ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2960/2021

Circumstanțele cauzei. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30.08.2017 pe rolul Curții de Apel București sub nr. dosar x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, solicitând anularea Deciziei nr. x din 10.05.2017, recunoașterea raportului de solicitare a pensionării reclamantului din 29.11.2016, acordarea pensionării și calcularea drepturilor începând cu data solicitată în raportul menționat și nu din 20 ianuarie 2017. În drept, a invocat Legea nr. 223/2015, art. 1 și art. 2 din Legea nr. 554/2004. Prin sentința civilă nr. 4706/05.12.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția de litigii de muncă și asigurări sociale, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.02.2018, sub nr. dosar x/2018 Urmare completării acțiunii principale, în sensul solicitării anulării și a Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. II/732/20.01.2017, prin sentința civilă nr. 1893 din 05.03.2018 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale s-a admis excepția necompetenței materiale pe capătul de cerere privind anularea Ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. II/732/20.01.2017 și s-a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, constatându-se ivit conflictul negativ de competență. Prin decizia nr. 2252/24.05.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, învestită cu pronunțarea regulatorului de competență, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul instanței competente la data de 26.06.2018.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 239 din 22 ianuarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca nefondată. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii administrative prealabile, invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, instanța de fond a reținut, în esență, că, deși în mod formal reclamantul nu s-a adresat direct pârâtului cu o cerere de revocare a Ordinului MAI nr. II/732/20.01.2017, totuși, la dosarul Curții de Apel București nr. 6655/2/2017 se află contestația acestuia la decizia de pensionare nr. x/10.05.2017, decizie emisă în baza Ordinului MAI contestat, motivele invocate fiind aceleași. Totodată, a apreciat că prezintă relevanță dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 care, deși nu sunt aplicabile litigiului, au preluat soluția de practică judiciară și au prevăzut în mod expres că în cazul acțiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil, nu este obligatorie plângerea prealabilă. Pe fondul acțiunii a reținut, în esență, că nu există un temei de drept care să oblige pârâtul Ministerul Afacerilor Interne să emită ordinul de încetare a raporturilor de serviciu la termenul solicitat de petent, iar data încetării raporturilor de serviciu nu putea fi data solicitării reclamantului, întrucât aceasta nu cuprindea manifestarea de voință privind opțiunea pentru o altă funcție.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate. A invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, după o succintă prezentare a modalității formării prezentului dosar, ce are ca obiect verificarea legalității Ordinului MAI nr. II/732/20.01.2017, a arătat că hotărârea atacată este în parte nelegală, și anume în ceea ce privește respingerea acțiunii pe fond a acesteia. În dezvoltarea motivului de casare invocat a susținut că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 69 alin. (1) lit. j) și art. 27 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, precum și prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și cele ale art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 76/2016. Astfel, în mod greșit a reținut instanța de fond faptul că raportul personal înregistrat de reclamant sub nr. x/29.11.2016 nu era însoțit de solicitarea sau de refuzul acestuia de a fi numit în funcțiile vacante, astfel cum prevede art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002, întrucât în cuprinsul raportului menționat reclamantul a precizat în mod expres că nu optează pentru mutarea într-o altă structură a Ministerului Afacerilor Interne și nici pentru numirea într-o altă funcție de execuție de la nivelul instituției pârâte, conform ordinei de priorități prevăzute de art. 27 31 din Legea nr. 360/2002. Consideră că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit și dispozițiile art. 27 21 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, care prevăd că încetarea raporturilor de serviciu se dispune și are loc după expirarea perioadei de punere la dispoziție sau pe parcursul acesteia, la cererea polițistului, în condițiile acestor prevederi legale, judecătorul fondului menținând ordinul contestat ca fiind legal și temeinic, deși acesta a fost emis peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 1 din Legea nr. 554/2004. De asemenea, nu a ținut cont de prevederile art. 27 21 alin. (1) din Ordonanța nr. 53/2018, de modificare a art. 27 21 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, care prevăd obligația Ministerului Afacerilor Interne de a dispune încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului pe perioada punerii la