ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 688/2020

HOTĂRÂRE

20.03.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 688/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 20 martie 2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11 iulie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub număr de dosar x/2019, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în numele membrului de sindicat A., a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului a Ministerului Apărării Naționale, solicitând instanței prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună: anularea deciziei de actualizare a pensiei nr. x/29.11.2018 privind actualizarea pensiei + anexele emise de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale; emiterea unei noi decizii de actualizare a drepturilor de pensie de către Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale; obligarea Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale la plata diferențelor drepturilor de pensie ale contestatorului ca urmare a emiterii noii decizii de pensie de actualizare, cu începere de la 01.07.2017 la zi, precum și la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferentă a sumelor neachitate, până la data plății efective a acestora.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 194 C. proc. civ. și pe dispozițiile Legii nr. 223/2015.

Pârâții au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, excepția lipsei calității procesuale active a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate și excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei de Pensii. Pe fond, au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În ședința de judecată publică din 11 octombrie 2019 instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin sentința civilă nr. 5468 din 11 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind acțiunea exercitată de SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, în numele membrului de sindicat reclamant A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE și CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE, în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a evocat dispozițiile art. 99 alin. (2) și art. 102 din Legea nr. 223/2015, după care a reținut că instanța competență teritorial este cea de la domiciliul reclamantului A., SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE formulând cererea de chemare în judecată în calitate de reprezentant.

S-a apreciat că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 28 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011 și Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii nr. 1/2013, întrucât acțiunea dedusă judecății privește un litigiu de asigurări sociale și nu are un obiect încadrabil în art. 28 din Legea nr. 62/2011.

Așadar, s-a reținut că statutul de reclamant aparține membrului de sindicat, în numele căruia a fost formulată acțiunea, motiv pentru care competența teritorială se determină în funcție de domiciliul acestuia.

Reținând că domiciliul reclamantului - membrul de sindicat, în numele căruia a fost formulată acțiunea, se află pe raza județului Constanța, conform înscrisurile depuse la dosar, Tribunalul București a apreciat că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Constanța.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 288 din 14 februarie 2020, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Constanța a reținut că acțiunea dedusă judecății aparține Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, care a formulat cererea în numele membrului său, A..

Același tribunal a apreciat că problema de drept referitoare la calitatea procesuală activă a organizațiilor sindicale a fost soluționată prin decizia nr. 1/2013, pronunțată într-un recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar instanța competentă este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Tribunalul Constanța a reținut că decizia în interesul legii este aplicabilă în cauză, întrucât cererea a fost promovată de sindicat, în numele unui membru al său, iar reclamantul sindicat a optat pentru instanța competentă de la sediul său, respectiv Tribunalul București.

Fiind statuată calitatea procesuală activă a reclamantului Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, același tribunal a apreciat că instanța competentă este cea de sediul sindicatului, în acord cu decizia în interesul legii și cu dispozițiile art. 102 din Legea 223/2015, evocând în acest sens o serie decizii pronunțate în conflicte negative de competență similare.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Constanța competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Declinarea reciprocă de competență a fost determinată de aprecierile diferite făcute de tribunale în legătură cu legitimarea procesuală activă.

Este evident că litigiul de față este unul de asigurări sociale, în concret fiind în discuție dreptul la pensie, astfel că reclamant în prezenta cauză este A., Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate formulând cererea de chemare în judecată în calitate de mandatar în favoarea titularului dreptului la pensie.

Prin urmare, nu sunt incidente dispozițiile art. 28 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011 și Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii nr. 1/2013, întrucât acțiunea nu are un obiect încadrabil în art. 28 din Legea nr. 62/2011, respectiv un drept protejat de legislația muncii, legitimarea procesuală activă a sindicatului fiind restrânsă numai la anumite categorii de litigii ce derivă din atribuțiile prevăzute de art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 62/2011.

Nu se poate reține că Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate are legitimare procesuală activă, deoarece dreptul material ce formează obiectul cererii de chemare în judecată aparține pensionarului, iar potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), și anume în cele prin care apără drepturile membrilor lor, ce decurg legislația muncii, din statutele funcționarilor publici, din contractele colective și individuale de muncă.

Astfel, având în vedere că litigiul vizează pensiile militare de stat, iar nu un conflict de muncă, competența instanței în soluționarea acțiunii deduse judecății nu se poate determina prin raportare la norme care reglementează calitatea procesuală activă a organizațiilor sindicale în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat cu privire la conflicte de muncă și la competența judecării conflictelor de muncă.

Organizația sindicală, în raport cu prevederile art. 1 lit. w) din Legea nr. 62/2011, a acționat nu împotriva angajatorului reclamantului, ci împotriva instituției abilitate să se pronunțe asupra dreptului reclamantului la pensie, având în procesul de față numai calitate de reprezentant, sediul acestei organizații neavând relevanță pentru determinarea competenței de soluționare a litigiului.

Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat:"Hotărârile comisiilor de contestații pot fi atacate la instanța judecătorească în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, în termen de 30 de zile de la comunicare", iar conform art. 102 din același act normativ, "cererile îndreptate împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul".

Așa fiind, întrucât competența teritorială este determinată de domiciliul reclamantului A. - membrul de sindicat, în numele căruia a fost formulată acțiunea, iar înscrisurile depuse atestă faptul că domiciliul reclamantului se află în Costinești, jud. Constanța, Înalta Curte constată că Tribunalul Constanța este instanța căreia îi revine competența teritorială de soluționare a cererii deduse judecății.

În raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă.