ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2028/2023

Ședința publică din data de 10 octombrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe sub nr. x/2022, creditoarea A. S.R.L a chemat-o în judecată, în procedura ordonanței de plată, pe debitoarea B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige debitoarea la plata sumei de 103.565.44 RON, sumă compusa din:

- 59.247,00 RON, reprezentând chirie restantă aferentă perioadei februarie- decembrie 2019;

- 1.999,20 RON, reprezentând costurile cu utilitățile (apă-canal) consumate în perioada februarie - decembrie 2019;

- 2.076.47 RON, reprezentând costurile cu energia electrică consumată în perioada februarie - martie 2019;

- 1.666.00 RON, reprezentând costurile cu efectuarea curățeniei în curte/taxa de salubritate în perioada februarie - martie 2019;

- 38.576.77 RON, reprezentând costurile cu reparația clădirii ca urmare a degradărilor datorate folosinței necorespunzătoare a acesteia.

Totodată, creditoarea a solicitat obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007, art. 1014 C. proc. civ.

Debitoarea a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale, întrucât sediul său este situat pe raza teritorială a sectorului 4. A precizat că, în contractul de închiriere a fost inserată o clauză atributivă de competență, prin care părțile au stabilit ca litigiile să fie soluționate de instanțele de judecată de la sediul chiriașului.

La data de 13.10.2022, cauza a fost repusă pe rol și s-a acordat termen pentru data de 10.11.2022, în vederea comunicării către creditoare a întâmpinării depuse de debitoare. La termenul din 10.11.2022, cauza a fost din nou amânată pentru data de 02.02.2022, pentru a se comunica debitoarei răspunsul la întâmpinare.

La termenul din 02.02.2022, instanța a rămas în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale, invocată de debitoare prin întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 135/2023 din 02 februarie 2023, pronunțată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că, așa cum rezultă din fișa de evidență ONRC, la momentul formulării cererii, sediul pârâtei se afla în municipiul București.

Potrivit art. 7.1 din contractul de închiriere nr. x/05.11.2015, "orice diferend rezultând din interpretarea și/sau executarea prezentului contract, care nu va putea fi soluționat în niciun fel pe cale amiabilă, va fi suspus competenței instanțelor române de drept comun de la sediul chiriașului".

Astfel, a reținut în prezenta cauză incidența dispozițiilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., precum și faptul că necompetența teritorială de ordine privată a fost invocată cu respectarea dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv prin întâmpinarea depusă de către societatea pârâtă.

Cauza a înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la 03.03.2023, sub dosar nr. x/2022.

Prin sentința civilă nr. 5355 din 06.04.2023, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sfântu Gheorghe, a constatat intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, faptul că, prin raportare la dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., faptul că Judecătoria Sfântu Gheorghe și-a verificat competența și s-a declarat competentă general, material și teritorial la termenul din 06.10.2022 conduce la concluzia că această instanță nu mai putea reveni asupra deciziei luate, pentru a-și declina ulterior competența, prin hotărârea finală, în condițiile în care o instanță de judecată nu poate reveni asupra unei încheieri interlocutorii, așa cum prevede în mod expres art. 235 C. proc. civ.

Împrejurarea că încheierea de la termenul respectiv nu cuprinde considerațiile Judecătoriei Sfântu Gheorghe referitoare la competență nu intră în contradicție cu concluzia enunțată mai sus, din moment ce respectiva instanță a reținut cauza spre soluționare pe fond, așa cum s-a menționat în mod expres în încheierea menționată.

Or, atât timp cât dezbaterile au fost închise, este evident că a fost depășită faza procesuală a verificării competenței, independent de mențiunile din încheiere.

În acest sens, a menționat că, prin decizia nr. 31/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ..".

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că:

"64. Așadar, efectul neinvocării excepției de necompetență materială cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii este acela că instanța sesizată devine competentă să soluționeze cauza.

Față de cele expuse, instanța a considerat că Judecătoria Sfântu Gheorghe a fost legal învestită și este competentă să soluționeze cauza, ca primă instanță sesizată, fiind lipsit de relevanță faptul că Judecătoria Sectorului 4 București ar fi competentă, potrivit regulii generale.

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 135 C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, condiție îndeplinită în cauză cât timp niciuna din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Potrivit art. 1016 C. proc. civ., "dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță".

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Totodată, art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. consacră o competență teritorială alternativă în materia răspunderii contractuale, iar potrivit art. 116 din C. proc. civ. reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței, că procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Dispozițiile art. 126 alin. (1) din C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare voluntară a competenței teritoriale de soluționare a litigiilor care au ca obiect bunuri și alte drepturi de care acestea pot să dispună. Aceste dispoziții se aplică deci numai în cazul competenței teritoriale reglementată de norme juridice de ordine privată, așa cum este cazul și în litigiul de față, ce privește atragerea răspunderii contractuale a pârâtei-chiriaș B. S.R.L.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul contractului de închiriere nr. x/05.11.2015, la art. 7.1 - Alte clauze, părțile au convenit că, "orice diferend rezultând din interpretarea și/sau executarea prezentului contract, care nu va putea fi soluționat în niciun fel pe cale amiabilă, va fi supus competenței instanțelor române de drept comun de la sediul Chiriașului".

Prin inserarea acestei clauze atributive de competență, părțile au înlăturat posibilitatea ca litigiile privitoare la raportul juridic obligațional dintre acestea să fie soluționate de alte instanțe deopotrivă competente, decât instanța de la sediul chiriașului B. S.R.L.

