ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 15/2022

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2022

Asupra conflictului negativ de competență;

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, secția a II-a civilă, la data de 24 iulie 2019 sub nr. x/2020, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A., în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3.444,48 RON din care: suma de 852,64 RON reprezintă c/val. chirii facturate și neachitate aferente perioadei 27.05.2019-25.08.2020, conform Contractului de închiriere nr. x/07.09, suma de 698,90 RON reprezintă c/val. penalități nefacturate calculate la data de 24.09.2020 și suma de 1.892,94 RON reprezintă penalități facturate și neachitate, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 14, art. 1164, art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1350, art. 1516, art. 1530-1538 C. civ., art. 192, art. 194 C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 4634 din 26 mai 2021, Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pârâta are calitatea de consumator, iar reclamanta pe cea de profesionist, având în vedere natura raporturilor invocate de către reclamantă și dispozițiile art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, perspectivă în raport de care necompetența teritorială este de ordine publică, conform art. 129 alin. (2) pct. 3 raportat la art. 121 C. proc. civ.

Cum cererea formulată de profesionist împotriva consumatorului putea fi introdusă numai la instanța de la domiciliului consumatorului, iar părțile nu au convenit alegerea instanței competente, după nașterea dreptului la despăgubire, instanța a apreciat că revine Judecătoriei Târgoviște competența de soluționare a cauzei, în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtei începând cu data de 12 septembrie 2021, aspect care rezultă în urma verificării bazei de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Târgoviște, prin sentința nr. 3718 din 20 octombrie 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București; a constatat intervenit conflictul negativ de competență; a dispus suspendarea judecății și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a apreciat că raporturile dintre părți nu se încadrează în categoria celor avute în vedere de dispozițiile art. 121 C. proc. civ., câtă vreme cererea de chemare în judecată se referă la obligația de plată a unor sume de bani, iar izvorul acestei pretinse obligații este reprezentat de contractul de închiriere încheiat între părți cu privire la o locuință de intervenție situată în Stația Pucioasa, care la art. VI pct. 16, prevede că încetează "în cazul în care chiriașul nu mai îndeplinește condițiile în baza cărora s-a atribuit locuința."

În condițiile în care reclamanta a înțeles să învestească Judecătoria Sectorului 1 București cu soluționarea cererii de chemare în judecată, cum în speță nu se pune problema unei competențe de ordine publică, iar pârâta nu a invocat necompetența acestei instanțe, la rândul ei, Judecătoria Sectorului 1 București nu putea din oficiu să invoce excepția necompetenței teritoriale.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, secția a II-a civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A., în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3.444,48 RON din care: suma de 852,64 RON reprezintă c/val. chirii facturate și neachitate aferente perioadei 27.05.2019-25.08.2020, conform Contractului de închiriere nr. x/07.09, suma de 698,90 RON reprezintă c/val. penalități nefacturate, calculate la data de 24.09.2020 și suma de 1.892,94 RON reprezintă penalități facturate și neachitate.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 14, art. 1164, art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1350, art. 1516, art. 1530-1538 C. civ.

În stabilirea competenței de soluționare a litigiului ce a generat prezentul conflict negativ de competență cele două instanțe au dat o calificare juridică diferită obiectului pretențiilor deduse judecății, în raport de care au reținut dispozițiile legale incidente referitoare la competența soluționării cauzei.

Astfel, Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă a avut în vedere dispozițiile art. 121 C. proc. civ., în considerarea naturii raporturilor juridice invocate de către reclamantă, pe când Judecătoria Târgoviște a apreciat că părțile nu au calitatea de consumator și profesionist în condițiile în care izvorul obligației de plată a unor sume de bani, pretins datorate de către pârâtă, este reprezentat de contractul de închiriere încheiat între părți, ce nu se încadrează în categoria celor avute în vedere de dispozițiile art. 121 C. proc. civ.. Drept urmare, fiind vorba de o necompetență teritorială relativă, instanța nu era în măsură să o invoce, din oficiu, la primul termen de judecată cu procedura completă, câtă vreme reclamanta a ales să învestească Judecătoria Sectorului 1 București, iar pârâta nu a contestat această împrejurare prin întâmpinare, prin invocarea excepției de ordine privată, a necompetenței teritoriale.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată:

"În sensul prezentei ordonanțe, se înțelege prin: (…) 2. consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale."

