ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1934/2023

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, sub nr. x/2022, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B., a formulat contestație la executare împotriva publicației de vânzare nr. 14/2020/1.11.2022, solicitând anularea acesteia.

Prin sentința civilă nr. 1073 din 14 martie 2023, Judecătoria Sibiu a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului și a apreciat că noțiunea de instanță de executare a fost clarificată prin Decizia nr. 20/2021 și prin Decizia nr. 27/2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

A reținut că, în cuprinsul paragrafului 80 al Deciziei nr. 20/2021, evocând principiul unicității instanței de executare, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că acest principiu presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată de legislator drept instanță de executare. Conform aceleiași decizii, numai această interpretare a textelor legale incidente dă eficiență principiului unicității instanței de executare, chiar dacă este real faptul că în cuprinsul C. proc. civ. nu se regăsește o dispoziție normativă care să statueze expres că odată ce instanța de judecată a încuviințat executarea silită aceasta devine competentă să soluționeze contestațiile la executare, în condițiile în care există cel puțin doi debitori care au domiciliul sau sediul, după caz, în raza de competență a unor instanțe diferite, iar art. 651 din același cod cuprinde o normă de competență pentru soluționarea acestor tipuri de cereri.

Astfel, chiar dacă Decizia Înaltei Curți nr. 20/2021 a avut în vedere ipoteza unei pluralități de debitori în cadrul executării silite, prin considerentele acestei decizii a fost clarificată noțiunea de instanță de executare și principiul unicității instanței de executare concluzionându-se, în esență, în sensul că instanța de judecată care a încuviințat executarea silită devine instanță de executare și este competentă să soluționeze contestațiile la executare, precum și alte incidente apărute în cursul executării silite, fiind astfel consfințit caracterul unic și exclusiv al instanței de executare prevăzute de art. 651 C. proc. civ.

Cu referire la o decizie de speță a instanței supreme, prin care s-a reținut că odată stabilită instanța de executare, în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de art. 651 alin. (2) C. proc. civ., aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial să soluționeze cererile și incidentele ivite în cursul executării silite, chiar și în ipoteza în care contestatoarea debitoare este o instanță, iar creditorii intimați sunt magistrați, a apreciat că aceleași dispoziții legale sunt aplicabile și în cazul în care calitatea de debitor o are o persoană care deține funcția de grefier.

Întrucât Judecătoria Râmnicu Vâlcea a soluționat cererea de încuviințare executare silită (dosarul nr. x/2020), precum și un incident din cursul executării silite, respectiv cererea de suspendare provizorie a executării silite (dosarul nr. x/2021), s-a apreciat că aceasta a devenit instanță de executare.

Învestită prin declinare, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a pronunțat sentința civilă nr. 2641 din 26 mai 2023, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Slatina.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că textele art. 127 alin. (1) și alin. (2)-(3) din C. proc. civ. au în vedere situația în care reclamant sau pârât în cauză este un judecător, un procuror, un asistent judiciar sau un grefier care funcționează la instanța care ar fi competentă în mod obișnuit din punct de vedere teritorial sau la instanța superioară acesteia, iar calitatea de grefier a contestatorului atrage necompetența Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, acesta fiind obligat să sesizeze una dintre instanțele de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fost competentă, potrivit legii.

Ca situație de fapt, a constatat că, anterior acestui litigiu, debitorul contestator a solicitat anularea executării silite, a publicației de vânzare imobiliară și a tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare silită nr. x/2020 al BEJ C., soluționată de Judecătoria Slatina, ulterior declinării competenței de către Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Având în vedere că, relativ la una și aceeași urmărire silită declanșată, nu poate exista o pluralitate de instanțe de executare, a apreciat că Judecătoria Slatina și-a câștigat calitatea de instanță de executare, determinând competența de soluționare a contestației ulterioare și a oricărui alt incident care ar apărea pe parcursul urmăririi.

Relativ la încuviințarea executării silite în dosarul nr. x/2020 de către Judecătoria Râmnicu Vâlcea, la solicitarea creditorului, a constatat că acesta nu avea obligația, ci doar posibilitatea de a sesiza o altă instanță de judecată cu o astfel de cerere, însă, acest aspect nu este de natură a atrage și competența de soluționare a contestației la executare formulate de debitorul A., grefier în cadrul instanței, dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. fiind de ordine publică.

Învestită prin declinare, Judecătoria Slatina a pronunțat sentința civilă nr. 3232 din 14 septembrie 2023, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 712 și art. 714 C. proc. civ., precum și ale Deciziei nr. 20/2021 pronunțate de Înalta Curte în recurs în interesul legii, care a stabilit că instanța de executare este judecătoria care a încuviințat executarea silită a titlului executoriu.

A observat că încuviințarea executării silite s-a realizat de către Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin încheierea nr. 5142 din 8 decembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020 și, în raport de dispozițiile legale și considerentele Deciziei nr. 20/2021, a constatat că această instanță este instanța de executare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin contestația la executare ce face obiectul dosarului în care s-a ivit prezentul conflict de competență, debitorul A., în contradictoriu cu intimata B., a formulat contestație la executare împotriva publicației de vânzare nr. 14/2020/1.11.2022, solicitând anularea acesteia.

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Râmnicu Vâlcea și Judecătoria Slatina și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prima dintre instanțe reținând incidența dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., iar cea de a doua instanță aplicând Decizia nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Potrivit dispozițiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, contestația se introduce la instanța de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. dispun că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În conformitate cu dispozițiile legale anterior menționate, rezultă că în cazul contestației la executare competența teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Înalta Curte constată că, în cauză, prin încheierea nr. 5142 din 8 decembrie 2020, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr. x/2020, a fost încuviințată executarea silită la cererea creditoarei B., în contradictoriu cu debitorul A..

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021, decizie obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Astfel, în motivarea deciziei anterior menționate, instanța supremă a reținut principiul unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, competența de soluționare a contestației la executare revine tot acestei instanțe, potrivit principiului unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Față de dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, rezultă că, în speță, instanța de executare la care se referă prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. este Judecătoria Râmnicu Vâlcea, instanță care a încuviințat executarea silită.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății este Judecătoria Râmnicu Vâlcea, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.