ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2014/2024

Ședința publică din data de 9 aprilie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la data de 21.03.2023, înregistrată sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Casa de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne la restituirea sumelor reținute din pensie prin indexarea și actualizarea pensiei ca urmare a modificării dispozițiilor art. 59-60 din Legea nr. 223/2015 prin O.U.G. nr. 59/2017, pe care reclamantul o apreciază ca fiind neconstituțională. Totodată, reclamantul solicită în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României exclusiv asigurarea fondurilor necesare restituirii sumelor pretinse de acesta de la Casa de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne.

Prin sentința civilă nr. 3538 din data de 14.06.2023, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială și a declinat către Curtea de Apel Constanța competența de soluționare a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 220 pronunțată la data de 25.09.2023, Curtea de Apel Constanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că, în raport de prevederile invocate în cererea de chemare în judecată, art. 9 din Legea nr. 554/2004, competența funcțională aparține instanței de contencios administrativ, însă competența materială aparține tribunalului și nu curții de apel.

Curtea a reținut că nu îi aparține competența materială procesuală de soluționare a acțiunii întemeiate pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004 întrucât obiectul acțiunii nu este reprezentat de anularea/contestarea unui act administrativ propriu - zis sau asimilat emis de o autoritate publică centrală, ci plata unor despăgubiri.

Reclamantul nu a formulat o cerere la Casa de pensii sectorială din cadrul Ministerului Afacerilor Interne de recalculare a pensiei de serviciu și nu și-a îndreptat acțiunea împotriva refuzului acestei instituții de a proceda la recalcularea pensiei în forma solicitată de reclamant. Reclamantul solicită despăgubiri, doar modul de calcul al acestora fiind legat de aplicarea prevederilor art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015 cu privire la actualizarea pensiei.

Nu se poate reține, așa cum s-a procedat în hotărârea de declinare, că dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin care se stabilește competența materială de soluționare a cauzei se pot aplica fără a exista și ipoteza premisă, respectiv un act administrativ contestat sau un litigiu privind taxele și impozitele. În cauză nu există un act administrativ contestat și obiectul cererii nu îl reprezintă taxe și impozite, motiv pentru care competența nu se poate stabili în raport de rangul autorității și nici în raport de valoarea despăgubirilor solicitate.

În raport de aceste considerente, nu se pot aplica prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 pentru stabilirea competenței, în acest caz, fiind incidente dispozițiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competența tribunalului ori de câte ori nu este dată prin lege în competența altei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 281 din data de 28 februarie 2024, Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale specializate și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că în cadrul competenței jurisdicționale trebuie distins între competența materială (de atribuție) și competența teritorială, iar în cadrul competenței materiale se distinge între competența materială funcțională, stabilită după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe (de exemplu, judecata în primă instanță, judecata în apel, judecata în recurs) și competența materială procesuală, care se stabilește în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății, sens în care competenței materiale procesuale i se subsumează și competența specializată, care este reglementată în cuprinsul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum și în cuprinsul unor legi speciale.

Tribunalul reține că în virtutea dezlegării date de către ÎCCJ conflictului negativ de competență, prin care în unanimitate judecătorii secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul ÎCCJ, au stabilit, prin raportare la scopul urmărit de reclamanți prin formularea acestor cereri respectiv la obiectul acțiunii, competența materială și teritorială de soluționare, în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel în a cărei circumscripție teritorială își au domiciliul reclamanții.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu obiectul dedus judecății și prevederile legale incidente în materie.

În speță, acțiunea introductivă întemeiată pe art. 7 alin. (5) și art. 9 alin. (1), alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004 vizează solicitarea reclamantului de a se constata vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, precum și asigurarea fondurilor, respectiv restituirea sumelor reținute din pensie, rezultate din indexarea și actualizarea pensiei raportat la art. 38 din Legea 153/2017 și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad, sume actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema identificării obiectului cauzei deduse judecății și a criteriului de determinare a competenței aplicabil cauzei, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că raportul juridic litigios nu vizează dreptul la pensie, în sine, nefiind puse în discuție aspecte privind stabilirea unui atare drept sau neîndeplinirea, în fapt, de către pârâtă, a unei obligații de achitare a pensiei.

Ceea ce a solicitat reclamantul prin cererea introductivă este, așa cum s-a precizat, acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, indicat în mod expres în cuprinsul acțiunii, însoțită de excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII din O.U.G. nr. 59/2017. Cu alte cuvinte, este nemulțumit de faptul că, în contextul emiterii O.U.G. nr. 59/2017, s-a modificat dreptul la actualizarea pensiei de serviciu al cărei beneficiar este, astfel cum era reglementat de art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, considerându-se vătămat de aplicarea prevederilor art. VII din O.U.G. nr. 59/2017.

Totodată, în vederea recuperării prejudiciului suferit, a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, ca efect al aplicării unui act normativ pretins a fi neconstituțional, fiind formulată în contradictoriu cu autoritățile publice centrale responsabile pentru cauzarea acestuia.

Așadar, Înalta Curte reține că reperele cadrului procesual obiectiv al cauzei pendinte sunt cele ale acțiunii în contencios administrativ reglementate de art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. (5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative."

Prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc două criterii pentru determinarea instanței de contencios administrativ competente, respectiv pozitionarea autorității publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală sau locală) și valoarea impozitului, taxei, contribuției care face obiectul actului administrativ.

Reclamantul, socotindu-se vătămat în drepturile și interesele sale legitime, a solicitat obligarea autorităților la repararea prejudiciului, astfel că, acțiunea fiind întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, nu operează criteriul valoric, ci este determinant criteriul rangului central al autoritățiilor publice pârâte (Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne) față de care s-a solicitat acordarea de despăgubiri în situația în care prevederile ordonanței de urgență vor fi declarate neconstituționale, competența materială de soluționare a cauzei revenind, prin urmare, secției de contencios administrativ a curții de apel.

În concluzie, raportat la scopul urmărit de reclamant prin introducerea acțiunii de față pe rolul instanței de contencios administrativ, respectiv la obiectul concret al acțiunii ce constă în obligarea autorității pârâte, autoritate publică centrală, la plata de despăgubiri, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei aparține, în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța, în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul reclamantul.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. și pe intimații Guvernul României, Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.