ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 541/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 februarie 2023, pe rolul Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Casa Sectoriala de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne și Guvernul României, a solicitat: (i) obligarea pârâtului Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne să-i restituie sumele reprezentând drepturi de pensie, rezultate din diferența dintre pensia cuvenită conform Legii nr. 223/2015 în forma de bază nemodificată a acestei legi și pensia plătită ca urmare a modificării Legii nr. 223/2015 prin O.U.G. nr. 59/2017, actualizate cu indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale penalizatoare conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011; (ii) obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fondurile necesare pentru restituirea sumelor de mai sus, rezultate din indexări și actualizări ale pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor de la art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015 în forma de bază a acesteia. 1.

Prin sentința civilă nr. 773 din 08 iunie 2023, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. 1.

Prin sentința civilă nr. 237 din 02 octombrie 2023, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat cauza în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație si Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în vederea pronunțării regulatorului de competență. 1.

Prin decizia civilă nr. 4939 din 31 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. 1.

După pronunțarea regulatorului de competență, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 27 noiembrie 2023, sub nr. x/2023*. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 95 din 11 martie 2024, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Casa Sectoriala de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne și Guvernul României, ca netimbrată. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 95 din 11 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant susține că în mod greșit a fost anulată în tot cererea de chemare în judecată ca netimbrată, câtă vreme taxa judiciară de timbru neachitată a fost stabilită doar pentru petitul 1, formulat împotriva pârâtului Guvernul României, iar nu și pentru petitul 2, formulat în contradictoriu cu pârâta Casa Sectoriala de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, pentru petitul 2 nefiind stabilită vreo taxă de timbru. În consecință, apreciază recurentul-reclamant, continuarea judecății pentru petitul 2 este necesară și legală, instanța de fond reținând greșit că nu au fost formulate precizări pentru petitul 1 și nu s-a achitat taxa de timbru pentru ambele petituri. 4. Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și recursul declarat de reclamant, în raport de criticile de nelegalitate formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., textul de lege pe care recurentul-reclamant și-a întemeiat recursului, "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;(...)". Or, Înalta Curte constată că niciuna dintre criticile expuse în recurs nu se subsumează acestui motiv de casare/nelegalitate, nefiind invocată nici nemotivarea sentinței recurate și nici prezența unor considerente contradictorii ori străine de natura pricinii. Recurentul-reclamant a pretins nelegalitatea soluției de anulare ca netimbrată a întregii acțiuni, susținând că, cel puțin în privința celui de-al doilea petit al acțiunii, nu i-a fost stabilită taxă judiciară de timbru și, astfel, nu se poate reține neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru pentru această pretenție. Astfel fiind, se constată că motivele recursului declarat de recurentul-reclamant se subsumează prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia "Casarea unor hotărâri se poate cere (...): (...) 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;(...)", urmând a fi analizat din această perspectivă. Prin sentința recurată, Curtea de Apel Constanța a anulat ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., reținând că, prin rezoluția din data de 29 noiembrie 2023, s-a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a preciza cuantumul pretențiilor ce fac obiectul capătului 1 de cerere și a achita taxa de timbru conform art. 16 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 în cuantum de 300 RON, obligație ce nu a fost îndeplinită de către reclamant, iar cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, înregistrată sub nr. de dosar x/2023, a fost respinsă prin încheierea din 19 februarie 2024. În recurs, recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond nu i-ar fi stabilit taxa judiciară de timbru și pentru cel de-al doilea petit al acțiunii, apreciind, în esență, că soluția de anulare trebuia să privească doar primul petit al cererii, pentru care nu s-a achitat taxa, urmând a fi continuată judecata pentru pretenția rămasă, pentru care instanța nu a stabilit o astfel de obligație. Înalta Curte constată că sunt eronate susținerile recurentului-reclamant privitoare la pârâții în raport de care a fost formulat fiecare dintre cele două petite ale cererii de chemare în judecată. Astfel, din cuprinsul acțiunii rezultă că primul capăt de cerere nu a fost formulat în contradictoriu cu Guvernul României, cum greșit se arată în calea de atac, ci în contradictoriu cu Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, solicitându-se obligarea acestei pârâte la restituirea sumelor reprezentând drepturi de pensie, rezultate din diferența dintre pensia cuvenită conform Legii nr. 223/2015 în forma de bază nemodificată a acestei legi și pensia plătită ca urmare a modificării Legii nr. 223/2015 prin O.U.G. nr. 59/2017, actualizate cu indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale penalizatoare conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011. Cel de-al doilea capăt de cerere a fost formulat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, reclamantul solicitând obligarea acestui pârât, expres indicat, la asigurarea fondurilor necesare pentru restituirea sumelor indicate la primul petit al acțiunii, rezultate din indexări și actualizări ale pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor de la art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015 în forma de bază a acesteia. În consecință, având în vedere pretențiile formulate în raport cu fiecare dintre pârâți, Înalta Curte constată că primul capăt de cerere are caracter principal, solicitându-se restituirea unor sume, pe când cel de-al doilea are caracter accesoriu, solicitându-se asigurarea fondurilor necesare pentru restituirea sumelor de la primul petit, vizând, așadar, o pretenție care nu poate fi îndeplinită decât în măsura admiterii capătului principal de cerere. În ceea ce privește obligația de plată a taxei judiciare de timbru aferente acestor capete de cerere, se observă că, potrivit rezoluției primei instanțe și citativului întocmit pentru termenul de judecată din 12 februarie 2024, reclamantului A. i-a fost pus în vedere să precizeze în scris care este cuantumul despăgubirilor solicitate și să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru corespunzătoare petitului nr. 1, în cuantum de 300 de RON, stabilită conform art. 16 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013. Deși instanța de fond nu a stabilit o obligație de plată a taxei și pentru cel de-al doilea capăt de cerere, Înalta Curte constată că, raportat la caracterul accesoriu al acestui petit, neachitarea taxei judiciare de timbru aferente capătului principal de cerere, cu consecința anulării acestui petit ca netimbrat, conduce la imposibilitatea soluționării cererii accesorii, fiind pe deplin incident principiul de drept accesium sequitur principale. Altfel spus, neputând proceda la soluționarea pe fond a cererii de restituire a sumelor pretinse de reclamant, ca urmare a neîndeplinirii obligației de timbrare, instanța de fond nu poate dispune nici cu privire la obligația subsecventă, formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, de asigurare a fondurilor necesare plății sumelor în discuție. Astfel, soluția de anulare pentru netimbrare afectează acțiunea în întregime, petitul accesoriu neputând fi soluționat independent de pretenția principală. Pentru toate aceste considerente, constatând că în mod corect instanța de fond a dispus anularea acțiunii, nefiind incident motivul de nelegalitate/casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A., ca nefondat.