ÎCCJ, Decizia nr. 43/2023

Deliberând asupra cererii de recurs în casație formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații A., B. și C., în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

A. Prin Sentința penală nr. 399 din data de 29 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală a dispus următoarele:

1) Conform art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I și teza a II-a din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D., pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen.

2) Conform art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I și teza a II-a din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul E. pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen.

3) Conform art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I și teza a II-a din C. proc. pen., a achitat pe inculpata F. pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen.

A constatat că inculpata a fost reținută 24 de ore, de la 24 noiembrie 2014 la 25 noiembrie 2014.

4) Conform art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I și teza a II-a din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul G. pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen.

A constatat că inculpatul a fost reținut, arestat preventiv și la domiciliu de la 20 noiembrie 2014 la 13 iunie 2015.

5) Conform art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I și teza a II-a din C. proc. pen., a achitat pe inculpata H. pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicare art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen.

A constatat că inculpata a fost reținută, arestată preventiv și la domiciliu de la 20 noiembrie 2014 la 13 iunie 2015.

6) Conform art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul I. pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzute de art. 48 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen.

A constatat că inculpatul a fost reținut, arestat preventiv și la domiciliu de la 20 noiembrie 2014 la 13 iunie 2015.

7) Conform art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I și teza a II-a din C. proc. pen., a achitat pe inculpata J. pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen. (Rechizitoriul nr. x/2013).

Conform art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatei J., din infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 alin. (1) din C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (Rechizitoriul nr. x/2014).

Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I și teza a II-a din C. proc. pen., a achitat pe inculpata J. pentru săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite prevăzute de art. 256 din C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

A constatat că inculpata a fost reținută, arestată preventiv și la domiciliu de la 20 noiembrie 2014 la 12 iunie 2015.

8) Conform art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului K. din complicitate la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în complicitate la infracțiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 26 raportat la art. 256 alin. (1) din C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I și teza a II-a din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul K. pentru complicitate la infracțiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 26 raportat la art. 256 alin. (1) din C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

A constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la 29 ianuarie 2015 la 21 aprilie 2015.

9) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul L. pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de 48 din C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) teza I și teza a II-a din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

A constatat că inculpatul a fost reținut, arestat preventiv și arestat la domiciliu de la 29 ianuarie 2015 la 29 iunie 2015.

10) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul M. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) teza I și teza a II-a din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 291 teza I și teza a II-a din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul M. la o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

A interzis inculpatului M., ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și d) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a alege, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

Conform art. 65 din C. pen., a interzis ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și d) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a alege.

A constatat că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu cea pentru care inculpatul M. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 258 din 24 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 162 din 03 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2016, și, pe cale de consecință:

În baza art. 40 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a contopit pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare stabilită inculpatului M. în prezenta cauză, cu pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 258 din 24 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, definitivă prin Decizia penală nr. 162 din 03 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 4 luni, la care a adăugat un spor de o treime din pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, respectiv un spor de 9 luni și 10 zile închisoare, astfel încât, în final, inculpatul execută pedeapsa rezultantă de 3 ani, 1 lună și 10 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 lit. a), b) și d) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a alege, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 45 alin. (4) din C. proc. pen., a dedus din pedeapsa complementară aplicată, durata deja executată în baza Sentinței penale nr. 258 din 24 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, definitivă prin Decizia penală nr. 162 din 03 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecător, a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., de la 1 martie 2018 la zi.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., a interzis aceluiași inculpat, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și d) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a alege.

În baza art. 291 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 112 lit. e) din C. pen., a dispus confiscarea specială, de la inculpatul M., a sumei de 10.000.000 euro sau echivalentul în RON a acestei sume la cursul de schimb al BNR la data executării măsurii.

În baza art. 45 alin. (6) din C. pen., a cumulat măsura de siguranță mai sus menționată, dispusă în prezenta cauză, cu măsura de siguranță a confiscării speciale a sumei de 9.000.000 euro aplicată prin Sentința penală nr. 258 din 24 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 162 din 03 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, astfel încât, în final, confiscă de la inculpatul M. suma de 19.000.000 euro sau echivalentul în RON a acestei sume la cursul de schimb al BNR la data executării măsurii.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului M. durata reținerii din data de 29 ianuarie 2015, arestul preventiv și arestul la domiciliu de la 30 ianuarie 2015 la 21 iunie 2015, precum și perioada executată în baza Sentinței penale nr. 258 din 24 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 162 din 03 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2016, după cum urmează: reținerea din data de 27 octombrie 2014, arestul preventiv și arestul la domiciliu de la 28 octombrie 2014 la 18 iunie 2015, durata executată de la 03 octombrie 2016 la 03 octombrie 2017 și 72 de zile considerate executate suplimentar, ca măsură compensatorie stabilită conform Legii nr. 169/2017.

