ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.11.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5568/2023

HOTĂRÂRE
23.11.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5568/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 16.02.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Sectoriala de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, a formulat, în termen legal, cerere de chemare în judecată prin care a solicitat să se constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea și actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 și art. 60 din Legea 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii nr. 153/2017, la data deschiderii drepturilor de pensie (12.09.2017) și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad, publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023; precum și obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne să restituie sumele reținute din pensie, rezultate din indexarea și actualizarea pensiei raportat la art. 38 din Legea 153/2017 privind salarizarea din fonduri publice, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 și art. 60, din Legea nr. 223/2015, la data deschiderii drepturilor de pensie (12.09.2017) și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad, art. 1 și art. 2, conform gradului deținut, sume actualizate cu indicele de inflație și a plății dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

De asemenea, a invocat excepția de neconstituționalitate extrinsecă a dispozițiilor art. VII, pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la art. 1 alin. (3) și (5) și art. 79 alin. (1) din Constituție, care afectează O.U.G. nr. 59/2017, în ansamblul său.

2.1. Prin sentința nr. 772 din 8 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența soluționării cauzei formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție a reținut, în esență, că prin cererea formulată și întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, reclamantul urmărește obligarea unei autorități publice centrale, respectiv Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri.

Astfel, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, tribunalul a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Curții de Apel Constanța.

2.2. Prin sentința nr. 214 din 21 septembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea conflictului de competență.

În motivare a reținut că nu îi aparține competența materială procesuală de soluționare a acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, întrucât obiectul acțiunii nu poate fi constatarea neconstituționalității ordonanței de urgență, iar acesta nu constă în obligarea autorității publice centrale să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă, ci este reprezentat de despăgubiri solicitate pentru repararea unui prejudiciu rezultat în urma executării, de către o altă autoritate prevăzută de lege a stabili cuantumul pensiilor din sistemul pensiilor militare de stat, a dispozițiilor ordonanței de urgență, competența materială nerevenind, prin urmare, curții de apel.

A mai reținut că, dacă voința legiuitorului ar fi fost ca acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 să fie soluționate de secția de contencios administrativ a curții de apel, în considerarea calității procesuale pasive a Guvernului României, ar fi menționat expres competența acestei instanțe. Astfel, a constatat că art. 9 alin. (1) și (2) face referire la "instanța de contencios administrativ", care reprezintă, conform art. 2 alin. (1) lit. g) "Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel și tribunalele administrativ-fiscale". În plus, art. 9 alin. (4) utilizează sintagma "instanța de contencios administrativ competentă", ceea ce înseamnă, în viziunea Curții de Apel Constanța, că nu emitentul ordonanței considerate neconstituționale este acela care atrage competența materială, ci criteriile stabilite în art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Adăugând argumentelor arătate și criteriul valoric aplicabil în cauză prin raportare la obiectul acțiunii în despăgubiri, a concluzionat că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cererii reclamantului aparținând Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente, reținând că este vorba despre un conflict negativ de competență tipic.

În speță, acțiunea introductivă întemeiată pe art. 7 alin. (5) și art. 9 alin. (1), alin. (2), alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 544/2004 vizează solicitarea reclamantului de a se constata vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, precum și asigurarea fondurilor, respectiv restituirea sumelor reținute din pensie, rezultate din indexarea și actualizarea pensiei raportat la art. 38 din Legea 153/2017 și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad, sume actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema identificării obiectului cauzei deduse judecății și a criteriului de determinare a competenței aplicabil cauzei, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că raportul juridic litigios nu vizează dreptul la pensie, în sine, nefiind puse în discuție aspecte privind stabilirea unui atare drept sau neîndeplinirea, în fapt, de către pârâtă, a unei obligații de achitare a pensiei.

Ceea ce a solicitat reclamantul prin cererea introductivă este, așa cum s-a precizat, acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, indicat în mod expres în cuprinsul acțiunii, însoțită de excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII din O.U.G. nr. 59/2017. Cu alte cuvinte, este nemulțumit de faptul că, în contextul emiterii O.U.G. nr. 59/2017, s-a modificat dreptul la actualizarea pensiei de serviciu al cărei beneficiar este, astfel cum era reglementat de art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, considerându-se vătămat de aplicarea prevederilor art. VII din O.U.G. nr. 59/2017.

Totodată, în vederea recuperării prejudiciului suferit, a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, ca efect al aplicării unui act normativ pretins a fi neconstituțional,fiind formulată în contradictoriu cu autoritățile publice centrale responsabile pentru cauzarea acestuia.

Așadar, Înalta Curte reține că reperele cadrului procesual obiectiv al cauzei pendente sunt cele ale acțiunii în contencios administrativ reglementate de art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. (5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative."

Astfel, față de natura dreptului pretins și de scopul urmărit prin exercitarea acțiunii în justiție, demersul reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor O.U.G. nr. 59/2017 care se produc direct asupra dreptului legitim al acestuia la pensie și sunt apreciate de către reclamant vătămătoare, fiind incidentă procedura specială reglementată de art. 9 din Legea nr. 554/2004 care prevede sesizarea CCR în vederea efectuării controlului de constituționalitate al actului Guvernului, sesizare ce a fost formulată în cauză

Prin urmare, acțiunea reclamantului intră în competența instanței de contencios administrativ, față de prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce privește instanța de contencios administrativ competentă se reține incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din aceeași lege.

Prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc două criterii pentru determinarea instanței de contencios administrativ competente, respectiv pozitionarea autorității publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală sau locală) și valoarea impozitului, taxei, contribuției care face obiectul actului administrativ.

Reclamantul, socotindu-se vătămat în drepturile și interesele sale legitime, a solicitat obligarea autorităților la repararea prejudiciului, astfel că, acțiunea fiind întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, nu operează criteriul valoric, ci este determinant criteriul rangului central al autoritățiilor publice pârâte (Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne) față de care s-a solicitat acordarea de despăgubiri în situația în care prevederile ordonanței de urgență vor fi declarate neconstituționale, competența materială de soluționare a cauzei revenind, prin urmare, secției de contencios administrativ a curții de apel.

În concluzie, raportat la scopul urmărit de reclamant prin introducerea acțiunii de față pe rolul instanței de contencios administrativ, respectiv la obiectul concret al acțiunii ce constă în obligarea autorităților pârâte, autorități publice centrale, la plata de despăgubiri, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei aparține, în conformitate cu art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța, în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul reclamantul.

Pentru motivele arătate la pct. II.1 din prezenta decizie, în temeiul art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) și alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-11-09
1,00
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5195/2023
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cerere
ÎCCJ 2023-11-15
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5333/2023
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 21.02.2023, pe rolul Tribunalu
ÎCCJ 2023-11-14
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5296/2023
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată sub nr. x/2023 pe rolul Tribunalului
ÎCCJ 2023-11-14
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5294/2023
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea promovată și înregistrată la data de 23.02.2023,
ÎCCJ 2023-10-18
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4682/2023
Ședința publică din data de 18 octombrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 febr
Sursă