ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1181/2024

HOTĂRÂRE

28.05.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1181/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 28 mai 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1) Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, la data de 27 septembrie 2023, sub nr. x/2022/a15, reclamanta A. S.R.L., prin administrator special B., a chemat în judecată pe pârâta C. S.R.L, solicitând instanței să dispună obligarea acesteia la restituirea sumei de 1.345.630 RON, reprezentând creanța cu care C. S.R.L. s-a înscris în tabelul definitiv rectificat de creanță, în urma deciziei nr. 610/2023 a Curții de Apel București din 19 aprilie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022; 170,631.03 RON reprezentând contravaloarea chiriilor încasate de debitoare de la D./E. în perioada iulie - decembrie 2019 și 70,902,00 RON reprezentând contravaloarea ratelor de superficie, achitată de reclamantă.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1345-1348 C. civ.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență:

2.1) Prin sentința civilă nr. 142 din 02 februarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale și teritoriale, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Suceava, secția Civilă.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că obiectul prezentei cauze, astfel cum acesta a fost afirmat de către reclamantă, este reprezentat de o veritabilă acțiune de drept comun, având ca obiect "îmbogățire fără justă cauză" în sarcina pârâtei, în sensul pretins de reclamantă, iar faptul că se solicită și compensarea creanței care urmează a fi stabilită pe calea prezentului demers judiciar cu o creanță a pârâtei înscrisă în tabelul definitiv al obligațiilor reclamantei, debitoare supusă procedurii Legii nr. 85/2014, nu poate atrage o altă concluzie, nefiind invocate acte de procedură emise în cadrul procedurii de insolvență care să fie supuse controlului judecătorului sindic.

În consecință, ținând cont că pretențiile formulate pe capătul 1 de cerere sunt evaluabile în bani și că valoarea depășește pragul de 200.000 RON prevăzut de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., a apreciat că, în cauză, competența materială de soluționare a acțiunii revine tribunalului, acesta având plenitudine de jurisdicție pentru soluționarea proceselor în primă instanță, potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Ca temei al necompetenței teritoriale, judecătorul sindic a avut în vedere și dispozițiile art. 107 C. proc. civ.:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul". Or, pârâta are sediul în mun. Suceava, astfel că cererea a fost declinată Tribunalului Suceava.

2.2) La data de 15 februarie 2024, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă, sub același număr de dosar, care, prin încheierea nr. 91 din 15 aprilie 2024, în temeiul art. 136 alin. (4) C. proc. civ.., constatând că Tribunalul București este competent material, procesual și teritorial să soluționeze cauza, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, că toate solicitările debitoarei-reclamante, astfel cum au fost completate, vizează creanța pârâtei C. S.R.L., înscrisă în tabelul definitiv rectificat de creanțe, precum și operațiunea de compensare, reținute fiind, în continuare, și prevederile art. 120 C. proc. civ.

Or, s-a reținut, compensarea datoriilor reciproce poate fi invocată în cadrul procedurii insolvenței, în acest sens fiind următoarele dispoziții din Legea nr. 85/2014: art. 5 pct. 20, teza ultimă: Creditorii vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenței doar în cazul în care, după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură, suma datorată acestora va depăși suma prevăzută la pct. 72; art. 90: Compensarea poate fi constatată și de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar. Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și creanțelor reciproce născute după data deschiderii procedurii insolvenței.

Față de cele reținute, instanța a apreciat că prezenta cerere, astfel cum a fost completată, este de competența exclusivă a Tribunalului București.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență.

Constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente material, procesual și teritorial să judece pricina și și-au declinat reciproc competența, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din același cod, va pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

În ceea ce privește legalitatea învestirii în vederea soluționării conflictului de competență, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competență, stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă, pentru următoarele considerente:

Instanța a fost învestită cu cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L, prin care a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.345.630 RON, reprezentând creanța cu care C. S.R.L. s-a înscris în tabelul definitiv rectificat de creanță, în urma deciziei nr. 610/2023 a Curții de Apel București din 19 aprilie 2023, pronunțată în dosarul nr x/2022; 170,631.03 RON reprezentând contravaloarea chiriilor încasate de debitoare de la D./E. în perioada iulie - decembrie 2019 și 70,902,00 RON reprezentând contravaloarea ratelor de superficie, achitată de reclamantă.

Reclamanta a depus și o completare a acțiunii introductive de instanță, prin care a solicitat să se dispună și compensarea creanței în cuantum de 1.345.630 RON cu creanța pârâtei C. S.R.L., înscrisă în tabelul definitiv rectificat de creanțe al A. S.R.L., poziția 3.2., în cuantum de 1.880.656,08 RON, în temeiul prev. art. 90 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Înalta Curte reține că Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență are ca scop instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, legiuitorul urmărind concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului, în competența exclusivă a judecătorului-sindic desemnat în procedura insolvenței debitoarei. Asigurarea judecării în mod unitar de către judecătorul-sindic a tuturor cererilor îndreptate împotriva debitorului, ce pot afecta patrimoniul acestuia, este unul dintre obiectivele avute în vedere de Legea insolvenței.

Importanța și specificul procedurii insolvenței determină instituirea unor reguli de competență, care sunt diferite de cele ale dreptului comun.

Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, modificată, atribuțiile judecătorului-sindic privesc controlul judecătoresc al activității administratorului/lichidatorului judiciar, precum și procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, reglementarea de la alin. (1) nefiind una exhaustivă - "Principalele atribuții ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentului capitol, sunt (...)".

Prin sintagma "procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței" legiuitorul a avut în vedere toate acele cereri și procese care decurg din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenței, astfel cum sunt reglementate de legea-cadru, privind controlul asupra actelor, operațiunilor și plăților efectuate de către participanți după deschiderea procedurii.

Or, în speță, se reține că, față de cele solicitate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, acțiunea acesteia are ca obiect principal pretenții întemeiate pe instituția îmbogățirii fără justă cauză, formulate de reclamantă, într-adevăr debitoare într-o procedură de insolvență, împotriva pârâtei - o societate care nu se află în procedura insovenței, deci, nu este o acțiune "de realizare a creanțelor creditorului îndreptată împotriva debitorului", ci o veritabilă acțiune de drept comun.

În ce privește cererea de compensare a creanței în cuantum de 1.345.630 RON cu creanța pârâtei C. S.R.L., înscrisă în tabelul definitiv rectificat de creanțe al A. S.R.L., poziția 3.2., în cuantum de 1.880.656,08 RON, în temeiul prevederilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, Înalta Curte reține că aceasta este o cerere accesorie, care nu poate atrage competența judecătorului sindic și pentru capătul principal de cerere, în acest sens fiind dispozițiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., care dispun în mod clar: (1) Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120.

Mai mult, observă Înalta Curte că problematica intervenirii compensației în procedura insolvenței a fost deja dezlegată în dosarul nr. x/2022, prin decizia nr. 610/19.04.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, acesta fiind și motivul pentru care reclamanta a înțeles să exercite acțiunea de drept comun ce formează obiectul dosarului de față.

Concluzionând, Înalta Curte reține că acțiunea de față nu urmărește valorificarea unei creanțe preexistente împotriva debitorului sau bunurilor sale pentru a-i fi aplicabile dispozițiile din Legea nr. 85/2014 și, în consecință, competența de soluționare a cererii nu revine judecătorului-sindic din cadrul tribunalului, judecător specializat în materia insolvenței, potrivit art. 41 alin. (1), coroborat cu art. 45 din Legea 85/2014, ci instanței de drept comun.

În considerarea tuturor argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă este instanța competentă să soluționeze cauza dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 C. proc. civ.