11) În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 297 alin. (1) din C. pen., art. 309 din C. pen. și art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpata C. , la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

A interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, conform art. 297 alin. (1) din C. pen., dreptul de a ocupa o funcție publică, precum și exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a alege, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

Conform art. 65 din C. pen., a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) din C. pen. lit. a), b) și d) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a alege.

A dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu de la 24 noiembrie 2014 la 12 iunie 2015.

12) În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 297 alin. (1) din C. pen., art. 309 din C. pen. și art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul B. , la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

A interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, conform art. 297 alin. (1) din C. pen., dreptul de a ocupa o funcție publică, precum și exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a alege, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

Conform art. 65 din C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) din C. pen. lit. a), b) și d) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a alege.

13) În baza art. 48 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 297 alin. (1) din C. pen., art. 309 din C. pen. și art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. , la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

A interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a alege, pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.

Conform art. 65 din C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) din C. pen. lit. a), b) și d) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a alege.

A respins, ca nefondată, acțiunea civilă exercitată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva inculpaților D., E., F., G., H., I. și J..

A ridicat măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanțele nr. 393/P/2013 din 26 noiembrie 2014, 27 noiembrie 2014 și 28 noiembrie 2014 emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, cu privire la bunurile aparținând inculpaților D., E., F., G., H., I. și J. (Rechizitoriul nr. x/2013).

A admis în parte acțiunea civilă exercitată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a obligat în solidar pe inculpații C., B. și A., la plata sumei de 218.353.075 RON, cu titlu de despăgubiri civile, actualizată în funcție de indicele de inflație, de la data emiterii Titlurilor de conversie nr. 1051 din 20 mai 2011, nr. 1052 din 20 mai 2011, nr. 1372 din 24 mai 2011, nr. 1379 din 24 mai 2011 și până la achitarea integrală a sumei, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă sumei stabilită cu titlu de despăgubiri, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a acestei sume.

A menținut măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanțele nr. 393/P/2013 din 26 noiembrie 2014 și 27 noiembrie 2014 emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, asupra bunurilor aparținând fiecăruia dintre inculpații C., B. și A., până la concurența sumei stabilite cu titlu de despăgubiri (Rechizitoriul nr. x/2013).

A ridicat sechestrul asigurator instituit prin ordonanța din data de 16 februarie 2015 emisă în Dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, asupra terenului în suprafață de 4425 mp situat în Snagov, jud. Ilfov, proprietatea numitei N. (Rechizitoriul nr. x/2014).

B. Prin Decizia penală nr. 87 din data de 05 decembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2019, s-au dispus următoarele:

În unanimitate,

A fost respinsă, ca nefondată, cererea de repunere pe rol formulată de inculpații A. și B..

I. Au fost admise apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și inculpații C., B., A. și M. împotriva Sentinței penale nr. 399 din data de 29 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând:

În baza art. 396 alin. (8) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal față de inculpații C., B. și A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 297 alin. (1) din C. pen., art. 309 din C. pen. și art. 5 din C. pen., respectiv, sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 297 alin. (1) din C. pen., art. 309 din C. pen. și art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

A constatat că inculpata C. a fost reținută, arestată preventiv și arestată la domiciliu de la 24 noiembrie 2014 la 12 iunie 2015.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal față de inculpatul M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) teza I și teza a II-a din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

A fost menținută dispoziția de confiscare specială, de la inculpatul M., a sumei de 10.000.000 euro sau echivalentul în RON la cursul de schimb al BNR la data executării măsurii.

A constatat că inculpatul a fost reținut în data de 29 ianuarie 2015 și arestat preventiv și la domiciliu în perioada 30 ianuarie 2015 la 21 iunie 2015.