dispoziție, respectiv ulterior înregistrării raportului nr. x din 29.11.2016, care trebuia soluționat în termenul legal de 30 de zile. Arată că la data de 23.11.2016 a procedat la predarea funcției și a documentelor și bunurilor aflate în gestiune, îndeplinindu-și astfel obligațiile prevăzute de art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 76/2016, însă, instanța de fond nu a ținut cont de acest aspect și i-a respins nejustificat solicitarea privind emiterea unei adrese către pârât în vederea comunicării procesului-verbal de predare primire, încălcând prevederile legale menționate. În fine, a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat pe capătul de cerere vizând încetarea raporturilor de serviciu începând cu data de 27.12.2016, considerând că în mod greșit a constatat legalitatea Ordinului MAI nr. II/732/20.01.2017. 3. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală. În esență, a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, precum și a prevederilor art. 27 21 alin. (1) lit. a) și art. 73 alin. (2) din același act normativ. Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea argumentelor prezentate de pârât în apărare, considerând că nu se referă la motivele de recurs invocate, prin aceste argumente doar reiterând punctul de vedere exprimat și pe fondul cauzei.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a argumentelor invocate în apărare de intimatul-pârât prin întâmpinarea formulată în cauză, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul-reclamant este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În ceea ce privește contextul factual, se reține că reclamantul a supus controlului de legalitate Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. II/732 din 20.01.2017, prin care, în conformitate cu art. 27 21 alin. (1) lit. a), art. 69 alin. (1) lit. j) și art. 73 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, O.U.G. nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și O.U.G. nr. 76/2016 privind înființarea, organizarea și funcționarea Direcției Generale de Protecție Internă a Ministerului Afacerilor Interne, s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului cu drept de pensie, începând cu data de 20.01.2017. Reclamantul a solicitat anularea actului administrativ menționat, susținând că la data de 29.11.2016 a depus la Ministerul Afacerilor Interne raportul înregistrat sub nr. x/29.11.2016, prin care a solicitat încetarea raporturilor de serviciu începând cu data de 27.12.2016, cu drept la pensie parțială anticipată. În cuprinsul raportului a arătat că nu este de acord cu numirea într-o altă funcție din vreo structură a Ministerului Afacerilor Interne, reiterând astfel voința sa fermă de a înceta, potrivit solicitării, raporturile de serviciu cu pârâtul, ulterior revenind asupra solicitării soluționării cererii, prin rapoartele înregistrate la 04.01.2017 și 12.01.2017. Însă, la data de 20.01.2017, ministrul de interne a emis Ordinul nr. II/732 prin care a dispus încetarea raporturilor sale de serviciu începând cu 20.01.2017, și nu cu 29.11.2016 sau cel târziu cu data de 27.12.2016, cum acesta solicitase. Soluționând cererea reclamantului, prima instanță a respins excepția inadmisibilității și a respins acțiunea ca nefondată apreciind, în esență, că actul contestat a fost emis cu respectarea prevederilor legale incidente cauzei. Criticile formulate de recurent prin cererea de recurs se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia: casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Sentința de fond a fost criticată de recurent, sub un prim aspect, pentru greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, considerând că în mod eronat a reținut aceasta că Raportul nr. x/29.11.2016 nu era însoțit de solicitarea sau refuzul său de a fi numit în funcțiile vacante. Este incontestabil că recurentul a întocmit raport la data de 29.11.2016, prin care a solicitat aprobarea încetării raporturilor de serviciu, cu drept la pensie de serviciu anticipată parțial, începând cu data de 27.12.2016, făcând precizarea că nu optează pentru mutarea într-o altă structură a Ministerului Afacerilor Interne și nici pentru numirea într-o altă funcție de execuție de la nivelul instituției. De asemenea, se observă că începând cu data de 23.11.2016 recurentul-reclamant a fost pus la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne, prin Ordinul MAI nr. II/15101/23.11.2016 ca urmare a desființării Departamentului de Informații și Protecție Internă, până la data de 20.01.2017, când i-au încetat raporturile de serviciu cu drept de pensie. Potrivit art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 76/2016 privind înființarea, organizarea și funcționarea Direcției Generale de Protecție Internă a Ministerului Afacerilor Interne, polițiștii din cadrul departamentului menționat, desființat în baza acestui act normativ, au fost puși la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne în condițiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, în vederea numirii într-o funcție corespunzătoare. În cauză sunt incidente dispozițiile art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002, forma