ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 971/2023

HOTĂRÂRE

26.04.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 971/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 26 aprilie 2023

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2022, pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta UNITATEA x TERITORIALA COMUNA TUZLA a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L., în conformitate cu prevederile art. 7 din H.G. nr. 264/2003 (republicata), la restituirea integrală a avansului, în valoare totală 245.158,03 RON (inclusiv TVA), prin stornarea integrală a facturii nr. x/18.10.2019 cu plata dobânzilor și penalităților de întârziere calculate pentru perioada de când s-a acordat avansul și până în momentul recuperări efective, precum și cheltuieli de judecată.

Pârâta S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată.

Pârâta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere reconvențională cu privire la cererea de chemare în judecată, solicitând să se dispună obligarea U.A.T. Tuzla la plata către pârâtă a beneficiului nerealizat în cuantum de 10.000 RON; obligarea reclamantei - pârâte la plata către pârâtă a cheltuielilor pe care le va efectua cu prezentul proces.

Prin sentința civilă nr. 470/07.12.2022 a Tribunalului Olt s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că art. 107 C. proc. civ., care stabilește regula generală în materie de competență, se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Art. 53 alin. (1)/1 din Legea nr. 101/2016 statuează că "Litigiile și cererile care decurg din executarea contractelor administrative și cele care decurg din rezilierea, rezoluțiunea, denunțarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziție publică din motive independente de autoritatea contractantă se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul."

Dispoziția legală mai sus citată, stabilește așadar o competență specială în cazul litigiilor privind achizițiile publice, derogatorie de la norma de drept comun stabilită de art. 107 C. proc. civ.

Față de aceste considerente, reținând că reclamanta - autoritate contractantă are sediul în comuna Tuzla, județul Constanta, instanța, în temeiul art. 95 C. proc. civ., raportat la art. 129 pct. 3 coroborat cu art. 53 alin. (1)/1 din Legea nr. 101/2016, a admis excepția necompetentenței teritoriale a secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Olt și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Prin sentința civilă nr. 115 din 02 februarie 2023, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

În motivarea acestei soluții, s-a reținut că raportat la Decizia nr. 31/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Olt prin întâmpinarea sa depusă la data de 20.09.2022 în etapa scrisă prevăzută de art. 201 C. proc. civ.

De asemenea, Tribunalul Constanța a constatat că primul termen de judecată acordat de Tribunalul Olt a fost la data de 09.11.2022, dată la care instanța a admis cererea de amânare formulată de pârâtă, a dispus comunicarea cererii reconvenționale și citarea pârâtei cu mențiunea de a timbra cererea reconvențională.

La al doilea termen de judecată, respectiv la data de 07.12.2022, instanța, în absența părților legal citate, a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Prin urmare, instanța a invocat necompetența teritorială la cel de-al doilea termen și s-a pronunțat asupra acestui aspect, fără a da părților posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea prin care reclamanta UNITATEA x TERITORIALA COMUNA TUZLA a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L., în conformitate cu prevederile art. 7 din H.G. nr. 264/2003 (republicată), la restituirea integrală a avansului, în valoare totală 245.158,03 RON (inclusiv TVA), prin stornarea integrală a facturii nr. x/18.10.2019 cu plata dobânzilor și penalităților de întârziere calculate pentru perioada de când s-a acordat avansul și până în momentul recuperări efective, precum și cheltuieli de judecată.

În cauză, solicitarea reclamantei se circumscrie, sub aspectul competenței teritoriale, dispozițiilor art. 53 alin. (1^1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, conform cărora:

"Litigiile și cererile care decurg din executarea contractelor administrative și cele care decurg din rezilierea, rezoluțiunea, denunțarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziție publică din motive independente de autoritatea contractantă se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul."

Astfel cum prevăd dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția de necompetență se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: 1. când sunt încălcate normele privind competența generală - când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale - când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competența teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

În speță, dispozițiile art. 53 alin. (1^1) din Legea nr. 101/2016 instituie o competență teritorială de ordine publică în favoarea secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul, având caracter de normă specială în raport cu dispozițiile art. 107 C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, aplicabilă litigiului pendinte, "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii în fața primei instanțe."

