ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3092/2024

Ședința publică din data de 5 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22.02.2023, pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția Civilă, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, a solicitat instanței de judecată să constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017 și să dispună obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea și actualizarea pensiei, precum și obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne să restituie sumele reținute din pensie, rezultate din indexarea si actualizarea pensiei, raportat la prevederile art. 38 din Legea 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 si art. 60 din Legea 223/2015.

Totodată, reclamantul a invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 79 alin. (1) din Constituție, solicitând sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea acestei excepții.

2.1. Prin sentința civilă nr. 363/04.12.2023, Tribunalul Giurgiu, secția civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Giurgiu a reținut că temeiul juridic al acțiunii deduse judecății este reprezentat de prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel că soluționarea acesteia este de competența instanței de contencios administrativ. Această competență este atrasă de caracterul de act administrativ al Ordonanței Guvernului, așa cum rezultă în mod expres din paragraful nr. 34 al Deciziei Curții Constituționale nr. 4/2017, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă norma cu caracter special care evidențiază raportul dintre caracterul de act administrativ al ordonanței simple sau de urgență a Guvernului, care atrage competența instanței de contencios administrativ sub aspectul remedierii vătămării create prin adoptarea acestui act, și calitatea sa de act normativ de reglementare primară, care atrage competența Curții Constituționale sub aspectul controlului de constituționalitate în raport cu Legea fundamentală.

Tribunalul a reținut și incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că O.U.G. nr. 59/2017 este emisă de Guvernul României, care este o autoritate centrală, competentă cu soluționarea prezentei cauze fiind așadar Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, față de domiciliul reclamantului și prevederile art. 10 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 554/2004.

2.2. Prin sentința civilă nr. 450 din data de 20 martie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și-a declinat competența de soluționare a cauzei promovate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția civilă și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a statua astfel, Curtea de Apel a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 100 și 101 din Legea nr. 223/2015, potrivit cărora competența materială și teritorială de soluționare a tuturor cauzelor având ca obiect stabilirea și plata drepturilor de pensii revine tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Având în vedere că reclamantul solicită restituirea unor drepturi reținute din pensia sa ca urmare a pretinsei actualizări și limitări nelegale a acesteia prin modificările aduse prin O.U.G. nr. 59/2017 art. 59 și 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, nelegalitate susținută prin invocarea excepției de neconstituționalitate a O.U.G.. nr. 59/2017, precum și daune interese moratorii de la pârâta Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Curtea a apreciat că prezenta cauză se circumscrie obiectului vizat de aceste dispozițiile anterior menționate.

Reclamantul nu a invocat un raport de drept administrativ născut între acesta și fiecare dintre cei doi pârâți, ci un raport ce ține exclusiv de domeniul pensiilor militare, însoțit de o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017. Mai mult decât atât, chiar reclamantul a arătat, prin precizările depuse în dosarul Tribunalului Giurgiu că litigiul este unul de asigurări sociale, aspect ce prevalează asupra unei enumerări de temeiuri juridice în finalul cererii, printre care și Legea nr. 554/2004. Așadar, finalitatea cererii reclamantului este restituirea diferențelor bănești din drepturile de pensie ce i s-ar fi cuvenit în temeiul art. 59 și 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat în forma nemodificată prin art. VII pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, iar simpla invocare a unei excepții de neconstituționalitate a unei ordonanțe de urgență aplicabilă în cauză nu atrage competența instanței de contencios administrativ.

Curtea a mai apreciat ca fiind relevant în stabilirea competenței și cadrul procesual definit de către reclamant, care dorește să se judece nu doar cu Guvernul României, în calitatea sa de emitent al ordonanței de urgență pretins neconstituțională, ci și cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, ca instituție responsabilă de stabilirea și plata pensiei reclamantului, pârâtă de la care reclamantul pretinde toate sumele de bani, inclusiv daunele-interese moratorii. Singura pretenție emisă împotriva Guvernului României este asigurarea fondurilor bănești din care pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne să plătească reclamantului diferențele de pensie și daunele moratorii solicitate.

Pe cale de consecință, Curtea a reținut că litigiul de față aparține în totalitate sferei de competență material-funcțională a jurisdicției asigurărilor sociale organizate la nivelul Tribunalului Giurgiu, iar excepția de neconstituționalitate a fost invocată exclusiv ca un mijloc de apărare în susținerea capetelor de cerere promovate în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, iar nu ca fundament juridic al unor despăgubiri solicitate de la Guvernul României prin adoptarea O.U.G. nr. 59/2017.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 teza a II-a, art. 134 și art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență îl constituie problema identificării obiectului cauzei deduse judecății și a dispozițiilor legale aplicabile.

Înalta Curte reține, cu titlu preliminar, că demersul reclamantului nu vizează dreptul la pensie, în sine, nefiind puse în discuție aspecte privind stabilirea unui atare drept sau neîndeplinirea, în fapt, de către pârâți, a unei obligații de achitare a pensiei, ci urmărește înlăturarea efectelor O.U.G. nr. 59/2017 care se produc direct asupra dreptului legitim al acestuia la pensie și sunt apreciate de către reclamant vătămătoare, fiind incidentă procedura specială reglementată de art. 9 din Legea nr. 554/2004 care prevede sesizarea Curții Constituționale a României în vederea efectuării controlului de constituționalitate al actului Guvernului, sesizare ce a fost formulată în cauză.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. (5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative."

Așadar, natura pretențiilor reclamantului este cea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o ordonanță a Guvernului apreciată neconstituțională.

Prin urmare, acțiunea reclamantului intră în competența instanței de contencios administrativ, față de prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce privește instanța de contencios administrativ competentă din punct de vedere material se reține incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din același act normativ.

În speță, socotindu-se vătămat în drepturile și interesele sale legitime, reclamantul a solicitat obligarea autorităților pârâte la repararea prejudiciului cauzat, astfel că, raportat la obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, în stabilirea competenței materiale nu operează criteriul valoric, ci este determinant criteriul rangului central al autorităților publice pârâte (Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne), față de care s-a solicitat finanțarea și acordarea de despăgubiri în situația în care prevederile ordonanței de urgență vor fi declarate neconstituționale, competența materială de soluționare a cauzei de față revenind, pe cale de consecință, secției de contencios administrativ a curții de apel.

Reține Înalta Curte că problema de drept a făcut obiectul unei soluții de principiu adoptate în cadrul Ședinței judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 16 octombrie 2023, în exercitarea rolului Înaltei Curți de unificare a jurisprudenței, consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituția României și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, în care s-a stabilit că:

"Raportat la scopul urmărit de către reclamanți prin introducerea acestor acțiuni pe rolul instanțelor de judecată, respectiv la obiectul acțiunii, constând în obligarea autorității pârâte (autoritate centrală) la plata de despăgubiri și la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea vătămării, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei aparține, în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel în a cărei circumscripție teritorială își au domiciliul reclamanții".

În raport și de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său, Înalta Curte reține, potrivit înscrisurilor din dosar, că reclamantul are domiciliul în circumscripția teritorială a Curții de Apel București, motiv pentru care constată că această instanță este competentă material și teritorial să soluționeze cauza în fond.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a M.A.I., în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.