A obligat pe inculpatul I., în solidar cu inculpații C., B. și A., la plata sumei de 218.353.075 RON, cu titlu de despăgubiri civile, actualizată în funcție de indicele de inflație, de la data emiterii Titlurilor de conversie nr. 1051 din 20 mai 2011, nr. 1052 din 20 mai 2011, nr. 1372 din 24 mai 2011, nr. 1379 din 24 mai 2011 și până la achitarea integrală a sumei, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă sumei stabilită cu titlu de despăgubiri, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a acestei sume.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 1 lit. c) din C. proc. pen., a obligat pe inculpatul I. la plata sumei de 7000 RON, cheltuieli judiciare către stat în primă instanță.

A modificat temeiul de drept al obligării inculpaților C., B. și A. la plata cheltuielilor judiciare către stat în primă instanță, reținând incidența art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) din C. proc. pen.

În majoritate,

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate ce nu contravin deciziei.

În unanimitate,

II. A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații I. și H. împotriva aceleiași sentințe.

III. A constatat că prin încheierea din data de 22 iunie 2020 s-a luat act de retragerea apelurilor formulate de inculpații F. și D. împotriva aceleiași sentințe penale, dispunându-se obligarea acestora la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

C. Împotriva Deciziei penale nr. 87 din data de 05 decembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2019, au declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție (la data de 20 decembrie 2022), inculpații B. (la data de 27 decembrie 2022), A. (la data de 22 decembrie 2022), C. (la data de 28 decembrie 2022) și I. (la data de 30 decembrie 2022).

C.1. În motivarea căii de atac, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.:

"în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

În susținerea cererii de recurs în casație, s-a arătat că, în mod greșit, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. față de inculpații C., B., A. și M., pentru infracțiunile deduse judecății, motivat de împlinirea termenului general de prescripție a răspunderii penale.

Astfel, a considerat că instanța a procedat în mod greșit apreciind ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 prevederilor privind prescripția răspunderii penale, ca lege penală mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripției răspunderii penale Curtea Constituțională a României a pronunțat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 și nr. 358/2022), iar principiul supremației dreptului Uniunii Europene impune instanței naționale să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii.

În consecință, pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracțiunea ce face obiectul cauzei face parte din categoria infracțiunilor de corupție, instanța trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripția răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale.

S-a arătat că, din jurisprudența Curții Constituționale privitoare la aplicarea retroactivă a normelor prin care anumite infracțiuni au fost declarate imprescriptibile (Deciziile nr. 511/2013 și 341/2014) rezultă că în cazul normelor privitoare la prescripție, principiul aplicării legii penale mai favorabile poate fi pus în balans cu cerințele echității substanțiale.

Procurorul a mai susținut că, înlăturarea termenului special de prescripție, ca urmare a Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate la nivel național și nu doar pentru infracțiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene și de corupție, ci a tuturor infracțiunilor cu excepția celor imprescriptibile. Procedurile penale referitoare la infracțiunile ce aduc atingere intereselor Uniunii Europene, precum cea în cauză, implică anchete complexe, mai ales datorită faptului că organele judiciare sunt sesizate după mulți ani de la data săvârșirii unor asemenea fapte. Durata procedurii în fața tuturor instanțelor este de așa natură, în acest tip de cauze, încât impunitatea de fapt nu ar constitui în România un caz excepțional, ci regula.

De asemenea, a susținut că legătura cauzei cu dreptul U.E. este dată de obiectul acesteia, respectiv săvârșirea unor infracțiuni ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, pe care România s-a obligat să le combată prin tratatele la care a devenit parte odată cu aderarea la Uniunea Europeană. În acest sens, s-a invocat cauza Euro Box Promotion și alții (C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19) C.J.U.E.

În concluzie s-a apreciat că se impunea ca instanța de control judiciar să acorde prioritate principiului supremației dreptului Uniunii Europene, cu atât mai mult cu cât, în considerarea Deciziei CJUE din data de 21.12.2021, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți a lăsat neaplicată o alta decizie a Curții Constituționale, respectiv Decizia 417/2019, considerând ca ar fi generat un risc sistemic de impunitate (decizia penală 41 din 07 aprilie 2022 în Dosarul x/2018 al I.C.C.J.).