În cauză, sediul chiriașului-pârât B. S.R.L. este în raza de competență a Judecătoriei Sector 4 București.

Cu privire la momentul procesual până la care partea îndreptățită poate invoca încălcarea competenței teritoriale relative, art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii".

Aceste dispoziții legale nu pot fi însă interpretate și aplicate decât în corelare cu necesitatea asigurării celorlalte garanții procesuale ale părților, îndeosebi a efectivității principiilor contradictorialității și dreptului la apărare.

Astfel, pentru a se putea efectua verificarea competenței, instanța trebuie să se asigure că părțile au posibilitatea de a pune concluzii, problema competenței urmând a fi tranșată definitiv înaintea instanței respective printr-o încheiere interlocutorie.

Or, în cadrul aceleiași sarcini ce revine instanței de a asigura celeritatea judecății, în sensul art. 6 alin. (1) C. proc. civ., în care se înscrie și verificarea propriei competențe, este înscrisă expres, prin dispozițiile art. 241 alin. (3) C. proc. civ., și obligația de a se proceda la verificarea procedurii de comunicare a actelor de procedură pentru termenul de judecată și de a se ordona, dacă e cazul, luarea măsurilor de efectuare ori de refacere a acestor proceduri.

În situația particulară a litigiului pendinte, deși prin întâmpinarea formulată la 30.09.2023, în termen legal, și înregistrată la dosarul cauzei la 03.10.2023, pârâta B. S.R.L. a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, motivat de clauza atributivă de competență prevăzută în contractul de închiriere, la primul termen de judecată acordat în cauză, 06.10.2023, instanța de judecată a omis să observe depunerea acestui înscris, reținând dosarul în pronunțare.

Ulterior, aflată în procedura de deliberare, urmare a identificării la dosarul cauzei a întâmpinării depuse de pârâta B. S.R.L., instanța a apreciat că nu a fost parcursă procedura de comunicare a întâmpinării și a înscrisurilor atașate acesteia astfel încât a repus cauza pe rol, pentru a da posibilitatea reclamantei să depună răspuns la întâmpinare. Totodată, după depunerea răspunsului la întâmpinare de către reclamantă, a apreciat necesară comunicarea acestui act de procedură pârâtei.

Spre deosebire de forma anterioară a art. 131 alin. (3) C. proc. civ., care impunea invocarea excepției necompetenței de ordine privată și verificarea competenței cel mai târziu la primul termen la care părțile sunt legal citate, textul, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 face referire la "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii".

Prin urmare, noua reglementare permite ca, în mod excepțional, verificarea competenței și invocarea subsecventă a excepției de necompetență să aibă loc și la termenul imediat următor termenului la care părțile au fost legal citate, dacă s-au ivit alte incidente procedurale, fără a opera sancțiunea decăderii din dreptul de a invoca excepția necompetenței, ipoteză care se regăsește în speță.

Este de observat, din această perspectivă, că stabilirea limitei temporale pentru invocarea excepției de necompetență teritorială de ordine privată este dată de termenul la care părțile din proces pot pune și concluzii asupra competenței, deci pricina nu se amână pentru un motiv care implică imposibilitatea unor dezbateri contradictorii, astfel cum se reține în considerentele Deciziei nr. 31/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 133/19.02.2020, cu referire, ca exemplu, la amânarea judecății în temeiul art. 222 C. proc. civ.

Pe de altă parte, potrivit aceleiași hotărâri de unificare a jurisprudenței menționate anterior, în această situație, instanța sesizată prin declinarea competenței poate să verifice modul în care normele referitoare la condițiile și termenul de invocare a excepției de necompetență au fost respectate, fără a se putea transforma într-o instanță de control judiciar, deci fără a avea de analizat aspectele privind legalitatea și oportunitatea măsurilor procesuale concrete luate pentru respectarea principiului dreptului la apărare și al contradictorialității, care au condus la amânarea judecății (vezi paragraful 71).

Prin urmare, în contextul în care instanța nu a observat existența la dosar a întâmpinării, prin care pârâta invocase excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, și a măsurilor dispuse odată cu repunerea cauzei pe rol, de comunicare prealabilă a actelor de procedură, măsuri ce urmăreau tocmai garantarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, părțile neputând pune concluzii asupra competenței în sensul art. 130 alin. (3) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ., mențiunea din cuprinsul încheierii de ședință de la termenul din 06.10.2023 a instanței inițial sesizate, privind faptul că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cererii, nu poate conduce la concluzia că Judecătoria Sfântu Gheorghe ar fi devenit competentă teritorial să soluționeze litigiul după acest prim termen, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, invocate în termenul legal de pârâtă, prin întâmpinare.

Contrar celor reținute de Judecătoria Sectorului 4, în speță nu sunt incidente dezlegările instanței supreme, prin decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr. 31/2019, ce vizează sancționarea neinvocării excepției de necompetență materială de către instanță, în termenul defipt de lege. Or, în speță, necompetența de ordine privată, teritorială, a fost invocată de partea interesată în termenul legal, anume prin întâmpinare. Așadar, faptul că instanța a omis să o soluționeze la primul termen de judecată nu poate atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a invoca prorogarea voluntară a competenței teritoriale, prin clauza atributivă de competență.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sector 4 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 4 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2023.