ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 959/2023

Ședința publică din data de 26 aprilie 2023

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin decizia nr. 74/24.11.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Buzău a respins recursul formulat de recurenta-reclamantă A., împotriva încheierii de ședință pronunțate la data de 09.04.2020 în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Buzău, în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., ca nefondat. A respins cererea recurentei privind cheltuielile de judecată. A admis în parte cererea intimatelor și obligă recurenta către intimate la plata sumei de 750 RON (cate 250 RON pentru fiecare intimată).

Împotriva deciziei civile nr. 74/24.11.2021 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2020 a formulat cerere de revizuire A./2 solicitând admiterea cererii și anularea în tot a hotărârii atacate.

La termenul de judecată din 16 mai 2022, revizuenta prin reprezentant a precizat motivul pe care se întemeiază cererea de revizuire, respectiv art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

După analizarea cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a excepției necompetenței materiale invocată de intimat, Tribunalul Buzău, prin decizia civilă nr. 19 din 16 mai 2022, a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Buzău în soluționarea cererii de revizuire privind decizia civilă nr. 74/2021 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2020 și în temeiul art. 510 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a acestei căi extraordinare de atac în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția Civilă.

Prin decizia nr. 383 din 10 noiembrie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins cererea de revizuire formulată revizuenta A., ca inadmisibilă și a obligat revizuenta la plata cheltuielilor de judecată de câte 500 RON către fiecare intimată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A., solicitând admiterea căii de atac și casarea deciziei recurate.

În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Preliminar, recurenta a arătat că suspendările cauzelor în care este parte, din dosarele nr. x/2021, nr. y/2020, nr. z/2020 și nr. 9942/200/2020 ale Tribunalului Buzău au fost dispuse în baza articolului 413 alin. (1) C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Buzău, însă recursurile la respectivele hotărâri au fost soluționate diferit, în sensul că în 3 dintre acestea recursul fiind admis, casată încheierea recurată și trimisă cauza pentru continuarea judecății.

Recurenta a susținut că într-un singur dosar, respectiv în dosarul nr. x/2020, prin decizia nr. 74/24.11.2021, tribunalul a respins recursul ca nefondat, reținând că suspendarea este oportună pentru a evita pronunțarea unei hotărâri contradictorii în raport de soluția ce se va pronunța în dosarul nr. x/2020 în care se judecă o chestiune prejudicială.

Prin urmare, a arătat că, fără a ține cont de puterea de lucru judecat, în dosarul nr. x/2020, instanța a decis, în circumstanțe similare, faptul că recursul este nefondat.

Pe fond, recurenta a prezentat o comparație între reglementarea din C. proc. civ. de la 1865 a motivului de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 7 și motivul de revizuire de la art. 509 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., susținând, în esență, că noua reglementare nu impune necesitatea identității de cauză, obiect și părți pentru a revizui o hotărâre.

Așadar, a apreciat că noul conținut al auorității de lucru judecat, ce viza și considerentele, și excepțiile procesuale, și incidentele procesuale, a determinat și modificarea regimului căii de atac a revizuirii, modificare prin care s-a instituit o normă suplimentară de protecție, în lipsa căreia risca să fie lipsită de conținut autoritatea de lucru judecat acordată considerentelor, excepțiilor și incidentelor procedurale.

Intimatele S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, solicitând și plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON reprezentând onorariul avocațial.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat în prezenta cauză este nefondat pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 488 din același act normativ, recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia poate fi exercitat un control judiciar, în limitele criticilor care vizează nelegalitatea hotărârii ce a fost pronunțată în soluționarea cererii de revizuire.

Principala critică dedusă analizei instanței de control judiciar privește încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat de către instanța învestită cu cererea de revizuire și urmează a fi examinată prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ., deoarece recurenta invocă interpretarea greșită a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 prin raportare la art. 431 alin. (2) C. proc. civ., acestea fiind norme de procedură, iar nu de drept material.

În speță, recurenta a formulat cerere de revizuire, în contradictoriu cu intimatele S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 74/24.11.2021, pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2020, prin care s-a respins recursul formulat de recurenta-reclamantă A., împotriva încheierii de ședință din 09.04.2020 pronunțate în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Buzău, ca nefondat.

Cererea de revizuire s-a întemeiat pe dispozițiile art. 501 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind invocat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat în raport cu hotărârile pronunțate în dosarele nr. x/2021, nr. y/2020 și nr. 4545/200/2020 ale Tribunalului Buzău. A precizat recurenta-revizuentă că în toate aceste cauze s-au admis recursurile și s-a apreciat că nu se impune suspendarea cauzei în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Buzău, cauza fiind trimisă tribunalului pentru continuarea judecății.

