ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2279/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub număr de dosar x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, pârât MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, pârât DIRECȚIA INSTANȚELOR MILITARE, pârât CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE - UM 02505, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate existența dreptului său la pensie de serviciu conform art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, începând cu data de 28.03.2018, să fie obligată pârâta Casa de Pensii Sectorială MApN să emită în acest sens decizie pentru stabilirea pensiei de serviciu, cu luarea în considerare a tuturor elementelor salariale prevăzute de art. . 82 alin. (1) din Legea 303/2004 și să fie obligată această din urmă pârâtă la plata diferențelor de pensie datorate.

Prin sentința civilă nr. 2899 din 21 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția Instanțelor Militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință; a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de constatare a dreptului reclamantului de a beneficia de pensie de serviciu conform art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 începând cu data de 28.03.2018; a fost respinsă ca nefondată acțiunea privind pe reclamantul A. și pe pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Apărării Naționale și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 3376 din 26 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a fost respinsă cererea apelantului A., de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, ca inadmisibilă; a fost respins apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 2899 din 21 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimații-pârâți CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, DIRECȚIA INSTANȚELOR MILITARE, CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE - UM 02505, ca nefondat.

În termen legal, reclamantul A. a declarat recurs împotriva împotriva deciziei civile nr. 3376 din 26 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 și a dispozițiilor art. 65 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, precum și a art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004.

În argumentarea cererii de recurs, pornind de la cadrul legal instituit de dispozițiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, recurentul a susținut, în esență, că, în speță, sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de prevederile menționate, respectiv: excepția este ridicată în fața unei instanțe judecătorești sesizată cu soluționarea unei acțiuni în justiție, a unei cereri de chemare în judecată precum cea din prezentul proces; excepția vizează norme juridice în vigoare cuprinse într-un act normativ cu putere de lege, respectiv Legea nr. 85/2014; dispozițiile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 și art. 65 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004 au legătură esențială cu soluționarea pricinii de față, câtă vreme în raport de modul în care sunt interpretate și aplicate permit sau nu realizarea dreptului recurentului cu privire la drepturile sale de pensie; excepția este invocată de o persoană având calitatea de parte (apelant-reclamant) în prezentul proces; normele legale contestate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale a României.

Solicită admiterea prezentului recurs, casarea hotărârii atacate și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, astfel cum a fost formulată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul A. a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând excepția nulității recursului, invocată de intimatul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII prin întâmpinare, în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a o respinge având în vedere următoarele:

Se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 și 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituțională a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

În acest context, Înalta Curte subliniază că soluționarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Prezentul recurs vizează soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004, ale art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 și ale art. 65 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Prin aceste dispoziții, se atribuie instanței în fața cărora a fost invocată o excepție de neconstituționalitate, o competență limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate stabilite de alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Prin urmare, formularea excepției de neconstituționalitate obligă instanța în fața căreia aceasta a fost ridicată să verifice îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege și, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze motivat, Curtea Constituțională, cu soluționarea excepției.

Condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanța va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, se înțelege că legiuitorul a rezervat instanțelor de judecată în fața cărora se invocă excepții de neconstituționalitate, rolul de prim filtru în privința acestora, a căror trimitere la Curtea Constituțională nu se poate dispune decât sub rezerva constatării întrunirii condițiilor cumulative de admisibilitate instituite prin alin. (1)-(3) din norma menționată.

Or, în analiza sa, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale nu a făcut decât să-și exercite acest rol de prim filtru al sesizării vizând neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004, ale art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 și ale art. 65 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor.

Înalta Curte subliniază că soluția vizând neconstituționalitatea unui text nu poate fi evaluată în abstract, ci în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru a se putea verifica cerința referitoare la necesitatea existenței legăturii normei contestate cu dezlegarea fondului cauzei.

Legătura cu soluționarea cauzei presupune ca eventuala declarare a neconstituționalității să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces, ceea ce în cauză nu s-a confirmat.

Astfel, contrar susținerilor recurentului, instanța de apel, în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate, în mod legal a expus mai întâi considerentele privind fondul pretențiilor, pentru a se putea evalua în mod corect admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, din perspectiva pertinenței acesteia.

Instanța de apel a reținut că respingerea ca neîntemeiată a acțiunii s-a fundamentat pe două considerente determinante: pe de o parte, manifestarea de voință a apelantului reclamant de a renunța la soluționarea primei cereri de pensionare formulate la data de 28.03.2018, pe de altă parte, caracterul definitiv al Deciziei de pensionare nr. x/08.10.2020 privind acordarea pensiei de serviciu, în toate elementele sale, incluzând data acordării drepturilor.

S-a constatat că soluția de admitere sau de respingere pe care Curtea Constituțională ar putea să o pronunțe în soluționarea excepțiilor invocate, dacă ar fi sesizată, nu ar avea nicio înrâurire asupra soluției pe fondul pretențiilor, aspectele de neconstituționalitate ridicate în legătură cu dispozițiile art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004, ale art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 și ale art. 65 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor nefiind în legătură cu argumentele reținute pentru respingerea pretențiilor deduse judecății.

Prin urmare, având a aprecia asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea de Apel București a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, atunci când a constatat că nu se impune învestirea instanței de contencios constituțional cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, nefiind întrunite cerințele textului legal, normele criticate pentru neconstituționalitate neavând aptitudinea, în circumstanțele concrete ale speței, de a influența în vreun fel soluția pe fondul cauzei.

Așa fiind, întrucât prevederile art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992 impun îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate, neîndeplinirea uneia dintre ele, cum e cazul în speță, atrage respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare, hotărârea recurată fiind legală.

Pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 3376 din 26 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimatul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII prin întâmpinare.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 3376 din 26 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2022.