ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4931/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4931/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2018
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2018, reclamantul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în numele membrului său A., a chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectoriala a Ministerului Apărării Naționale, solicitând să se dispună anularea deciziei nr. 8122/1/10.03.2017 privind recalcularea pensiei de serviciu, emiterea unei noi decizii privind drepturile de pensie de către Casa de Pensii Sectoriala a Ministerului Apărării Naționale și obligarea acesteia la plata diferențelor drepturilor de pensie ale contestatorului ca urmare a emiterii noii decizii de pensie, cu începere de la 01.01.2016 la zi, precum și la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferentă sumelor neachitate, până la data plății efective a acestora.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 C. proc. civ. și dispozițiile Legii nr. 223/2015.
Casa de Pensii Sectoriala a Ministerului Apărării Naționale a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția lipsei calității procesuale active a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate și excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București. Referitor la competența teritorială, pârâta a arătat că potrivit dispozițiilor art. 102 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat "cererile îndreptate împotriva caselor sectoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul".
Prin sentința civilă nr. 5569 pronunțată la data de 29.06.2018 Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.
În fundamentarea acestei sentințe, instanța a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de un litigiu privind asigurările sociale, că în această materie competența teritorială are un caracter exclusiv, că reclamant în prezenta cauză este A., care are domiciliul în județul Buzău, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate formulând cererea de chemare în judecată în calitate de reprezentant și că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 99 alin. (2), art. 100, art. 101 și art. 102 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.
Totodată, a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 28 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011 și Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii nr. 1/2013, privind calitatea procesuală activă a organizațiilor sindicale în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat cu privire la conflicte de muncă și competența judecării conflictelor de muncă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, iar la data de 08.10.2018, instanța, din oficiu a invocat excepția de necompetență teritorială.
Prin sentința civilă nr. 1343/2018 din 8 octombrie 2018 instanța a admis excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului Buzău; a declinat competenta de soluționare a cauzei privind pe reclamantul SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE în numele membrului de sindicat A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE și CASA DE PENSII SECTORIALA A MINISTERULUI APARARII NATIONALE în favoarea Tribunalului București sectia a VIII Conflicte de munca si Asigurari sociale; a constatat ivit conflictul de competență și a înaintat soluționarea conflictului Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut, în esență, în aplicarea art. 99 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 și art. 102 din aceeași lege, art. 129 C. proc. civ. și art. 130 alin. (2)
din același C. civ., în cauză, acțiunea a fost formulată de reclamantul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în numele membrului de sindicat A., iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Tribunalul în a cărei rază teritorială își are sediul reclamantul, respectiv Tribunalul București.
S-a mai reținut că organizația sindicală Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate are legitimare procesuală activă, acest aspect fiind statuat și prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, astfel sediul acestuia (Municipiul București, str. x, sector 1) este determinant în stabilirea competenței teritoriale, sens în care instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu este Tribunalul București.
Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
În speță, Înalta Curte constată că reclamantul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în numele membrului de sindicat A., a formulat o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale (M.A.N.) și Casa de Pensii Sectoriala a M.A.N, prin care a solicitat anularea deciziei nr. 8122/1/10.03.2017 privind recalcularea pensiei de serviciu, emiterea unei noi decizii privind drepturile de pensie de către Casa de Pensii Sectoriala a Ministerului Apărării Naționale și obligarea acesteia la plata diferențelor drepturilor de pensie ale contestatorului ca urmare a emiterii noii decizii de pensie, cu începere de la 01.01.2016 la zi, precum și la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferentă sumelor neachitate, până la data plății efective a acestora.
Așadar, obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de un litigiu privind asigurările sociale.
Potrivit art. 99 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, "Hotărârile comisiilor de contestații pot fi atacate la instanța judecătorească în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, în termen de 30 de zile de la comunicare", iar potrivit dispozițiilor art. 101 din același act normativ "litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii se soluționează în primă instanță de către tribunale".
Totodată, dispozițiile art. 102 din aceeași lege, prevăd că:
"Cererile îndreptate împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul".
Rezultă că textele de lege, prin termenii imperativi pe care îi utilizează, a instituit, în domeniul asigurărilor sociale, un caz de competență exclusivă, respectiv instanța în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau sediul.
Așa cum rezultă din actele și înscrisurile dosarului, reclamant în prezenta cauză este Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, cererea de chemare în judecată fiind semnată de președintele sindicatului și purtând ștampila acestei entități.
Reclamantul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate este cel care a formulat cererea de chemare în judecată, astfel cum rezultă din conținutul acesteia, și a introdus-o pe rolul Tribunalului București, în circumscripția teritorială a căruia se regăsește sediul său.
Se reține că, în speță, fiind vorba de o pricină referitoare la asigurări sociale, normele de competență teritoriale sunt norme juridice de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga, iar dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
Trebuie arătat că, în fața primei instanțe sesizate - Tribunalul București, intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția lipsei calității procesuale active a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate și excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București.
Este de subliniat că, așa cum a fost formulată cererea de chemare în judecată, reclamant în cauză este sindicatul, iar dacă această entitate are sau nu calitate procesuală activă în litigiul pendinte este o chestiune care se soluționează ulterior cercetării competenței, stabilirea instanței competente să soluționeze cauza fiind aceea care primează.
Fără a statua asupra calității procesuale active, Înalta Curte reține că, în speță, cererea de chemare în judecată a fost promovată de organizația sindicală Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate și că sediul acesteia se află în Municipiul București.
Văzând dispozițiile art. 102 din Legea nr. 223/2015 și art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2018.