpetuarea rezultatelor obținute pe parcursul desfășurării proiectului, astfel eficacitatea proiectului ar fi redusă și totodată efortul desfășurării proiectului ar fi zadarnic. Rezumându-se la enumerarea de dispoziții legale din acte normative aplicabile și din contractul de finanțare fără a argumenta motivul încălcării acestor prevederi, prima instanță respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată. Instanța de fond reține neîndeplinirea condiției de la lit. d), întrucât invocarea neîndeplinirii celorlalte condiții ar fi vădit nerezonabilă, iar aceasta din urmă condiție îi permite prin formularea ei mai generală să o invoce ca nefiind îndeplinită, bazându-se doar pe actele normative naționale și europene enumerate în procesul-verbal de constatare de nereguli. Instanța de fond are în vedere faptul că în măsura în care o singură condiție nu este îndeplinită, cheltuiala în cauză nu este eligibilă. Din interpretarea art. 1 alin. (4) lit. d) din H.G. nr. 759/2007 rezultă că o cheltuială este eligibilă atâta timp cât poate fi atribuită unei activități din cadrul proiectului ("costuri care pot fi atribuite") și atâta timp cât există o legătură cu această activitate, în cauza de față, cheltuielile efectuate în valoare de 120.901.90 RON au caracteristica de a putea fi atribuite activităților proiectului, din moment ce au fost efectuate în perioada de implementare a proiectului și pot fi utilizate în continuare în perioada de sustenabilitate a proiectului. Așadar, din analiza art. 1 alin. (4) lit. d) nu reiese condiționarea conform căreia sunt costuri eligibile doar cele efectuate pentru realizarea activităților programului finanțat astfel cum reține instanța. În ceea ce privește art. 126 alin. (2) din Regulamentul CE nr. 966/2012, instanța de fond indică toate condițiile cumulative prevăzute la acest aliniat, însă și de această dată instanța de fond nu a motivat care sunt argumentele pentru care condițiile nu sunt respectate. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară,

Apărările formulate în cauză Intimatul Ministerul Educației Naționale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. În cauza de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. În motivarea hotărârii judecătorești se regăsesc toate susținerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, astfel că sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta este beneficiara Contractului de finanțare POSDRU nr. x pentru proiectul "Perfecționarea cadrelor didactice care predau limba română în învățământul preuniversitar în evaluarea competențelor de comunicare ale elevilor", cod SMIS 53090, în prezent finalizat. Pârâtul, ca autoritate cu competențe în gestionarea fondurilor europene, prin structura proprie de control, a stabilit în sarcina reclamantei o creanță bugetară în cuantum de 120.901,90 RON prin emiterea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/14.02.2017 . La baza verificării a stat suspiciunea de neregulă semnalată de Autoritatea de Audit prin Raportul nr. x/08.12.2016. În sarcina reclamantei neregula constatată a reprezentat efectuarea unor cheltuieli neeligibile în sumă de 123.369,29 RON reprezentând datorii tip FEDR și consumabile, pentru care beneficiarul nu a justificat utilizarea acestora pentru activitățile proiectului. Împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor, reclamanta a formulat contestație respinsă prin Decizia nr. x/02.05.2017. Recurenta-reclamantă susține, prin cererea de recurs, că în contractul de finanțare se prevede faptul că perioada de sustenabilitate a proiectului este de trei ani de la finalizarea implementării acestuia, și afirmă că atât solicitarea, cât și aprobarea și respectiv acordarea unor fonduri europene nerambursabile în vederea implementării unui proiect nu arc ca si obiectiv strict perioada de implementare a respectivului proiect, ci și perioada ulterioară finalizării implementării lui, concluzionând într-un mod nerelevant că perioada de implementare și cea de sustenabilitate a proiectului trebuie privite ca un tot unitar și nu se poate realiza o separare a acestora, întrucât s-ar aduce atingere rațiunii existenței și dezvoltării proiectelor europene. Înalta Curte apreciază că nu este relevant faptul că recepția bunurilor s-a realizat în perioada de implementare a proiectului, în situația în care nu a fost justificată utilizarea dotărilor de tip FEDR (mobilier și desktop-uri) și a consumabilelor pentru activități