ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 594/2021

HOTĂRÂRE

11.03.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 594/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 11 martie 2021

Asupra conflictului de competență de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la 18 iunie 2019 sub dosar nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.A. Galați, în contradictoriu cu pârâții B., C. și S.C. D. S.R.L. Buzău a solicitat obligarea acestora la plata, în solidar, a sumei de 1.063.043 RON, reprezentând prejudiciu, respectiv suma 836.934 RON reprezentând prejudiciu principal rezultat în urma încheierii contractelor de vânzare-cumpărare și suma de 221.548 RON reprezentând prejudiciul accesoriu, produs ca urmare a acordării fostului angajat, pârâtul B., a unor bonusuri pentru munca prestată în cadrul societății.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 254 din Codul muncii, art. 1349 și urm. C. civ., art. 451 și urm. C. proc. civ.

La termenul de judecată din 4 iunie 2020, ca urmare a apărărilor pârâților invocate prin întâmpinare, în sensul că reclamanta a sesizat în mod greșit instanța de judecată specializată pe dreptul muncii în ceea ce privește pretențiile îndreptate împotriva pârâților S.C. D. S.R.L. Buzău și C., invocând răspunderea patrimonială a angajatului în temeiul art. 254 din Codul muncii, instanța a pus în discuția părților necesitatea disjungerii capetelor de cerere II și III formulate în contradictoriu cu pârâții S.C. D. S.R.L. Buzău și C., privind plata sumei de 836.934 RON, reprezentând prejudiciu principal, precum și excepția necompetenței materiale procesuale și teritoriale a Tribunalului Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale privind soluționarea acestora.

Tribunalul Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea din 18 iunie 2020 a disjuns capetele de cerere II și III formulate în contradictoriu cu pârâții S.C. D. S.R.L. Buzău și C., privind plata sumei de 836.934 RON, reprezentând prejudiciu principal și a dispus formarea unui nou dosar, având ca părți reclamanta S.C. A. S.A. Galați și pârâții S.C. D. S.R.L. Buzău și C., cu termen de judecată la data de 18 iunie 2020.

Ca urmare a acestei soluții, respectiva cauză disjunsă a fost înregistrată pe rolul aceleiași instanțe, sub nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 281 din 18 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020 a admis excepția necompetenței materiale procesuale și teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a capetelor II și III de cerere formulate de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții S.C. D. S.R.L. Buzău și C., în favoarea Tribunalului Buzău, secția Civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, din analiza cererii de chemare în judecată, că cele două capete de cerere sunt principale și nu accesorii și că există raporturi de muncă doar între reclamantă și pârâtul B., fiind încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. x din 4 august 2008, astfel că, doar în ceea ce-l privește pe acest pârât se pune problema antrenării răspunderii contractuale, în temeiul dispozițiilor art. 254 din Codul muncii, pe când în ceea ce-i privește pe ceilalți doi pârâți se constată că nu există raporturi de muncă, astfel că se poate pune în discuție răspunderea civilă delictuală în baza dispozițiilor art. 1349 C. civ.

Prin urmare, a constatat instanța, că în privința capetelor II și III, care vizează pretențiile formulate împotriva pârâților S.C. D. S.R.L. Buzău și C. nu sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii, drepturile și obligațiile acestor părților din proces nedecurgând din raporturi juridice de muncă, astfel că un complet specializat pe litigii de muncă nu se poate pronunța în acest sens, răspunderea acestora fiind o răspundere civilă delictuală, competența material funcțională revenind astfel unei secții sau complet civil și nu unei secții sau complet de conflicte de muncă și asigurări sociale.

A mai reținut instanța, că pretențiile reclamantului față de cei doi pârâți depășesc suma de 200.000 RON, iar litigiul în ceea ce-i privește pe pârâții S.C. D. S.R.L. Buzău și C. nu poate fi soluționat de instanța învestită având în vedere specializarea acesteia - conflicte de muncă și asigurări sociale, astfel că față de dispozițiile art. 136 alin. (1) cu referire la art. 132 C. proc. civ. a dispus disjungerea capetelor de cerere II și III formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâții S.C. D. S.R.L. Buzău și C., privind plata sumei de 836.934 RON, reprezentând prejudiciu principal și prin urmare a admis excepția necompetenței materiale procesuale și teritoriale a Tribunalului Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale și a declinat competența de soluționare a capetelor II și III de cerere, în favoarea Tribunalului Buzău, secția Civilă, având în vedere dispozițiile art. 107 C. proc. civ., domiciliul și sediul pârâților fiind în Buzău.

