ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3571/2018

HOTĂRÂRE

11.10.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3571/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 6 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în numele și pentru membrul de sindicat B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, anularea deciziilor de recalculare a pensiei nr. x din 8 mai 2017 și nr. y din 8 mai 2017, emise de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale și obligarea acesteia la eliberarea unei noi decizii privind drepturile de pensie, precum și la plata diferențelor acestor drepturi, începând cu data de 1 ianuarie 2016 la zi, a dobânzii legale și a indicelui de inflație aferent sumelor neachitate, până la data plății efective.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

La data de 3 noiembrie 2017, pârâții au depus întâmpinare prin care au invocat excepțiile necompetenței teritoriale, lipsei calității procesuale active a A. și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Apărării Naționale.

Prin Sentința civilă nr. 9014 din 7 decembrie 2017, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâții Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul București a reținut că domiciliul reclamantului B. este în municipiul Constanța, iar obiectul cauzei derivă din modalitatea de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 223/2015. Or, potrivit prevederilor art. 102 din acest act normativ, "Cererile îndreptate împotriva caselor de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul".

Tribunalul a apreciat, de asemenea, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 28 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011 și ale art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii sau aspectele statuate prin Decizia nr. 1/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, întrucât obiectul cauzei constă într-o contestație formulată împotriva unor decizii de pensii, care este supusă jurisdicției asigurărilor sociale.

Pentru aceste motive, prin raportare la domiciliul contestatorului, în baza art. 102 din Legea nr. 223/2013, a stabilit competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Constanța.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă la data de 8 februarie 2018, sub același număr de dosar.

Prin Sentința civilă nr. 1148 din 3 mai 2018, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Constanța a reținut că, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, reclamantul B. a împuternicit conducerea A. să întreprindă toate demersurile necesare, precum și orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv în justiție, în numele său, în vederea apărării drepturilor care decurg din calitatea sa de membru de sindicat.

În această calitate, reclamantul s-a adresat instanței competente de la sediul sindicatului, prevalându-se de dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, conform căreia instanța competentă teritorial să soluționeze conflictele de muncă în acest caz este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Cum acțiunea a fost formulată de reclamant în calitatea sa de membru de sindicat, Tribunalul Constanța a apreciat că aparține instanței de la sediul sindicatului competența de soluționare a cauzei și, implicit, a excepției lipsei calității procesuale active a A..

Totodată, a constatat că reclamantul s-a prevalat, în speță, de aspectele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 1104 din 22 aprilie 2015 în dosarul nr. x/2015, pronunțată în regulator de competență, prin care s-a acordat prevalență imperativului protecției mai eficiente a drepturilor și intereselor membrilor organizației de sindicat, chiar dacă domiciliul reclamantului se află pe raza teritorială a altei localități față de cea de la sediul sindicatului. A apreciat că, deși în cuprinsul deciziei s-au făcut referiri la prevederile Legii nr. 263/2010, acest aspect nu prezintă relevanță, întrucât rațiunile avute în vedere la pronunțarea regulatorului de competență rămân aceleași.

Pentru aceste considerente, a stabilit că Tribunalul București este competent să judece cauza.

Examinând conflictul de competență, Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării pricinii revine Tribunalului Constanța, în considerarea dispozițiilor legale și a următoarelor argumente:

Prin cererea de chemare în judecată formulată în numele membrului de sindicat B., A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, în baza dispozițiilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, anularea deciziilor de recalculare a pensiei nr. x din 8 mai 2017 și nr. y din 8 mai 2017, emise de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, precum și obligarea acesteia la eliberarea unei noi decizii privind drepturile de pensie și la achitarea diferențelor acestor drepturi, începând cu data de 1 ianuarie 2016 la zi, a dobânzii legale și a indicelui de inflație aferent sumelor neachitate, până la data plății efective.

În cauză, prima instanță învestită, respectiv Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a stabilit că instanța competentă să soluționeze litigiul este cea de la domiciliul reclamantului, reținând că obiectul cauzei îl constituie o contestație formulată împotriva unei decizii de recalculare a pensiei, care nu atrage incidența dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, a celor prevăzute de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii și a aspectelor statuate prin Decizia nr. 1/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Dimpotrivă, Tribunalul Constanța, în favoarea căruia Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei, a considerat că este aplicabilă Decizia nr. 1/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, apreciind că acțiunea a fost formulată de A., în baza împuternicirii date de reclamantul B., în scopul întreprinderii demersurilor necesare, precum și a oricăror acțiuni prevăzute de lege, inclusiv în justiție, în numele său, în vederea apărării drepturilor care decurg din calitatea sa de membru de sindicat.

Față de aceste aspecte, pentru determinarea instanței competente este necesar să se analizeze dacă cererea de chemare în judecată se circumscrie ipotezei reținute în Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Înalta Curte reține că, în raport de obiectul cauzei deduse judecății - anularea deciziilor de recalculare a pensiei, emise de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, și obligarea acesteia la eliberarea unei noi decizii privind drepturile de pensie și la plata diferențelor acestor drepturi - și de temeiul juridic invocat în susținerea acesteia, respectiv Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cererea de chemare în judecată se circumscrie materiei asigurărilor sociale.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant".

Prin urmare, prin decizia mai sus menționată, a fost recunoscută calitatea procesuală activă organizațiilor sindicale, cu consecințe și în planul competenței teritoriale, în litigiile în care organizațiile sindicale apără drepturile membrilor, care decurg din legislația muncii, din statutele funcționarilor publici, din contractele colective de muncă, din contractele individuale de muncă și din raporturile de serviciu ale funcționarilor publici.

Cum cererea de chemare în judecată care face obiectul cauzei de față nu se încadrează în sfera conflictelor de muncă, fiind un litigiu de asigurări sociale, se constată că Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii nu își găsește aplicabilitatea în speță.

Instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 101 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, "Litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii se soluționează în primă instanță de către tribunale. Conform art. 102 din acest act normativ, "Cererile îndreptate împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul".

Având în vedere că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că domiciliul reclamantului B. este în municipiul Constanța, jud. Constanța, în raport de dispozițiile art. 102 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, coroborate cu cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.