ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 52/2022

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 11.07.2019 sub nr. x/2019, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în numele membrei de sindicat A., i-a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea hotărârii nr. 22564/03/03.2021 a Comisiei de contestații din cadrul Ministerului Afacerilor interne; anularea deciziei nr. 209283/16.12.2020 privind pensia militară de stat pentru limită de vârstă emisă de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne; emiterea unei noi decizii privind drepturile de pensie de către Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne; obligarea Casei Sectoriale de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne la plata diferențelor drepturilor de pensie ale contestatorului ca urmare a emiterii noii decizii de pensie, cu începere de la 01.12.2020, la zi, precum și la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferentă a sumelor neachitate, până la data plății efective a acestora.

Prin sentința civilă nr. 4087 din 4 iunie 2021, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței si a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de un litigiu privind asigurările sociale, reclamanta din prezenta cauză fiind A., iar Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate a formulat cererea de chemare în judecată în calitate de reprezentant.

De asemenea, instanța a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 28 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011 și ale Deciziei nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Recursul în interesul legii, iar competența instanței nu se poate determina prin raportare la norme care reglementează calitatea procesuală activă a organizațiilor sindicale în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat cu privire la conflicte de muncă și la competența judecării conflictelor de muncă.

Tribunalul a arătat că potrivit art. 99 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, hotărârile comisiilor de contestații pot fi atacate la instanța judecătorească în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, în termen de 30 de zile de la comunicare, iar conform art. 102 din același act normativ, cererile îndreptate împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul.

În consecință, față de împrejurarea că reclamanta A. are domiciliul în Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Vâlcea.

La termenul de judecată din 12 noiembrie 2021, Tribunalul Vâlcea a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 2556/12.11.2021, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În esență, Tribunalul Vâlcea a reținut că Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate,în numele membrei de sindicat A., i-a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne.

De asemenea, instanța a arătat că potrivit art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/201, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, în fața instanțelor judecătorești, prin apărători proprii sau aleși, iar în exercitarea acestor atribuții, organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, organizațiile sindicale având calitate procesuală activă.

Tribunalul a mai reținut că prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 privind Recursul în interesul legii, privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, s-a reținut:

"Atât timp cât organizației sindicale i se recunoaște legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenței teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, urmează să se țină seama de sediul sindicatului."

În consecință, față de faptul că sediul sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate este în București, str. x sector 1, Tribunalul Vâlcea a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul București și Tribunalul Vâlcea, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Niciuna din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect contestație decizie de pensionare formulată de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în numele membrei de sindicat A..

Pentru a determina competența teritorială de soluționare a cauzei, instanța supremă va avea în vedere dispozițiile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011 și dispozițiile Deciziei nr. 1 din 21.01.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea dialogului social nr. 62/2011:

"Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși., iar potrivit alin. (2):

"În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres."

Conform alin. (3) din același act normativ: "În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă."

Totodată, instanța supremă constată că potrivit dispozițiilor Deciziei în interesul legii nr. 1 din 21.01.2013, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii în dosarul nr. x/2012 s-a statuat:" În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/20039(în prezent abrogate prin Legea dialogului socialnr. 62/2011)stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activăîn acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Așadar, față de împrejurarea că sediul sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate este în București, str. x sector 1, competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului București.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2022.