C.2. Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. este întemeiată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. pen.:

"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

În motivarea căii de atac, recurentul inculpat a A. a arătat că, la cererea sa procesul a fost continuat potrivit art. 18 din C. proc. pen., iar instanța de recurs trebuie să constate că hotărârea întemeiată pe dispozițiile art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (încetarea procesului penal pentru motiv de intervenire a prescripției), este consecutivă analizei celorlalte ipoteze reglementate de dispozițiile art. 16 din C. proc. pen., cu precădere art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., fiind, în opinia apărării, o hotărâre de condamnare, fără aplicarea unei pedepse, dat fiind că intervenirea prescripției are drept efect imposibilitatea de aplicare a pedepsei, potrivit dispozițiilor art. 153 alin. (1) din C. pen., conform cărora prescripția înlătură răspunderea penală.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurentul inculpat a susținut că, pornind de la baza factuală reținută de către instanța de fond și confirmată in integrum de către instanța de apel, în condițiile în care, dacă acest motiv va fi primit de instanță, atrage după sine și caracterul întemeiat al celui de al doilea motiv de recurs în casație, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., ambele fiind aflate în interdependență.

În considerarea aceluiași motiv de casație (art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.) inculpatul a susținut că dispariția elementelor de corupție pe baza cărora s-a ajuns la concluzia că inculpatul A. a săvârșit infracțiunea în forma complicității conduce la concluzia că și inculpații C. și B. și-au dat votul, în condițiile în care și l-au dat și ceilalți membri ai Comisiei care au fost achitați, iar motivele de achitare sunt aplicabile și în cazul lor, în sensul că faptele reținute în sarcina tuturor inculpaților, membri ai O., nu sunt prevăzute de legea penală.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului în casație întemeiat pe ambele cazuri de casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. pen., desființarea Sentinței penale nr. 399 din 29 iunie 2018, cât și Decizia penală nr. 87 din 05 decembrie 2022) și, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., achitarea inculpatului A..

C.3. Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B. este întemeiată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. pen.:

"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

În susținerea recursului în casație, recurentul B. a arătat a fost condamnat pentru fapte care nu îndeplinesc condițiile de tipicitate obiectivă impuse de lege pentru infracțiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 297 din C. pen.

A arătat că în cursul cercetării judecătorești, ulterior administrării probatoriului, instanța a ajuns la concluzia că inculpații C. și B. au dat un vot corupt în dosarul de despăgubire ce face obiectul prezentei cauze.

În legătură cu aceste fapte, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor de corupție a dispus disjungerea cauzei prin ordonanța din 08 decembrie 2014, iar ulterior a dispus trimiterea în judecată a inculpaților M. și J., prin Rechizitoriul nr. x/2014, operând o nouă disjungere în legătură cu faptele pentru care inculpatul M. formulase denunț la data de 19 februarie 2015.

În aceste condiții, a susținut că, în legătură cu faptele de corupție denunțate de către inculpatul M. la data de 19 februarie 2015, contextul în care au fost săvârșite, circumstanțele și împrejurările factuale, instanța de fond s-a substituit funcției judiciare de urmărire penală, încălcând principiul separației funcțiilor judiciare, astfel cum este prevăzut de art. 3 din C. proc. pen.

Încălcarea este cu atât mai evidentă cu cât faptele, circumstanțele și împrejurările în care au fost săvârșite (în legătură cu infracțiunile de corupție denunțate de către inculpatul M.) și care au constituit temei de condamnare pentru inculpații A., C. și B. se aflau în cercetare, după disjungere, la Direcția Națională Anticorupție și, într-un final, prin ordonanța din data de 10 octombrie 2018 s-a dispus o soluție de clasare în privința acestora.

În consecință, fundamentul condamnării inculpatului B. a dispărut, iar soluția de condamnare devine nelegală, analiza urmând a fi făcută ca și în cazul celorlalți inculpați membrii ai O. (D., E., J., F., G. și H.) în cazul cărora s-a dispus achitarea întemeiată pe dispozițiile art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b), teza I din C. proc. pen.

În consecință, a susținut că ordonanța de clasare a intrat în autoritate de lucru judecat, după respingerea plângerii formulate de către inculpatul B., astfel cum rezultă din încheierea nr. 116 pronunțată de către judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală din data de 14.03.2019, în Dosarul nr. x/2019 astfel încât faptele de corupție care au fost avute în vedere de către instanța fondului și care au constituit baza factuală pentru a ajunge la concluzia că inculpatul A. a corupt votul și că C. și B. au dat un vot corupt în cadrul Comisiei, au fost soluționate, în mod definitiv, printr-un act jurisdicțional cu autoritate de lucru judecat și care consacră contrariul, în sensul că faptele nu au putut fi probate.

