ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 789/2023

Ședința publică din data de 4 aprilie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1388 din data de 24.06.2020, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea privind pe reclamantul A. și pe pârâții Ministerul Apărării Nationale - Comisia de Contestatii, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Casa Sectorială de Pensii din Cadrul M.Ap. N., ca neîntemeiată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 27.11.2020.

Prin cererea de recuzare înregistrată la data de 17.05.2021, petentul A. a solicitat recuzarea membrilor completului de judecată.

Prin încheierea din Camera de consiliu de la termenul din 7 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, s-a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată împotriva domnilor judecători B. și C., membrii completurilor 1A/AS-LM și 2A/AS-LM, fiind sancționat petentul A. cu amendă judiciară în valoare de 100 RON în temeiul dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2869/2022 din data de 9 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței primei instanțe.

Recurentul-reclamant a susținut că nu a avut cunoștință de termenul acordat în vederea soluționării cererii de recuzare și nici de obligația privind achitarea taxei judiciare de timbru, întrucât nu cunoștea soluția pronunțată asupra cererii de reexaminare formulate.

În cuprinsul cererii de recurs s-a mai criticat faptul că instanța nu a analizat corect probele aflate la dosar, nu a exercitat rolul activ în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. și nu a ținut cont de prevederile alin. (6) și (7) ale articolului anterior menționat, pronunțând o hotărâre care nu este în conformitate cu exigențele impuse de art. 425 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde toate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinările depuse la dosar în data de 29 decembrie 2021 de către intimatele Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale și Ministerul Apărării Naționale - Comisia de contestații a fost invocată excepția inadmisibilității recursului, solicitându-se în subsidiar, respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 18.10.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins excepția inadmisibilității căii de atac invocată de intimate, constatând soluționarea definitivă a cauzei de către instanța de apel.

Examinând încheierea atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu titlu prealabil, instanța supremă constată că, deși recurentul a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile formulate se subsumează prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din același cod în legătură cu nelegalitatea soluției de anulare ca netimbrată a cererii de recuzare și nemotivarea încheierii.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În ceea ce privește criticile referitoare la faptul că recurentul că nu a avut cunoștință de obligația privind achitarea taxei judiciare de timbru, întrucât nu a cunoscut soluția pronunțată asupra cererii de reexaminare a ajutorului public judiciar, Înalta Curte constată că nu sunt fondate.

Aceasta, în contextul în care soluționarea incidentului procedural al recuzării implică o procedură specială, care se soluționează fără citarea părților și are ca trăsătură specifică caracterul urgent de soluționare, astfel cum reiese din prevederile art. 51 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce exclude efectuarea de comunicări precum cele specifice cererilor de chemare în judecată, iar obligația de atașare a taxelor de timbru aferente cererii este instituită simultan cu depunerea cererii.

Nu se poate constata o încălcare a obligației de a-l înștiința pe recurent cu privire la cuantumul sumei datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru conform art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, deoarece această obligație existentă în sarcina instanței a fost îndeplinită pentru termenul stabilit în vederea soluționării incidentului procedural al recuzării completului, după respingerea cererii de acordare a ajutorului public judiciar, cu precizarea expresă că obligația subzistă după respingerea definitivă a acestei cereri, așa cum rezultă din adresa de comunicare emisă în data de 14 iulie 2021, aflată la dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Mai mult, potrivit art. 12 alin. (1) C. proc. civ., drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, fiind incontestabilă cunoașterea de către recurent a obligației de a timbra și cuantumul taxei judiciare de timbru aferente cererii de recuzare.

Înalta Curte constată că cele două cereri formulate de recurent privind acordarea ajutorului public judiciar și de reexaminare au fost respinse, întrucât acesta nu s-a conformat obligației de a depune dovezi conform dispozițiilor legale din O.U.G. nr. 50/2008.

Astfel, recurentul se prevalează, în fapt, de propria culpă în neîndeplinirea obligațiilor procedurale prevăzute de art. 10 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.

Față de împrejurarea că, subsecvent respingerii definitive a cererii de ajutor public judiciar, recurentul nu și-a timbrat corespunzător cererea de recuzare, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs sunt nefondate, neputându-se susține încălcarea principiilor fundamentale ale procesului echitabil.

Nici din perspectiva cerințelor impuse de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurentului nu i s-a produs nicio vătămare, având în vedere că obiectul cauzei nu îl constituie soluționarea fondului cauzei, ci anularea cererii de recuzare a completului de judecată din apel.

Or, recurentul a formulat ulterior încheierii recurate o nouă cerere de recuzare a completului, care a fost soluționată prin încheierea de ședință a curții de apel pronunțată la data de 18 februarie 2022 în dosarul nr. x/2019.

Un alt motiv în susținerea memoriului de recurs vizează faptul că instanța nu a analizat corect probele aflate la dosar, nu a exercitat rolul activ în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. și nu a ținut cont de prevederile alin. (6) și (7) ale articolului anterior menționat.

În ceea ce privește critica referitoare la rolul activ al judecătorului, Înalta Curte subliniază faptul că întreaga activitate judiciară are ca finalitate stabilirea adevărului și recunoașterea dreptului încălcat sau contestat.

Articolul 22 alin. (2) C. proc. civ. vizează cu deosebire principiul aflării adevărului, respectiv îndatorirea instanței de a stărui "prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale".

Recurentul a invocat încălcarea art. 22 alin. (7) C. proc. civ., prin raportare la principiul general al dreptului ce obliga judecătorul să interpreteze norma juridică astfel încât aceasta să producă efecte.

Din analiza încheierii recurate se constată că instanța învestită cu cererea de recuzare nu a încălcat principiul rolului activ al judecătorului, având în vedere că soluția pronunțată vizează una dintre condițiile imperative de procedură a legalei învestiri, respectiv timbrarea în prealabil a cererii de recuzare a completului de judecată, cerință impusă de dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru prin raportare la art. 33 alin. (1) din același act normativ, context în care și această critică este nefondată.

Nici susținerile recurentului referitoare la nemotivarea încheierii prin care a fost anulată ca netimbrată cererea sa de recuzare nu pot fi primite.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Instanța supremă subliniază că intră în sfera art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, înțeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., cât și din perspectiva conținutului considerentelor, înțeles ca o contracție excesivă a raționamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esențial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit și inteligibil pentru părți ori pentru instanța care exercită un control de legalitate asupra acesteia.

Înalta Curte reține că încheierea recurată reflectă un raționament logico-juridic coerent și cuprinde motivele de fapt și de drept care au fundamentat soluția de anulare, ca netimbrată, a cererii de recuzare, având în vedere neîndeplinirea obligației stabilite în sarcina reclamantului de a achita taxa judiciară de timbru aferentă cererii de recuzare, așa cum obligă dispozițiile speciale ale art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, fiind astfel respectate exigențele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Pentru considerentele evocate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 7 iulie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 7 iulie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 aprilie 2023.