Pe rolul Tribunalului Buzău, secția I civilă, cauza a fost înregistrată la 3 iulie 2020 sub dosar nr. x/2020.

Pentru termenul de judecată din 24 septembrie 2020, pârâții S.C. D. S.R.L. și C. au depus note de ședință, prin care au solicitat să se constate că, secției a II-a Civile și de contencios administrativ a Tribunalului Buzău, îi revine competența de a soluționa litigiul de față.

Prin încheierea de ședință din 24 septembrie 2020, instanța a admis excepția de necompetență materială procesuală a secției I Civile și a declinat, în favoarea secției a II-a civilă și de contencios administrativ a Tribunalului Buzău, competența de soluționare a cauzei, constatând necompetența materială, funcțională, procesuală a secției I Civile, având în vedere prejudiciul invocat, chiar și pe cale delictuală, rezultat din derularea unor relații comerciale contractuale între cele două societăți comerciale și persoana fizică-reprezentanta uneia dintre societăți. În acest context, Tribunalul Buzău, secția I civilă nu s-a putut pronunța asupra excepției necompetenței teritoriale, invocată în termen procedural.

Ca urmare a acestei soluții, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 8 decembrie 2020 sub dosar nr. x/2020.

La termenul de judecată din 22 ianuarie 2021, având în vedere excepția de necompetență teritorială și materială procesuală specializată a Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, invocată de reclamanta A. S.A., instanța a pronunțat sentința civilă nr. 69 din 22 ianuarie 2021 și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A. S.A., în favoarea Tribunalului Galați, secția I civilă.

În acest sens, instanța a reținut că din moment ce toate cele 3 pretinse prejudicii, constând în diferență de preț și discount-uri acordate pârâtei S.C. D. S.R.L. și în bonus-urile primite de pârâtul B. pentru munca prestată, se pot produce doar la locul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare stipulând prețuri favorabile, al admiterii solicitărilor de acordare a discount-urilor sub forma reducerii prețului prevăzut în contractele de vânzare-cumpărare și al stabilirii bonusurilor cuvenite salariatului, locul respectiv este cel al sediului reclamantei, și anume în municipiul Galați.

Prin urmare, cât timp pretinsa faptă ilicită invocată de reclamantă făcea competent, din punct de vedere teritorial, deopotrivă Tribunalul Galați, în funcție de locul producerii prejudiciului, și Tribunalul Buzău, în funcție de sediul și domiciliul pârâților S.C. D. S.R.L. și C., reclamanta avea dreptul de a alege pe care dintre acestea înțelege să o sesizeze, drept pe care l-a și exercitat, în favoarea primei instanței.

În aceste condiții, soluția Tribunalului Galați, secția I civilă, de admitere a excepției necompetenței materiale procesuale și teritoriale a sa și de declinare a competenței de soluționare a capetelor II și III de cerere formulate de reclamanta A. S.A., în favoarea Tribunalului Buzău, secția civilă, pe de o parte, a fost dată cu depășirea limitelor învestirii sale, ignorând cauza juridică invocată de reclamantă în susținerea acțiunii, iar pe de altă parte cu nerespectarea alegerii de competență teritorială exercitată de respectiva parte în limita drepturilor procesuale ce îi erau recunoscute de lege.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Galați, secția I civilă s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 10 februarie 2021, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate de reclamanta A. S.A., Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată se solicită plata unui prejudiciu în cuantum total de 1.063.043 RON, respectiv suma 836.934 RON de la pârâții S.C. D. S.R.L. Buzău și C., reprezentând prejudiciu principal rezultat în urma încheierii unor contracte de vânzare cumpărare între reclamantă și pârâta S.C. D. S.R.L. Buzău, administrată de pârâtul C. și suma de 221.548 RON reprezentând prejudiciul accesoriu, produs ca urmare a acordării fostului angajat, pârâtul B., a unor bonusuri pentru munca prestată în cadrul societății.

Din actele cauzei rezultă că, invocând o pretinsă coparticipare procesuală pasivă, reclamanta A. S.A. a învestit Tribunalul Galați, secția I civilă cu trei capete de cerere, prin care s-a urmărit recuperarea, de la cei trei pârâți, a trei pretinse prejudicii, constând în diferență de preț, discount și bonusuri pentru munca prestată.