în vigoare în perioada de referință, conform cărora încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele care, potrivit art. 15, au competența de acordare a gradelor profesionale și are loc: j) pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Afacerilor Interne, după expirarea perioadei de punere la dispoziție sau, pe parcursul acesteia, la cererea polițistului, în condițiile art. 27 21 alin. (1) atunci când nu s-a putut realiza numirea într-o funcție. Aplicând dispozițiile legale precitate situației de fapt deduse judecății, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că pentru a se da curs cererii reclamantului privind încetarea raporturilor de serviciu a fost necesară constatarea imposibilității numirii într-o altă funcție în cadrul procedurii de oferire a unor posturi vacante, potrivit art. 27 31 din Legea nr. 360/2002, procedură administrativă desfășurată la nivelul autorității competente ulterior depunerii raportului de către reclamant, astfel încât data încetării raportului de serviciu nu putea fi data formulării cererii acestuia, din moment ce desfășurarea procedurii administrative reprezenta o condiție sine-qua-non pentru dispunerea încetării raportului de serviciu. Sub acest aspect, este corect raționamentul instanței de fond, pe care instanța de control judiciar îl împărtășește, în sensul distincției realizate între solicitarea petentului de încetare a raportului de serviciu și demisie, întrucât solicitarea de încetare a raporturilor de serviciu presupune și o manifestare de voință a administrației, care nu putea fi exprimată decât ulterior parcurgerii procedurii administrative, în condițiile expres prevăzute de normele incidente situației deduse judecății. În acest context, nu pot fi reținute susținerile recurentului-reclamant în sensul luării în considerare la emiterea Ordinului de încetare a raporturilor de serviciu, a datei cererii sale din 29.11.2016, câtă vreme luarea unei astfel de măsuri presupunea o analiză efectuată de către persoana competentă să o aprobe. La momentul respectiv procedura administrativă de oferire a unor posturi vacante, potrivit art. 27 31 din Legea nr. 360/2002, nu era încă demarată pentru ca reclamantul să ia cunoștință despre posturile vacante la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, în vederea exprimării acordului sau refuzului în cadrul acestei proceduri. Urmare a desfășurării procedurii administrative privind oferirea de posturi vacante, concretizată prin emiterea adresei nr. x/16.01.2017 și având în vedere raportul reclamantului nr. x din 12.01.2017 prin care a precizat că nu își exprimă acordul cu privire la numirea pe vreunul din posturile vacante și raportul nr. x din 29.11.2016 privind solicitarea încetării raporturilor de serviciu, a fost întocmit Ordinul nr. II/732, fiind avizat și aprobat de către ministrul afacerilor interne la data de 20.01.2017. În consecință, încetarea raporturilor de serviciu a avut loc la data de 12.01.2017, data manifestării de voință a Ministerului Afacerilor Interne și a constatării îndeplinirii condițiilor legale, sub acest aspect instanța de fond interpretând și aplicând corect dispozițiile art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, coroborate cu prevederile art. 27 21 alin. (1) lit. a) din același act normativ. Și în ceea ce privește critica recurentului-reclamant referitoare la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 76/2016, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, în mod just reținând judecătorul fondului faptul că, potrivit prevederilor legale menționate, reclamantul avea obligația predării funcției, a bunurilor și a documentelor aflate în gestiune, în termen de 30 de zile de la data punerii la dispoziție și nu anterior. A mai susținut recurentul-reclamant că în mod greșit a constatat instanța de fond legalitatea Ordinului MAI nr. II/732 din 20.10.2017, deși a fost emis cu încălcarea art. 1 din Legea nr. 554/2004, în sensul nerespectării termenului de 30 de zile, susțineri neîntemeiate având în vedere că pentru emiterea acestuia era necesară parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, norme speciale aplicabile în cauză. În consecință, instanța de fond a apreciat în mod corect legalitatea Ordinului nr. II/732/20.01.2017 emis de ministrul afacerilor interne, dispunând încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului în urma desfășurării procedurii administrative obligatorii, în acord cu dispozițiile legale incidente situației de fapt deduse judecății.

Temeiul legal și soluția adoptată în recurs Pentru considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, Înalta Curte, constatând că sentința recurată este legală, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul,ca nefondat. Va fi menținută soluția primei instanțe de respingere a excepției inadmisibilității pentru lipsa procedurii administrative prealabile, invocate de pârât, întrucât niciuna dintre părțile cauzei nu a declarat recurs împotriva acesteia. Totodată, în raport de soluția definitivă de respingere a recursului formulat în cauză, nu vor fi acordate cheltuielile de judecată solicitate de recurentul-reclamant.