din cadrul proiectului. Având în vedere faptul că dotările FEDR au fost recepționate la data de 11.12.2015 (72 mese modulare, 72 scaune și 18 desktop-uri) iar consumabilele pentru multifuncțională la data de 15.12.2015, în condițiile în care echipa de management a proiectului a derulat activități până la data de 15.12.2015, iar data limită de implementare a proiectului a fost 31.12.2015, rezultă, fără putință de tăgadă, că acestea nu au putut fi utilizate în vederea implementării activităților proiectului. Susținerile recurentei potrivit cărora aceste achiziții erau necesare pentru a se asigura sustenabilitatea proiectului în perioada sa de monitorizare sunt contrazise de art. 1 al contractului de finanțare care prevede că finanțarea nerambursabilă se acordă pentru implementarea proiectului în condițiile stabilite prin contract și anexele acestuia. De asemenea, faptul că materialele didactice dezvoltate în proiect, la a căror realizare au contribuit echipamentele achiziționate sunt exploatate în prezent, nu poate fi reținut drept argument pentru eligibilitatea unor cheltuieli efectuate fără respectarea prevederilor legale. Înalta Curte are în vedere dispozițiile prevederilor art. 34 alin. (2) din Specificitatea Fondurilor din Regulamentul CE nr. 1083/2006, conform cărora, fără a aduce atingere derogărilor prevăzute de regulamentele specifice ale Fondurilor, FEDER și FSE pot să finanțeze, în mod complementar și în limita a 10% din creditele alocate de Comunitate fiecărei axe prioritare a unui program operațional, măsuri care intră sub incidența sferei de intervenție a altor Fonduri în cazul în care acestea sunt necesare pentru buna desfășurare a operațiunii și au o legătură directă cu aceasta din urmă. De asemenea, potrivit art. 172 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 2342/2002, costurile eligibile sunt costurile suportate efectiv de beneficiarul unei subvenții, care îndeplinesc următoarele criterii; (...) (c) sunt necesare pentru punerea în aplicare a acțiunii sau a programului de lucru care face obiectul subvenției; (...) (f) sunt rezonabile, justificate si respecta cerințele bunei gestionari financiare, în special din punctul de vedere al economiei si al eficienței." În opinia recurentei nu se poate reține în sarcina Universității creanța în cuantum de 120.901,90 RON aferentă achiziției bunurilor respective din moment ce echipa de control din cadrul OI POCU-MEN în constatările sale cuprinse în procesul-verbal de stabilire a neregulilor nu a reușit să probeze încălcarea vreunei norme de drept material. Însă, Înalta Curte constată că atât în procesul-verbal de constatare nr. x/14.02.2017 cât și în sentința recurată este bine conturată situația de fapt și de drept prin care se confirmă existența neregulii și sunt indicate în mod clar și fără echivoc prevederile legale încălcate. Așa cum corect a reținut și instanța de fond, Înalta Curte constată că în cauză este evident că activitățile necesare pentru implementarea proiectului, pentru a căror realizare recurenta și-a asumat achiziția bunurilor în litigiu, au fost finalizate anterior recepției bunurilor. Astfel, activitățile asumate de recurentă pentru implementarea proiectului au putut fi realizate fără a fi necesară achiziția în prealabil a bunurilor în litigiu. Ca atare, chiar dacă bunurile au fost achiziționate în perioada implementării ele nu au putut fi utilizate la realizarea activităților necesare a fi întreprinse în perioada implementării, iar pe de altă parte, pentru asigurarea continuității activităților în perioada de sustenabilitate nu se acordă finanțarea prin POSDRU, deci achiziția nu poate fi justificată pentru realizarea activităților din perioada sustenabilității. De asemenea, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod corect a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 759/2007 coroborat cu dispozițiile art. 4 din Contractul de finanțare, art. 1 alin. (4) lit. d) din H.G. nr. 759/2007 și art. 126 alin. (2) din Regulamentul CE nr. 966/2012 care condiționează costurile eligibile de necesitatea efectuării lor pentru realizarea activităților programului finanțat, cum corect a constatat intimata. Astfel fiind, în mod corect s-a stabilit neelegibilitatea cheltuielilor efectuate în cuantum de 120.901,90 RON, pârâta dovedind că suma nu a fost cheltuită în conformitate cu contractul de finanțare și legislația națională și comunitară. Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.