Decizia nr. 3985/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 88/2022 a Curții de Apel Bacău

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub dosar nr. x/2022, ulterior declinată în favoarea Curții de Apel Bacău, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale anularea Hotărârii 786/27.10.2021 prin care Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat asupra petiției 56/05.01.2021, nr. dosar x/2021, constatarea existenței discriminării și dispunerea de măsuri pentru înlăturarea situațiilor discriminatorii, respectiv constatarea discriminării în procedura de stabilire a pensiei prin Decizia de stabilire a pensiei militare nr. x din 04.10.2019 dată în dosarul de pensionare x din 19.09.2019 înregistrat la Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale rămasă definitivă prin Hotărârea nr. 44595 din 18.12.2019 privind soluționarea contestației depuse împotriva deciziei de pensionare, obligarea pârâtului la efectuarea actelor corespunzătoare pentru înlăturarea discriminării. Prin sentința nr. 88 din data de 28.09.2022 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Casa de Pensii Sectorială, prin Ministerul Apărării Naționale. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., calea de atac fiind înregistrat la data de 23.11.2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal sub același număr de dosar, respectiv nr. x/2022 În cadrul cererii de recurs, recurentul-reclamant A. a invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, solicitând sesizarea Curții Constituționale a României.

Încheierea pronunțată asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale a României Prin încheierea din data de 6 februarie 2024 pronunțată în dosarul asociat nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

Recursul exercitat în cauză Împotriva încheierii a declarat recurs recurentul A., întemeiat pe dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în motivare arătând că instanța a apreciat în mod greșit asupra condițiiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, conform art. 29 alin. (1), (2) și (3). De asemenea, prin cererea completatoare a motivelor de recurs înregistrată la data de 19.04.2024, transmisă instanței cu respectarea termenului legal de motivare a căii de atac, recurentul a arătat că instanța a apreciat în mod nelegal că este nemotivată cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, deși din contextul dosarului/cauzei recurate rezultă nemulțumirea sa față de aspectele ce trebuiesc lămurite ca urmare a invocării excepției de neconstituționalitate. În opinia recurentului, refuzul de sesizare a Curții Constituționale a României încalcă dreptul său fundamental de a beneficia de o judecată dreaptă, instanța de recurs astfel sesizată putând, ea însăși, să sesizeze din oficiu și să motiveze conform cerințelor de admisibilitate impuse de lege.

Apărările formulate de intimați Intimata-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, instanța de control judiciar apreciază că recursul declarat de recurentul A., nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., conform cărora " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului). Înalta Curte are în vedere că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.. Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Raportat cu cele reținute, Înalta Curte constată că în motivarea recursului recurentul a arătat că instanța a apreciat în mod greșit asupra condițiiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, conform art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 și, chiar era datoare să sesizeze din oficiu Curtea Constituțională, susțineri care, la o primă vedere, ar fi putut fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Recursul formulat nu cuprinde, însă, o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv. Textul de lege menționat se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. O astfel de critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanță încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material. Înalta Curte reține că instanța învestită cu soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României a analizat, punctual, condițiile de admisibilitate a cererii și a reținut, în esență, că recurentul nu a indicat și dispoziția/dispozițiile constituțională/e în raport de care se invocă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000. Simpla nemulțumire a recurentului față de soluția pronunțată, fără invocarea vreunui argument de nelegalitate a încheierii recurate, nu echivalează cu motivarea căii de atac, întrucât recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă și nu este menit a corecta eventualele greșeli de apreciere/calificare a situației de fapt deduse judecății. Prin urmare, întrucât recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor impuse de dispozițiile legale mai sus menționate și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. prin raportare la încheierea recurată, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului invocată de intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale și va constata nul recursul declarat de recurentul A..