Raportat la motivele de fapt invocate prin cererea de chemare în judecată și la celelalte acte de procedură îndeplinite în cauză de către reclamantă, se constată că aceasta susține că pretinsul prejudiciu i-ar fi fost produs prin coroborarea tuturor actelor concrete imputate ce au fost generate de înțelegerea prealabilă dintre toți trei, de natură ilicită.

Așadar, reclamanta și-a întemeiat acțiunea, printre altele, pe art. 1369 și art. 1382 C. civ., conform cărora, sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă, cât și cei care l-au ajutat în orice fel pe altul să pricinuiască un prejudiciu.

Se apreciază însă, în raport și de temeiurile juridice distincte invocate de reclamantă în raport de faptele imputate pârâților, că nu intervine prorogarea de competență în favoarea secției specializate în materia litigiilor de muncă, aceasta putând soluționa doar litigii decurgând din raporturile de muncă.

Se reține, astfel, că temeiurile juridice sunt distincte față de pretențiile formulate în contradictoriu cu trei pârâți, pentru primul fiind incidente dispozițiile legale decurgând din raporturile de muncă, în timp ce pentru ceilalți doi pârâți sunt incidente dispozițiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală.

Or, în aceste condiții, demersul judiciar al reclamantei vizează mai multe capete principale de cerere având cauze diferite.

În acest context, se reține că pârâților S.C. D. S.R.L., C. și B. li se impută o faptă prejudiciabilă, compusă din acte materiale distincte ale fiecăruia dintre ei.

Chiar dacă prin cererea de chemare în judecată se invocă o înțelegere frauduloasă prealabilă care ar fi generat întreaga pagubă pretinsă, respectiv că primii doi pârâți, prin modalitatea lor de a acționa, l-au ajutat pe cel de al treilea să pricinuiască prejudiciul de care a beneficiat personal, această situație nu este de natură a atrage competența specializată a secției/completului specializate/specializat în litigii de muncă.

Astfel, se constată că există raporturi de muncă doar între reclamantă și pârâtul B., fiind încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. x/04.08.2008, astfel că, doar în ceea ce-l privește pe acest pârât se pune problema antrenării răspunderii contractuale în temeiul dispozițiilor art. 254 din Codul muncii, pe când în ceea ce-i privește pe ceilalți doi pârâți se constată că nu există raporturi de muncă, astfel că se poate pune în discuție răspunderea civilă delictuală în temeiul dispozițiilor art. 1349 C. civ.

Prin urmare, se constată că în cazul capetelor II și III, care vizează pretențiile formulate împotriva pârâților S.C. D. S.R.L. Buzău și C., supuse analizei, nu sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii, drepturile și obligațiile acestor părților din proces nedecurgând din raporturi juridice de muncă.

Astfel, raportat la faptul că cererea de antrenare a răspunderii contractuale a pârâtului B. se întemeiază pe contractul individual de muncă încheiat de acesta cu reclamanta, în timp ce pârâții S.C. D. S.R.L. și C. nu sunt angajați în raporturi de muncă derulate cu respectiva persoană juridică, invocându-se răspunderea civilă delictuală a acestora, se apreciază că nu poate fi atrasă competența materială a completului specializat în materia litigiilor de muncă.

În aceste condiții, răspunderea celor doi pârâți este reglementată de dispozițiile art. 1349 C. civ., fiind vorba de o răspundere civilă delictuală, conform celor afirmate în cererea de chemare în judecată, competența materială funcțională revenind astfel unei secții sau complet civil și nu unei secții sau complet de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Nu se poate reține, totodată, că reclamanta ar fi uzat de dreptul său de alegere a instanței care soluționează litigiul în situația competenței teritoriale de ordin privat. Se observă că reclamanta a învestit secția specializată în materia litigiilor de muncă pe considerentul că primul pârât este chemat în judecată în calitate de salariat susținând că pretențiile ce îi vizează pe ceilalți doi pârâți sunt accesorii primului petit.

În consecință, se observă că reclamanta a invocat prorogarea de competență în favoarea secției specializate, nesusținând că prima instanță învestită cu soluționarea litigiului ar fi competentă în raport de locul producerii prejudiciului.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.