Recurenta-revizuentă a criticat că prin decizia recurată s-a reținut că trebuie să existe o triplă identitate, respectiv hotărârile să aibă aceleași părți, același obiect și aceeași cauză, pentru admisibilitatea motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În dezvoltarea acestei critici, a mai argumentat că pentru a fi incidente prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. nu este necesară tripla identitate de părți, obiect și cauză, fiind suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care are legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior.

Criticile sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel: (1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre.

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ și efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței.

Înalta Curte reține că, în speță, în mod legal s-a reținut de către instanța învestită cu cererea de revizuire că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece nu se poate reține încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat în condițiile în care deciziile potrivnice nu privesc aceleași părți.

În aceste sens, curtea de apel a constatat, în mod judicios, că dosarele nr. x/2021, nr. y/2020 și nr. 4545/200/2020, în care au fost pronunțate hotărârile potrivnice, au avut ca obiect recursuri declarate împotriva unor încheieri de suspendare a judecății cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. formulate de același petentă, respectiv A., însă în calitate de intimați au figurat alte părți.

Mai mult, analizând identitatea de chestiune litigioasă, Înalta Curte constată că aceste dosare au conținut diferit atât sub aspectul obiectului, cât și sub aspectul părților, respectiv:

- în dosarul nr. x/2021, soluționat prin hotărârea nr. 45/2021, pronunțată de Tribunalul Buzău, obiectul cauzei este reprezentat de o cerere de evacuare, iar ca părți, recurentă este A., iar intimat E.;

- în dosarul nr. x/2020, soluționat prin hotărârea nr. 32/2021 pronunțată de Tribunalul Buzău, obiectul cauzei este reprezentat de modificarea/actualizarea actelor constitutive, fiind vorba de o procedură necontencioasă formulată de A.;

- în dosarul nr. x/2020, soluționat prin hotărârea pronunțată în camera de consiliu nr. 1/2021 a Tribunalului Buzău, obiectul cauzei este reprezentat de modificări acte constitutive persoane juridice, fiind tot o procedură necontencioasă, parte fiind A..

Drept urmare, se constată că deși recurenta-revizuentă a figurat în calitate de parte în dosarele în care au fost pronunțate hotărârile pretins contrare, iar pe parcursul judecății a formulat cereri de suspendare în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care au fost soluționate diferit față de dosarul nr. x/2020, în mod corect s-a reținut că hotărârile potrivnice nu privesc aceleași părți.

Contrar criticilor din recurs, Înalta Curte notează că efectul pozitiv al autorității lucrului judecat presupune identitatea de părți, pentru că ceea ce s-a stabilit jurisdicțional anterior să se impună cu efect obligatoriu într-un nou proces, care are legătură cu aspectele litigioase deja tranșate, dată fiind relativitatea efectelor lucrului judecat.

Dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care consacră legislativ efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, trebuie interpretate sistematic, referindu-se la aceleași părți care au participat în litigiul inițial. Astfel, părțile sunt aceleași ca în litigiul anterior, deoarece numai în această situație, în care se invocă o chestiune deja judecată definitiv între aceleași părți, subzistă rațiunile autorității lucrului judecat, anume imposibilitatea contrazicerii unei probleme asupra cărora părțile respective s-au judecat, au avut posibilitatea unor dezbateri contradictorii și care, fiind dezlegată definitiv, li se impune și în litigiile ulterioare având legătură cu primul.

Totodată, curtea de apel a reținut în conformitate cu dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. că revizuirea nu are menirea de a remedia situațiile în care există practică neunitară determinată de aplicarea și interpretarea instituției suspendării facultative.

Deși recurenta a invocat că instanța a analizat întrunirea condițiilor autorității de lucru judecat, iar nu a condițiilor referitoare la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, această susținere nu se confirmă, din moment ce în cuprinsul deciziei recurate se regăsește analiza condițiilor motivului de revizuire invocat, fiind examinat, cu precădere, dacă hotărârile potrivnice vizează același obiect și aceleași părți.

Motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., au fost invocat în mod formal, deoarece criticile care vin să le susțină pun în discuție, de fapt, problema soluționării puterii de lucru judecat în al doilea proces, chestiune antamată prin considerentele expuse anterior.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

Întrucât a pierdut procesul, recurenta a căzut în pretenții, astfel că fiind întrunite cerințele art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurenta-reclamantă A. la plata sumei 2000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimații S.C. B. S.R.L., S.C. D. S.R.L. și S.C. C. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 383 din 10 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. la plata sumei 2000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimații S.C. B. S.R.L., S.C. D. S.R.L. și S.C. C. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 aprilie 2023.