ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1677/2019

Ședința publică din data de 8 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 19 decembrie 2018, sub nr. x/2018, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în numele membrului de sindicat A., i-a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 223/2015.

Prin întâmpinările depuse la dosar, pârâții au invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 1685 din 26 martie 2019, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a evocat dispozițiile art. 100-102 din Legea nr. 223/2015, după care a reținut că instanța competență teritorial este cea de la domiciliul reclamantului, față de prevederile art. 102 din același act normativ și de calitatea de parte în proces a pârâtei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale.

Același tribunal a apreciat că formularea acțiunii de către Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în numele membrului de sindicat, este irelevantă în privința determinării instanței competente teritorial.

În acest sens, a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 28 din Legea nr. 62/2011, întrucât legitimarea procesuală activă a sindicatului este restrânsă numai la anumite categorii de litigii ce derivă din atribuțiile prevăzute de art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 62/2011, străine de obiectul prezentului litigiu.

Așadar, același tribunal a apreciat că statutul de reclamant aparține membrului de sindicat, în numele căruia a fost formulată acțiunea, motiv pentru care competența teritorială se determină în funcție de domiciliul acestuia.

Tribunalul București a mai reținut că decizia nr. 1/2013, pronunțată într-un recurs în interesul legii, nu este aplicabilă în cauză, deoarece litigiul vizează pensiile militare de stat, iar nu un conflict de muncă.

Ca atare, același tribunal a apreciat că obiectul acțiunii nu face parte din categoria celor prevăzute de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, având în vedere că nu decurge din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă, contractele individuale de muncă și nici din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici.

Reținând că domiciliul reclamantului - membrul de sindicat, în numele căruia a fost formulată acțiunea, se află pe raza județului Constanța, conform mențiunilor din acțiune, Tribunalul București a apreciat că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Constanța.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 1707 din 27 iunie 2019, Tribunalul Constanța a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe; a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Constanța a reținut că cererea dedusă judecății aparține Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, care a promovat acțiunea în numele membrului său, A..

Același tribunal a apreciat că problema de drept referitoare la calitatea procesuală activă a organizațiilor sindicale a fost soluționată prin decizia nr. 1/2013, pronunțată într-un recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar instanța competentă este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Tribunalul Constanța a reținut că decizia în interesul legii este aplicabilă în cauză, întrucât cererea a fost promovată de sindicat, în numele unui membru al său, iar reclamantul sindicat a optat pentru instanța competentă de la sediul său, respectiv Tribunalul București.

Fiind statuată calitatea procesuală activă a reclamantului Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, acelasi tribunal a apreciat că instanța competentă este cea de sediul sindicatului, în acord cu decizia în interesul legii și cu dispozițiile art. 102 din Legea 223/2015, evocând în acest sens o serie decizii pronunțate în conflicte negative de competență similare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 6 septembrie 2019, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul București și Tribunalul Constanța - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în numele membrului de sindicat A., i-a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, solicitând anularea unor decizii emise în legătură cu dreptul la pensie al reclamantului.

Din modul de redactare a cererii rezultă că Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate a formulat acțiunea în numele membrului de sindicat, în temeiul art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, acest text de lege fiind indicat în mod expres în cuprinsul cererii.

În aceste condiții, instanța supremă reține că Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate are calitate procesuală activă, în sensul art. 28 alin. (3) Legea nr. 62/2011.

În sprijinul acestei concluzii poate fi evocată și decizia nr. 1/2013, pronunțată într-un recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar instanța competentă este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Având în vedere că sediul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate este în București, rezultă că instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu este Tribunalul București.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2019.