Astfel, dispariția elementelor de corupție pe baza cărora s-a ajuns la concluzia că inculpatul a săvârșit infracțiunea conduce la concluzia că și inculpatul B. și-a dat votul în condițiile în care și l-au dat și ceilalți membri ai Comisiei care au fost achitați, iar motivele de achitare sunt aplicabile și în cazul lui, în sensul că toți inculpații, membri ai O., au săvârșit fapte care nu sunt prevăzute de legea penală.

De asemenea, a invocat lipsa de tipicitate obiectivă a faptei făcând trimitere la faptul că membrii Comisiei Centrale nu aveau obligația prevăzută de lege de verificare a rapoartelor de evaluare sub aspectul temeiniciei acestora, astfel cum reținute chiar instanța. Aceasta reprezintă concluzia la care a ajuns prima instanță în urma unei analize a textelor legale ce instituiau atribuțiile membrilor O..

Această concluzie se referă la toți membrii O., fără niciun fel de excepție, iar circumstanțele anterioare soluționării dosarului de despăgubire nu puteau avea efecte juridice asupra laturii obiective a infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților B. și C..

Astfel, deși ambele instanțe au stabilit că membrii O. nu aveau în lege obligația descrisă în actul de sesizare, respectiv aceea de verificare a rapoartelor de evaluare, prima instanță a considerat că prin asumarea unei obligații de rezultat înainte de verificarea raportului, B. ar fi încălcat dispozițiile art. 36 alin. (7) din Legea nr. 247/2005 prin emiterea titlului de despăgubire.

În speța de față, titlul de despăgubire a fost emis ca urmare a votului unanim al color 9 membri ai O.. În legătură cu ceilalți 7 membri ai O. care au fost achitați de către ambele instanțe, votul acestora nu a fost considerat ca fiind o încălcare a art. 16 alin. (7) din Legea nr. 247/2005, constatându-se că aceștia nu aveau obligația legală prevăzută de acest text de lege.

Or, diferența dintre cei 7 membri O. în privința cărora s-a dispus o soluție de achitare și cei doi inculpați în legătură cu care s-a considerat că sunt îndeplinite condițiile pentru a se pronunța o soluție de condamnare este făcută strict de ceea ce a fost numit de către cele două instanțe "circumstanțe anterioare săvârșirii faptei". Eroarea de aplicare a dreptului în această cauză derivă din aceea că ambele instanțe consideră că acele circumstanțe au influență asupra laturii obiective a faptei, în condițiile în care, ele însele recunosc că aceste circumstanțe stabilesc "că cei doi inculpați cunoșteau întreaga procedură viciată prin care dosarul a ajuns pe rolul Comisiei Centrale și și-au asumat emiterea deciziei, fiindu-le indiferente condițiile de întocmire a raportului de evaluare și acceptând inclusiv posibilitatea unor erori (...)".

În consecință, acele circumstanțe reținute au influență exclusiv asupra laturii subiective a infracțiunii, în sensul că acești doi inculpați au avut o altă reprezentare asupra acestui dosar de despăgubire decât o aveau ceilalți. Însă, nici măcar ei nu au cunoscut faptul că acel raport de evaluare ar fi putut să conțină erori. Ca atare, circumstanțele reținute de către cele două instanțe nu pot fi calificate drept condiții atașate efemerului material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu și nu pot avea efecte asupra tipicității obiective a infracțiunii din această perspectivă. Mai mult decât atât, acele împrejurări/circumstanțe nu pot fi incluse în conținutul constitutiv al infracțiunii din perspectiva bazei factuale întrucât ele nu au fost reținute de către procuror în descrierea faptei din actul de sesizare.

Astfel, a considerat că ambele au ajuns în mod greșit la concluzia că fapta inculpatului B., așa cum este aceasta descrisă în actul de sesizare și cu reținerea unor circumstanțe/împrejurări noi de către cele două instanțe, întrunește condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de abuz în serviciu.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului în casație, desființarea ambelor hotărâri și achitarea inculpatului B., în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., iar în ceea ce privește acțiunea civilă, aceasta să fie lăsată nesoluționată, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (5) din C. proc. pen.

C. 4. Cererea de recurs în casație formulată de inculpata C. este întemeiată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. pen.:

"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

În susținerea recursului în casație, cu privire la primul motiv de casare, inculpata a arătat că a fost condamnată pentru o faptă care nu îndeplinește condițiile de tipicitate obiectivă impuse de lege, deși, cu putere/autoritate de lucru judecat există hotărâri ale Înaltei Curți care au stabilit definitiv că votul dat în Comisie Centrală de Stabilire a Despăgubirilor nu poate atrage răspunderea penală pentru infracțiunea de abuz în serviciu.

Astfel, a arătat că niciunul dintre membri comisiei nu poate să săvârșească o infracțiune prin votul exprimat și niciunul dintre membri nu are competențe în sfera evaluărilor, astfel că votul acestora este egal pentru fiecare membru.

Cu referire la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. invocat inculpata a arătat că, în mod nelegal, Completul de 5 Judecători a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, fără să analizeze mai întâi solicitarea de achitare a inculpaților, în condițiile în care există probe pe care nu le-a analizat, nu a stabilit situația de fapt, diferită de cea reținută de instanța de fond.

Întrucât consideră că recursul în casație trebuie să asigure echilibrul dintre principiul legalității și principiul respectării autorității/puterii de lucru judecat, a făcut trimitere la soluțiile pronunțate de Înalta Curte în Dosarul nr. x/2018 (Decizia penală nr. 301/A/08.10.2019) și Dosarul nr. x/2015 (Decizia penală nr. 144/A/2022, Sentința penală nr. 201/F din 23.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală), în cauze similare ce îi priveau pe membri O..

În aceste condiții, a apreciat că soluțiile din dosarele mai sus enunțate au autoritate de lucru judecat față de activitatea Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor și putere de lucru judecat în ceea ce îl privește pe fiecare membru O. în parte, dându-se astfel și o dezlegare de drept în sensul că în sarcina membrilor O. nu se. poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni, prin votul dat, atâta timp cât normele nu sunt clare și nici unul dintre membrii nu avea pregătirea necesară să aprecieze din punct de vedere tehnic rapoartele de expertiză, singura lor atribuție fiind cea din "Capitolul V: Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor", art. 16 alin. (7) "În baza raportului de evaluare Comisia Centrală VA PROCEDA fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare."

De asemenea, a făcut trimitere și la Ordonanța din data de 16 decembrie 2020 emisă de Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Încheierea Tribunalului București din data de 16 iunie 2021, prin care s-a dispus clasarea cauzei în ceea ce o privește pe inculpata C. pentru faptele de corupție pretins a fi fost săvârșite în legătură cu activitatea sa de serviciu.

A mai susținut că, întrucât există mai multe părți care aparțin aceluiași grup procesual (consortium litis), definit în doctrină ca fiind un grup de subiecți între care exista o oarecare solidaritate procesuală, efectul recursului în casație poate fi extins, astfel încât și pentru C. se poate reține și constata că fapta pentru care s-a dispus condamnarea și ulterior intervenirea prescripției nu este prevăzută de legea penală, O. fiind un organism unitar, votul fiecăruia dintre membrii O. fiind egal.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei recurate și, în conformitate cu dispozițiile art. 448 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., în rejudecare, să se dispună achitarea inculpatei C., în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I și teza a II-a din C. proc. pen., pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, precum și lăsarea laturii civile nesoluționată.

C.5. Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul I. este întemeiată pe cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.:

"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În susținerea recursului în casație, inculpatul I. a arătat, în esență, că a fost condamnat pe latură civilă la achitarea în solidar a pretinsului prejudiciu stabilit în cauză, deși acesta nu este nici cert și nici corect stabilit.

De asemenea, a considerat că instanța de apel a ajuns la o concluzie opusă hotărârilor definitive date în spețe similare/identice, încălcând principiul autorității/puterii de lucru judecat, principiul securității raporturilor juridice și dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 CEDO.

De asemenea, chiar dacă a susținut că își întemeiază recursul în casație pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., iar argumentele invocate susțin acest caz de casare, totuși, la fila x, a arătat că își întemeiază recursul în casație și pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., fără a arăta motivele care susțin acest caz.

Prin Încheierea nr. 27/RC din Ședința din camera de consiliu din 27 martie 2023, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., au fost admise în principiu cererile de recurs în casație formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații A., B. și C. împotriva Deciziei penale nr. 87 din data de 05 decembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2019.

