ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 611/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 11 iulie 2019, sub nr. x/2019, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în numele membrului său de sindicat A., i-a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 223/2015.

Prin sentința civilă nr. 5046/2019 din 25 septembrie 2019, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a evocat dispozițiile art. 102 din Legea nr. 223/2015, după care a constatat că pensionarul militar A. este domiciliat în Constanța.

Același tribunal a reținut că litigiile privind drepturile de pensie nu figurează printre cele expres și limitativ prevăzute de art. 28 din Legea nr. 62/2011, astfel încât sindicatul nu poate formula acțiuni de natura celei de față, în numele membrilor săi.

În continuare, Tribunalul București a apreciat că decizia nr. 1/2013, pronunțată într-un recurs în interesul legii, vizează numai competența exclusivă în materia litigiilor de muncă.

În acest context, același tribunal a reținut că sindicatul poate formula acțiuni în numele și pe seama membrilor de sindicat numai în domeniile expres prevăzute de lege.

Tribunalul București a mai constatat că Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate este, în realitate, o asociație constituită în scopul de a apăra drepturile membrilor săi, conform art. 1 lit. w) din Legea nr. 62/2011.

Același tribunal a reținut că odată cu încetarea raporturilor de muncă dispare și posibilitatea constituirii unui sindicat în sensul Legii nr. 62/2011 și/sau aderării la o astfel de organizație.

În acest sens, a apreciat că analogia legii este interzisă în acest domeniu de art. 10 C. civ., câtă vreme legea dialogului social are natura unei legi speciale în domeniul raporturilor de muncă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 287 din 14 februarie 2020, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între instanțele sesizate și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Constanța a constatat că acțiunea aparține Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, care a promovat-o în numele membrului său, A..

Același tribunal a reținut că, prin decizia nr. 1/2013, pronunțată într-un recurs în interesul legii, s-a statuat că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar instanța competentă este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Tribunalul Constanța a reținut că statuarea din această decizie este aplicabilă în cauză, întrucât acțiunea a fost formulată de un sindicat, în numele unui membru al său, iar reclamantul sindicat a optat pentru instanța competentă de la sediul său din București.

În acest context, același tribunal a reținut că Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate are calitate procesuală activă în cauză, astfel încât instanța competentă este cea de sediul sindicatului, în acord cu decizia nr. 1/2013 și cu dispozițiile art. 102 din Legea nr. 223/2015.

Pentru aceste motive, Tribunalul Constanța a apreciat că soluționarea cauzei este de competența Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 25 feburarie 2019, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul București și Tribunalul Constanța - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Acțiunea are ca obiect anularea deciziei de actualizare a pensiei nr. 86586/3 din 18 decembrie 2018 și obligarea pârâtei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale la emiterea unei decizii de actualizare a drepturilor de pensie și la plata diferențelor de pensie, fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 223/2015.

Așadar, instanțele au fost învestite cu soluționarea unui litigiu în materia asigurărilor sociale.

Conform art. 102 din Legea nr. 223/2015, "cererile îndreptate împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul".

În aplicarea acestui text de lege, instanța supremă reține că acțiunea a fost formulată de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în numele membrului său de sindicat A..

Calitatea de mandatar a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate rezultă din împuternicirea aflată la dosarul Tribunalului București, în cuprinsul căreia s-a menționat că A. împuternicește conducerea sindicatului pentru a promova și susține acțiuni în justiție în vederea apărării drepturilor decurgând din calitatea sa de membru de sindicat.

Așadar, instanța supremă reține că A. are calitatea de reclamant în prezenta cauză.

Decizia nr. 1/2013, pronunțată într-un recurs în interesul legii, prin care s-a statuat, printre altele, că instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant, nu este aplicabilă în prezenta cauză, întrucât reclamantul a învestit instanțele cu soluționarea unui litigiu în materia asigurărilor sociale.

Chestiunea referitoare la legitimarea procesuală activă a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate de a formula acțiunea în numele membrului său nu poate fi tranșată în cadrul unui conflict de competență, acest cadru procesual fiind limitat la stabilirea instanței competente să soluționeze litigiul.

În aceste condiții, instanța competentă teritorial se va determina prin raportare la domiciliul reclamantului A., conform art. 102 din Legea nr. 223/2015.

Cu privire la acest aspect, instanța supremă constată că domiciliul reclamantului A. este în municipiul Constanța, județul Constanța, conform mențiunilor din cartea sa de identitate și din cererea de chemare în judecată .

Având în vedere că domiciliul reclamantului se află în circumscripția Tribunalului Constanța, rezultă că acestui tribunal îi revine competența de soluționare a cauzei.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 102 din Legea nr. 223/2015, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 martie 2020.