Prevederile art. 3 C. civ. arată că:

"(…) (2) Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere. (3) Constituie explotararea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producererea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu scop lucrativ."

În interpretarea dispozițiilor legale evocate, Înalta Curte reține că, în raport de elementele indicate prin cererea de chemare în judecată, prezentul litigiu nu se înscrie în categoria litigiilor pornite de un profesionist împotriva unui consumator, întrucât pretenția concretă dedusă judecății se circumscrie instituției răspunderii contractuale, întemeiate pe un contract de locațiune, fiind reprezentată de solicitarea reclamantei Compania Națională de căi Ferate "CFR" S.A., de obligare a pârâtei A., la plata unei sume reprezentând contravaloarea chiriei și a penalităților, neachitate pe o anumită perioadă de timp, în executarea contractului de închiriere nr. x din 07 septembrie 2015, cu privire la o locuință de intervenție situată în Stația Pucioasa, județul Dâmbovița .

De altfel, din cuprinsul art. 1 din contract, precum și din denumirile utilizate pentru părțile contractante (proprietar și chiriaș), se desprinde faptul că această convenție nu privește un consumator persoană fizică, ce ar acționa în sensul dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 21/1992.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în speță, nu se poate reține incidența art. 121 C. proc. civ., potrivit căruia:

"Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile", normă ce reglementează competența teritorială exclusivă.

În condițiile în care conduita pe care o pretinde reclamanta prin demersul judiciar inițiat are la bază contractul de închiriere, acesta generând litigiul dedus judecății, normele legale care reglementează competența teritorială sunt cele ale art. 113 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. ce stabilesc o competență alternativă de ordine privată, între instanța competentă potrivit art. 107 - art. 112 din C. proc. civ. și instanța în a cărei circumscripție se află imobilul, alegerea între instanțele deopotrivă competente aparținând reclamantului, în raport de prevederile art. 116 C. proc. civ.

Totodată, este de remarcat că părțile au stipulat la art. 23 din contractul de închiriere o clauză atributivă de competență exclusivă, potrivit căreia "eventualele neînțelegeri în legătură cu interpretarea sau aplicarea prezentului contract se vor soluționa pe cale amiabilă sau după caz de Tribunalul București."

În acest context, se impune precizarea că această clauză poate primi eficiență în limitele în care părțile pot deroga de la dispozițiile de drept comun, respectiv numai în ceea ce privește criteriul teritorial al instanței competente, atunci când nu este vorba despre o competență exclusivă, iar nu și de la normele de ordine publică ce reglementează competența materială, criteriu ce nu este lăsat la alegerea părților.

Astfel, clauza precitată concordă cu prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă", având în vedere că obiectul litigiului vizează executarea unui contract de închiriere a unui imobil.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., "(2) Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. (3) Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Rezultă din coroborarea acestor texte că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, iar în condițiile în care excepția nu este invocată de către pârât, instanța învestită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluționeze pricina.

Astfel fiind, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București a fost invocată cu încălcarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., întrucât această instanță chiar dacă nu ar fi fost competentă teritorial să judece cauza, nu putea să o invoce din oficiu și să se desesizeze în acest fel de soluționarea pricinii, câtă vreme pârâta nu a înțeles să formuleze întâmpinare, în termenul de decădere prevăzut de art. 201 alin. (1) C. proc. civ., și nici nu a fost prezentă la primul termen de judecată din 26 mai 2021 la care părțile au fost legal citate.

Reținând că, prin depunerea cererii de chemare în judecată la instanța în a cărei circumscripție se află sediul său, contrar convenției părților, opțiune ce nu a fost contestată de către pârâtă, reclamanta a fixat în mod definitiv competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, secția a II-a civilă, Înalta Curte urmează a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competență, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2022.