Pentru a pronunța această hotărâre Înalta Curte a constatat că aspectele invocate de inculpații A., B. și C. în cererile de recurs în casație vizează elementele de tipicitate ale infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților (abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz în serviciu) și pot fi evaluate în procedura pendinte, iar față de aceștia s-a dispus o soluție de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În ceea ce privește cererea de recurs în casație formulată de inculpatul I., Înalta Curte a constatat că, prin decizia recurată, s-a dispus o soluție de achitare cu privire la inculpatul I., în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 48 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen., acesta fiind obligat în solidar cu inculpații C., B. și A., la plata despăgubirilor civile, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă sumei stabilită cu titlu de despăgubiri.

Potrivit art. 436 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., poate formula cerere de recurs în casație inculpatul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal.

Or, în cauză, față de inculpatul I. nu s-a dispus o soluție de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal, ci o soluție de achitare (în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.).

În consecință, întrucât în cazul recursului în casație legea nu consacră calitate procesuală activă inculpatului față de care s-a dispus o soluție de achitare, indiferent de temeiul achitării, a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul I..

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului reglementat de prevederile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Deciziei penale nr. 87 din data de 05 decembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2019 este nefondat.

În cauza de față, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Prin motivele de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut că, instanța de apel, în mod greșit, a reținut incidența, în cauză, a interpretării date de Curtea Constituțională în Decizia nr. 358/2022 prevederilor privind prescripția răspunderii penale, ca lege penală mai favorabilă.

În opinia Parchetului, se impunea ca instanța de control judiciar să acorde prioritate principiului supremației dreptului Uniunii Europene, lăsând neaplicate deciziile pronunțate de Curtea Constituțională considerând ca prin soluția dispusă în apel se generează un risc sistemic de impunitate.

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluționării definitive a cauzei, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpaților C., B. și A. și M., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituțională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.

În examinarea criticilor formulate se constată că prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 8 din C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție critică nu greșita încetare a procesului penal, ci modul în care instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 5 din C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Analiza legii penale mai favorabile pentru a determina pe calea recursului în casație care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidența unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reținută ca fiind favorabilă în cauză este o analiză asupra temeiniciei acuzației și a sancțiunii aplicabile care nu mai poate fi analizată pe calea acestei căi extraordinare de atac.

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., instanța analizează dacă a fost sau nu împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prin raportare la legea mai favorabilă reținută prin hotărârea definitivă pronunțată de instanța de apel.

În faza judecării apelului, Înalta Curte de Casație și Justiție a valorificat incidența prescripției generale a răspunderii penale a inculpaților C., B. și A. și M., ca efect al adoptării Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, interpretând și aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior și în hotărârea prealabilă menționată.

Raportat la aspectele factuale definitiv reținute prin hotărârea instanței de apel și care nu mai pot fi cenzurate de instanța de casație, la determinarea termenului de prescripție incident în cauză, au fost avute în vedere Deciziile Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în M. Of. nr. 518/25.06.2018 (prin care s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională) și nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în M. Of. nr. 565/9.06.2022 (care a stabilit că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale), precum și Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M. Of. nr. 1141/28.11.2022, conform căreia normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

Cu referire la conceptul de "risc sistemic de impunitate" se constată că acesta a fost utilizat în Hotărârea din 21 decembrie 2021, pronunțată în Cauza Euro Box Promotion și alții (C-357/19, C-379/19, C-811/19 și C-840/19), în materia sancționării, prin mijloace de drept penal, a fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, atunci când anumite evenimente produse ar putea angaja imposibilitatea tragerii la răspundere penală, fiind legat de principiul legalității incriminării și a pedepselor, care face obiectul art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene care este prevalent unei eventual pericol de nepedepsire a unor fapte îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

În Cauza C-360/20 CJUE a precizat că "Principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că impune unei instanțe naționale să dea dispozițiilor dreptului național o interpretare conformă cu obligațiile care decurg din articolul 325 alin. (1) și (2) TFUE citit în lumina articolului 1 alin. (1) litera (a) din Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995, cu condiția ca o astfel de interpretare să nu determine o încălcare a principiului legalității infracțiunilor și a pedepselor."

Curtea de Justiție a Uniunii a subliniat că supremația dreptului Uniunii nu poate aduce atingere în nicio ipostază principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum acesta a fost imp