ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1641/2023

Ședința publică din data de 17 octombrie 2023

Asupra conflictului de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 24 februarie 2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea parțială a Hotărârii Guvernului numărul 1038/2022 (incluzând Anexele 1 - 4 la aceasta) emisă la data de 18 august 2022 și publicată în Monitorul Oficial al României Partea I la data de 22 august 2022 de către Guvernul României, cu consecința neincluderii pe lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii a terenului societății, aflat la poziția 3.331 din cuprinsul Anexelor 1 - 4.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1 alin. (1), alin. (7), art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

La data de 25.04.2023, reclamanta A. S.R.L. a formulat precizare de acțiune, prin care a arătat că înțelege să cheme în judecată, în calitate de pârâtă și Compania națională de căi ferate "C.F.R" S.A., solicitând anularea Deciziei de expropriere nr. 1/4673 din 23 noiembrie 2022 emisă de către Statul Român, precum și suspendarea acesteia.

La aceeași dată, 25.04.2023, reclamanta A. S.R.L. a formulat o nouă precizare de acțiune prin care a solicitat suspendarea executării Hotărârii Guvernului până la soluționarea definitivă a prezentului litigiu dedus judecății, în temeiul art. 14 și 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2.1. Prin sentința civilă nr. 258 din 17 mai 2023, Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Arad, secția civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta a precizat, în ședința de judecată din data de 17 mai 2023, temeiul cererii de chemare în judecată, și anume, Legea nr. 554/2004 și, în subsidiar, dispozițiile din Legea nr. 255/2010. De asemenea, instanta a reținut că reclamanta a solicitat prin acțiune și "precizările de acțiune": anularea parțială a H.G. nr. 1038/2022 vizând amplasamentul, declanșarea procedurilor de expropriere, stabilirea imobilelor expropriate și a despăgubirilor aferente, suspendarea executării acesteia, anularea deciziei de expropriere nr. 1/4673 din 23 noiembrie 2022, precum și suspendarea acesteia, în temeiul dispozițiilor art. 14 și 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, instanța a constatat că obiectul principal al litigiului vizează o hotărâre de guvern privind aprobarea declanșării procedurilor de expropriere, dar și decizia de expropriere, ambele emise în conformitate cu Legea nr. 255/2010 din 14 decembrie 2010, concluzionând că raporturile juridice născute prin actele a căror anulare se solicită sunt guvernate de legea specială, în temeiul căreia au fost emise actele, și anume, Legea nr. 255/2010, distinctă de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materie.

Instanța a constatat că Legea nr. 255/2010 instituie o procedură specială de soluționare a acțiunilor în justiție privitoare la drepturile persoanelor expropriate pentru lucrări de utilitate publică și, totodată, stabilește legitimarea procesuală pasivă a autorităților sau instituțiilor publice care au atribuții și competențe speciale în domeniul respectiv, emiterea deciziei de expropriere fiind reglementată la articolul 9 din acest act normativ.

Instanța a avut în vedere art. 34 din Legea nr. 255/2010 și art. 21 din Legea nr. 33/1994 și a concluzionat că, având în vedere obiectul litigiului, ce privește acte emise în temeiul unei legi speciale - Legea nr. 255/2010 - precum și dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 conform cărora nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Arad, secția civilă.

2.2. Învestit cu soluționarea cauzei după declinare, Tribunalul Arad – secția I civilă a pronunțat sentința civilă nr. 125 din 13 iunie 2023, prin care a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal. Tribunalul a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivare, s-a reținut, în esență, că acțiunea a fost introdusă inițial pe rolul Curții de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ, având ca obiect anulare act administrativ, anume H.G. nr. 1038/2022 și ca temei juridic Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și că, anterior primului termen de judecată, reclamanta a precizat că solicită și anularea Deciziei de expropriere nr. 1/4673 din 23 noiembrie 2022 emisă de către Statul Român. La primul termen de judecată, când Curtea de Apel a pus în discuție verificarea competenței, conform art. 130 și 131 din C. proc. civ., raportat la toate actele formulate, inclusiv precizarea de acțiune, reclamanta a arătat în mod expres că acțiunea este una în contencios administrativ deoarece vizează anularea unor acte administrative, iar nu despăgubirea. Astfel, Curtea de Apel Timișoara, având în vedere precizările reclamantei, și-a reținut propria competența în baza Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Tribunalul a constatat că, abia la următorul termen de judecată, deși între aceste termene reclamanta nu a mai depus vreo cerere precizatoare, instanța respectivă a invocat, din oficiu, excepția de necompetență materială a instanței de contencios, apreciind la final, contrar susținerilor reclamantei în sensul că temeiul juridic al cererii este Legea nr. 544/2004, că instanța civilă este competentă să soluționeze cauza.

Tribunalul a avut în vedere faptul că, prin Decizia nr. 31/2019 pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Tribunalul a constatat că prima instanță sesizată a devenit competentă a soluționa cauza.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Instanța supremă este sesizată cu un conflict negativ de competență în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., întrucât două instanțe, secția contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Timișoara și secția I civilă a Tribunalului Arad, și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin care s-a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 1038/2022, fiind invocat drept temei juridic Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ; anterior primului termen de judecată, reclamanta a precizat că solicită și anularea Deciziei de expropriere nr. 1/4673 din 23 noiembrie 2022 emisă de către Statul Român.

La primul termen de judecată, Curtea de Apel Timișoara a pus în discuție verificarea competenței, conform art. 130 și 131 din C. proc. civ. și și-a reținut propria competență în baza Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

La următorul termen de judecată, instanța respectivă a invocat, din oficiu, excepția de necompetență materială a instanței de contencios, pe care a admis-o.

În acest context, sunt de observat dezlegările obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 31/2019, prin care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Cu observarea acestor dezlegări, Tribunalul Arad a invocat necompetența sa materială procesuală.

Astfel, necompetența materială procesuală poate fi invocată de judecător sau de părți doar în fața primei instanțe sesizate, până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, în condițiile art. 131 din C. proc. civ.. Invocarea excepției de necompetență materială procesuală de soluționare a cauzei după acest moment nu mai este posibilă, competența fiind câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

În situația în care prima instanță invocă excepția necompetenței sale după momentul procesual reglementat expres în art. 131 din C. proc. civ., astfel cum este situația din speță, instanța ulterior învestită își poate declina competența în favoarea primei instanțe, cu motivarea că această instanță a devenit competentă să soluționeze cauza, ca urmare a pronunțării unei încheieri interlocutorii prin care a reținut că este competentă material.

Chiar și în situația în care nu există o astfel de încheiere interlocutorie prin care s-a reținut competența, efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență reprezintă stabilizarea competenței în favoarea instanței sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat.

Referitor la regimul juridic al invocării excepției de necompetență, trebuie menționat că una dintre inovațiile actualului C. proc. civ., prin care s-a urmărit să se dea o finalitate practică unui principiu nou al procesului civil, acela al accelerării judecății, reglementat de art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., o reprezintă stabilirea unei limite temporale pentru invocarea excepției de necompetență materială, și anume, până la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, adică termenul la care părțile, legal citate, pot pune și concluzii.

Astfel, dacă necompetența nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate sau în condițiile art. 131 alin. (2) din C. proc. civ., la termenul acordat în mod excepțional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenței, această din urmă situație de excepție nefiind incidentă în cauză, necompetența se acoperă definitiv și nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului, cu consecința pentru instanța sesizată a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.

Față de toate aceste argumente, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 octombrie 2023.