Aceste dispoziții legale nu pot fi însă interpretate și aplicate decât în corelare cu necesitatea asigurării celorlalte garanții procesuale ale părților, îndeosebi a efectivității principiilor contradictorialității și dreptului la apărare.

Astfel, pentru a se putea efectua verificarea competenței, instanța trebuie să se asigure că părțile au posibilitatea de a pune concluzii, problema competenței teritoriale de ordine publică urmând a fi tranșată definitiv înaintea instanței respective printr-o încheiere interlocutorie.

Or, în cadrul aceleiași sarcini ce revine instanței de a asigura celeritatea judecății, în sensul art. 6 alin. (1) C. proc. civ., în care se înscrie și verificarea propriei competențe, este înscrisă expres, prin dispozițiile art. 241 alin. (3) C. proc. civ., și obligația de a se proceda la verificarea procedurii de comunicare a actelor de procedură pentru termenul de judecată și de a se ordona, dacă e cazul, luarea măsurilor de efectuare ori de refacere a acestor proceduri.

În situația particulară a litigiului pendinte, nu a fost invocată excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Olt în cadrul procedurii de verificare a competenței chiar de la primul termen de judecată din 9 noiembrie 2022, urmare a aprecierii de către prima instanță sesizată că nu se comunicase cererea reconvențională și aceasta nu fusese timbrată.

Cu alte cuvinte, chiar dacă, principial, cererea reconvențională se judecă de către instanța competentă pentru cererea principală, în virtutea prorogării legale de competență prevăzute de art. 123 alin. (1) C. proc. civ., cu excepțiile prevăzute de lege, Tribunalul Olt era ținut să asigure în mod unitar cadrul procesual necesar pentru exercițiul corespunzător al dreptului la apărare și al dezbaterii contradictorii asupra cererilor deduse judecății, inclusiv pe cale incidentală, apreciind că avea prioritate complinirea obligației legale de comunicare a actelor de procedură ce țin de faza scrisă pregătitoare a procesului.

Spre deosebire de forma anterioară a art. 131 alin. (2) C. proc. civ. care impunea punerea în discuția părților și verificarea competenței la primul termen la care părțile sunt legal citate, textul, în forma modificată face referire la "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii."

Prin urmare, noua reglementare permite ca, în mod excepțional, verificarea competenței și invocarea subsecventă a excepției de necompetență să aibă loc și la termenul imediat următor termenului la care părțile au fost legal citate, dacă s-au ivit alte incidente procedurale, fără a opera sancțiunea decăderii instanței din dreptul de a invoca excepția necompetenței teritoriale de ordine publică, ipoteză care se regăsește în speță.

Este de observat, din această perspectivă, că stabilirea limitei temporale pentru invocarea excepției de necompetență teritorială de ordine publică este dată de termenul la care părțile din proces pot pune și concluzii asupra competenței, deci pricina nu se amână pentru un motiv care implică imposibilitatea unor dezbateri contradictorii, astfel cum se reține și în considerentele Deciziei nr. 31/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 133/19.02.2020, cu referire, ca exemplu, la amânarea judecății în temeiul art. 222 C. proc. civ.

Pe de altă parte, potrivit aceleiași hotărâri de unificare a jurisprudenței menționate anterior, în această situație, instanța sesizată prin declinarea competenței poate să verifice modul în care normele referitoare la condițiile și termenul de invocare a excepției de necompetență au fost respectate, fără a se putea transforma într-o instanță de control judiciar, deci fără a avea de analizat aspectele privind legalitatea și oportunitatea măsurilor procesuale concrete luate pentru respectarea principiului dreptului la apărare și al contradictorialității, care au condus la amânarea judecății (vezi paragraful 71).

Prin urmare, în contextul măsurilor dispuse la primul termen de judecată, de comunicare a actului de procedură (cererea reconvențională) și timbrării corespunzătoare, măsuri ce urmăreau tocmai garantarea dreptului de apărare și a principiului contradictorialității, părțile neputând pune concluzii asupra competenței în sensul art. 131 alin. (1) C. proc. civ., lipsa unei mențiuni în cuprinsul încheierii de ședință privind prorogarea discutării competenței nu poate conduce la concluzia că tribunalul ar fi devenit competent teritorial să soluționeze litigiul după acest prim termen prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termenul legal.

În raport cu considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă.